Prima pagină > CARTEA, literature, NOTE LITERARE > Dragoste și moarte. Pur și simplu, de Theodor Răpan

Dragoste și moarte. Pur și simplu, de Theodor Răpan


Am primit de la Adrian Botez:

EROS – SABOTORUL LUI THANATOS: „PUR ŞI SIMPLU”, de THEODOR RĂPAN

 

Unul dintre cele mai proaspete volume sonetistice ( „Pur şi simplu – 154 Contrasonete[1]), dintre tot mai des repetatele bijuterii ale lui THEODOR RĂPAN (volum ilustrat, mereu miraculos, de acelaşi DAMIAN PETRESCU, dintotdeauna! – de data aceasta, îmbinarea grafică-scris de mână redă verbului to graphein sensul originar… „comunicare urgentă-esenţializată”, „criză [expresivă] a sufletului”!), nu produce schimbări majore, în contextul viziunii poetice, „globale”, a autorului, sau al simbolisticii, de care face uz autorul, în celelalte ale sale precedente volume (dimpotrivă, gradul de ludico-histrionism benefico-vital a crescut, în prezentul volum – simţitor şi manifest!).

În schimb, se revelează, mult mai clar (şi la nivel de conţinut, şi la nivel de formă sonetistică), nostalgia după modelul terestru al Sacralităţii SonetisticeWILLIAM SHAKESPEARE. Nu numai că este urmată, fidel, schema strofică a „BARDULUI WILL (4-4-4-2), ci se încearcă (rezultatele sunt extrem de fluctuante, valoric!), precum în cazul Vasile Voiculescu, chiar o re-încarnare a Duhului shakespeare-ian. Cartea lui THEODOR RĂPAN stă sub semnul unui motto declarat-shakespeare-ian – Sonetul CXLVI: „Poor soul, the centre of my sinful earth…” – „Biet suflet, miez în josnica-mi plămadă…”.

Şi, în aceeaşi linie, Eros/Amor şi Thanatos redevin FRAŢI CONFUNDABILI (din triada sacro-mistico-fraternă Thanatos-Hypnos-Eros).

 

Pentru prima oară, izbitor, apare această confuzie dramatică (extrem-expresivă şi autoritară!), în sonetul răpanian: Iubită-Moarte. Încă de pe Coperta a IV-a: „Cârpaci actor, mi-am încheiat tirada!/Atât de multe vrut-am să-ţi spun, Doamne,/Încât din crud hăitaş ajuns-am prada/Tâlharilor, ce vor să mă condamne…//(…)Ultimele şoapte/Ofrande sunt pe-altarul nălucirii!//Daimonul tace. Nu merg mai departe!/Amor, vicleanul, stă la pândă-n scenă,/Armura-mbrac! Desigur, altă carte/Vom scrie-n doi! Reintru în arenă!//Cortina trag! E iarăşi primăvară! Amoris laus! Plugul minţii ară!” (cf. CLIV, p. 315) .

 

Discontinuitate-Continuitate, Moarte-Viaţă Reluată Ciclic, Cortină Coborâtă-Cortină Ridicată/Trasă… – …Renunţare la Luptă/Capitulare-Armură Reîmbrăcată, întru Triumful unor Noi Primăveri-Revelaţii Originaro-Paradisiace!

 

Histrionism şi contradictorialitate şi în funcţia Eros-ului: pe de o parte, frate cu Thanatos, pe de alta, la modul răpanian, SABOTOR ŞI PROVOCATOR, ghiduş („stil Ariel”!), al lui Thanatos, ridicând, din nou, MEREU! – cortinele (primăvăratice, întru nou ciclu existenţial!) ale vieţii şi îmbiind, iarăşi, la veghea tăişului brăzdaruluiplugului minţii”!

Conştient de atingerea pragului de jos al senectuţii („Rânjind, în prag, m-aşteaptă bătrâneţea!” – cf. CXXXV, p. 277), sonetistul sacerdotal (care se simte „născut şi crescut” sub zodiile VERII, iar nu sub cele hibernale!) nu capitulează, ci negociază (de pe poziţii „colegiale”, pentru că Dumnezeu şi Sonetistul-Sacerdot conlucrează, întru demiurgie!), direct cu divinitatea: „Şaizeci de veri m-au scris! Bătrân de mine,/Aşez în pragul inimii Sonetul (…)//Ce-ar fi să faci tu, Doamne, o minune:/Mai naşte-mă o dată, dar nu spune!” (cf. II, p. 11).

Re-naşterea/re-încarnarea posibil să fie dorită, mistic (după atâta în-depărtare, destabilizatoare, mefientă şi malefică – de Ithaca Originarului: „Nici maluri nu-s, Ithaca se scufundă…” – cf. CXVI, p. 239) ), de către autorul „Pur şi simplului” (care nu este chiar „pur”, şi, mai cu seamă, nu e deloc „simplu”: Sonetistul Sacedot se vrea a fi obiectul unei operaţiuni necromantice disimulate şi al unui transfer clandestin de personalitate şi Duh!) întru…„shakespeare”-ianitate …”PURĂ”!

THEODOR RĂPAN vrea, în mod manifest (bănuim că de la acest gând porneşte şi titlul „Contrasonetelor” – cele 1+5+4=10/Numărul Lui Dumnezeu şi al Creaţiei Sale!), să se situeze:

1-sub semnul Energiei Vitale Veşnic Reiterate (DIONYSIACE), indiferent sub ce formă: „Bacante, sete, lacrimi, disperare,/Îmi place Iadul! Vreau neodihnire!” (cf. XCVIII, p. 203);

2-sub semnul LEBEDEI (…da-da, simbol de transfigurare[2] orfico-armonică desăvârşită, prin „cuplarea” la dubla valenţă cosmico-autodemiurgică: Thanatos-Eros – dar şi mult dorita puritate…): „O, lebădă, cântând ultima oară,/Din câte ai trăit, ce te-nfioară?” (cf. III, p. 13).

Faustiana LEBĂDĂ (sub semnul lui „RUHE” – „Tăcere”, „Pace/Împăcare”…”Mi-e sete de repaos”, al Marelui Valah – EMINESCU!) – cea întruchipată, în hinduism, de Păsările HAMSA (din cartea „SAUNDARYA LAHARI”-„VALURILE FRUMUSEŢII”!…”Tiptil, tiptil, doar Frumuseţea ştie/Să-şi apere cu dinţii avuţia…” – cf. IV, p. 15 – afirmă, mistico-maiestuos, şi THEODOR RĂPAN!) este androginică, totdeauna: cuplul Ham şi Sa pluteşte în mintea divină, hrănindu-se cu miere din lotusul înflorit al Cunoaşterii (numit, la THEODOR RĂPAN, cu numele lui SOCRATE – cf. CXXXVII,p. 281). La celţi, LEBĂDA era legată atât de cultul solar al zeilor Belanus şi Lugh, cât şi de zeiţa Bridgid – patroană a Poeziei şi Cântecului[3]

EROS-ul şi terţeto-cvartetul Don Quijote-Rosinanta-Dulcineea (…”del Toboso”, cum altfel?), plus nelipsitul „raison”-eur Sancho – dezvoltă, în taină, comploturi histrionice, dar de o fermitate şi temeritate pe care numai o conştiinţă autentic-demiurgică („dumnezeiască”!), prin Logos-ul Revelat, le poate avea: „Te scoală, Rosinantă (…uneori, numele celebrei mârţoage mistico-solare, CALUL PSIHOPOMP, înspre PARADISUL-EROS AGAPÉ! – apare, la THEODOR RĂPAN, ca prescurtare tandru-duioasă: „ROSI”… – „Distinsă ROSI, gloaba mea divină!” – cf. LI, p. 109), veşnic frate/Mi-e Sancho însuşi! Nu e prima oară…//De dragul tău, în stare sunt, priveşte,/Să-l mint pe Dumnezeu, dumnezeieşte!” (cf. X, p. 27).

EROS şi FRUMUSEŢEA SACRĂ A ARTEI (…Arta Clăditoare întru Hristică Auto-Jertfire – …valahii o pun sub semnul „ANEI LUI MANOLE”, din „zidul morţii spre Înviere” – cf. LVII, p. 121), adică, în cazul lui THEODOR RĂPAN –   SONETUL-MÂNĂSTIRE COSMICĂ! – nuntesc androginic (fără a uita, însă, de „plata sângelui resurecţional hristic”!), întru împlinirea nemuririi şi demiurgiei: „Mă-nalţ prin tine şi prin tine sânger,/Pe cât mă-nlănţui, tot mai sus mi-e zborul (…)//Colanul tău îl port pe veci, deci, la vedere,/Slujind Sonetul, vraja ta nu piere!” (cf. XI, p. 29).

La acest complot alchimic („telpizo/vicleano-ludic”…dar, în cele din urmă, „pur”, în sensul de a fi dezvelit de grosiera materie şi înălţat, cu ultimă decizie şi avânt, deasupra oricărei mreje a borboros-ului!), al Eros-ului contra lui Thanatos, este atras cosmosul întreg – dar, cu precădere, LUNA (chiar şi prin simularea/disimularea „ignoranţei” ei, faţă de sacrele transfigurări, întru soteriologic şi resurecţie!) – LUNA cea cu dublă valenţă, funebră şi fertilizantă: „Ai milă, moarte, gânduri de mărire,/Averi nu am, lăstari îmi cresc într-una,/Păzeşte-mi turma stelelor, iubire,/Hotarul meu să nu îl afle luna!” (ibidem).

Această operaţiune alchimică (…umil-discretă, dar fulminantă, ca rezultate: „În athanor culcuş de mărăcine…” – cf. LV, p. 117), a neutralizării efectelor thanatice – va avea drept consecinţă, logică, şi escamotarea temporalităţii – a Timpului-istorie/”Cerberul Demoniac”-C(H)RONOS, prin EROS şi ARTĂ/ORFISM COSMICO-ARMONIC (re-trezitor la starea de „dimineaţă”!): „Când (…) Cronos nu dă semne să se culce,/ (…)/Atunci iau pana şi-nfloresc ghergheful,/În miezul nopţii leoarcă-s de sudoare,/Făcând daimonului, nebunul, cheful…/Lăută, să te-arunc? Nicio iertare…//N-ai vrea să-mi dai cu împrumut o viaţă?/Îndură-te! E iarăşi dimineaţă…”(cf. XII, p. 31).

Disimulat sub ludică „milogeală”, este/se înalţă Sceptrul Hermetico-Apollinic!

Prin acest Sceptru (superior chiar celui jupiterian, care-i ameninţato-fragilizat, mereu, de noile cicluri cosmice! – Poetul devine Vizionarul, Profetul VÂRSTEI DE AUR, din Noul Ciclu Existenţial

E drept, însă: în toate este ascuns preţul („Zgârcită, moartea vrea răscumpărare…”…”Parşivă pasăre mai este Moartea…” – cf. CXVII, p. 241 – respectiv cf. CXVIII, p. 242) – Preţul de Duh al Răstignirii-Poartă/UŞĂ – şi Pod către Eternitate: „Văzut-am zeii cum sărută cerul,/Leind cu aur câmpuri, munţi şi ape, Pe culmi regeşti, nu-nţeşegeam misterul, /Cu tine-n gând, cu Dumnezeu aproape…//(…)În zori aşez pe pajiştea ninsorii/Cuvântul viu! În spate Moartea-l şterge!//(…)Rămasu-mi-a iubire! Cât pot duce,/Hristosul tău uitat demult pe cruce!” (XXXIII, p. 73).

Hristos este, uneori, uitat, dar, pururi (chiar şi inconştient!), este reactualizat funcţional, întru trezirea-revelaţia fundamental-spirituală, a Veghii-Resurecţiei. Nu pentru Sinele Poetic („biet suflet”…), şi pentru Sinea Cosmico-Umană!

…Ce aduce, totuşi, nou, acest volum – aliniat (în mare parte!) dramaticei tematici răpaniene ştiute?

Chiar dacă alternează ortografierea numelui ei funcţional (când cu minusculă, când cu majusculă, în funcţie de „adâncimea” de Duh a „renghiului” spiritual, pe care-l pregăteşte/”cloceşte”, într-una, Poetul Soteriologico-„arielic – „DUŞMANCEI”!) – se observă, pentru prima oară în cărţile sale superb-hieroglifice, o renunţare/trezire de Duh (extrem de benefică şi, totdeodată, vehementă – sincer smerită, liminar pios-mărturisitoare/PURIFICATOARE!), la „penia” eului terestru (ochii cărnii, ţinând debietul suflet”!), în favoarea „poros”-ului Cosmico-Divin/Sinea Spiritual-Cosmică (Ochii Duhului, prin care se obţine Orbirea Sacro-Vizionară (transfigurarea întru Marele Orb o săvârşeşte – cine altcineva? – decât Iubirea-Eros, sub chipul Ispăşirii/Eliberării Spirituale: „Ochiţi-mi ochii! Ochii cer iertare:/IUBIREA PENTRU MINE OCHI NU ARE!” (cf. CXLII, p. 291). Sensul de profunzime pare a nu fi cel aparent: „Nu se mai uită iubita/Iubirea la mine!” – ci: „Datorită Iubirii, îmi pierd vederea carnală şi preiau Viziunea Spirituală!

…Dacă va continua să reziste, în Postul său Sacru, de Sacerdot al Sonetului (deci, Vestitor Heraldic al lui SÓTERE” – …cel extrem de apropiat, pentru unii-puţinii!) – datorită lui THEODOR RĂPAN, s-ar putea să ne trezim, într-o bună dimineaţă, TOŢI, grămadă, în Cerul Eternei PURITĂŢI!

Şi să lăsăm iadul…”văduv” şi mult prea…”simplificat”!

Păi, n-ar fi chiar aşa de rău… – … zicem noi! Dar mai rămâne de văzut…şi de chibzuit (fiecare, cu examenul, „pur şi simplu”, al conştiinţei sale!).

                                                                                               Adrian Botez

 

[1]Theodor Răpan, Pur şi simplu – 154 Contrasonete, Editura SEMNE, Buc., 2015.

[2] -Să nu uităm transfigurarea LEBEDEI andersen-ene, atât în Răţuşca cea urâtă, cât şi în fascinantul basm, despre Eliza şi cei 11 fraţi ai ei – „Lebedele”…!

[3] -La traco-greci, LEBĂDA este simbol al muzelor, fiind dedicată lui Apollon – iar carul Afroditei era tras de lebede…

 

cop_rapan_pur-si-simplu

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: