Prima pagină > CARTEA, literature > Raul Constantinescu – „…în lupta tuturor contra tuturor prin minunata lume nouă/ dinlăuntru în afară – paradisiacul infern – / trupul din toate părţile lovit subminat izbit ţintit atacat jupuit/ primitorul nerostitul sălaş al divului suflet/ unul spre altul, Unu prin şi în altul -” (Vivisecţii, p. 11).

Raul Constantinescu – „…în lupta tuturor contra tuturor prin minunata lume nouă/ dinlăuntru în afară – paradisiacul infern – / trupul din toate părţile lovit subminat izbit ţintit atacat jupuit/ primitorul nerostitul sălaş al divului suflet/ unul spre altul, Unu prin şi în altul -” (Vivisecţii, p. 11).


IMG_1235

Foto: Raul Constantinescu citind din poezia lui Aurel Pantea. Hateg, Ziua Poeziei, 2012

 

 

Vivisecţii online…

 

 

Raul Constantinescu îşi asumă o intervenţie pe viu asupra fiinţei sale, depăşind controversata durere şi ţintind pentru cunoaştere. Poezia sa, una contorsionată, radiind putere, vibraţie, tensiune se desfăşoară în plenitudinea expresiei prin volumul Vivisecţii *, apărut la Floreşti, judeţul Cluj: Editura Limes, 2015. Poetul se află în timpul complet al mărturisirii, nu are răbdare şi milă cu sine. Nu menajează cititorul. Îl provoacă, îl sfidează, îi deschide cu hotărâre cutia pandorei, eliberând metafore, hiperbole, cântec, sens. Fiinţa sa (trupul, sufletul, duhul) este obiectul asupra căruia intervine cu un bisturiu fin, cu ideea decantată de zgura zilei. El sfidează durerea, plăteşte preţul şi spune în plină operaţie miracolul. Pentru poet, întreaga informaţie a universului, taina creaţiei, direcţia în care glisează timpul, sunt cuprinse în fiinţa omului. Nimic în plus, nimic în minus, doar galaxia poeziei…

Raul Constantinescu este un clasic hotărât, apelează la modelele moderne şi        postmoderne, ia elemente din realism şi folclor, se foloseşte de logica ştiinţifică, inventează. Nu preferă un curent anume, respectă ţinuta, demnitatea poetului, sobrietatea şi persuasiunea. Uneori abuzează de metaforă, de cuvinte. Este direct, explică vivisecţia, corpul deschis, carte deschisă, alfabetul ascuns şi vechi, mesajul ancestral. Este un absent prezent continuu, cunoaştere pură în infosfera care ne copleşeşte, atinge ultimul atom, se lasă sedus de absurdul spre zero. Simte dorul de abisuri, acceptă tăria cojii ce îmbracă ideea, pendulează între ştiut/ neştiut, se joacă între cele două concepte, îl vede pe om un Ulisse în căutare, în călătorie. Sunt zone interzise, poeme nescrise, Dumnezeu atent, luminile, sărutul nimicului. Dar timpul se duce, alunecă în cei o mie de ani de cunoaştere prinşi în nuca prezentului. Explicaţii, mişcări browniene, eterna reîntoarcere. Apoi Templul. Apoi testamentul, apoi poezia încrâncenată, tensionată ca un arc în inima omului.

Raul Constantinescu nu este un poet comod, ştie să-şi asume marile mituri, fragedele balade, chemările, imprecaţia.

„…în lupta tuturor contra tuturor prin minunata lume nouă/ dinlăuntru în afară – paradisiacul infern – / trupul din toate părţile lovit subminat izbit ţintit atacat jupuit/ primitorul nerostitul sălaş al divului suflet/ unul spre altul, Unu prin şi în altul -” (Vivisecţii, p. 11).

Vivisecţia se efectuează cu laserul cuvântului, partea nemuritoare nu aparţine omului, un joc dinamic, plin/gol şi altă paradigmă. Sunt rătăciri prin labirint, punctele cardinale nu mai au acelaşi sens. Totul este citit, recitit la nesfârşit până la originea speciilor. O călătorie interioară prin straturi de timp sângerând.

„Pe mări rătăcesc de ţărm departe/ sirenele în cânt mă fură-ntruna;/ pe stânci sub fulgere înfrunt furtuna/ infernul îl trec neatins de moarte…” (Ulisse, p. 46). O călătorie în care moartea nu are efect, cunoaşterea este liberatorie. Timp nesfârşit cu valurile în faţă, atent la ţărmul aşteptat, bănuit. Penelopa este între altare

Cunoaşterea pare o vrajă, gustul e dulce, povestea lumii e scrisă în realul aparent, ceea ce este. „Lumea-n sine-nchisă/ nuca nedeschisă,/ în rostogol este/ fir de poveste…” (Nuca I, p. 29).

Cei care au fost sunt descătuşaţi de trup, „pământ din pământ în pământ sub pământ”, privesc din stele, din flori. Eterna reîntoarcere în materie, din materie în spirit, o dulce adiere în univers.

Concluzia: poezia, unica. Cea mai hulită, cea mai frumoasă. De neatins, pe un drum abrupt.

„Spre piscul din noi albastru-n zăpezi;/ deasupra capului tău nins de gând,/ noaptea    stele-ţi vorbesc/ în razele limbii doar de tine ştiute,/ clipă vie/ prin tine înveşnicind” (Poezia, p. 65).

O epopee în care poetul poate gusta dulcea veşnicie într-o clipă irepetabilă.

Autorul depune testamentul la dispoziţia cititorului, el a cucerit o păpădie pe care o locuieşte, doar vibraţia de început transmisă celui care citeşte şi înţelege. E o moştenire care vine de departe, tainică, înaintează prin spaţiotimp, negative rădăcini depăşind.

Absurdul e crud, un etern început, un dor de abisuri, o călătorie prin gura arsă a zeroului, pe zimţata custură. Este o nuntă a elementelor, toate posibilităţile, plus poezie, plus cântec, plus iubire implicită.

 

„Prin ani drum de spini mi se arată;

bolta papirus peste mine se lasă…

luminii în har viu revelată

fiinţa efemeră mi-este atrasă;

din umbre smulge-se gândul… eviscerat,

în mine pe cruce

se-nalţă Cuvântul” (Logos, p. 63).

 

Aceasta este concluzia finală, crucificarea Cuvântului în fiinţa omului, aplecată sub vremi…

Mircea Petean îl prezintă la începutul volumului pe Raul Constantinescu, un modernist însingurat, atras de cărţi, prins în dansul cuvintelor. Sunt prezentate cele trei moduri ale poeziei sale: efectul revelaţiei prin opera poetului, estetica poeziei populare ca rădăcină trainică, poemul filiform, eliberat de angoase. El conchide: „Aceasta e poezia lui Raul Constantinescu din Vivisecţii, o carte de poeme de mare complexitate, pe care autorul ei o oferă celor care încă mai cred în poezie ca pe un îndemn de a urca pe noi culmi spirituale, coborând tot mai adânc în ei înşişi, căci dorul de-abisuri clatină, macină munţii…” (p.8).

Poetul, creatorul în interiorul creaţiei, are un Precuvânt pentru cititor, fratele atent, un frate care participă. Poate sta drept în faţa Sinelui universal, darnic prin ritual şi călătorie, prin suferinţă şi capriciu.

Raul Constantinescu şi-a constituit volumul cu toate argumentele poeziei, cu note bio-bibliografice, cu referinţe critice. Au scris despre poet: Iv Martinovici, Ion Arieşanu, Dumitru Hurubă, Eugen Evu, Victor Sterom, Radu Igna, Amalia Voicu, Ioan Evu, Emilian Marcu, A.I. Brumaru, Ion Urdă, Monica Grosu, Gheorghe Mocuţa, Iuliu Pârvu, Augustin Cozmuţa, C. Stancu.

Gheorghe Mocuţa reţine: „Lunga disciplină a lecturii şi a tăcerii, a credinţei în creaţie şi creator, trece până la urmă în urzeala unei versificaţii în care tradiţia şi neomodernismul se contopesc în căutarea răspunsului la teme esenţiale” (p. 134).

Sub tensiunea versului cuvintele fuzionează: spaţiotimp, ochi-izvor, prezent postimperfect, vieţiimorţii, sine-ascuns, tăcere-fluviu, antilumi, rugflacără… Virgulele nu mai au acelaşi sens, uneori grafia poemului este modernă, cu puseuri mitice sau folclorice. Poetul încearcă să ia în stăpânire mişcarea în care a fost prins, visul – ecorşeu iluminat… El îşi decantează ideile, se avântă în marele refuz, dar, până la urmă, Dumnezeu este stăpânul jocului, miturile dantelează speranţele noastre.

 

Vivisecţii online, cu poet şi galaxii de sinapse…

 

 

Constantin Stancu

Noiembrie, 2015

 

* Raul Constantinescu, Vivisecţii, Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2015

Anunțuri
Categorii:CARTEA, literature
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: