Prima pagină > CARTEA, HAŢEG > Badiu Iancu, Haţegul, din cele mai vechi timpuri până în anul 1700, Deva: Editura Karina, 2015. Istorie şi pasiune, o veche poveste despre un loc minunat!

Badiu Iancu, Haţegul, din cele mai vechi timpuri până în anul 1700, Deva: Editura Karina, 2015. Istorie şi pasiune, o veche poveste despre un loc minunat!


Hateg 021

…………………………………………………………………………………………………

………   ***   ……….

Haţeg, un turn de veghe pentru o mie de naraţiuni

 

(Badiu Iancu, Haţegul, din cele mai vechi timpuri până în anul 1700,

Deva: Editura Karina, 2015)

 

 

Badiu Iancu este un ambiţios. În cartea sa Haţegul, din cele mai vechi timpuri până la anul 1700, apărută în anul 2015, face un efort considerabil să prindă în scurte naraţiuni istoria unui ţinut exemplar. Joaca de-a aventura, specifică omului modern, se dovedeşte a fi un stil de viaţă de-a lungul veacurilor. Pe aceste locuri, timpul nu a mai avut răbdare, cum scria Marin Preda, marele prozator. Acest lucru este valabil şi pentru Ţara Haţegului.

Anexele cărţii sunt relevante, interesante şi provocatoare. Bibliografia este bogată, autorul citează mereu din texte cunoscute, texte uitate, texte marginalizate, texte necesare. Sunt istorici şi publicişti români, maghiari, germani, francezi, latini. Ţara Haţegului a fost mereu în „gura timpului”, a stârnit interes, mirare, aventură, opoziţie, istorii cu tâlc, miraj. Planurile se schimbă, timp cu aur şi piper într-o „legendă” adevărată. Haţegul a preocupat pe Hadrian Daicoviciu, Ştefan Pascu, Constantin Giurăscu, Liviu Maior, A.A. Rusu, Ioan Aurel Pop, Radu Popa, Radu Iacob, B.P. Haşdeu, etc. Temele abordate de aceste personalităţi sunt impresionante: O lume pierdută (dinozaurii), Familia Nopcea şi Ţara Haţegului, trecutul de luptă al ţărănimii hunedorene, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, monumentele din această zonă, ctitori şi biserici, numele de localităţi, nume de bărbaţi, istoria vicariatului greco-catolic, istoria Mănăstirii Prislop, prezenţa calviniştilor insistenţi, limba vorbită de oameni pe aceste meleaguri, posibile dicţionare de arhaisme, limba traco-dacilor, istoria românilor. Simplu…

În paginile 82-92 ale monografiei, Badiu Iancu analizează denumirea Haţegului. Sursele sunt complexe, controversate, vin din tradiţia dacilor, romanilor, cumanilor, sârbilor, maghiarilor, germanilor, românilor. Haţegul a fost mereu în limita imperiilor, aici s-au ciocnit imperii, aici s-au luptat imperii, aici au decis împăraţi, conducători, oameni simpli. Prima atestare documentară: Diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247! Tradiţiile orale, legendele, scrierile vechi au trecut de precizia unui document scris. „Terra Harszoc”, avea un statut special, făcea parte din voievodatul lui Litovoi. Era locuită de „olahi”. Cu perseverenţă, Iancu Badiu analizează fenomenul de-a lungul timpului. Povestea este atractivă: era un castelan de Haţeg, era o cetate, un district, a fost un sat, a devenit oraş, târg însemnat, a fost un „fluvium Haczak”… Sursele sunt profunde, denumirea trimitea la un „haţeg”, pădure măruntă, hăţiş, dar şi denumire coruptă de funcţionarii din cancelariile vechi, interesaţi să facă stăpânilor pe plac.

Poate o familie de frunte a dat denumirea localităţii – Haczoku -, apoi a pierit în negura vremurilor. Unii au considerat că Haţegul a fost „colţul din spate”, un umăr de deal – o localitate la margine de lume! Denumirea putea proveni de la un loc de judecată, „şase scaune de judecată”. Capitala Daciei romane se numea „Sarmazege”, o denumire mai puţin remarcată de istorici, dar posibilă sursă pentru numele actualei localităţi. Cumanii puteau să-şi fi lăsat urmele pe aici „hârs”, însemna urs… În Europa Evului Mediu exista un titlu nobiliar: „herzog”, „herstsog”, „herceg”, „herţeg”… Istoria ne provoacă, ne atrage prin mişcarea puterilor vremii în geografia posibilă politică… Primii domnitori din familia Basarab purtau denumirea de „herţeg” şi stăpâneau Amlaşul şi Făgăraşul. Pentru unii, numele actual ar proveni dintr-o activitate nobiliară specială: „ţara vânătorilor cu gonaci” – Hatzeger Land (sursă germană). Povestea continuă, monografia ne trimite în zone speciale din timpul şi anotimpul românilor…

Cartea porneşte pe urmele dinozaurilor din „insula” Haţeg, la Sânpetru, General Berthelot, Haţeg, animale impresionate, stăpânii mezozoicului, pentru a se stabiliza în final în Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”.

Urme pe aceste meleaguri au fost permanent: în neolitic, epoca bronzului, a fierului, apoi în vremea dacilor, a romanilor, în perioada feudală. Autorul analizează „piatra de sacrificiu din dealul Orlea, cetatea dacică din dealul Pietriş pe vremea dacilor, ipoteza colonelului Zagoriţ prin anii 1930, opidum Haţeg, Cetatea Regală a Haţegului, Turnul din Dealul Orlea, Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Franciscană, alte obiective într-o zonă denumită „ţară”.

Badiu este preocupat de primele tipărituri în limba română la Haţeg, şcoala bisericească de la Mănăstirea Prislop, şcoala reformată din zonă, de scrierile călătorilor sau personalităţilor vremii, care au menţionat impresii spectaculoase despre ţinut. Au lăsat semne: Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Mihai de Peşteana, Filip More din Ciula, Domniţa Zamfira, statutul meşteşugarilor – „Ţehul tălparilor şi cizmarilor”, episcopi, mitropoliţi. De menţionat activitatea bisericilor catolice, reformate, calvine, ortodoxe din ţinutul Haţegului, preocupate, într-un fel sau altul, să menţină echilibrul între viaţa de zi cu zi, dorinţele stăpânilor, necesităţile proprii, necazurile oamenilor simpli. O lume în lume, cu manuscrise, obiceiuri, diplome de autoritate, sigilii vechi şi speciale care marcau reguli stabile în zonă, apoi activitatea de judecată în Ţara Haţegului, ca semn că oamenii doreau să dea rigoare vieţii lor zbuciumate, la margine de imperiu.

În anul 1759, din ordinul generalului Bucow, Mănăstirea Prislop este incendiată, călugării alungaţi, este compus un poem referitor la plângerea locaşului sfânt.

„Fragmentul Teodorescu”, ne prezintă zece cântări religioase în limba română, traduse din limba maghiară (Cartea de cântece) – pe la 1570-1573, ca atestare a folosirii limbii române în zonă, datorită bibliofilului Teodorescu.

Ideile religioase ale vremii apar în zonă după anul 1544, Scriptura este tradusă în limba română de lutherani şi calvinişti pentru uzul poporului, dar având scopuri politice precise. Umanismul a fost prezent în Ţara Haţegului, Badiu notează: „Astfel este consemnat un grup de studenţi din Ciula la Universitatea din Cracovia, Ştefan şi Mihai din Sălaş devin notari la curtea regelui Matia Corvin, iar la curtea episcopală exista un grup anonim din Ţara Haţegului” (Umanismul în Ţara Haţegului).

Despre numele de Basarab în zonă, putem reţine: „Indiferent de originea numelui sau chiar originea cumană a familiei sale, Basarab I s-a comportat ca un român, fiind descris în cronicile maghiare ca un <<valah schismatic>>. Numele putea fi dat unui conducător român de către cumanii stăpânitori, când au intrat în legătură cu el, ajungând apoi o poreclă.

Ulterior, această poreclă a ajuns denumirea familiei” (Numele de Basarab în Ţara Haţegului).

O atenţie importantă asupra istoriei locului este acordată ipotezei colonelului Zagoriţ referitoare la capitala administrativă a Daciei în timpul războaielor cu romanii. Probabil ca la Haţeg să fi fost o capitală administrativă a dacilor, ipoteza este analizată din diferite puncte de vedere. „Bătălia” istoricilor este interesantă, sunt aduse argumente militare, geografice, istorice, sociale, arheologice, lingvistice, multă pasiune… Oricum, Haţegul a avut un rol important pe vremea războaielor dacilor viteji cu romanii riguros organizaţi pentru cuceriri şi extinderea civilizaţiei în zonele cunoscute ale Europei din acele vremuri.

Interesante sunt paginile dedicate prezenţei dinozaurilor în Ţara Haţegului, cercetărilor profesorului Dan Alexandru Grigorescu sau ale pasionatului paleontolog (dar şi controversat personaj al vremii) Francisc Nopcsa. În vremurile vechi peisajul era altul: „Acum 70 de milioane de ani, Aspectul Terrei era mult diferit faţă de cel actual. Antarctica nu era acoperită de gheţuri. America de Sud era lipită de Africa, India era separată de Asia. Pe teritoriul actual al Europei se întindea Oceanul Thetys, în care se afla insula Haţeg, cuprinzând judeţul Hunedoara şi sudul judeţului Alba, având o suprafaţă de 85000 kilometri pătraţi”.

În acest areal cutreierau dinozauri, străbătând junglele din insula Haţegului… O poveste veche, cu miracole… Sub ierburi mari se ascundeau secrete!

Badiu Iancu notează la începutul monografiei: „Călătorului neavizat care ajunge prima dată în Haţeg, orăşelul îi apare un loc „obscur”, lipsit de importanţă. Un studiu aprofundat va dovedi că Haţegul, ca şi întreaga Ţară a Haţegului, are o istorie deosebit de bogată. Aici a fost centrul regatului dacic condus de Decebal şi tot în aceste locuri, împăratul Traian, după ce a înfrânt pe daci, sesizând importanţa strategică a ţinutului, a ridicat capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa…”.

Prin anul 1600, în luna noiembrie, Mihai Viteazul trece prin Haţeg, este însoţit de vreo sută de oşteni, mergeau la Praga, pentru a solicita ajutor împăratului Rudolf împotriva adversarilor săi. Nobilii maghiar s-au opus trecerii lui prin Transilvania, au tras cu tunurile asupra suitei sale undeva în zona Devei. Mai mulţi soldaţi au căzut pe un pământ miraculos. Ioan de Silvaş, din Ţara Haţegului, l-a însoţit pe domnitorul român, a fost ecumen al Mănăstirii Prislop, a devenit episcop al Ardealului, a fost prezent la Alba Iulia în 21 octombrie 1599, când voievodul a intrat în cetate ca învingător…

Diploma breslei cizmarilor, care era activă pe la anul 1667, s-a păstrat la punctul muzeistic al oraşului Haţeg (prin anul 1976) şi era un document important care atesta activitatea destul de bine organizată în zonă. „Documentul era pe un pergament cu partea de jos îndoită, spre a se păstra mai bine semnătura principelui şi a rezista la greutatea peceţii ce atârna de un şnur de mătase. Pergamentul avea dimensiunile de 73/65 cm cu îndoitura de 16 cm, cu pecetea într-o cutie de lemn, lată şi rotundă de 9 cm diametru, lucrată la strung şi prevăzută cu un capac apărător al peceţii” (Ţehul tălparilor şi cizmarilor).

O monografie interesantă, Haţegul este prezentat cu pasiune. Badiu Iancu, nu are pretenţia unui scriitor consacrat sau istoric calificat, însă a strâns materialele cu atenţie, a scris cu pasiune, exact, preferând o descriere a timpului pe care l-am putea denumi „istoria de Haţeg” în mai multe tablouri şi acte, cu dinozauri, soldaţi, împăraţi, ţărani, meşteşugari…, rezultat al unui proiect mai amplu despre oameni şi fapte pe acest teritoriu admirabil.

 

 

 

Constantin Stancu

Noiembrie, 2015

 

Anunțuri
Categorii:CARTEA, HAŢEG
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: