Prima pagină > CARTEA, HAŢEG, SEMNAL, USR ALBA-HUNEDOARA > Ţara Haţegului în legende şi miracole

Ţara Haţegului în legende şi miracole


Zece legende, zece motive pentru a iubi Ţara Haţegului

 

 

 

Ţara Haţegului are istoria ei, are o geografie unică, miracolele plutesc peste muntele Retezat, legendele sunt gravate în memoria de piatră a vremurilor. Dacian Muntean şi Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială (SENS) ne atrag într-un miraj fermecător prin legendele acestui ţinut exemplar. De la Poarta de Fier la Înalta Poartă: 10 Legende Haţegane, apărută la Deva: SENS, 2015, cu pseudonimul Dakian, este o lucrare care-şi propune în primul rând prezentarea Ţării Haţegului în dinamica vremurilor.

Fantasticul şi miraculosul se împletesc într-o naraţiune agreabilă care pun în evidenţă secretele unor fapte trecute, ale unor oameni care nu s-au lăsat copleşiţi de vremuri, secretele din spatele istoriei reale. Sunt povestiri despre eroi, oameni simpli şi bătălii nemaivăzute, cheia pentru un viitor plin de frumuseţe.

Panorama este atrăgătoare, de la bătălia crâncenă de la Tapae la interesanta legendă a Lupu vârcolacu, acţiunea se legă prin aventurile Domniţei Ileana de la Cetatea Colţ, la viaţa tumultoasă a familiei Kendeffy, apoi la povestea Domniţei Elisabeta de la Răchitova; originea lui Iancu de Hunedoara, la epopeea Domniţei Stela de la Răchitova; originea lui Mehmed Fatih. Legendele se derulează cu viaţa Domniţei Safira de la Prislop, la aventurile lui Faţă Neagră, erou de roman şi prezenţă activă în istoria controversată a zonei. Muntean Dacian ne provoacă prin legenda strigoanei Ciciroanie sau a lupului vârcolac şi ne atrage în zona folclorului mistic.

Autorul a fost şi este pasionat de Ţara Haţegului ca land miraculos, din mai multe puncte de vedere: istoric, etnografic, cultural, educaţional. Prima experienţă a fost cu o carte dinamică: Aventurile şi călătoriile Baronului Nopcsa, personalitate controversată, spion al fostului Imperiu Austro-Maghiar, aventurier, paleontolog, poet, personaj incomod în istorii complicate, baron din Ţara Haţegului. Pentru Dacian pasiunea a fost şi este regula. A edificat în anii 2014-2015, împreună cu alţi pasionaţi, un Legendarium, o „Casă a Legendelor” despre această zonă (adresa pe Internet: http://www.hategului.ro/).

Cartea de faţă se adresează şi oamenilor maturi, adolescenţilor şi copiilor. În abordarea legendelor autorul porneşte de la sursa istorică reală, urmează legenda propriu-zisă, povestea scrisă cu multă pasiune, apoi efectele în vremuri diferite, interpretările lingvistice. Dacian recunoaşte şi trimite la sursele academice ale legendelor, îi numeşte pe istoricii şi scriitorii care s-au preocupat de zonă: Octavian Floca, Gligor Haşa, Dumitru Almaş, Gheorghe Şincai, Iulian Marţian, Dorin Petresc, pomeneşte sursele vechi provenind de la Dio Cassius şi alte trimiteri interesante.

Iată cum povesteşte Dacian Muntean: „Lupta fusese feroce şi se dădu în faţa palisadelor care închideau Mamuca – Poarta Fierului. Mulţi, prea mulţi căzură. Tânărul rege Decebal făcea ravagii printre romani, căutând pe general, dar acesta, prevăzător, rămase pe o înălţime pentru a putea dirija tactic armata” (Legenda bătăliei de la Tapae, p. 12).

Când analizează faptele trecute iluminate de povestea ca poveste, Dacian îşi cheamă cititorul într-o zonă a întâmplărilor reale care se ţes în istoria locului: „La 1661, cronicarul turc, Evlia Celebi, spunea despre Cetatea Colţ, că era o construcţie solidă, ridicată pe o stâncă înaltă, cu cinci colţuri şi unsprezece turnuri? Tot în cronica turcească se menţionau bogăţia în peşti a zonei, apele bune din apropierea cetăţii şi, nu în ultimul rând, femeile frumoase” (Legenda Domniţei Ileana din Cetatea de Colţ, p. 31).

Despre Iancu de Hunedoara, personaj autentic al istoriei românilor, reţinem: „Ca orice tânăr de viţă nobilă, Iancu plecă în curând prin Europa să înveţe meseria armelor, pornind pe jos şi ridicându-se încet, alături de fratele său mai mic, Ioan. A servit, ca şi căpitan de mercenari, nume celebre ale vremii, din Serbia, Dalmaţia şi Italia, iar când, după o vreme, a ajuns în faţa regelui Sigismund, a îngenunchiat , a plecat şi capul şi a ridicat pumnul strâns, pe care se vedea inelul cu rubin roşu” (Legenda Domniţei Elisabeta de la Răchitova: Originea lui Iancu de Hunedoara, p.49).

Despre râurile din Ţara Haţegului, Dacian Muntean notează atent: „Numele râului Strei, repetat, oferă expresia fonetică a numelui Istre? Multe denumiri de râuri, din zonele locuite în antichitate de populaţii dacice sau înrudite cu acestea, conţin particula „istri/istra” << Bistra, Bistriţa, Bistrica, Bistricioara, Bistreţ,etc.>>. Dacă reinterpretăm scrierile lui Vergiliu, care relata că dacii ar fi băut, înainte de lupte, apă din Istru şi ne imaginăm că era imposibil ca fiecare trib să călătorească, înainte de bătălii, cale de sute de kilometrii până la Dunăre, este absolut firesc să constatăm că dacii aveau râuri sfinte…” (Legenda comorii din albia Streiului, p. 90).

Autorul are convingeri ferme când se apropie de râurile din Ţara Haţegului, fantezia se modelează printr-un raţionament adecvat, miracolul are rigoarea lui, zeii ating locurile şi le schimbă puterea.

Personajele de poveste sunt descrise cu pasiune, Muntean pare să le aibă în faţa ochilor, se mişcă agil în istorie şi-n romanele scriitorilor vremii: „Se spunea despre Faţă Neagră că era un tânăr foarte abil, de viţă nobilă, foarte frumos şi cu trecere la femei, puternic şi îndrăzneţ, care se masca şi jefuia caleştile nobililor, furând bijuteriile doamnelor şi arginţii domnilor” (Legenda lui Faţă Neagră, p. 91). Imediat se fac legături cu romanul Sărmanii bogaţi scris de Jokai Mor, un important romancier maghiar. Apoi sunt conexiuni cu eroul de film Zorro sau cu nobilul californian Don Diego Vega, un justiţiar care purta la fel o mască neagră. Lumea legendelor este mică, se formează o adevărată reţea de socializare spectaculoasă în mintea cititorului.

Zece legende, zece motive pentru a admira Ţara Haţegului, a te îndrăgosti de un ţinut mirific.

La început, Dacian are câteva gânduri despre legendele pe care le-a compus: există un model simplu de conservarea memoriei. Promovarea turistică a zonei se poate face şi prin povestiri, zona oferă subiecte atractive, costurile sunt minime, pasiunea maximă. Totul presupune viziune, determinare, un obiectiv precis, perseverenţă. Ţara Haţegului nu este singura zonă miraculoasă, totul depinde de oameni pasionaţi.

Legendele conduc spre concluzii surprinzătoare: „…toate informaţiile documentare europene şi otomane, precum şi cele transmise pe calea tradiţiilor populare, corelate, indică faptul că a exista o legătură directă de rudenie între Sultanul Mehmed II Fatih şi Iancu de Hunedoara” (Legenda Domniţei Stela de la Răchitova: Originea lui Mehmed Fatih, p. 66).

Cu alte cuvinte, legendele modelează istoria indirect şi pun presiune pe mediul academic pentru a afla adevărul istoric până la limita în care personajele capătă o identitate reală, cad măştile şi eroii se mişcă aievea… prin Ţara Haţegului.

 

 

Constantin Stancu

noiembrie, 2015

 

Hateg 003

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: