Prima pagină > CARTEA, NOTE LITERARE > Paulina Popa: „Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici”

Paulina Popa: „Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici”


Matematica îngerului

 

(Paulina Popa, Matematica îngerului – fragmentarium– , versuri, 154 pagini, Deva: Editura Emia, 2012)

 

Într-un limbaj deschis, curgător, Paulina Popa dezvăluie în cartea Matematica îngerului – fragmentarium – parte din frumuseţea şi rigoarea vieţii, grija lui Dumnezeu pentru oamenii săi, pentru ca miracolul vieţii să rămân miracol.

„Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici” – iată frumuseţea care aduce finalitate, calculele divine pentru ca omul să devină perfecţiune se împlinesc şi putem accepta frumuseţea absolută a creaţiei.

Prin această carte poeta pune în joc predestinarea omului, o acceptă şi poezia se dezvăluie ca un mijloc prin care cele luminoase intră în inima omului. Este o viziune pe care o acceptă şi intră în proiect cu toată libertatea, asimilând contradicţia.

Volumul de versuri este masiv, bogat în imagini, în chemări, în miracole, deschidere spre taine şi rădăcini. Mama, matca din care se revarsă viaţa, frumuseţea creaţiei care domină ochii omului lucid, luminile care vin spre mintea celui atent la această frumuseţe, poezia – izvor de mângâiere şi mod de comunicare perfect pentru oricine, răceala unora în faţa frumuseţii, dragostea care ne învăluie, poemul viu din care se aud şoapte, cu sângele se scriu poeme şi miracole, sprijinit de poem poţi ajunge la cer!

Frumuseţea este rod al rigorii, proporţia, armonia, calcul exact, duc la dragoste, totul ivit dintr-un plan uneori ascuns, uneori descoperit şi planul nu este al omului. Fragmente, adică semne, nenumărate semne care vin spre noi şi nu avem unde ne ascundem, ele avertizează, indică locul, timpul, sensul.

Poezia ţâşneşte din matematica fiecărui vers: răni în multa singurătate, arbori care sprijină luna, matematica îngerului cea greu de înţeles, frumuseţea creaţiei este absolută şi este mai mult decât materie, în pământ sunt ascunse zilele lumii, frânghii ne ridică la cer, dormim printre ierburi cu faţa spre Dumnezeu, sinele este limpede ca o floare, apa sub care fierbe altă apă.

Matematica îngerului pune presiune pe sufletul poetei, efectul sunt poemele care îşi regăsesc matca originală din care au evadat cândva. O lectură atentă va dezvălui cititorului o poetă migăloasă, brodează fiecare idee, fiecare gând, fiecare zicere, pune pasiune, ştie reţeta secretă, ştie cantităţile, substanţele şi ideile. Cuvintele se leagă între ele, poemele se leagă, finalul unui poem trezeşte la viaţă poemul care urmează, în care se edifică un singur poem final şi masiv, un ritual femeiesc. Dintr-o inimă bogată se revarsă versuri care nu au mai putut rămâne ascunse. Poeta se liberează, poezia poate fi mărturie, rugăciune, şoaptă de dragoste, avertisment. Cântec.

Realizăm că umerii mai păstrează urmele aripilor, singurătatea este un exerciţiu perfect pentru cei care cunosc drumul de la viaţă la moarte. Bărbatul este un veşnic Ulise în drum spre Itaca, este o zeiţă a înţelepciunii care protejează poemul, perfecţiunea, cu toate că iubirea este batjocorită în pieţele publice.

 

Poemului i se cuvin cuvinte sfinte,

acelea rostite de sacerdoţi,

ori cele rostite cu sfială,

de pruncul ce deschide gura,

cu teama primei silabe (Poemului, p 30).

 

Paulina Popa este în dialog permanent cu îngerul, cu sine, cu oamenii, cu poemul care este viu, cu cel nevăzut, cu bărbatul pregătit de înger, arhetip păzit de cuvinte, cu umbra, cu lumina, vorbeşte, povesteşte pruncului ce stă în ascuns, este deschisă. Dialogul, monologul, mărturia, o eliberează de limitele destinului. Casa, ţara, biserica, strada, cărţile, visele, sfinţii care nu mor, stau de veghe în lanul de poeme, iată, sunt locuri unde lumea poate deveni perfectă.

„Toate drepturile copiilor tăi vor fi anulate,/ ascunse în amintirea unei vieţi pe care ar fi vrut să o ducă” (Torţa, p. 35). O tristeţe care afectează viaţa noastră cea de toate zilele, poeta simte acut această realitate, ratarea unei alte vieţi mai frumoase. Ziua devine tot mai grea, răutăţile acoperă lumea, o mantie de gheaţă pe umerii lumii, oamenii uită de geometria îngerului.

 

Frumos şi bun, bărbatul din cuvinte,

cel ce ridică sus pe braţe noaptea

apoi, cântând, dispare-n zori cu visul,

luându-şi din trezire partea (Frumos şi bun ca unul care vine, p. 41).

 

Ivirea bărbatului din cuvinte devine adâncă materie în lumea-ncremenită şi pustie… Iată, întruparea omului se face din cuvinte, durerea ruperii cărnii de carne este percepută acut, lumea este perfectă aşa cum apare ea în matematica îngerului.

Fragmentarium, este parte din volum cea mai densă, sunt poeme care se cheamă, lasă semne, numerotate ca în manuscrisele vechi de la I la LXXVII, cifrele romane ne întorc cu gândul la marile edicte emise de împărat, la disciplina de fiecare zi. Poeta este parte în partea bună a lumii, a neamului, acut simte acest lucru, versurile sunt apăsate, scrise cu stiletul pe o tablă de plumb.

 

Dacă te rogi pentru tine te rogi!

Pentru tine cânţi, dacă ştii cânta!

Ascultă: îngerii cântă împreună cu tine.

Bucură-te!

Eşti viu!

Dacă scrii, pentru alţii scrii!

Alţii sunt cei ce-ţi vor învieţui poemul

sau îl vor îngropa pe vecie!

Tu luminezi şi lumină vei fi – etern! (XXXVII, p. 109).

 

Cu alte cuvinte: „La cer ajungi doar cu poemul simplu, curat ca o piatră,/ cea care poartă în ea generaţii” (XLIII, p.117).

În această parte a volumului ni se relevă o viziune aparte asupra lumii, o dinamică a devenirii sub aripa îngerului preocupat de matematica divină, de calcule care să ne ridice deasupra-deasuprelor… Întoarcerea la cele eterne: credinţă, cultură, educaţie, cunoaştere, legătura cu părinţii de trup şi cu părinţii patriei, cu partea bună a lumii accesibile şi apropiate. „Felul cum atingi pământul cu picioarele goale spune mult despre lungimea aripilor tale” (XLIX, p. 123). Un înger trece prin fiecare om, dar omul nu-l vede!

Fragmentarium, vas de lut, special, de primit lacrimile poetei, părţi dintr-o lume perfectă scrisă în cer, Paulina Popa se străduieşte să ne-o predea limpede şi curată. „Exprimă-te aşa cum ştii:/ simplu ca-n pântecele mamei (LII, p. 126).

Legătura divină cu cele alese se accentuează şi vine spre cititor: „Într-o lume mai bună vei iubi poezia./ Într-o lume mai bună vei tremura de fericire./ Deasupra ta va fi timp… (LVI, p. 130).

Ultimele versuri: „Numele tău să mulţumească Domnului pentru poem şi/ pentru Matematica Îngerului, Amin” (LXXVII, p. 153).

Am putea reproşa poetei lungimea poemelor, frazele care curg, revolta din cuvinte şi singurătatea care radiază din zicere, poate diluarea dialogului sau vorbele simple care sunt preluate din limbajul obişnuit, de pe uliţa satului, din biserică. Nu putem împiedica apa care curge şi duce poemele spre viaţa cea din viaţa de zi cu zi. Matematica permite şirul lung de numere care atrag şirul lung de cuvinte, în vechime fiecare cuvânt avea un sens profund, dar reprezenta şi o valoare, Paulina Popa nu se poate rupe de începuturile lumii…

„Umerii tăi mai păstrează urmele aripilor/ ce te purtau prin norii ca nişte lei tineri/ prin ierburile înalte ale savanei” (În veacul veacului, întotdeauna, p. 23).

 

 

Constantin Stancu

Deva Paulina 4

 

 

 

 

Anunțuri
Categorii:CARTEA, NOTE LITERARE
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: