Prima pagină > CARTEA, literature > Nicolae Băciuţ, Întoarcerea lui Ioan Alexandru, Ed. Vatra veche, 2015. Un poet care rămâne…

Nicolae Băciuţ, Întoarcerea lui Ioan Alexandru, Ed. Vatra veche, 2015. Un poet care rămâne…


L-am văzut prima oară pe Ioan Alexandru în Amfiteatrul
„Eminescu” al Filologiei clujene, în anii optzeci, dar poezia i-o
citisem încă din anii de liceu, iar în cenaclurile bistriţene erau poeţi
(între care Virgil Raţiu, el însuşi fiu de preot… greco-catolic), care
aveau un cult pentru poezia lui, pe care mi l-au inoculat şi mie. Îi
citisem cărţile apătrute până atunci – Cum să vă spun, 1964, Viața,
deocamda-tă, 1965, Infernul discutabil, 1967, Vămile pustiei, 1969,
Vina (versuri) (1967), Poeme (1970), dar cartea pe care mi-am
asumat-o ca reper a fost Imnele bucuriei (1973). M-au entuziasmat
Imnele Transilvaniei, apărută în 1976, nu-l mai simţeam însă la fel
de proaspăt în Imnele Moldovei, 1980, ori în Imnele Țării
Românești, 1981.
Dar era unul dintre poeţii de referinţă ai adolescenţei mele,
iar atunci când s-a ivit ocazia, eram în ultimul an de facultate, eram
„veteran” echinoxist şi „în probe” la Vatra (căci Romulus Guga îmi
promisese categoric că mă va angaja la revista târgu-mureşeană –
eram deja căsătorit şi stabilit la Târgu-Mureş) şi, la solicitarea lui
Romulus Guga de a face interviuri pentru „Vatra dialog”, rubrica
emblematică a revistei, l-am propus şi pe Ioan Alexandru.
Aşa că, cu temele făcute, cu relectura la zi a cărţilor sale, în
25 mai 1982, i-am păşit pragul casei sale, din str. Belgrad nr. 5, din
Bucureşti.
M-a întâmpinat cu entuziasm frăţesc, prietenesc, copleşitor
pentru mine, cel care-l veneram şi-l priveam de jos în sus. Mi-l
amintesc îmbrăcat în cămaşă albă de in, cu iţari, ţărăneşte, probabil
ca în Topa Mică a lui.
M-a îmbiat cu vin roşu, „din sângele Domnului”, am povestit
despre Clujul acelor ani, Clujul pe care-l părăsise mai mult din
nevoie decât de voie. Îmi apărea nu doar ca un mare poet creştin, ci
şi ca un mare patriot, care-şi iubea pământul strămoşesc, neamul
său şi era un luptător de prima linie pentru a-i apăra valorile. Poate
această atitudine a făcut într-un fel mai îngăduitoare stăpânirea la
inflexiunile religioase ale poeziei sale, mai ales la cele din
Universitatea bucureşteană, dar şi la cele din scrisul său.
De altfel, în 1978, el publicase şi volumul Iubirea de
Patrie, însemnări, eseuri etc., care îi certificau poziţia lui în
orizontul ataşamentului faţă de poporul său.
Am plecat nu doar cu interviul pe care l-am realizat „după
dictare”, căci îi puneam întrebările, la care-mi răspundea rar,
cumpătat, înţelegător cu mijloacele precare ale tânărului reporter.
Mi-a dat şi un text despre Transilvania, scris de mână, pe
care mi-a spus să-l… topesc în conţinutul dialogului nostru, într-un
firesc al temei despre spaţiul transilvan şi istoria sa zbuciu-mată.
Nici nu-i de mirare că, după evenimentele din decembrie 1989,
Ioan Alexandru s-a înscris, ca fondator, ajungând şi vicepreşedinte,
în nou reînfiinţatul Partid Naţional Ţărănesc, devenit Creştin şi
Democrat, unde se regăsea cu credinţa sa şi cu iubirea sa pentru
poporul român. Cum nu-i de mirare că el a adus crucea de veghe în
Parlamentul României, în momente de mare tensiune politică şi
socială.
Din păcate, ideile lui n-au intrat în rezonanţă cu cei care s-au
trezit peste noapte mari europenişti, pentru care identitatea
naţională nu mai avea niciun sens, refuzând intrarea în concertul
naţiunilor cu demnitate, lăsându-se momiţi cu poleiul
occidentalismului de tinichea.
Patetismul, înflăcărarea naţională ale lui Ioan Alexandru
păreau depăşite, neconforme europenizării la pachet. Era în
contradicţie, credeau cei deveniţi peste noapte apologeţii europenismului
fără naţionalism, cu mersul lumii, el, cel care dorea să fim
noi înşi-ne, prin valorile noastre, care credea că ne putem schimba
şi impune prin credinţă şi iubire de neam, prin istoria noastră, cu
toate ale ei. Cele două legislaturi ca parlamentar (deputat în
legislatura 1990-1992 și senator PNŢCD de Arad, în legislatura
1992-1996) l-au îngenuncheat, l-au copleşit, grăbindu-i sfârşitul,
neîmpăcat şi de-parte de ţară (16 septembrie 2000, la Bonn).
A ars cu flacără prea mare pentru acele vremuri.
De ce e marginalizat Ioan Alexandru? De ce opera lui nu e
recuperarată şi readusă în actualitate? Nu mă gândesc nici la
conspiraţii, nici la ignoranţă!
Poate există şi motive obiective, legate de drepturile de
autor!? Eram dispus, mă angajasem într-o discuţie avută la Bonn,
cu unul dintre fiii lui Ioan Alexandru, Ioachim, în septembrie 2010,
să tipăresc pe cheltuială proprie o antologie din poezia lui Ioan
Alexandru şi să dedic un număr special din Vatra veche poetului
imnelor. Cu concursul familiei poetului. Din păcate, au fost doar
vise…
Receptarea operei lui Ioan Alexandru, relectura ei nu mai ţin
însă de aceste, să le zicem, circumstanţe obiective, pentru că opera
lui se află în biblioteci, ea poate fi cercetată, abordată din
perspective noi. Tratată monografic! Există suficiente voci critice
de autoritate, credibile, care să susţină, într-un fel, reinserţia operei
lui Ioan Alexandru în actualitate, în integralitatea ei, nu în
polaritate, cea indusă de schimbarea prenumelui poetului din Ion în
Ioan. Pentru că marea cultură a lumii prin care a trecut – bursier
Humboldt, în Germania, cursuri de specializare în filosofie,
teologie, filologie clasică (limba şi literatura greacă şi ebraică),
istoria artei la Freiburg, Basel, Aachen și München – l-au făcut nu
să se rupă de tradiţie, ci să-i înţeleagă mai bine semnificaţiile
acesteia. Spunea în dialogul nostru: „Cu alţi ochi m-am întors în
Maramureş. M-am apropiat mai mult de ţara mea. S-a declanşat o
sete după spaţiul românilor şi cred că contactul cu alte civilizaţii e
declanşator”. Şi altfel a scris şi Imnele Putnei (1985), şi Imnele
Maramureșului (1988).
Chiar şi teza sa de doctorat, Patria la Pindar şi Eminescu,
susţinută în 1973, nu face decât să ne racordeze la marile civilizaţii,
culturi. Se ne pună în legătură, în armonie cu ele.
O afirmă şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga, atunci când
evaluează recupe-rarea arhaicităţii specifice, a universului mitic:
„spunându-le în graiul plin şi greu ca spicul al ţăranului ardelean, le
reîntemeiază în cel mai deplin sens heideggerian, trecându-le în
puterea de logos refăcută a cuvântului“.
Iar Ioan Alexandru o confirmă, în interviul din 1982: „Eu nu
am încredere într-o poezie care ignoră Logosul şi istoria lui”.
Născut în zi de Crăciun (25 decembrie 1941), de Naşterea
Mântuitorului, i-a fost hărăzit lui Ioan Alexandru să
propovăduiască cuvântul acestuia, cuprinzându-i în bucurie şi
iubire partea noastră de pământ şi de cer: „Acestea două (Imnele
bucuriei şi Imnele iubirii, n.m., N.B.) sunt coperţile trilogiei
neamului, trilogie în care am încercat să cuprind ceea ce e etern
pentru cei ce vieţuiesc în acest spaţiu românesc”, completa Ioan
Alexandru în acelaşi interviu.
Prin Ioan Alexandru, imnul a fost reînscris în circuitul de
valori ale artei şi credinţei noastre. Imnul, spune Ioan Alexandru,
într-un interviu realizat de Constantin Coroiu (Dialoguri literare,
Junimea, 1976): „nu te lasă pe drum, nu te lasă suspendat, se face
punte pentru a-ţi putea continua călătoria”.
Imnograful Ioan Alexandru trebuie citit şi în această grilă
sintagmatică, definitorie pentru anii în care credinţa era pusă la zid
de Statul ateu. A adus în literatura română o experienţă unică,
originală, care-şi extrăgea seva deopotrivă din Pindar, din Sfântul
Ioan Damaschin, din sutele de imnografi ai lumii creştine bizantine,
din Grecia, Italia, Palestina, Siria, Cipru, Creta şi Sicilia, dar şi din,
neîndoios, Eminescu, autor al imnelor mariane – Rugăciune, Răsai
asupra mea.
E nocivă pentru istoria literaturii române ocultarea lui Ioan
Alexandru. El nu poate fi pus în opoziţie cu nimeni, nici dintre
înaintaşi, nici dintre contemporanii săi, ci doar cu sine, cel care, din
preaplinul său sufletesc, revărsa binecuvântare. Niciunul dintre
contemporanii săi nu a mers atât de ferm pe calea pe care şi-a ales-o,
neabătut, imun la compromisuri. Îl avea pe Dumnezeu, chiar
atunci când pentru cei mai mulţi Dumnezeu a murit. Căci el îl
văzuse pe Dumnezeu. Logos întrupat în Istorie.
„Singurii poeţi care au rãmas sunt poeţii creştini, spunea Ioan
Alexandru, în 1991, (într-o conferinţă publică susţinută la Brăila, la
primul Festival Naţional de Poezie Creştină „La început a fost
Cuvântul”), pentru cã au obiect! Poezia modernă nu mai are obiect.
Nemaivestind Învierea lui Christos, ce sã mai vesteşti, ce să mai
spui?”
Printre poeţii care rămân se numără, cu siguranţă, şi Ioan
Alexandru.

 

NICOLAE BĂCIUŢ

 

Pages from Baciut, Ioan Alexandru, 2015Pages from Baciut, Ioan Alexandru, 2015-2

 

Ioan Alexandru

 

 

Note bio-bibliografice

Ioan Alexandru (n. Ion Șandor), născut la 25 decembrie 1941, la Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania).

Poet, publicist, eseist și om politic.

În noaptea de 21 Decembrie 1989 la București, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos printre soldați, răniți și participanți la Revoluție, din Piața Romană pâna în Piața Unirii.

Pentru fapta sa unică din întreg lagărul comunist, pentru curajul, rezistența și mărturia creștină de care a dat dovadă în timpul regimului ateo-comunist și ca semn de recunoștință, poetul Ioan Alexandru a primit din partea Congresului Statelor

Unite ale Americii, drapelul american „Old Glory”, ce a stat pe Clădirea Congresului SUA în data de 31 August 1993, în cinstea României.

Ioan Alexandru a fost co-fondator al Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.

A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996.

În legislatura 1990-1992 a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia.

*

După terminarea Liceului „G. Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968.

A debutat cu poezie în revista Tribuna (1960).

În cursul studenției a fost redactor la revista “Amfiteatru”.

Obține o bursă Humboldt în Germania, la recomandarea filosofului M. Heidegger.

Urmează cursuri de specializare în filosofie, teologie, filologie clasică (limba și literatura greacă și ebraică), istoria artei la Freiburg, Basel, Aachen și München.

A întreprins călătorii de studii în Italia, Spania, Grecia, Israel.

Și-a susținut teza de doctorat: “Patria la Pindar şi Eminescu” în 1973.

A ținut seminarii de poezie comparată și cursuri – de limba și civilizație ebraică veche la Universitatea din București și de spiritualitate bizantină la Institutul de arte plastice

„Nicolae Grigorescu”.

Din 1964 Ioan Alexandru este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar din 1979 este membru al Uniunii Internaționale de scriitori Die Kogge.

A fost premiat de societatea japoneză Soka Gakkai pentru promovarea valorilor morale.

OPERA POETICĂ

  • Cum să vă spun, 1964● Viața, deocamdată, 1965● Infernul discutabil, 1967● Vămile pustiei, 1969● Vina (versuri) (1967); ●Poeme (1970); ● Imnele bucuriei (1973); ● Imnele

Transilvaniei, 1976; Imnele Transilvaniei II (1985); ●Imnele Moldovei, 1980; ● Poezii-Poesie (1981); ● Imnele Țării Românești,1981; ● Imnele iubirii, 1983; ● Imnele Putnei, 1985;

  • Imnele Maramureșului, 1988; ● Lumină lină: Imne (2004);
  • A tradus din Pindar, Rainer Maria Rilke și Cântarea Cântărilor.

ESEISTICĂ

  • 1978 – Iubirea de Patrie, I, Editura Dacia, ● 1985 – I, Editura Eminescu.

ALTE LUCRĂRI

  • Bat clopotele în Ardeal (roman) (1991); ●Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție (publicistică) (1993); ●Amintirea poetului (2003);
Reclame
Categorii:CARTEA, literature
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: