Prima pagină > literature, USR ALBA-HUNEDOARA > Aurel Pantea, premiul pentru poezie al USR. Între drumul spre neant şi cel spre Emaus (Al. Cistelecan). Câteva cuvinte din revistele literare… Aurel Pantea este preşedintele Filialei USR Alba-Hunedoara

Aurel Pantea, premiul pentru poezie al USR. Între drumul spre neant şi cel spre Emaus (Al. Cistelecan). Câteva cuvinte din revistele literare… Aurel Pantea este preşedintele Filialei USR Alba-Hunedoara


Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie la 31.08.2015 a  fost acordat lui Aurel Pantea, pentru volumul „O înserare nepământeană”, publicat la editura Arhipelag XXI. Cartea, dedicată Katiei, este prefaţată de un text subtil şi comprehensiv al lui Alexandru Cistelecan : „Aurel Pantea între drumul spre neant și cel spre Emaus”. Sincere felicitări lui Aurel Pantea care este o prezenţă puternică a poezei româneşti de azi!

Aurel Pantea (n. 1952, Chețani, jud. Mureș) a absolvit cursurile Facultății de Filologie din Cluj (1976), fiind în studenție redactor la „Echinox”. Fondator al revistei „Discobolul”, la Alba Iulia (1990), al cărei redactor-șef este și în prezent. Doctor în științe filologice cu o teză despre vis și reverie în poezia românească (2002). A publicat volumele de poezie: Casa cu retori (1980), Persoana de după-amiază (1983), La persoana a treia (1992), Negru pe negru (1993), O victorie covîrșitoare (1999), Aceste veneții, aceste lagune (antologie, 1999), Negru pe negru (alt poem) (2005), Negru pe negru (ediție integrală, 2009), Nimicitorul (2012), Recviem pentru tăceri și nimiciri (antologie, 2013), În urmă se sting toate luminile (antologie, 2014), O înserare nepămînteană (2014). A mai publicat studii de critică literară, printre care Poeţi ai transcendenţei pline. Epifanii ale indeterminatului (2003). Predă la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
„Orice peisaj monocolor, asemenea celui de față, consacrat negrului fără rest, naște riscul unei revărsări, al unei redundanțe. Accident ce nu se petrece mai niciodată sub pana lui Aurel Pantea, a cărui dispoziție de-a contempla neantul nu se desparte de capacitatea strunirii verbului, a mișcării de la o notație sesizantă la alta. Ca și cum într-un loc inundat de apă ar păși cu dibăcie de pe o piatră pe alta. Diluția nu amenință acest spațiu angoasat-terifiat în limitele substanței. Precum Paul Celan, poetul nostru își transcrie exact umorile tensionate atât de propria lor natură cât și, presupunem, de o disciplină a imaginarului ce se cuvine a le traduce în prezență. (…) Format cu lentoare, sub faldurii unei discreții ce e departe de a-l dezavantaja, Aurel Pantea e, pentru subsemnatul, una din surprizele faste ale poeziei românești de azi.”
Gheorghe Grigurcu
„Poet al abisului lăuntric, Aurel Pantea se ține la suprafață într-un punct de «observație atroce». Poemul său are, din această cauză, o dublă încordare. El se aruncă, pe de o parte, în vertijul limbajului vizionar și se crispează, pe de alta, într-o funcție scripturală ce se îndârjește în coerența și precizia spectacolului revelator. Reporter și scafandru în același timp, poetul combină cele două limbaje în registru dual. (…) Vedeniile sale capătă astfel duritatea unor mărturii spectragrafice și dacă limbajul se îmbată uneori de fervoarea senzualității, poetul, în schimb, își privește cu detașare propria destructurare.”
Al. Cistelecan
„Puțini poeți din literatura română a ultimelor decenii prevestesc cu atâta precizie și coerență anticipativă drama limbajului și a ființei în fața morții. La Aurel Pantea, stihialul întâlnește epifania, iar violența și atrocele devin expresie pură, cu tot aerul de catastrofă iminentă ce plutește pe deasupra acestei poezii, eliberată, prin complexe filtre analitice, de patetism sau de flecăreli. Nu știu dacă Pantea este un postmodern, așa cum au încercat unii să-l prezinte (de parcă ar fi avut nevoie de o asemenea «legitimare» istorică sau ideologică), eu îl citesc ca pe un arhetipal ajuns la distincția de anatomist al întunericului. După un parcurs pe care numai marii poeți îl pot afirma, Aurel Pantea se află în momentul crucial al aventurii sale, una deopotrivă mistică și noțională. Când va sfârși de numit ceea ce-l torturează, poetul se va face, ca Lautréamont, Trakl sau Rothko, una cu «negrul» Nimicitor care și-l revendică.”
Claudiu Komartin
Sursa: http://poesisinternational.com/aurel-pantea-portret/

Câteva cuvinte despre cartea premiată!

 

Constantin Stancu

 

Bestia învingătoare şi Iisus

 

Aurel Pantea ţine la starea poeziei sale în lipsa energiilor care pleacă la un moment dat din viaţa poetului, din pricina bolilor, a viciilor de tot felul, a gloriei care stă cu poemele în dinţi. Cu volumul Nimicitorul, bine primit de critică şi de iubitorul de poezie avizat, volum apărut la Cluj-Napoca: Editura Limes – Floreşti, 2012, scriitorul mai pune un semn de carte în istoria literaturii. Cartea a fost apreciată şi a fost evidenţiată printre primele cinci cărţi de poezie în anul apariţiei, Aurel Pantea a fost asaltat cu solicitări venite din punctele tari ale literaturii actuale pentru a citi, a spune câte ceva despre misterele nimicitorului.

Volumul este structurat pe două nivele: NIMCITORUL ŞI NIMICITORUL/ INTENECANS, fiecare parte are legătură una cu alta şi cartea în întregul ei se leagă de volumul anterior Negru pe negru, pentru că o rază le străbate, o rază rătăcită din gura neagră a poeziei care absoarbe viaţa poetului şi a lumii.

O lume nouă se construieşte prin căderea în ruină a vechii lumi. Lumea este în mişcare, sunt biografii ejaculate, se şterge în om o cifră bătrână, inşi voioşi îşi schimbă feţele între ei, Euridice spală hainele, face copii, limbaje în mişcare, drumul până la inima omului e lung, lucrează linişti mare la alcătuirea chipurilor, nimicitorul se uită la inima poetului (e viu, scrie!), apare Contabilul de Nenumărat, poetul cere un pumnal pentru această normalitate… Lipsa de energie din lume declanşează alte energii… poetul se mişcă ducându-şi crucea poemului în spate…

Tema este una actuală, are baze serioase în literatură, teologie, filozofie, sociologie… O simte omul simplu, cu atât mai mult artistul. Sunt ultimele bătăi de aripi dintr-o perioadă fastă a vieţii pe pământ în starea pe care o înţelegem acum, sunt vremurile de pe urmă, cum spun teologii, iar nimicitorul pare a fi personajul principal, el, care a străbătut veacurile pe jos, a fost prezent în toate perioadele importante ale istoriei, pomenit de Moise în Pentateuh, în cărţile sale de referinţă, de început, de marii profeţi, de apostoli şi de Iisus. Nimicitorul este în noi, ne şopteşte Aurel Pantea, chiar în carnea noastră şubredă.

Aurel Pantea scrie: „Urme luminoase, pe aici au trecut contemplativii” (p.20).

Iată că stilul poetului este mai profund decât la prima apreciere şi, din acest punct de vedere, nu scrie o poezie cu elipse negre, tristă şi a descompunerii, a agoniei, ci o poezie de concept, iar la o lectură mai atentă observăm că poetul chiar edifică, carnal, dureros de real, ca într-o boală care doboară o altă boală, precum lipitorile care sugând sângele bolnavului, îl vindecă. Când nimicitorul este inactiv, lumea poate atinge perfecţiunea (p.33), sunt fluvii însângerate…

În neputinţă, poetul îl aduce pe Dumnezeu la nivelul omului căzut, un Dumnezeu al intelectualului care crede că-L poate manipula prin concepte, prin stări, prin artă. Omul acela bătrân pare a avea aceleaşi vicii, îi plac aceleaşi femei, chiar înjură, e un ins direct, te scuipă în faţă – „Dumnezeul meu face zi de zi exerciţii de moarte şi înviere pe pielea mea…” (p.21). Efectul acestei manipulări cade ca o ghilotină: „… el ştie că nimicul meu/ e sămânţa nimicitorului care vrea să mă ştie mut”.

Exerciţiul acesta de acomodare cu Dumnezeu este unul comod pentru intelectual, el se joacă, dar joaca devine ceva serios, nimicul din om iese la suprafaţă, evadează din gaura neagră în care a căzut…

Într-un alt poem, Aurel Pantea reţine: „Doamne, sînt îngropat, din lăuntrul meu urcă spre ceruri/ bestia învingătoare” (p.13).

Ce este nimicitorul? Nu are valoare, dar este o prezenţă, şi ce prezenţă!

 

„La fiecare mişcare a nimicitorului, lumea nu devine

mai încăpătoare, dar apare

un 0 (zero) urât şi larg, nimeni nu şi-l asumă,

nimeni nu semnează cu el, el e pântecul

ce poartă cifra de neştiut,

la naşterea căreia numerele se vor da la o parte,

ca Marea Roşie

şi se va vedea astfel, printre scârţiituri şi gemete,

că ele nu conţin absolut nimic, doar un plâns uscat

va auzi nimicitorul născător (!, nota noastră), plânsul

Contabilului de Nenumărat” (p.27).

 

Poemul de final îl aduce pe artist faţă în faţă cu Iisus Hristos, realitatea este una absolută, de nebiruit, e revelaţia suficientă care rotunjeşte viziunea: „Doamne, sunt aproape bătrân/ şi încă n-am învăţat să mor,/ arta asta nu e niciodată desăvârşită”(p.44). Poemul a fost citat de critică, e un poem concluzie din care poetul nu poate evada. Moartea este o artă care se exersează pe piele proprie, în prezenţa Nimicitorului.

Nimicitorul este sub semnul timpului, este şi el atins, starea de graţie a artistului este dusă până la limita ritualului, el cade în limbaj cu viaţa din care a evadat în poeme. Vina poetului este revelată prin lipsa iertării: „Azi soarele a apus normal,/ n-am iertat, n-am fost iertat, / prin zid împietrit/ ne priveşte Faţa răbdătoare” (p.66). Lipsa iertării e modalitatea prin care relaţia cu Dumnezeu este blocată, frântă, cu toate că timpul se mişcă pe elipsă, soarele apune aparent normal…

Partea a doua volumului preia poeme esenţiale, născute de poemele anterioare, versiunea este în limba latină sub traducerea inspirată, semnată de Marcela Ciortea. Exerciţiul în limba latină este unul al esenţelor, ritualul în Biserica se făcea în limba latină, limba eleganţei, a elitei, ritualul era unul ales, divin, mundanul nu avea acces, lumea nu putea să atingă limbajul, limbajul ca un personaj aparte, cum în Biblie înţelepciunea este o persoană (Proverbe 8), e personificare, pentru a căpăta viaţă.

Sub semnul clipelor, artistul este trecător: „Din nervi încâlciţi ies feţe neterminate,/ o stea umedă le împinge. Fără concesie/ suntem înlocuiţi” (p. 86).

Această mişcare în istorie pare dură, de nebiruit, misterul se descoperă, împreună cu omul care moare se duce şi nimicitorul cu el, este biruit… Un altul ia locul celui care a fost, nimicitorul aşteaptă la colţ… Va rămâne limbajul ultim, timpul nu va mai fi, dar omul lucrează altfel, va intra în odihnă…

Cu această carte, Aurel Pantea dovedeşte că poezia română trece printr-o perioadă fastă, chiar dacă nimicitorul are ceva de spus în cetate:

 

Nu omul filozofilor, Doamne, nu omul teologilor,

nici creatura politicienilor,

la mine vine chipul unuia însoţit de slăbiciunea şi desfrâul,

unul în care au râs nimicirile, omul rest,… (p.32).

 

Versul curge într-o zicere normală, de zi cu zi, se simte eforul poetului de a se face înţeles, de a spune, uneori cuvintele sunt aparent banale (studiat), par a fi exprimate chiar în piaţa publică, dar misterul persistă… Poemele nu au titlu, ele se încastrează în carnea volumului anonime, doar versurile dau personalitate fiecăruia, iar cuprinsul dezvăluie identitatea zicerii, luminează zona întunecată a textului. Face parte din regia scriitorului lucid care dă viaţă nimicitorului. Poetul simte lumina pe piele proprie, pe strada oraşului. Parcursul este unul exact, după o rigoare care sugerează măreţia vieţii, de la omul care îşi duce groapa cu sine, la unul care îşi vede inima, prin lumini verzui albăstrui şi se sfârşeşte prin invocarea lui Dumnezeu, dovadă că, pentru Dumnezeul întrupat, negrul nu este atât de negru şi de nepătruns…

 

 

 

Iată şi câteva texte din Biblie care ne atrag atenţia asupra unei teme vechi, universale: Nimicitorul activ în istorie!

Poetul face legătura cu timpul flămând, cu sângele care strigă spre Dumnezeu.

 

 

 

(Exo 12:23) Cînd va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sîngele pe pragul de sus şi pe cei doi stîlpi ai uşii, Domnul va trece pe lîngă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.

 

(Pro 28:24) Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa, şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul.

 

(Jer 4:7) Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, şi-a părăsit locul, ca să-ţi pustiiască ţara, să-ţi dărîme cetăţile, şi nimeni să nu mai locuiască în ele.

 

(Jer 4:13) ,Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carăle lui sînt ca un vîrtej, caii lui sînt mai uşori decît vulturii.” „Vai de noi, căci sîntem prăpădiţi!”

 

(Jer 25:38) El Şi-a părăsit locuinţa, ca un pui de leu vizuina; aşa că ţara le este prefăcută în pustie de urgia nimicitorului şi de mînia lui aprinsă.”

 

(Jer 46:16) El face pe mulţi să se poticnească; cad unul peste altul, şi zic: „Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în ţara noastră de naştere, departe de sabia nimicitorului!”

 

(Jer 46:20) Egiptul este o juncană foarte frumoasă… Nimicitorul vine dela miază noapte peste ea…

 

(Jer 50:16) Nimiciţi cu desăvîrşire din Babilon pe celce samănă, şi pe cel ce mînuieşte secerea la vremea secerişului! Înaintea săbiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre ţara lui.

 

(Nah 2:1) Nimicitorul porneşte împotriva ta, Ninive; păzeşte cetăţuia! Ia seama la drum! Întăreşte-ţi coapsele! Adună-ţi toată puterea!…

 

(1Co 10:10) Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul.

 

(Heb 11:28) Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.

 

 

 

Selecţia Constantin Stancu, după o temă de Aurel Pantea

 

coperta-Pantea-201x300

 

 Pantea

 

Pantea 1Pantea 2

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: