Blestem…


Ovidiu Vasilescu pare preocupat de jocul destinului în viaţa oamenilor, de marile povestiri care marchează epoci, zone, ideologii, credinţe, trăiri, eşecuri, sfidează geografia şi conflictele politice… În ciclul Blestemul sunt prinse trei povestiri care au legătură una cu alta, dar care pot fiinţa independent: Jocul destinului, Paradisul nefericiţilor, Cybill. Editura „Călăuza v.b” a reuşit performanţa de a lansa trilogia spre cititor, iar autorul de a prezenta un ciclu bine temperat din viaţa Europei, Americii, chiar şi din România, trecând prin timpuri diferite, prin epoci distincte şi interesante, o paralelă între viaţa de altă dată şi prezent, dintre viaţa prinsă între reguli bine stabilite şi libertatea de a lega destine dincolo de limite, hotare, explicaţii.
Urmărind viaţa familiei Tunner, titlul trilogiei pare justificat, până la urmă blestemul este cel care impulsionează mişcarea, cel care schimbă oamenii şi lasă întrebări, răspunsurile fiind implicit date prin viaţa lor. Blestemul planează nevăzut, dar devine vizibil în momentele nodale ale existenţei personajelor.
Ovidiu Vasilescu este preocupat de familie, simte că există un secret în cuplul bărbat-femeie, că vremurile modelează fiecare relaţie, că există ceva nescris care se repetă cu fiecare iubire: Gerhardt şi Helga, Wolfgang şi Sabrinne, David şi Cybill.
Relaţia începe, am spune acum, academic, prima pereche respectă tradiţia familiilor bune, educate, el şi ea îşi vorbesc cu respect, apoi relaţia pare să se degradeze, iar în ultima instanţă devine tensionată. Vremurile se schimbă şi ele, dacă fundalul iniţial este unul clasic, viaţa familiei începe în Hagenau – Germania, apoi peisajul istoric este altul, Budapesta, ori Franţa, iar în final Sighişoara – America. De la viaţa de boemă, la viaţa plină de tensiune marcată de neînţelegerile dintre Germania şi Franţa, apoi viaţa modernă trepidantă, din Vietnam în Statele Unite ale Americii, apoi în lagărul comunist.
Părintele lui Gerhardt, Tunner cel bătrân şi-a ucis comandantul, iar de aici blestemul care se întinde asupra familiei. Totuşi Tunner devine o familie importantă, membrii pun pe picioare o afacere care în perioada de început a capitalismului are succes. Generaţia care urmează însă pierde din energii, Wolfgang pare risipitorul, superficialitatea îi marchează viaţa şi o marchează şi pe Sabrinne, devenită soţia sa, el pare a nu înţelege responsabilitatea individului în faţa epocii, Budapesta devine paradisul nefericiţilor, lumii îi scapă esenţa, relaţia dintre oameni s-a degradat din momentul în care lumea caută noi soluţii. Şi totuşi cineva mai crede în grădini acolo în marele oraş, în freamătul lumilor există oameni preocupaţi să realizeze parcuri unde verdele, apa, soarele, natura ne atrag atenţia asupra leagănului omenirii… Dar Wolfgang nu vede asta, nu are ochi pentru asta…
În acest timp Germania este atinsă de fenomenul economic, Anglia devine un imperiu puternic, America stăpâneşte lumea, în România stăpâneşte dictatura, libertatea este blazonul sub care blestemul se realizează contorsionat şi generos. Uneori bărbaţii mor brusc, femeile rămân văduve, Cybill este frumoasă şi tainică, are puteri paranormale, urmaşii îşi văd părinţii în ultimele zone din viaţă, bolnavi, neputincioşi, cu toate că altădată erau puternici, frumoşi şi curajoşi, moştenirea este una spirituală şi una materială, povestea familiei capătă note tragice, până la falimentul afacerilor şi falimentul personal, dar scriitorul caută să dea sens destinelor, jocul este unul misterios până la urmă. În ultimul roman acţiunea se petrece pe două planuri: în Vietnam unde moartea pluteşte în aer şi în România unde dictatura comunistă are reguli neînţelese, libertatea este un concept straniu, biruit de puterile paranormale ale Cybill-ei şi de stăruinţa oamenilor de a ieşi din jocul brutal al destinului, prinşi în plasa de păianjen a birocraţiei specifice regimurilor totalitare.
Pe tot parcursul povestirii, în aparent liniară, Ovidiu Vasilescu pune în lumină miracolul dragostei, relaţiile din cuplul principal sunt prinse de secretele atracţiei dintre bărbat şi femeie, sunt modele pe care le exploatează cu interes, uneori în stil modern, pentru a atrage cititorul, alteori în stil clasic pentru a-l educa, apoi în stil literar pentru a realiza atmosferă, reuşeşte astfel să dinamizeze acţiunea, lumea este mult mai complexă decât istoria în sine a lumii, individul este atins de cădere şi căderea îl trezeşte la viaţă, urmaşii caută să ducă moştenirea mai departe, dar vremurile se schimbă, ceva scapă inevitabil minţii oamenilor.
Iată câteva pasaje:
„Helga dispăru în baie unde stărui un timp relativ scurt. Ieşi proaspătă şi radioasă, îmbrăcată într-un capot de casă din mătase subţire. Strâns la mijloc cu un cordon, halatul scotea în evidenţă fiecare linie a trupului ei de amazoană îmblânzită. Gerhardt o sărută pe gâtul bronzat şi cu regret se retrase în baie. Cupele erau deja pline şi lângă fiecare cupă stătea câte un trandafir…” – Jocul destinului.
„În fond, Sabrinne dorea să fie ceva mai femeie cu el, să fie mai pe placul neastâmpăratului, să o iubească mai mult, atât de mult încât să nu mai aibă nevoie de altele. Voia să fie sigură că el, trişorul acela frumos şi seducător, o iubeşte cu adevărat.” – Paradisul nefericiţilor.
„Fără voia mea, mă simţeam puternic atras de Cybill. O forţă necunoscută, o pasiune nemaiîntâlnită, mă atrăgea magnetic către făptura ei, cu aer când lumesc, când mistic. Eram din ce în ce mai curios să-i ascult povestea. Peste toate, însă, o doream atât de mult!” – Cybill.
Trilogia are meritul de a scoate la lumină întâmplări neprevăzute, aproape ireale, dar care marchează viaţa familiilor: crima ca şoc, în urma unei activităţi criminale neobişnuite pentru Hagenau, este omorât Ludwig, tatăl lui Gerhardt şi vizitiul acestuia, un alt vizitiu este muşcat de un cal, scrisori neînţelese pe care le primeşte şi le ascunde Wolfgang, mirarea Sabrinnei, David trece prin clipe de coşmar în Vietnam, iar Cybill suportă jocul destinului în Transilvania, sub presiunea sistemului dictatorial, cu o luciditate evidentă şi o premoniţie care o marchează şi îi marchează pe cei din jur. Apoi, la Budapesta, unul din personaje este peisagist de grădini, evenimentul pare real, dar metaforic privind lucrurile, scriitorul pune pe tapet ideea eden-ului, acel eden după care alergăm fiecare, ţinta generaţiilor, edenul din care am fost alungaţi, pentru a reveni cumva artificios, pe picioare proprii, dar depinzând de conjunctură, de prieteni, de rude… Scrisorile familiale au un rol important în povestire, ele demonstrează necesitatea comunicării între membrii familiei, necesitatea legăturilor profunde, care ţin de structura intimă a fiinţei. E un model creştin de comunicare, pornind de la epistolele bisericeşti, oamenii ţin legătura cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Scrisul are ceva etern, scrisul e şi terapie, un joc subtil spiritual necesar în societate…
Iată un fragment de scrisoare: „Sper să mă crezi că peste tot, pe unde am fost, te-am dus de mână, în mintea mea, dar simt că trăiesc o dragoste neîmpărtăşită! Oare de ce nu-mi spui că măcar nu poţi să mă iubeşti ori că dragostea mea nu-ţi este suficientă? Măcar atunci totuil s-ar limpezi cumva!” – (Scrisoare transmisă de Sabrinna lui Wolfgang)
În mod evident, Ovidiu Vasilescu valorifică experienţa din viaţa sa, dorinţele proprii, suferinţa eroului David în Vietnam pare a fi suferinţa deţinuţilor români în perioada de început a dictaturii comuniste, apoi lumea reconstruită într-un sat aparent anonim din Germania este dorul după o lume stabilă, apropiată de natură şi oameni, marcată de regulile civilizaţiei adevărate, ori unele pasaje de dragoste par a fi trăite de autor, dar puse, mixat, în întâmplările eroilor. Din când în când se fac trimiteri la marile impulsuri sociale şi politice ale vremii, în mod concret, pentru a desena cadrul istoric în care se mişcă personajele şi pentru a da culoare acţiunii în sine, care devine credibilă prin fondul pe care se desfăşoară dialogurile, descrierile de natură, relaţiile dintre oameni şi zidurile dintre aceştia, în acelaşi timp. Gerhardt este atent cu angajaţii săi şi cu slujitorii, Wolfgang este distant, rezolvă problemele personale şi de familie cu detaşare şi fără să fie prins în jocul destinului, de aceea destinul îl marchează, David are momente în care nu înţelege, Helga trăieşte un vis frumos cu ochii deschişi. Sabrinne are tentaţia coşmarului. Pe de altă parte scriitorul poartă cititorul dintr-o parte în alta a Europei, anticipând un continent unit în care oamenii trec dintr-un sistem în altul, uşor, în căutarea destinului. Începând cu secolul al XIX-lea şi până la jumătatea secolului al XX-lea, timpul se dilată şi se contractă, după evenimente, de la naştere la moarte, la boală, sau la succesul în afaceri, iar nunta este punctul fix al fericirii posibile, apoi luna de miere a mirilor, semnul că fericirea este aproape de noi mai mult decât credem, călătoria mirilor în Europa miraculoasă pe care ţăranul român nu o cunoştea la vremea aceea, un spectacol al boemei, o explozie spirituală feerică, fără scop, dar care va avea efecte în viitor în viaţa personajelor în mod subtil, ceva le erodează existenţa…
Cu siguranţă Ovidiu Vasilescu a reuşit să ne ofere un roman captivant, semnificativ şi puternic. Lasă cititorului impresia că lumea este locul în care individul poate să-şi joace destinul cu plăcere, paradisul e posibil, precum grădinile Budapestei, că iubirea nu are hotare, iar familia pare a da siguranţă societăţii prin miracol, dragoste, curaj.
Când a scris romanul, autorul a avut în minte modelul clasic, precum Forsyte Saga de John Galsworthy, model care dă stabilitate literaturii universale ori locale. Preluând aceste modele şi mixându-le modern dar cu accente clasice, scriitorul oferă cititorului o lectură interesantă, iar criticului literar şi istoricului câteva noduri şi oglinzi, dovedind că literatura română poate scoate la lumină un roman structurat corect şi solid, departe de vulgaritatea din lumea afacerilor cu telenovele, ori cu acele uşoare cărţi de navetă. Legenda iniţială curge prin viaţa a patru generaţii, în final, istoria se naşte sub ochii cititorului. Dramele au parteneri surprinzători, din culturi diferite, lumea pare a fi legată într-un joc unic, invizibil. Moartea este legătura dintre destine, nu desparte, ci potenţează viaţa, oferă noi reguli şi mărturii, fără trivialitate, doar cu posibilitatea regenerării.
Ovidiu Vasilescu are un cuvânt de întâmpinare la începutul trilogiei, notează:
„Credem, cu convingere, că cititorii îşi vor forma o idee mai clară cu privire la ceea ce înseamnă destin, dacă el există ori nu, vor înţelege mai bine ce înseamnă un spirit evoluat care ştie să lupte contra obscurantismului, vor căpăta o viziune proprie a ceea ce înseamnă solidaritate, perseverenţă, devoţiune, dragoste şi, nu în ultimă instanţă, vor înţelege ce-i aceea compasiune…”

Constantin Stancu

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: