Prima pagină > literature, PRACTIC, PRESA > Open Art. Literatura în cetate. Casa scriitorului, date de contact, reguli, peisaj cu reviste şi cărţi

Open Art. Literatura în cetate. Casa scriitorului, date de contact, reguli, peisaj cu reviste şi cărţi


Mă bucur să vă anunţ deschiderea unui spațiu unicat – OPEN ART. casa scriitorului – aflat la intersecţia străzilor Arthur Verona şi Pitar Moş (nr.12) din centrul Bucureştiului. OPEN ART. casa scriitorului este, în primul rând, un loc de întâlnire pentru profesioniştii scrisului din România, un loc pentru lecturi publice, evenimente literare şi culturale, conferinţe, lansări de carte ori sesiuni de autografe. În fapt, un spaţiu deschis pentru ceea ce e viu şi valoros în cultura română contemporană. OPEN ART. casa scriitorului este un spațiu deschis scriitorilor, artiştilor, editorilor şi tuturor celor care hrănesc sistemul vizibil sau invizibil al culturii române. După cum bine știți, în ultimii doi ani de zile, scriitorii au pierdut Casa Monteoru-Catargi, fostul sediu al Uniunii Scriitorilor, şi sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Bucureşti. OPEN ART. casa scriitorului încearcă să acopere aceste pierderi ireparabile pentru scriitori, oferind un spaţiu public de exprimare şi de distribuţie a unor opere literare de nişă. Cei care vor trece pragul OPEN ART. casa scriitorului vor găsi cărțile poeților români în viață. În acest spațiu, avem o cameră specială şi centrală dedicată poeziei române contemporane. În acest spaţiu, avem o cameră pentru revistele literare şi culturale din toată ţara!
OPEN ART. casa scriitorului este un vis pus în pagina realităţii de prieteni şi instituţii apropiate literaturii române vii. Se cuvine să îi amintesc şi să le mulţumesc lui Ioan Cristescu, preşedintele APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România), şi Maestrului Mircia Dumitrescu pentru că a gândit vizual acest spaţiu. Puteţi admira, astfel, câteva gravuri ale Maestrului Mircia Dumitrescu, gravuri inspirate de câteva dintre poemele pe care i le-a dăruit Nichita Stănescu artistului. Ciclul gravurilor semnate de Mircia Dumitrescu poartă numele ”Nichita Azi”.
OPEN ART. casa scriitorului este un program cultural iniţiat de APLER şi susţinut financiar de Opera Scrisă.Ro, Asociaţia Open Art şi Asociaţia Euro CulturArt. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al acestui program.
Operatorul comercial al programului OPEN ART. casa scriitorului este S.C. World Media Graph SRL, cu următoarele date de contact şi date de facturare: J40/3152/2009, CIF: RO18491512, Adresa: str. Sava Hentia nr. 2, sector 1, Bucureşti, Punct de lucru: str. Pitor Moș nr.12, sector 1, Bucuresti, IBAN: RO34EGNA1010000000271276 -Banca Marfin Bank, IBAN: RO47TREZ7015069XXX010315 -Trezoreria Sector 1, tel 0212234111. Persoană de contact: Nicoleta Vidican, mobil: 0786108806. Vă rog să trimiteţi pe adresa de email nicollettav@gmail.com informaţii legate de evenimentele literare pe care doriţi să le desfăşuraţi în spaţiul OPEN ART. casa scriitorului. Spaţiul nostru va fi oferit gratuit! În funcţie de informaţiile primite, vom putea realiza o programare flexibilă a evenimentelor care sprijină promovarea cărţilor şi autorilor români.

Condiţiile de distribuţie în spaţiul OPEN ART. casa scriitorului sunt următoarele:
– rabat comercial de 35%;
– cărţile şi publicaţiile vor fi livrate pe aviz, urmând ca plata să se facă pe măsura vânzării, în urma rapoartelor lunare de vânzare;
– cărţile şi publicaţiile livrate să fie în bună stare;
– titlurile care nu înregistrează nicio vânzare timp de 90 de zile, vor fi returnate furnizorului.
Toate cele bune,
Dan Mircea CIPARIU,
preşedintele OPERA SCRISĂ.RO
P.S. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au scris pe email sau mi-au telefonat pentru a susţine acest proiect.

 

Sursa: Agentia de carte

Internet

business udrescu

Anunțuri
Categorii:literature, PRACTIC, PRESA
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: