Prima pagină > PRACTIC, PRESA > Dreptul de autor – artişti interpreţi

Dreptul de autor – artişti interpreţi


În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din data de 25 martie 2015 a fost publicată Legea nr. 53/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
• Evidenţiem modificarea duratei de protecție a drepturilor patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți, de la 50 de ani la 70 de ani.
• Termenul de protecţie a unei compoziţii muzicale cu text încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supravieţuitor dintre textier şi compozitor, indiferent dacă aceştia au fost sau nu desemnaţi drept coautori. Se realizează distincția, din punct de vedere al duratei de protecție, între publicarea sau comunicarea legală pe o fonogramă și, respectiv, publicarea sau comunicarea legală altfel decât pe o fonogramă.
• Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi este de 50 de ani de la data interpretării sau executării, cu următoarele excepţii:
– în cazul în care fixarea executării, altfel decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 50 de ani de la prima publicare sau de la prima comunicare către public, în funcţie de care dintre aceste date este prima;
– în cazul în care fixarea executării pe o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 70 de ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, în funcţie de care dintre aceste date este prima.
• Durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme este de 50 de ani de la data primei fixări. Dacă în decursul acestei perioade fonograma face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, durata de protecţie a drepturilor este de 70 de ani de la data la care a avut loc prima dintre acestea.

Se reglementează și clauze cu privire la contractul de cesiune dintre artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme, cu privire la fixarea interpretării sau execuției.

 

IMG_0043

Foto: Ioan Evu, Canon

Anunțuri
Categorii:PRACTIC, PRESA
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: