Prima pagină > CARTEA, NOTE LITERARE > Transfigurare în poezia lui Constantin Stancu. Brusc, Dumnezeu trimite iarba să acopere nimicurile zilei…

Transfigurare în poezia lui Constantin Stancu. Brusc, Dumnezeu trimite iarba să acopere nimicurile zilei…


Constantin Stancu: Etemenanki (Ultima săptămână), Sibiu, Editura „CronoLogia”, 2014, 64 p.

 

 

Perceput ca un poet religios profund (Lőrinczi Francisc-Mihai), Constantin Stancu pare a fi un autor nedreptăţit de critica selectivă.
Numele său este ignorat de dicţionarele literare cu pretenţii exhaustive (Dicţionarul general al literaturii române, Dicţionarul biografic al literaturii române, Dicţionarul scriitorilor români de azi) şi sintezele literare din ultimii ani, acelea cu aplecare programatică asupra scriitorilor neglijaţi de critica de întâmpinare, cum este excelenta cercetare Literatura română. Dicţionarul autorilor români contemporani (Editura „Arial”, 2013) realizată, cu multă acribie bibliografică, de Alina Kristinka. O situaţie paradoxală (dar nu unică), dacă se are în vedere că bibliografia de autor a lui Constantin Stancu însumează peste 20 de titluri: poezie, proză, eseistică (unele în „format clasic”, altele doar pe suport electronic), iar scriitorul (ca membru al Filialei Alba Iulia a Uniunii Scriitorilor din România) este activ implicat în viaţa literară şi culturală a zonei: redactor al revistelor „Nova Provincia Corvina” şi „Contraatac” şi colaborator permanent la reviste transilvănene de prestigiu: „Discobolul”, „Vatra Veche”, „Ardealul Literar şi Artistic” şi altele, după cum reiese şi din bogatul aparat critic, aşezat de autor la finalul cărţii Etemenanki (Ultima săptămână).
Un titlu ce se cere decodificat nu atât prin asociere cu celebrul zigurat mesopotanian dedicat zeului Marduk (sec.VI, în. Hr.), ci în sensul mai larg (chiar decât acela specificat în nota de subsol a poeziei introductive, Câteva cuvinte – p. 5) al cuvântului (Templul Creării Cerului şi Pământului – v. DEX-ul) preluat din sumeriană.
O accepţiune capabilă să aproximeze „ars poetica” lui Constantin Stancu: „Poezia lui Constantin Stancu are drept strat semnificativ şi generativ bazal, transfigurarea (s.n.), în accepţiunea biblică, nou testamentară, a termenului. Lumea, în întregul ei, de la minerale
la fiinţele vii, de la orizont la celălalt şi de la cer la pământ (s.n.) este… altfel decât pare a fi… continuând să fie, pentru simţuri, afect şi raţiune, ceea ce este ea în aparenţă” (Eugen Dorcescu, în „Reflex”, nr. 1-6/ 2010). Iată, aşadar, o posibilă „cheie” pentru citirea corectă a poemului de mai largă întindere care dă subtitlul cărţii : Ultima săptămână, p. 12-17. Discursul liric, deşi alimentat de câteva motive din Noul Testament (parabola smochinului,
Cina cea de taină, dramaticul – ca În Grădina Ghetsimani a lui V. Voiculescu – presentiment al morţii, Învierea etc.) se constituie,în final, într-o revelaţie a condiţiei poetului : „Poetul/ aruncăsubstanţe/ în dreapta cuvintelor şi/ pregăteşte jarul…” (op.cit., p. 17).
O manieră (din păcate, pândită uneori de calofilie) care face diferenţa între Constantin Stancu şi alţi autori contemporani de poezie religioasă: Paul Aretzu, Daniel Pişcu (cu acele excepţionalepoeme în proză din Piaţa Sfatului, Editura „Fundaţia Culturală – Ideea Europeană”, 2011), Ioan Pintea sau Florin Caragiu, Zorica Laţcu Teodosia, Mihaela Doina Vlasin etc. Şi sunt destule poezii (Calendare imperfecte – p. 19, Câteva cuvinte – p. 21, Statuile plâng cu sfinţi – p. 50 ş.a.) capabile să susţină observaţia, dar mai importantă
este constatarea ca Entemenanki. Ultima săptămână oferă cititorului şi posibilitatea să ia act despre o diversificare a registrelor de expresie ale poeziei lui Constantin Stancu. De la poemele în care autorul manifestă preocuparea (postmodernă?!) pentru revelarea raportului dintre autor şi text („…vocalele au dinţi,/ consoaneleghiare,/ zicerea înghite nezicerea” – Umbra Scribului, p. 27 ;„scrie într-o vreme când nimeni nu citeşte” – Orbirea, p. 43) la textele dedicate unor prieteni: Bicicleta lui Picasso şi Uşi de sânge (lui Aurel Pantea), Ritual (lui Cornel Nistea), Amprenta (lui Marian Drăghici). Un poem cu totul remarcabil este Gura ierbii: „Brusc,Dumnezeu trimite iarba/ să acopere nimicurile zilei:/ piroanele, trestia subţire/ picăturile de sânge/ ştergarul alb/ lemnul din care se fac mereu cruci şi/ juguri pentru animale…/ …şi iarba este atât de fragedă/ pentru că nu-i pasă de noi,/ suntem muritori în uniforme de aer,/ ea se înalţă spre cer nemuritoare şi/ duce ficatul nostru în gura ei verde…” (p. 26).

 

Lăcrămioara Stoe

 

Revista „Astra” nr. 3-4/2014- Braşov, p. 41

 

Etemin 1

Reclame
Categorii:CARTEA, NOTE LITERARE
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: