Prima pagină > literature, POEMUL > Van Gogh şi miezul de noapte al chiparoşilor…

Van Gogh şi miezul de noapte al chiparoşilor…


Am primit de la Adrian Botez:

TOCMAI CÂND VAN GOGH SE PREGĂTEA…

…istoria a intrat în pauza de
masă – şi apoi a
adormit – tocmai când Van Gogh se pregătea să-şi
înceapă pictura: „ia uiteee…” – murmură el pe
gânduri – şi-l întrebă pe
soare: „ce să fac?” – „vino cu mine-ntr-o
floare” – spuse blând
soarele – şi aşa apărură pe
pânze – florile soarelui…

…a mai trudit Van Gogh o
vreme – la diamantele schimbătoare-ale
lunii – dar – dezorientat de asemenea
tangaj nebunesc al
ritmurilor cosmice – se dezgropă din
păduri – şi întrebă alarmat
păsările: „ce
să fac?” – şi pe loc îi dădură fâlfâindele aripi
răspuns – un răspuns care se auzi de dincolo de
freamătul perdelelor şi
pendulelor cerului: „apuc-o pe drumul de
stânci înalte – spre
paradis” – şi – ca prin farmec – îl orbiră
fulgerările îndrăgostite ale
văzduhului…

…apoi amurgi prin vecini şi Van Gogh nu-l
slăbea pe Dumnezeu: „preasfinte – ce să
fac?” – şi Dumnezeu îl linişti: „vino cu mine în
miezul de noapte al
chiparoşilor” – şi
deîndată pe pânze se aşternu
umbra morţii – Van Gogh
nedumerit – întrebă Moartea: „ce
să fac?” – şi Moartea îi răspunse
neîntârziat: „nu mai fă
nimic – deja ai făcut prea multe greşeli
elementare: ca să ţi le repari – desfă-ţi fiinţa în
mii de mierle – hămesite toate pe veci de
lumina oceanului grâu” – şi Van Gogh
încercă să se despartă de
sine – dar mierlele povesteau mult prea
repede şi strident minunile
întunericului şi ale
luminii – încât Van Gogh trebui să-şi trimită înainte – în
recunoaştere – printre
războinicii celeşti ai
auzului – urechea
cu care se ascultă între ei
aştrii – urechea – cu care
se ascultă-ntre ele cristalele negre-ale
pământurilor din
cer…

…toate cele şapte zile ale
creaţiei îi ocupaseră – într-un ritm îndârjit – toate
pânzele: mâhnit – fără
istorie şi cu pânzele strălucind orbitor de
lumini pe care nu le mai înţelegea – Van Gogh – fără
să mai întrebe pe nimeni nimic – schimbă
direcţia cârmei corăbiei şi direcţia
vânturilor – schimbă direcţia tuturor
suflărilor şi direcţia tuturor
sufletelor – şi înălţă toate
pânzele – către zenitul
necunoscutului…

…de atunci şi până astăzi – privind picturile
lumii – aşteptăm să se pogoare – cu toate maldărele de
revelaţii subsuoară – din Empireu
vocea roşcovană a
lămuririi zeieşti: poate că atunci se va trezi şi
istoria – ştergându-şi ochii cu
rouă de privighetori şi
plină de
Cuvânt – şi va
întreba – logic: „ce să
fac?”
***

Adrian Botez

Anunțuri
Categorii:literature, POEMUL
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: