Prima pagină > literature, POEMUL > Despre Dumnezeu, în fiecare zi…

Despre Dumnezeu, în fiecare zi…


Am primit de la Adrian Botez:

DUMNEZEU ABĂTUT

s-ambolnăvit Dumnezeu în mine – s-a-mbolnăvit
de greaţă: tuşeşte amarnic – plămânii şi-i scuipă – prin
aceleaşi locuri pe unde
mi-i scuip şi eu

l-am adus la sărăcie lucie – şi la
exasperare – la ultima tresărire de mânie – pe
Dumnezeul din mine – e atât de
abătut – atât de
abătut – încât îi vine uneori să se
spânzure de bara de foc a
pixului din mâna mea

atât de haìnă mi-i viaţa – încât
l-am nenorocit de tot pe Dumnezeu – i-am
batjocorit – cu migală – până şi cea mai
firavă – cea din
urmă boare de fericire – aşezată
sfios fluture – pe cea din urmă petală a
inimii

e atât de abătut – atât de abătut – încât pare
bătut de-a binelea

atât de abătut e Dumnezeu – încât
uită să-şi mai bată spre
absurdă trezie – conştiincios şi
responsabil – ceasurile din poală – ba parcă şi
anii şi secolele – ba chiar şi
eonii şi-i uită de la bătaie: a ajuns
mândrul şi fulgerătorul Dumnezeu de altădată – un
biet stins cerşetor mizantrop – o fiinţă debilă care tresare
nervos – la fiecare scârţâit al deschiderii vreunui
simţ – către vântoasele turbate-ale
lumii

dar nu mi-e milă de el – cum nu mi-e milă de
mine – iar de mine mi-e o cosmică
silă: pragul fiinţei nu l-am mai trecut de
nu ştiu câte vecìi – nu mai ştiu şi nu vreau să
învăţ cine sunt – dacă
sunt – şi nici dacă şi ce ar trebui să
fac

mă cain în surdină şi mă blestem – cu
aceleaşi cuvinte cu care Dumnezeu ar
face-o – dacă n-ar fi cumplit de
mahmur – dacă n-ar zăcea pe moarte – la
capul patului – la capătul
lumii

e mereu o seară murdară – mereu
felinarele nespălate uită să se
aprindă: pe această uliţă nu se
trece

cioclii – cărătorii de cadavre ale
ciumaţilor numai ei au trecut şi au răspândit peste
tot gustul trufaş – atotputernic sfruntat – al
ciumei

nimeni nu se poate pune în gură cu
ciuma: până şi Dumnezeu acceptă – cu un
zvâcnet dureros al
buzei de sus – această
realitate – ca pe-o alternativă
rezonabilă – faţă de plictisul de
moarte

păsările – tărgile – la fel ca şi
ceasurile – s-au lehămetit să mai
treacă: este târziu – şi
atât – ca şi cum medicul mediocru care tocmai a
murit – a apucat doar să pună un
diagnostic – şi cu atât ne-am
ales – precum cu pecetea blestemului – venit din
acea şură cosmică – unde-au murit de
urât toate stelele

…plouă cu cenuşă – iarăşi
plouă
***

Adrian Botez

Anunțuri
Categorii:literature, POEMUL
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: