Prima pagină > literature > Captiv în poem, Ioan Barb la sărbătoarea sabatului interior! 05 noiembrie, ziua de naştere a scriitorului…

Captiv în poem, Ioan Barb la sărbătoarea sabatului interior! 05 noiembrie, ziua de naştere a scriitorului…


 

Ioan Barb 1 noiembrie orasul lui barb Coperta Barb(1)Ciclopul coperta

 

 

barbafis BabilonLEBADA

 

Ioan Barb: experienţa la limită, în ochiul ciclopului

 

 

 

 

Meditând închis în ochiul ciclopului, o carte de referinţă pentru creaţia lui Ioan Barb, o carte apărută la Editura Brumar, Timişoara – 2013, densă, relevantă prin contrast pentru momentul poetic actual, dominat de experiment, de fantezii gratuite, de tandre rătăciri în Utopia.
Titlul este percutant, profund şi exprimă esenţa creaţiei lui Ioan Barb.
Ciclopul poate fi închipuit un animal fantastic, cu un singur ochi în frunte, dominat de ritmul nevăzut al mitului scăpat de cenzură. Un ochi, simbolul acelui unu care ne conţine în mod virtual, la nivel spiritual, ne ţine captivi, imaginea fiind locul unde se petrec miracole, adică fantezia poetului captiv în destinul său unic, destin atins de ape adânci, în faţa peisajului infinit al lumii.
Cartea aceasta de versuri vine după alte cărţi semnate de Ioan Barb, printre care amintim:
PICĂTURA DE INFINIT, poeme, Ed. ATU Sibiu, 2010; SUB VIA FIINŢEI PLÂNG STRUGURII, poeme, Ed. ATU, Sibiu, 2010; BABILON, poeme, Ed. Brumar, Timişoara, 2011; SABATUL INTERIOR, poeme, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011.
De reţinut şi debutul în proză a lui Ioan Barb cu Oraşul scufundat, plus revista „Algoritm literar” care apare la Călan sub atenta sa regie de poet în căutarea sensurilor pierdute ale poeziei, locul unde trăieşte acest scriitor interesant.
Revenind la volum de versuri prezent, observăm structura acestuia, ordonată sub tensiunea mesajului:
• Momente cu Brigitte;
• Rănile încetinirii.
Aceste părţi ale volumului ne sugerează stările iubirii într-o lume ciudată şi greutatea gândurilor care ne reţin şi ne încetinesc viziunea, acele răni care ne afectează nevăzut.
Deşi poetul, membru al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, reia unele teme care l-au preocupat, sau pare absorbit de tensiunea vieţii pe care a trăit-o cu fervoare, reuşeşte să-şi închege discursul, să elimine acele pasaje la care uneori un poet stăruie pentrucă îi plac, să atingă limita actuală posibilă a poemului esenţial pe care orice scriitor îl poartă în sine ca o boală învinsă, cu efecte secundare…
Imaginaţia lui Ioan Barb este în plin dinamism, el pare a-şi conserva energiile şi a le pune în operă cu talent. Deşi munceşte asupra poemului ca un meşteşugar absorbit de aurul pe care îl prelucrează, pare a-şi fi găsit ritmul interior necesar şi cuvintele care să traducă stările sale.
Uneori tandru, alteori dur, chiar brutal, legat de mit sau de realitatea imediată, de speranţele sale de om matur în călătorie spre ţara mult visată, preocupat de greutatea memoriei în cuvinte şoptite sau de revolta care macină omul în faţa lumii în cădere, toate sunt stări care dau consistenţă poemelor. Lecturile din textele Bibliei îi luminează versul, el regăseşte teme pierdute ale literaturii sau le reinventează după stilul care îl defineşte, îl marchează modelul omului mare care stă în fiecare inimă, modelul acela care poate izbucni într-o zi…
Ce-l preocupă pe Barb?
Un foc străin, umbrele, povestea aceea stranie, unică într-o viaţă de om, viaţa ca o pradă (Marin Preda), fereastra care se poate deschide spre celălalt, kerosen şi îngeri, fragilitatea destinului unui om în Patul lui Procust (Camil Petrescu), nopţile interioare, gustul violent al zmeurii, inima unei femei şi moartea ca pasaj de trecere, ori prezenţa lui Dumnezeu, fratele Abel care s-a dus în locul celui păcătos, asprimea vieţii pe un deal care trebuie urcat, schimbarea minţii sub presiunea lumilor…
Dacă omul modern e preocupat de moartea lui Dumnezeu conform teologilor occidentali, o temă cumva la modă printre intelectuali, Ioan Barb redescoperă că în ultimul timp Dumnezeu este mai tânăr… Iată energia pierdută a multor poeţi!
„Când trece poştaşul/ se bucură ca nişte copii/ a venit Dumnezeu a venit/ îşi spun că-i mai tânăr/ decât în icoane şi plâng (în ultimul timp Dumnezeu este mai tânăr)”.
În poemul drumul Damascului, Ioan Barb surprinde în sine pe cel care s-a maturizat brusc sub scut, într-un timp absolut cu părinţi şi copii, cu durere şi eliberare. Ceva viu este în fiinţa omului, etern şi repetabil sub model. „Lângă drum era o fântână săpată în piatră/ când m-am aplecat să beau am văzut în oglinda apei/ chipul tatei am băut şi apa s-a tulburat/ m-am uitat din nou şi am văzut iar chipul tatei/ dar ştiam că eram eu încărunţisem şi semănam cu el”.
Poetul reuşeşte să metamorfozeze etape în poemul acela care îl poartă sub frunte, să-l traducă în cuvinte, e poemul care este suficient sieşi, poem sub matricea din făgăduinţe.

poeţii îşi încep ziua
cu un pahar de tărie
alungă din aşternuturi
umbrele pe care s-au
încolăcit sub pomul cunoaşterii
îşi descos amintirile din perne
şi se bucură
împărtăşindu-i profeţii
despre împărăţia de o mie de ani

prin priviri se întorc în larg corăbiile
în locul catargelor
flutură aburii inimilor topite de singurătate

când mor un demon le sapă în palme
câte o flacără (moartea începe cu o femeie săpată în palme).

Am citat acest poem pentru a lăsa cititorului un exemplu semnificativ din carte, venit după ani de scris, de visat, de suferit, sub aparenta beţie a inspiraţiei care poartă corăbiile spre inima celui de pe ţărm.
Într-un altul, regăsim pe tânărul poet implicat în revoluţie, e purtătorul energiei care biruie, titlul este definitoriu: viaţa este doar un steag cu stema decupată. Versuri care descriu stare de revoluţie la artist, o implicare totală, până la sacrificiu pentrucă în locul stemei din steagurile ţării ochiul lui Dumnezeu clipea uimit… Povestirea simplă debordează în eternitate, viaţa este o taină care ne prinde în ochiul ciclopului…
În poemul care dă titlul volumului, meditând închis în ochiul ciclopului, Ioan Barb redă pulsul vieţii aşa cum l-a simţit: gesturi principale pierdute în eternitate, urci în interiorul tău ca într-o peşteră, valoarea timpului, un simplu răsărit, vinovat de a vorbi în lumea reală, sărutul morţii sau al tainei, apoi golul… O filozofie de viaţă în chiar ochiul ciclopului…
Un alt poem rotunjit de inspiraţie, este răsăritul unei păsări, un poem simbol pentru poezia lui Barb: „moartea este doar un ogor/ din când în când semănăm câte un trup/ pentru lumea de dincolo unde viaţa va încolţi”.
Pentru a dinamiza poezia care curge în scrisul acesta de scrib presat de moarte şi de viaţă în acelaşi timp, poetul introduce tema Brigitte, o temă reală, semn al dragostei care provoacă miracole sau drame, a dragostei ca relaţie între două fiinţe tinere, sau care se străduiau să nu îmbătrânească, sub gesturi banale cu efecte importante: timpul se opreşte în loc pentru cei care se atrag… Da, sunt momente cu Brigitte, dar el picură în altă dimensiune, una pierdută şi apoi regăsită prin poezie, simplu, ca un poet în călătoria sa neterminată. „Sunt un călător cu un singur rând de încălţări/ şi o singură haină/ în fiecare dimineaţă o spăl/ învelind acest trup supus dorinţelor/… /atunci mă întorc în trupul părăsit/ un şarpe îmi atinge de fiecare dată cămaşa/ aşa cum se lipeşte viaţa veche de mine/ ca o femeie uşoară” (călătorul).
Călătoria pentru Ioan Barb, este una simbolică, el poate retrăi marele exod…
Este şi un soi de naivitate voită în poeme, asumată ca starea copilăriei pierdute, poate ar fi trebuit să renunţe la aceasta, dar ochiul ciclopului este geometrie pură. Grafia versurilor curge simplu, suspendarea semnelor de punctuaţie este la modă pentru întâlnirile cu Brigitte cea tainică, poetul lasă ideile să curgă, pare o libertate a poemului în căutarea formei pierdute, dar luciditatea ţine captiv destinul într-un soi de liber-arbitru dobândit pe drumul Damascului…
Volumul are şi o scurtă prezentare pe ultima copertă întocmită de Al. Cistelecan, fin observator al fenomenului literar, în care se reţine: „E un imaginar cu tupeu, uneori cinic, alteori simpatic, pe care Ioan Barb îl încurajează la îndrăzneli împinse până în marginea suprarealismului (dar nu mai încolo).”. Despre poezia lui Barb au mai scris Ioan Moldovan, Cornel Ungureanu, Silviu Guga, Radu Văcărescu, Dumitru Hurubă, Ioan Evu, Constantin Stancu şi alţi.
Eliberarea de sunt teroarea democraţiei imediate vine la final, poemul metanoia este cel care desenează modelul: „când sunt deznădăjduit/ aştept să-mi fluture/ prin ochii închişi/ umbra cerului un drapel/ pe care Heruvimul/ a brodat veşnicia”.
Călătorul a ajuns în locul miracolelor, absolutul ia locul ciclopului…

Constantin Stancu

 

  • Note biobiliografice
  • IOAN BARB, născut în 5. Nov. 1960, în Călan, jud. Hunedoara.
Studii. Absolvent al Facultăţii de Drept, Bucureşti. Licenţiat în Ştiinţe Juridice.
Profesia actuală: avocat, Baroul Hunedoara.
Căsătorit cu Sofia.
Tată a cinci copii: Oana-Paula, Emanuel, Cristina-Maria, Sofia-Teodora, Ioan-Paul.
Locuieşte în Călan, Streisângiorgiu, Jud. Hunedoara.
Debut editorial: volumul Tăcerea ca o flacără, poeme – Ed. Călăuza, Deva, 1998, colecţia “Cărţile albe”.
Alte cărţi:
PICĂTURA DE INFINIT, poeme, Ed. ATU Sibiu, 2010, colecţia “Raftul de poezie”, referinţe critice, coperta IV, Silviu Guga.
SUB VIA FIINŢEI PLÂNG STRUGURII, poeme, Ed. ATU, Sibiu, 2010, colecţia “Raftul de poezie”, referinţe critice coperta IV, Cornel Ungureanu, Ioan Radu Văcărescu.
BABILON, poeme, colecţia “Poeţi români contemporani”, Ed. Brumar, Timişoara, 2011, prefaţă Cornel Ungureanu.
SABATUL INTERIOR, poeme, colecţia “Magister”, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011, referinţe critice coperta IV, Ioan Moldovan.
Etc…
Fondator al revistei de literatură şi artă „ALGORITM LITERAR”
Publicat de revistele:Argeş, Transilvania, Convorbiri Literare, Poezia, Feed Back, Cenaclul de la Păltiniş, Opinii culturale, Cuvântul liber, Algoritm literar, Fereastra, Literaria, Cuib, Ardealul literar şi artistic, Semne, Actualitatea literară, Oglinda literară, Nova Provincia Corvina, etc.
Referinţe critice: Cornel Ungureanu, Ioan Moldovan, Horia Gârbea, Ioan Radu Văcărescu, Silviu Guga, Eugen Evu, Ionel Amăriuţei, Constantin Stancu, Loredana Trestariu, Liviu Ofileanu, Melania Cuc, Menuţ Maximinian, George Paşa, Liviu Comşia, Daniel Lăcătuş.
Referinţe critice în revistele: Luceafărul, Vatra Veche, Cuib, Opinii culturale, Agero Stuttgart, Răsunetul, Boema, România nouă, Cetatea lui Bucur, Cenaclul de la Păltiniş, Semne, Litere.
Publicat în culegeri şi antologii.
Anunțuri
Categorii:literature
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: