Prima pagină > HAŢEG, literature > Un spion în Ţara Haţegului…

Un spion în Ţara Haţegului…


Mister şi trădări…

 

Harta turistica Tara Hategului, Romania

Dacian Muntean a avut curajul să abordeze viaţa Baronului Nopcsa, un personaj misterios din Ţara Haţegului. Tinereţea autorului a fost un argument pentru a intra într-o parabolă controversată, tinereţea i-a dat puterea de a cerceta, de a scrie, de a finaliza o monografie despre Faţă Neagră, după cum îl numeau unii cititori pe acest baron de Haţeg, mai exact de Săcel, o localitate aproape de Haţeg.
Lucrarea este un proiect mai larg, susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional, ajutorul venind şi din partea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, lucrarea fiind editată de SENS – Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială în anul 2013, iar titlul este relevant: Aventurile şi călătoriile Baronului Nopcsa.
Monografia este rezultatul unor cercetări efectuate în ţară şi străinătate, are un cuvânt înainte de Francisc Nopcea, ca exponent al familiei baronului, o prefaţă care introduce cititorul într-o poveste care se întinde în Europa în perioada de sfârşit de secol şi începutul secolului al XX-lea, plină de dinamism, mister, tragedie, trădări, poezie…
Sunt abordate aspecte legate de familie, domenii, copilăria şi adolescenţa lui Franz Nopcsa, călătoriile în Bosnia, Albania, Egipt, cărţile semnate de personaj, zbuciumul specific persoanelor care au trăit în acea perioadă, războiul, eterna rătăcire a societăţii…
Lucrarea ne prezintă un erou de roman, Faţă Neagră, pasiunea celor cu situaţie socială şi materială bună pentru istorie, geografie, astronomie, mândria de a face parte dintr-un neam aparte, cu trecut şi cu merite în imperiu. La albanezi, baronul este considerat un erou, în Austria sau Ungaria este privit ca un savant, în România este privit cu rezerve şi secvenţial, în funcţie de epocă, de interese, de patriotism… El a fost legat de Imperiu Austro-Ungar în mod evident, fiind exponentul acelei pături care făcea legea în acel areal, care ţinea în echilibru puterile centrifuge din imperiu, cu resurse proprii, cu demnitate, cu persuasiune. Chiar dacă era excentric, şi-a lăsat amprenta în paleobiologie, fiind descoperitorul dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului, pasionat de fotografie, călător prin imperiu, vânător talentat, husar, membru al armatei care făcea imperiul, aventurierul care ar fi putut ajunge Regele Albaniei într-o perioadă tumultoasă, de schimbare de paradigmă pe continentul din care facem parte. Aventurierul a fost şi spion al imperiului, poziţie incomodă în istoria românilor, ca parte a imperiului, misterios până la limita decenţei, poet şi personaj care a primit o bătaie serioasă în Ţara Haţegului din partea ţăranilor români, hotărâţi să trăiască altfel…
Baronul este, fireşte, incomod, el a spionat împotriva românilor în timpul Primului Război Mondial, putând fi tratat ca un inamic al Statului Român, agresiv şi abil ca orice aventurier.
Este legat de Ţara Haţegului, la Săcel avea un castel, parte din acesta se mai poate identifica şi azi în localitate, este căzut în ruină, iar unele animale dispărute poartă numele său, are o stradă în Albania care îi poartă numele, iar unul dintre primii dinozauri descoperiţi la Săcel are numele Titanosaurus Dacus cu evidente rădăcini române. Cartea redă, parţial, şi istoria Castelului de la Săcel, monument cunoscut în zonă, apoi frământările persoanelor care au trăit în epoca dificilă a căderii unui imperiu, pe ruinele lui clădindu-se o altfel de Europă. Colecţia de fotografii a Baronului Nopcsa este impresionantă, acum ea demonstrează că realitatea care a fost era una importantă, este lumea aşa cum exista acum 100 de ani, o lumea uitată cumva, o lume misterioasă. În Biblioteca Naţională a Albaniei sunt jurnalele de călătorie a personajului, peste 3000 de pagini, o arhivă a imperiului văzută din interior. Secretarul lui Nopcsa, Baiazid Doda, ar putea fi personaj de film, cum altădată baronul a fost personaj de roman…
Cartea conţine pagini de jurnal aşa cum l-a ţinut enigmaticul aventurier, fotografii inedite, desene, blazoane, hărţi, schiţe geografice, palobiologice, etc. Toate au menirea de a reinventa epoca. Jurnalul lui Nopcsa se citeşte cu pasiune, este exact, are nuanţe de istoric, de strateg al armatei unui imperiu, politician iscusit, scriitor riguros, poet de ocazie şi pasionat călător prin zone dificile sau grandioase, abil om de afaceri în zona diplomaţiei active şi aplicate, a folosit motocicleta, automobilul, căruţa trasă de cai, a călărit. Autorul cărţii, Dacian Muntean, urmează corect firul povestirii, completează aventura cu texte care fac legătura între oameni, întâmplări, zone, el caută să ne prezinte un script interesant despre un personaj reper într-o epocă tumultoasă.
Monografia este preţioasă pentru că descrie mecanismele prin care imperiul îşi ţinea în hotare ţări diferite, este actuală într-o Europă care seamănă cu acest fel de structură, un imperiu mai sofisticat, dar tot imperiu. Popoare sunt manipulate unele împotriva altora, religia este o metodă prin care sunt controlaţi oameni, demnitari, ţărani şi burghezi, cultura este partea din societate care face legătura între interese şi putere, rangul, moda celor care deţin funcţii publice, eticheta, cea care ţine la distanţă personaje incomode, banii – arma letală care face legea în locuri în care a dispărut autoritatea, împăratul – demnitarul cu ultima apostilă, glasul care colorează epoca. Iată, Franz Nopcsa a fost catolic, iar religia a fost mecanismul prin care s-au manipulat mari mulţimi de oameni, biserica acceptând acest joc ca unul necesar, parafând legătura dintre stat şi biserică la nivel de imperiu, ca strategie de stat… Nimic nou… Se pot descifra aceste strategii cu iz religios în „aventurile” sale din Albania, mai precis strategii puse la cale de imperiu… Dar omul a lăsat în urma sa lucruri solide, serioase, valabile şi astăzi.
Din jurnalele baronului, veşti despre imperiu…
„Ascultându-i pe ţăranii români, discutând între ei, am aflat despre curentul anti-maghiar din Banat, că era mai puternic decât în Transilvania şi că românii aşteptau izbucnirea războiului la sârbi, pentru a porni şi ei împotriva ungurilor”. (Pagina 259).
„Se mai întâmplă uneori să apară neînţelegeri între ciobani, de altfel calmi, iar atunci când se întâmplă, ei devin extrem de necumpăraţi şi violenţi, fiind capabili chiar de atrocităţi şi torturi din cele mai cumplite.” (Pagina 261).
„Din România, unde am fost aproape linşat, m-am întors şi cum voi fi din nou capabil de muncă, voi începe studiul la şarpele meu din Neocomian şi la ţestoasă. În prezent, rănile la cap mă obligă să stau mai tot timpul în pat”. (Pagina 314).
„Debutul meu la Londra l-am făcut la Royal Society, unde am demonstrat că nişte rămăşiţe de Hypsilophodon, descrise ca fiind frunte şi nas, erau de fapt părţi ale maxilarului inferior”. (Pagina 91).
Însă, Franz Nopcsa se sinucide. Iată parte din scrisoare: „Motivul sinuciderii mele este sistemul nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Baiazid Elmas Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentrucă ar fi suferit mult. Doresc să fiu incinerat”. (Pagina 338).

Personajul reflectă starea imperiului, epuizarea… Toate imperiile îşi au vremea lor!

Dacian Muntean notează în prefaţă: „Am tradus sute de pagini din memorii, am descifrat notiţe de jurnal, am adaptat şi interpretat informaţiile, corelându-le cu contextul în care se petrece acţiunea, am găsit fotografii sau schiţe care ilustrau povestirea, le-am aranjat cursiv şi vi le oferim cu gândul că le veţi savura…”. (Pagina 12).

Denumirea Ţara Haţegului în vremea baronului Nopcsa, după părerea lingviştilor, provine din Hatzjaeger Land, o veche denumire pe filieră germană, ar însemna ţinutul de vânătoare (Hatz = vânătoare cu câini; Jaeger = vânător; Land = ţinut).
Dacian Muntean condensează la pagina 33 din memorii viaţa lui Franz Nopcsa, dă reperele necesare, descoperim că de tânăr vorbea fluent germana, maghiara, româna, engleza, franceza, la 18 ani găseşte primele oase de dinozaur, la 36 de ani ar fi putut deveni Regele Albaniei, la 41 de ani este declarat inamic al Statului Român şi părăseşte localitatea Săcel, la 56 de ani se sinucide la Viena, refuzând degradarea… Energiile imperiului s-au epuizat, s-au epuizat şi personajele care au jucat pe scena istoriei o vreme.

La Sânpetru, în Ţara Haţegului, sub umbra Castelului de la Săcel, se mai descoperă noi fosile de dinozaur, prin Munţii Retezat se mai aude ecoul lăsat de o armă de vânătoare în plină acţiune, când caprele sălbatice ating luna cu botul delicat şi umed…

Constantin Stancu

Anunțuri
Categorii:HAŢEG, literature
  1. Maria Nițu
    30 Octombrie 2014 la 18:59

    În timpul tabărei ”Spontan” din august 2014, de la Pensiunea Ghelari, Hunedoara, am fost și la dinozaurii Hațegului și la castelul lui Nopcsa -era cu lacăte, nu l-am văzut decât printre gratii și copaci! Scorobete Ion însă (poet și prozator) ne-a spus multe din această biografie fascinantă și din romanul în lucru despre dinozauri și contele Față Neagră!!Ar putea fi chiar ecranizată povestea, cu succes de pomină, ca atâtea altele din ținuturile noastre!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: