Prima pagină > literature, PRESA, USR ALBA-HUNEDOARA > USR: proiecte, festival, date… Gala Poeziei Române Contemporane…

USR: proiecte, festival, date… Gala Poeziei Române Contemporane…


Luni, 28 iulie a.c., a avut loc şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, care a debutat cu o informare privind starea actuală a U.S.R.
O dezbatere aplicată s-a desfăşurat în prezenţa celor doi scriitori – parlamentari care s-au ocupat de redactarea acestor proiecte de legi menite să sprijine cultura, în speţă literatura şi pe cei care o practică, şi anume legea privind finanţarea revistelor literare ale ANUC, precum şi noua lege a timbrului, cu aplicare pentru asociaţiile de creatori din cadrul aceleiaşi Alianţe Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC).
Comitetul Director a luat în considerare rezoluţia Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excluderi a U.S.R., care a propus în unanimitate excluderea lui Liviu Andrei, membru stagiar al U.S.R., pentru grave prejudicii de imagine aduse U.S.R., prin declaraţiile sale xenofobe iresponsabile făcute publice în presă la începutul acestei veri. Conform Statutului U.S.R., propunerea Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excluderi va fi înaintată de Comitetul Director către Consiliul U.S.R. care, în proxima sa şedinţă, va decide.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost fixarea calendarului de activităţi ale U.S.R. pe perioada august – decembrie.
La 31 august, Primăria Sectorului 2 Bucureşti va organiza Ziua Limbii Române, la care vor fi invitaţi să participe scriitorii din Filialele U.S.R. de la Bucureşti.
Între 4 şi 7 octombrie, Uniunea Scriitorilor organizează la Cluj-Napoca, cu sprijinul Filialei locale şi, mai ales, al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, cu o participare amplă a scriitorilor din toate Filialele U.S.R. În cadrul acestui festival se va acorda Premiul FestLit, Comitetul Director luând în discuţie regulamentul acestui premiu, precum şi componenţa juriului.
Gala Poeziei Române Contemporane se va desfăşura şi anul acesta la Alba Iulia, pe 27 noiembrie şi va reuni poeţi aleşi, pe baza propunerilor Filialelor din toată ţara, de către criticul literar, preşedintele U.S.R., Nicolae Manolescu, domnia sa fiind şi moderatorul Galei.
S-a stabilit ca şedinţa Consiliului U.S.R. din toamna aceasta să aibă loc în ziua de 26 noiembrie, când se va desfăşura şi întrunirea Comitetului Director al U.S.R. În aceeaşi zi, la ora 13, la Primăria sectorului 2 va avea loc Gala Premiilor Filialelor U.S.R. din Bucureşti.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: