Prima pagină > CARTEA, literature, PRESA > Daniel Corbu: paradigmele poeziei române, generaţia `80…

Daniel Corbu: paradigmele poeziei române, generaţia `80…


O istorie a generaţiei poetice optzeciste

Rostirea postmodernă. Generaţia ’80 în literatura română (Editura Princeps Multimedia, 2014) este o cercetare aplicată, întinsă pe durata mai multor ani, cu care poetul Daniel Corbu a obţinut titlul de Doctor magna cum laudae în ştiinţe filologice la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. Daniel Corbu nu numai că are preocuparea eseistică de peste douăzeci de ani privind postmodernismul, dar este avantajat de privirea din interior, fiind el însuşi un excelent scriitor al generaţiei optzeciste, cea care a adus postmodernismul în câmpul literar românesc.
Lucrarea lui Daniel Corbu despre optzecism încearcă o punere la punct a lucrurilor. D-sa are avantajul de a fi poet (a debutat în 1979, la „România literară”), autor a zece volume de poeme, dintre care unul a apărut în 1984, iar al doilea în 1998 (adică în plin optzecism). Are, prin urmare, nu numai exerciţiul scrisului, ci şi posibilitatea de a-l judeca din interior şi din perspectiva generaţiei căreia îi aparţine. O primă tentativă s-a produs în 2000, când d-sa a tipărit volumul Generaţia poetică ’80 în cincisprezece portrete critice (Iaşi, Editura Junimea). Perseverând, dl. Daniel Corbu a suprapus peste criteriul generaţionist un alt criteriu în vogă la noi, „postmodernismul”. A făcut-o, mai întâi, studiindu-l pe acesta din urmă într-un al doilea volum, Postmodernismul pe înţelesul tuturor (Iaşi, Princeps Edit, 2004). Cartea de faţă este rezultatul oarecum îndelungatei pregătiri teoretice şi aplicative, de unde şi rezultatele convingătoare la care a ajuns.
Cartea lui Daniel Corbu se doreşte, programatic, o istorie a generaţiei optzeciste, acoperind un interval de peste trei decenii. Studierea a sute de volume de versuri l-a condus pe Daniel Corbu la stabilirea unor linii directoare sintetizatoare, numite „paradigme”, numărul acestora fiind unul biblic, şapte. Titlurile acestor „paradigme” demonstrează, în primul rând, capacitatea de a surprinde esenţialul şi, în al doilea rând, de a-l defini sugestiv. Florin Iaru, Lucian Vasiliu şi Aurel Dumitraşcu ar reprezenta Experimentul agresiv. Poezia ludicului şi a patosului livresc; Liviu Ioan Stoiciu, Cassian Maria Spiridon şi Simona-Graţia Dima ar reprezenta Vizionarismul mitic şi moral; Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Magda Cârneci ar reprezenta Biografismul cinic. Mitologia derizoriului ş.a.m.d. în cuprinsul unei paradigme, fiecare autor este analizat în liniile lui specifice, în aşa fel orientate, încât să ilustreze orientarea fundamentală cuprinsă în respectivul capitol. Rezultă o imagine de ansamblu convingătoare, bine structurată.
Suntem astfel convinşi că apariţia acestei cărți se va constitui într-un veritabil eveniment editorial.

Dan Mănucă

Sursa: Blogul poetului Daniel Corbu.

Anunțuri
Categorii:CARTEA, literature, PRESA
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: