Prima pagină > ESEU, literature > VIOLENŢA METAFIZICĂ ŞI CRUCEA – ÎN ROMANELE LUI LIVIU REBREANU, UN ESEU DE ADRIAN BOTEZ (continuare)

VIOLENŢA METAFIZICĂ ŞI CRUCEA – ÎN ROMANELE LUI LIVIU REBREANU, UN ESEU DE ADRIAN BOTEZ (continuare)


C-CRĂIŞORUL HORIA, GORILA : EPOPEEA MASCULINULUI ŞI REALITATEA LUI “ALTCEVA DECÂT”…

 

 

Bineînţeles că triumful activării artistice a violenţei metafizice, ca iniţiere a Spiritului Naţional, ca Spirit al Bărbatului Mistic, de această dată – se află în cele mai urgisite şi cu obstinaţie(şi premeditare) dispreţuite ori uitate romane ale lui Rebreanu: Crăişorul Horia şi Gorila.
Străbătută de spirit epopeic şi baladesc, lucrarea rebreniană Crăişorul Horia n-a fost niciodată văzută decât ca tentativă ratată a epicului romanesc. Noi afirmăm că, dimpotrivă, trebuie văzută ca fiind demonstraţia artistică cea mai izbutită, a romanului românesc modern, de a descrie treptele evoluţiei spirituale ale unui neam, prin simbolul ei uman desăvârşit: Horia-Hora(Roata) Solară – transformat în Hristosul cu Roată pe Cap:”Căprarul făcu(…)o coroană de nuiele, în formă de roată, pe care(…)o puse în capul lui Horia, strigând:-Uite craiul valahilor!”(mistic, duşmanii lui Horia-Hristos s-au contaminat de revelaţie!) . Noţiunea de Crăişor ascunde, în fapt, realitatea mitică şi mistică a Maestrului Spiritual al Neamului Românesc: Magul Zalmoxian. De observat că noţiunea de Crăişor ţine de un limbaj esoteric, pe care nu îndrăzneşte să-l folosească, la început, decât Femeia-de-la-Criştior (în traducere exoterică: lăcaşul ascuns al lui Hristos – Rafaela de la Criştior era, ea însăşi, din neam de Crăişor: strănepoata voievodului Bour-Boariu, din herbul Moldovei Sfinte) – izotopică semantic, în egală măsură, cu Muma Cosmică şi cu Fecioara Cosmică: Fecioara Cosmică întreabă”-Unde sunt crăişorii voştri?(…)Drum bun şi sănătate, crăişorule!” – pentru ca la finalul Epopeii Discernerii, tot ea, devenită Mumă Cosmică, să-l identifice mistic:”Da, el e…Crăişorul!” Abia după ce este iniţiat în spiritul lui ALTFEL DECÂT…, având în imaginea minţii Centrul Lumii-Viena, dar şi a Centrului Mistic-Golgota, al autosacrificiului total, desăvârşit, mântuitor – moşul Gavrilă Todea”de 80 de ani(…)a strigat[spre consacrare ritualică a Logos-ului]:-Tu să fii crăişorul nostru, Ursule , şi să ne câştigi dreptatea întreagă, MĂCAR DE-AR FI SĂ NE OMOARE PE TOŢI!(s.n.)” Revelaţia iniţierii Neamului prin violenţă metafizică-treaptă de deşteptare a Spiritului Etnic îi este oferită de Războinicul-Grenadir(alter ego al Monarhului Ascuns) din Cetatea Împăratului-Viena(Centrul Iniţiator – de aceea, situat în zona ambiguităţii perpetue şi depline: niciodată nu se va şti precis dacă Horia a avut poruncile Împăratului-Monarhul Lumii, şi dacă da – ce conţineau acestea – formula esoterică a Monarhului Lumii, pentru începerea violenţei metafizice a discernerii de neam fiind: “Tut ihr das! – Faceţi voi treaba asta şi pe urmă lăsaţi pe mine!”):”- Nici popoarele să nu aştepte tot numai de la împăratul! Că şi împăratul e om şi face ce poate! Popoarele să mai puie mâna şi pe par [din nou, parul, solar-jupiterian şi thanathic] când nu mai merge altfel!Dreptatea trebuie cucerită ca o cetate!”
Horia dezvoltă viziunea despre principiile yin şi yang, pasiv şi activ, în cosmosul Neamului Românesc:
a-în primă fază(cea istorică, refuzând revelaţia), Neamul este expresia inconştienţei-pasivităţii absolute, ignorând însăşi esenţa etnică: discernământul, ca spirit de identitate-autoidentificare, de respingere a gregarităţii etnice şi umane, de alcătuire întru ALTFEL DECÂT ALŢII – urmând: ŞI AŞA CUM TREBUIE SĂ FIM NOI. Dacă spiritul discernerii de neam lipseşte, însuşi neamul e în pericol de dispariţie, prin starea de SLUGĂ şi de STRĂIN ÎN PROPRIA ŢARĂ (de fapt, “străin” îşi spune tocmai cel care capătă începutul discernerii iniţiatice), prin stingere-deznaţionalizare: “Nouă totdeauna fapta ne-a lipsit. De aceea ne-au încălecat toţi veneticii, de am ajuns slugi şi străini în ţara noastră…” Pasivitate=stare de neant existenţial-etnic: ”Am primit mereu toate batjocurile pentru că ne-a fost frică de faptă(…)Până acum câţiva ani, oamenii nici măcar a se jelui nu îndrăzneau”.”
b- Evident, moartea sentimentului discernerii cosmice de neam – pentru Dumnezeu şi planul său uranic, nu este o tragedie – oricine/orice pasiv-yin poate fi înlocuit , prin oricine/orice purtător al principiului activ-yang : ”Poporul care rabdă toate asupririle le merită”. În definitiv, yin-yang se complinesc demiurgic – dar taina cea mare e cum să fii yang-ul discernerii-conştientizării: FIINŢA! Discernerea cosmică de neam e numită cu numele DREPTĂŢII – simbol dublu, al în-fiinţării şi al re-echilibrării-re-armonizării cosmosului. Căci expresia cea mai simplă a principiului activ, prin care se face discernerea-fiinţarea de neam – este DREPTATEA – prin care se neagă putrefacţia spirituală(yin-ul pasiv-feminin), având ca rezultat nu doar deznaţionalizarea, ci chiar gregaritatea non-umană, în satanicul întuneric, numit TEMNIŢĂ: “Până ne-or vedea tot plecaţi şi neputincioşi, domnii dreptate nu ne-or face, măcar să vie oricâte porunci de la împăratul!Şi oamenii, săracii, PUTREZESC prin temniţe!(s.n.)”
A exista=BĂRBAT, Masculinitate, Spirit Activ, al DREPTĂŢII-discernerii. Dar principiul activ, la nivelul cosmo-etnic, este ca un flux cu traiectul diferit accelerat-conştientizat, căruia trebuie să i se păstreze CĂLĂUZA SPIRITUALĂ-VÂRF, CAPUL “REBELIEI” – romanul propune două ipostaze ale Monarhului Ascuns: I-prima este cea oarecum exoterică, a lui Iosif al II-lea, – II-cealaltă este a Monarhului Absolut Esoteric – Hristosul Neamului Românesc: se păstrează în imaginea hieratică a ŢĂRANULUI-REGE, arhetip al Hristosului Român al Dreptăţii – din trupul căruia se împărtăşesc ceilalţi ţărani (pentru transsubstanţierea creştină, învierea din zguri a Neamului): “Avu iarăşi visul de odinioară, cu căpitanul ţăranilor răzvrătiţi aşezat pe tron de fier înroşit, cu mirosul cărnii smulse din trupul lui cu cleşte înroşit în foc. Dar acuma, în locul căpitanului de demult se afla el însuşi, pe tronul roşu sfârâia chiar carnea lui şi mirosul de carne arsă îi gâdila nările. Se mira numai că nu simte nici o durere şi vru să strige cu glas izbânditor că nu-i pasă de tortură, că nu-l doare nimic…”
c-Pentru că DREPTATE înseamnă REECHILIBRARE COSMICĂ, deci slujbă divină, Horia se simte erou mioritic-zalmoxian(moarte=viaţă-Înviere), fiinţă îndumnezeită, direct prin acceptarea Misiunii Violenţei Metafizice(prin care se dă identitate divină gregarului cenuşiu, se eliberează Domnul-Stăpânul-Craiul, BĂRBATUL COSMIC-NEAMUL, din sclavia pasivităţii-nonfiinţării): “Horia venise în realitate să se spovedească şi să se cuminece, ca şi când ar fi plecat la nuntă sau la război sau la un drum lung cu primejdii, de unde nu se poate şti dacă se va mai întoarce, şi când. În faţa preotului, însă, se simţi curat şi înălţat(…)” – iar în războiul metafizic-“rebelie” el e ARHANGHELUL, care conduce oastea angelică, oastea albă: “Apoi, peste capetele tuturor trecu scurt, aspru ca o săgeată de oţel, porunca crăişorului:-Hai, feciori! ŞI OASTEA ALBĂ SE URNI”(s.n.).
d- Momentul Crăişorului transformă calitativ starea de unitate: în loc de unitate în pasivitate autodistructivă – unitatea în activitate definitorie, DREPTATE, în registru umano-divin:”Suntem totdeauna uniţi în supunere şi umilinţă şi niciodată nu ne putem uni ca să cucerim dreptatea”.“Rebelia”-Războiul Metafizic (cu decapitări, schilodiri etc. a câtorva asupritori de profesie) al scoaterii din pasivitate-nonidentitate divino-umană Neamul – răspunde echilibrator unor acţiuni unilaterale, de până atunci(deşi, oarecum, în efigie, în sinecdocă – un strop la un butoi… – dar contează NU CANTITATEA DE ACŢIUNE, ci calitatea numită ACŢIUNE DE DIFERENŢIERE-DREPTATE-MASCULINIZARE-AFIRMARE DE NEAM):”Nu e sat în ţara asta unde să nu găseşti un sărman trup de iobagiu ba spânzurat, ba tras în ţeapă, ba frânt pe roată şi ciopârţit în bucăţi, spre a băga spaima în oameni şi a-i ţine pe vecie în jug ca pe vite [n.n.: vita este asimilată pământului-pasivitate feminină]”.
Ridicarea-“rebelie”a moţilor nu este nici cruzime, nici agresivitate – ci afirmare a Fiinţei, pe deasupra”batjocurii”=ignorarea Fiinţei-Fiinţării lor: “-Apoi dacă vine[colonelul austriac, care făcea promisiuni mincinoase, tergiversa negocierile, pentru a-i risipi şi nimici pe răsculaţi], bine de bine, iar dacă nu, ne-om bate şi cu cătanele şi nu ne-om lăsa batjocoriţi aşa de tare!”(s.n.) – zice Cloşca, membru al Sfintei Treimi a Afirmării Fiinţei. “Aşa de tare” marchează percepţia mistică a limitelor vieţii şi morţii spirituale. Iar proclamaţia lui Horia pentru Geoagiu arată că un neam trebuie trezit-înfiinţat şi cu forţa, când îşi întârzie neiertat revelaţia Fiinţei, producând inutilă primejdie şi adormire pentru cei deja treji:”Care sat s-ar ispiti a nu veni sau din care casă n-ar veni la această poruncă, întorcându-se să i se aprindă casa. (…)Glumă nu vă paie. De nu îţi veni, ALŢII OR VENI LA VOI(s.n.)”. Aceşti alţii-venitori-revelatori ai Focului, deplasaţi către zona cenuşiului-nondiscernerii Fiinţei – sunt din ORDINUL ANGELIC AL OŞTII ALBE – iniţiaţii în Masculinitatea Neamului Românilor Ardeleni..
e-Horia duce războiul lui Hristos – pentru reidentificarea Cosmosului-Neam Românesc: în mod magic, ROMÂN va deveni echivalentul semantic şi de facto al lui ORTODOX=OMUL CĂII DREPTE. Aceasta, în sensul identificării Calvarului Cristic, cu Calvarul Neamului Românilor Ardeleni – întru mântuire-înviere sincronică, atemporală. Iar arderea demonilor-îngeri căzuţi, cu biciul cristic-VIOLENŢA METAFIZICĂ, trebuie să-i re-metamorfozeze pe aceştia în îngeri înalţi. Opera Crăişorului nu este numai una de exorcizare, ci şi alchimică, de transmutare a metalelor-spirite înjosite, în AUR FILOSOFAL. O Apocalipsă (respectiv o Înviere) de Athanor. Şi Aurul Filosofal nu poate fi decât Neamul Cristic, Românii Ortodocşi-Drepţi-Masculini. Numele generic-alchimice sunt “unguri”, pentru metalele josnice-înjosite spiritual, prin NEDREPTATE PRACTICATĂ – respectiv “români”, adică “ortodocşi”, pentru metalele transfigurate înalt spiritual, prin suferinţa-ardere(numită CĂUTAREA DREPTĂŢII-MASCULINITĂŢII), în athanorul cosmic: “Nimenea să nu fie cruţat deloc, fără numai UNGURII CARE S-OR FACE ROMÂNI, botezându-se în legea şi credinţa creştinească[ortodoxă!]”. De observat cuplul lege-credinţă: lege, împotriva dezordinii cosmice-nedreptate – dar împlinirea legii cosmice nu poate fi făcută decât prin ardere-credinţă-transcendere(prin transsubstanţierea BOTEZULUI şi NOII EUHARISTII COSMICE – GRIJANIA FIIND EMINAMENTE SPIRITUALĂ: DREPTATEA!).
Regula lui „ALTCEVA DECÂT”…, ca regulă a dobândirii FIINŢĂRII PRIN IDENTIFICARE – este pusă în dezbatere, de data aceasta preponderent teoretică, în romanul psihologic-discursiv Gorila. Deci, departe de a fi doar un roman politic-realist al Cetăţii – Gorila este un roman profund filosofic şi psihologic, al teribilelor zvârcoliri de conştiinţă (nu doar la nivelul Dolinescu-Pahonţu-Ionescu, ci , mistic, la nivelul întregului neam-masculinitate românească). Crăişorul, din romanul Crăişorul Horia – devine Tineretul Român. Iar Demonul Pasivităţii Autodistructive este unul global: Politica Românească – aşa cum se face ea. Adică, stimulând urdorile anti-spirituale ale Neamului Românesc: Minciuna, Hoţia, Trădarea-Laşitatea. Nesfânta Treime a MLAŞTINII Materialiste. Ca şi în romanul-epopee a Ardealului Românesc-Masculin, avem şi aici împărţirea maniheistă între iniţiaţi (Monarhul Ascuns-Tineretul Român – studentul Ionescu nu e decât un surogat de hierofanie) – şi neiniţiaţi(politicienii, cei labili moral). Iniţiaţii ştiu să DISTINGĂ-DISCEARNĂ, printre sensurile cuvintelor – neiniţiaţii – nu. De aici se naşte conflictul-Războiul Metafizic(Violenţa Metafizică, necesară rămânerii în IDENTITATE-MASCULINITATE ) – între:
a-partizanii(mai curând nevăzuţi, decât văzuţi) ai lui Dolinescu(care trebuie judecat critic dincolo de conjuncturalul său antisemitism) , cel care afirmă: “Nouă ne trebuie educaţie, nu politică!Trebuie smulse cu cleştele din suflete laşitatea trecutului, capul plecat(…). DINAMICII (s.n.) cei mici să înveţe carte, să muncească, să zidească o ţară nouă. Mai târziu, când lumea va avea în sânge dreptatea şi curăţenia, când va fi dobândit sentimentul demnităţii şi va fi uitat capul plecat, ATUNCI ŞI NUMAI ATUNCI POFTIŢI LA POLITICĂ(s.n.)!” Şi continuă, pe acelaşi ton de vizionar exasperat:”Am făcut unirea, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar trebuie s-o şi păstrăm!(…)Poporul nostru nu mai are nici un ideal şi nu mai crede decât în burta plină(…). E bine?Cu idealul burţii pline credeţi dvs. că vom putea păstra unitatea neamului şi vom realiza cultura românească adevărată, care să dea un sens existenţei noastre?…(…). Ne-ar trebui cel puţin 3 generaţii de muncă aspră, de gospodărie exemplară, de uniune sacră, pentru a consolida aievea unirea. În loc de asta, ţara a fost împănată, până în cele mai mici sate, cu cluburi şi scandaluri, care au învrăjbit pe oameni şi mai ales au înrădăcinat credinţa că politica absolvă şi justifică tot. Să fii tâlhar, să fii orice, dacă eşti din partid, te acopăr! (…) România e un imens câmp de jaf şi procopseală: politicianii înşişi fac toate sforţările ca să se acrediteze convingerea asta, fiindcă aşa, cei buni vor fierbe într-o oală cu cei răi(…)Politicianul spurcă pe ce pune mâna.(…). PREOCUPĂRILE IDEALE NUMAI CEI TINERI LE ÎMBRĂŢIŞEAZĂ ŞI LE TRĂIESC AIEVEA (s.n.). Numai ei sunt în stare să viseze şi să trăiască în sufletul lor lumea de mâine. Ei sunt capabili să moară pentru înfăptuirea ei, ţinându-se de mână şi cântând imnul biruinţei. Pentru ei, comandamentele naţionale, imperativele totalitare nu sunt vorbe goale, ca pentru eseiştii de azi, ci trăiri efective…Numai atunci neamul românesc va respira în sfârşit scăpat din îmbrăţişarea monstruoasă a gorilei politice!” Iată, din nou, ca şi în Crăişorul Horia, idealul coeziunii întru ACTIV-BINE-MASCULIN – împotriva coeziunii între PASIV-RĂU-FEMININ. Plinul Dreptăţii (Masculine) – contra golului Demagogiei (Feminine) – prin definiţie, desacralizantă a Logos-ului Demiurgic, deci nedreaptă-demonică,
b-şi cei care, premeditat, creează confuzia semantică a cosmosului, voind, astfel, să-l desacralizeze – şi-i răspund apărătorului manifestărilor energiilor ideale ale Tineretului Român: “Adică, înlocuieşti o gorilă cu altă gorilă(…). Nu va mai fi gorilă, ci… un animal mai simpatic pentru imaginaţia mulţimii”. La care simbolul oportunismului şi labilităţii morale – Pahonţu, adaugă:”Politica nu se poate suprima. Poţi să-i schimbi numele(…), dar ea rămâne! E esenţa vieţii!” Ei bine, cei comozi spiritual (pasivi-feminini) – mai exact, cei interesaţi de rămânerea în inerţia materialistă, în egală măsură ucigaşă şi sinucigaşă spiritual – nu accept (procustian) să numească decât ceea ce sunt ei înşişi: o gorilă nu poate avea drept oponent-alter, decât TOT O GORILĂ! Din start, identitatea prin discernere spiritual (ALTCEVA DECÂT…) este respinsă, negată chiar ca existenţă! În stilul ţăranului care, văzând, la Grădina Zoologică, pentru prima oară în viaţa lui – girafa, spune categoric:”Aşa ceva nu există!”
Faptul că spectacolul vizionat, obsesiv, de societatea bucureşteană a partizanilor POLITICII MLAŞTINII, este O scrisoare pierdută, spune, credem noi, totul, despre opinia auctorială (discretă, lizibilă doar printre rânduri) a romancierului-filosof Rebreanu…
Asupra celui care vine la poliţie, cu curajul răspunderii, cu asumarea integrală a răspunderii faptei-făptuirii, să mărturisească “rebelia” sa împotriva Trădării şi Minciunii(uciderea lui Pahonţu ) – tânărul student Ionescu – se dezlănţuie, cu totul disproporţionat, “vijelia” comisarului (un perfect Ipingescu-Pristanda – “curat neconstituţional, da’ umflaţi-l!”), teribil de afectat de moartea unui ziarist imoral şi arivist crâncen:”-Cum, banditule, va să zică tu l-ai omorât ?(…)Paştele şi bisericile…”. Iar, pe de altă parte, ziarele, Camera şi Senatul – toate ştiau totul despre infidelităţile de tot felul, conjugale printre altele – şi despre divorţul jalnic al lui Pahonţu, dar stârnesc adevărate viscole de osanale evidenţiind moralitatea acestuia, şi cumplite diatribe împotriva unui prezumtiv complot anti-stat – tocmai pentru a discredita şi paraliza complet orice încercare de “rebelie” contra unui stat putred-efeminat, mafiotic, cu miezul fals:”Toate ziarele, ca după un consemn, lăsau să se înţeleagă că ne aflăm în faţa unei vaste conspiraţii de răufăcători (…)că asasinarea lui Pahonţu , săvârşită de Ionescu, e opera unei complicităţi pe care justiţia trebuie s-o lămurească şi s-o sancţioneze cu ultima severitate(…)la Cameră, cât şi la Senat, s-a făcut elogiul regretatului Pahonţu, subliniindu-se(…)bunătatea şi cinstea omului(…).Vicarul încheie(…) cu o cuvântare(…)că mâna criminală a răpit(…) pe părintele unor copilaşi nevinovaţi, pe soţul unei femei iubite(vorbitorul nu ştia că Pahonţu îşi părăsise căminul)”…
***

 

Adrian Botez

Anunțuri
Categorii:ESEU, literature
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: