Arhiva

Archive for martie 2014

Ştefan Nemecsek şi pasiunea pentru cultură, pentru un loc numit Orăştie. Lansarea unei cărţi, lumea în mişcare, Orăştie 14.03.2014, câteva amintiri şi cuvinte…


Orastie sn

Reclame
Categorii:literature, PRESA

Hatzegopteryx, Cetatea Regală a Haţegului, geoparc, drumeţii şi curiozitate…


Turiştii vor avea la dispoziţie două rute de acces către ruinele cetăţii şipunctele de belvedere. Ei vor parcurge traseeleghidaţi de indicatoare şi panouri informativerealizate de voluntarii pentru Geoparc.

Iniţiativa voluntarilor se bucură de susţinereaautorităţilor locale din oraşul Haţeg şi dincomuna Sântămăria Orlea.

Începând din 17 martie, voluntarii pentruGeoparc pun în aplicare primul lor proiectmajor, acela de a readuce în atenţia turiştilorCetatea Regală a Haţegului. Iniţiativa aparţineîn întregime voluntarilor şi tot ei au decis cumsă o pună în practică, după ce au verificat, lapas, traseul şi au identificat cele două rute deacces la cetate. Una dintre rute, considerată”varianta uşoară”, porneşte de la Popasul turistic”Zimbrul”, de pe dealul Haţegului şi e accesibilă tuturor iubitorilor dedrumeţie. Cea de a doua rută, ”varianta dificilă”, porneşte din satul Subcetateşi este recomandată în special celor familiarizaţi cu alpinismul şi cutraseele de dificultate mai ridicată. În următoarea perioadă voluntarii vorîncepe lucrările de curăţare şi ecologizare a celor cca. 3,5 km de traseu, voramenaja două puncte de belvedere, vor amplasa indicatoare de traseu şipatru panouri informative. Iniţiativa voluntarilor pentru Geoparc vine cao completare necesară a actualei semnalizări turistice a Cetaţii Regale a Haţegului, care se limitează doar la prezenţa unor indicatoare pe DN 66,fără alte marcaje de traseu spre obiectiv.

”Ne-am gândit să le propunem turiştilor, dar şi localnicilor să descopereun traseu care să le permită să se relaxeze în afara oraşului, să scapede zgomot, de poluare şi, la capătul căruia, odată ajunşi acolo, cu siguranţăvor spune: wow!, pentru că, străjuită de ruinele cetăţii, priveliştea îţi taierespiraţia. De acolo, Țara Haţegului se desfăşoară în toată splendoarea ei.

Vom organiza mai multe acţiuni prin care să promovăm traseul atât pereţelele de socializare, cât şi prin evenimente sportive şi culturale care săstârnească interesul asupra obiectivului şi a zonei”, afirmă Daniel Barboni,elev la Colegiul Naţional ”I.C.Brătianu”, iniţiatorulproiectului. Pentru realizarea panourilor destinateinterpretării turistice voluntarii au iniţiat un concursintern de grafică. În urma unei documentăriprealabile despre cetate, cei care doresc să se înscrieîn concurs pot trimite, până pe 24 martie 2014,o schiţă sau un desen care să reprezinte o reconstituirea Cetăţii Regale din perioada medievală. Schiţacâştigătoare va fi reprezentată pe unul dintrepanourile de interpretare turistică precizându-senumele autorului.

Iniţiativa voluntarilor pentru Geoparc a fostprimită cu mare interes de administraţiile localedin oraşul Haţeg şi comuna Sântămăria Orlea, celedouă localităţi de pe teritoriul cărora se află cele două trase.

“Salut iniţiativa administraţiei Geoparcului DinozaurilorŢara Haţegului şi îi felicit, în mod deosebit, pe elevii Colegiului Naţional <<I.C. Brătianu>>. Proiectul <<Voluntaripentru Geoparc>> mi se pare un mijloc nemaipomenit de a promova minunatazonă turistică a Ţării Haţegului, dar şi un mod inedit de a-i valorizape tinerii din Haţeg care, peste ani, se vor putea mândri cu rezultatelemuncii lor şi vor avea satisfacţia de a fi făcut ceva palpabil pentru locurilenatale. Mă bucur că proiectul care, cu siguranţă, va trece testul timpului şiva contribui la creşterea numărului de turiştiîn zonă, a fost susţinut şi de colegii meidin Consiliul Local, cărora le mulţumesc”,consideră Marcel Adrian Goia, primarul oraşuluiHaţeg.

”Este un proiect binevenit şi mă bucurcă el vine din partea unor tineri care, maimult, au îmbrăţişat ideea de voluntariatpentru a pune în valoare istoria şi cadrulnatural din zona noastră. Susţin cu mareplăcere, logistic şi financiar o astfel de iniţiativă.Voi propune şi oamenilor din comună să participe la această acţiune şi sper catimpul să îmi permită să iau şi eu parte la eapentru că este nevoie cu adevărat să facemcunoscute cât mai multe dintre obiectivele istorice, culturale şi naturale de pe teritoriul comunei”, apreciază Dumitru Oprean , primarul comuneiSântămăria Orlea.

Cetatea Haţegului a fost construită la sfârşitul secolului al XIII-lea sauînceputul sec. al XIV-lea şi, de-a lungul zbuciumatei sale istorii, a jucat unrol important atât din punct de vedere militar, dar şi ca important centruadministrativ, politic şi economic. Datorită zonei în care a fost amplasată,cetatea asigura o vizibilitate foarte bună a principalelor căi de acces înŢara Haţegului, zonă care făcea legătura cu centrul Transilvaniei. De asemenea,cetatea a avut un rol important în strângerea dărilor regale, vămuireadrumurilor şi luarea deciziilor în forurile de judecată locală. Iniţiativavoluntarilor pentru Geoparc, intitulată ”Amenajare traseu Cetatea Regalăa Haţegului” este un proiect al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului –Universitatea din Bucureşti, derulat de Asociaţia Drag de Haţeg şi susţinutde Primăria oraşului Haţeg şi Primăria comunei Sântămăria Orlea.

Geoparcul Dinozaurilor este un parc natural ce cuprinde întreagaŢară a Haţegului şi care protejează şi valorifică natura şi cultura acestui spaţiu.

Geoparcul a fost declarat arie protejată de interes naţional în 2004. Dinanul 2005 geoparcul a fost acceptat în ReţeauaEuropeană a Geoparcurilor şi în Reţeaua Globală(sub egida UNESCO) aGeoparcurilor. Din anul2007 are în interiorul său două zone denumite„Situl Strei-Haţeg” şi „Culoarul Rusca Montană –Țarcu – Retezat”, ca situri NATURA 2000, în vedereaconservării habitatelor naturale şi a speciilor deplante şi animale sălbatice de interes comunitar.

Geoparcul are un statut special datorită graduluiridicat de locuire care implică o preocuparedeosebităpentru dezvoltarea locală. Această arieprotejată cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic,arheologic, istoric şi cultural. Factorul cheie care personalizează acest teritoriu este reprezentat desiturile cu resturi de dinozauri de vârstă Cretacic Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Haţegsunt unici în lume, importanţa ştiinţifică şiatractivitatealor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă şi embrioni dedinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor şi a unei reptilezburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Administrarea geoparculuieste realizată de Universitatea din Bucureşti.

 

 

dr. Cristian CIOBANU & Adina POPA

 

Text pus la dispoziţie de Ştefan Nemecsek – Curierul Văii Jiului

Categorii:GÂND, literature, PRESA

Zilierii, modificări la lege: plata, regimul juridic, convenţii, termene, activităţi, beneficiari…


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 192 din data de 19 martie 2014 a fost publicată Legea nr. 18/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

·         Legea modifică şi completează Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

·         Intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

·         Domeniile în care se vor putea presta activităţi cu zilieri:
– colectare, tratare şi eliminarea deşeurilor nepericuloase, recuperarea materialelor;
– comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii;
– activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor;
– activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste.

·         Atenţie la amenzi! Amenzi pentru cei care nu respectă reglementările în domeniu: beneficiarul care foloseşte zilieri pentru alte activităţi decât cele expres reglementate de lege se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei!

·         Amenda de 6.000 lei beneficiarii care folosesc zilieri fără să îndeplinească obligaţiile importante:
– obligaţia să înregistreze, în Registrul de evidenţă a zilierilor, în ordine cronologică, toţi zilierii cu care exercită activităţi cu caracter ocazional;
– durata zilnica de executare a activităţii unui zilier nu poate depăşi 12 ore, ori 6 ore pentru lucrătorii minori care au capacitate de muncă;
– niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic;
– beneficiarul nu poate utiliza zilieri pentru desfăşurarea unor activităţi în beneficiul unui terţ etc.

·         Atenţie,  instituţiile publice nu au calitatea de beneficiari în sensul acestei legi, cu excepţia serviciilor de gospodărire comunală gestionate direct de consiliile locale, cum ar fi: sere, spaţii verzi şi grădini zoologice.

·         Remuneraţia brută orară se modifică: nu va putea fi mai mic decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Plata se va face la sfârşitul fiecărei zile de lucru sau la sfârşitul săptămânii, dar înainte de semnarea în Registru de către zilier şi beneficiar.

·         Modificările importante:

·         Beneficiarul lucrărilor poate fi: persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială.

·         Pot fi zilieri şi cetăţenii altor state sau apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România.

·         Raportul de muncă dintre zilier şi beneficiar se va stabili prin acordul de voinţă al părţilor, deci un contract.

·         De asemenea se are în vedere posibilitatea ca minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani de a desfăşura activitate ca zilieri, dar numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, şi numai pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile de care dau dovadă, şi ţinând cont de aspectul esenţial: nu sunt încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la educaţie, şi nu le este periclitată starea de sănătate.

·         Plata zilierilor se poate face prin mijloace de plată electronice, precum şi posibilitatea de efectuare a plăţii la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, pe baza  acordului făcut în scris de zilier şi beneficiar.

·         Mai apar clar obligaţii ale beneficiarului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
– să asigure securitatea şi sănătatea în muncă a zilierilor;
– să asigure instruirea zilierului, înainte de începerea activităţii şi/sau la schimbarea locului de muncă;
– să solicite zilierilor asumarea pe propria răspundere, prin semnătură, că starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţilor repartizate de beneficiar;
– să pună la dispoziţie zilierilor echipamente de muncă adecvate;
– să asigure, în mod gratuit, echipamente individuale de protecţie adecvate activităţii desfăşurate de zilieri;
– să comunice de îndată, către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, orice eveniment în care au fost implicaţi zilieri;
– să înregistreze accidentele de muncă suferite de zilieri în timpul activităţii.

·         În cazul producerii unui eveniment care are ca urmare accidentarea sau decesul zilierului, beneficiarul este obligat să asigure cheltuielile necesare îngrijirilor medicale (înmormântării) din fonduri proprii, dacă evenimentul s-a produs din vina beneficiarului.

Categorii:PRACTIC

Revista Vox Libri nr. 4/2013, Editor Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara – Deva


Vox 1Vox 2Vox 3

Categorii:literature

Asociaţii sau fundaţii, noile reguli legate de denumire!


  • În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 188 din data de 17 martie 2014 a fost publicată Legea nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
  • Se instituie interdicţii legate de denumirea asociaţiei sau fundaţiei, în vederea evitării confuziei cu denumirea unor autorităţi publice sau cu persoane juridice fără scop patrimonial, deja existente, cât şi pentru federaţii.
  • Constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul asociaţiilor sau fundaţiilor, la cererea oricărei persoane interesate.
  • Este interzis, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului constitutiv şi a statutului, ca o filială sau sucursală să poarte o altă denumire decât cea a asociaţiei sau fundaţiei care o constituie, iar Ministerul Justiţiei va putea refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii asociaţiei/fundaţiei.
  • Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, precum: comisariat, inspectorat, gardă, autoritate, poliţie, jandarmerie, protecţia consumatorilor sau derivatele acestora, ori confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale: Barou, Cameră, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, «Consiliul de Mediere, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, sau altele asemenea.
  • Asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a actului normativ au obligaţia să îşi modifice denumirea pentru a se adapta cerinţelor noii legi, neîndeplinirea acestei obligaţii are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, după împlinirea unui termen de 2 ani, calculat de la data intrării în vigoare a legii.
Categorii:PRACTIC

Nina Ceranu şi pulberea de sub piciorul tău, Lugoj – 20.03.2014


nina

Categorii:PRESA

Un poem de Ioan Barb: Mă ţinea de mână Dumnezeu. Din volumul Ostatec în cer


barb

Categorii:CARTEA, POEMUL
%d blogeri au apreciat asta: