Prima pagină > CARTEA, GÂND > Să ne reamintim: Carte, Literatură, Presă la Orăştie, un jurnal despre fenomenul Orăştie cu Ştefan Nemecsek

Să ne reamintim: Carte, Literatură, Presă la Orăştie, un jurnal despre fenomenul Orăştie cu Ştefan Nemecsek


Orăştie, un loc care te prinde

Materialul documentar la cartea scrisă de Ştefan Nemecsek, CARTE, LITERATURĂ, PRESĂ LA ORĂŞTIE (de la începuturi până în 1944)[i], adică anexele, este o carte despre carte, purtând în enumerarea lucrărilor studiate atâta putere încât, starea celor două volume confirmă rezistenţa prin cultură într-un loc extraordinar: Orăştie, judeţul Hunedoara, România, la intersecţia lumilor şi a ideilor, aici, în Ardeal. Scriitorul a depus un efort considerabil pentru a revitaliza memoria pierdută cumva într-un secol al informaţiei, într-o vreme a exploziei mijloacelor de comunicare, când uneori confuzia este prezentă şi distorsonează istoria.

Memoria ca o cartea scrisă vizibil şi invizibil pe inimilor celor care ştiu ce înseamnă a fi cetăţean în cetate!

Precum într-un documentar serios, Ştefan Nemecsek ne ajută să vedem Orăştie de sus, e o privire de ansamblu asupra zonei, o panoramă culturală cu manuscrise, jurnale, oameni, librării, edituri, tipografii vechi, Eminescu, Unirea, scriitori, profesori, ziarişti, librari, Lucian Blaga, şcoli, calendare vechi, mesaje din alte vremuri, închisoarea jurnaliştilor, suferinţă, piese de teatru, o lumea în mişcare între Valea Jiului, Alba-Iulia, Deva, Brad, Ţara Haţegului, Mureş, de la Palia de la Orăştie la umorul cel de toate zilele.

Sunt preluate primele consemnări despre Orăştie, sunt date de la finele secolului al XIV-lea provenind de la bresle, de la statutele acestora, de la produsele meşteşugăreşti făcute la Orăştie, din lumea celor care produc pentru oameni, apoi de la călătorii care au trecut prin Ardeal, de la viaţa ca viaţă. Este pomenită lucrarea Chorographia Transilvaniae de Georg Reishestorffer, tipărită la Viena în anul 1550, lucrare ce menţionează rodul pământului în zona Mureşului, cu oameni organizaţi specific, cu o climă minunată, într-un un peisaj natural darnic.

Au mai scris şi alţii despre Bros, sau Orăştie, impresionaţi de lumea de aici, unde existau 11 sate regeşti.

Panorama aceasta emoţionează, e un loc unde s-au întâmplat multe, unde a apărut Palia

Autorul Cărţii Orăştie arată că există o adevărată comoară de carte veche provenind din ţinut, carte multiseculară, apoi centrele tipografice româneşti într-o lume imperială veche, misterioasă şi periculoasă. Manuscrisele aveau o viaţă a lor, cartea se cumpăra, se dona. Sunt puse în lumină însemnările de pe acele cărţi vechi, ele dau informaţii preţioase, refac gândurile oamenilor, se pătrunde în mintea celor care trăiau cândva în această parte a României, cei care au lăsat noduri şi semne prin vreme, despre oameni, despre oraş…

Cartea era un spectacol intim de la legătorie la biserică, la biblioteci particulare, în mâinile dascălilor, ale tinerilor, cartea era o valoare inestimabilă şi fizic şi spiritual, era arta de a conserva memoria locului, de a trăi după valori eterne.

Pe însemnările vechi descoperi date despre calamităţi, fenomene neobişnuite meteorologice, despre medicina vremii, despre momente istorice importante, ori despre efortul economic din zonă, despre mişcarea socială, despre personalităţi care, din anonimatul lor, continuă să strige în cetate, despre şcoală, dascăli, etc.

Ştefan Nemecsek nu uită să se focalizeze pe morala creştină ca motiv de tărie, de putere în vremuri complicate, să prezinte problemele bisericeşti, ori ale învăţământului, care formau oameni, credinţa şi studiul alcătuind un sistem de cunoaştere special la Orăştie…

Iată lumea în care fiinţa Orăştie!

În judeţul Hunedoara erau, în fiecare zonă, câte o mănăstire unde se scria, se copia cartea, se strângea, se lega manual şi se ducea la oameni, e pomenită mânăstirea Prislop, ori oameni sau localităţi în care fenomenul se petrecea ca o izbucnire de miracole: Sâmpetru, Sântămăria-Orlea, Hunedoara, Răchitova, Râu de Mori, Sibişel, Teliuc, etc.

Primele cărţi au avut conţinut religios, dar el ne dau o lumină clară despre configuraţia vremii şi, în ciuda diferitelor divergenţe, se poate observa toleranţa Orăştie, un fenomen important, cărţile de altar au avut valoarea lor culturală, ele au format conştiinţe, iar Evanghelia după Ioan este o dovadă fermă în acest sens…

Sunt trimiteri la Psalmi, la Floarea Darurilor, la Psaltirea româno-calvină, la Sinaxar, Liturghia sfântului Ioan Gură de Aur, Cazania, Noul Testament de la Bălgrad, etc.

  Pentru carte au existat şi procese, este enumerat cel dintre protopopul ortodox din Haţeg, Ioan Maximilian şi protopopul unit de la Plosca, Nicolae Bosi, pentru două cărţi, un  Minei şi un Apostol…  

Un lucru era cert: cărţile erau valori, costau scump, erau râvnite, aduceau lumină oamenilor, se procurau greu, foarte greu, uneori se ducea o luptă plină de pasiune şi derută pentru a ajunge în posesia lor… Cărţile erau cumpărate de preoţi, de oameni cu vază şi uneori câte o carte era cumpărată din banii unei întregi comunităţi!

Autorul reţine: „Tipărirea unei cărţi nu era o afacere economică. Cartea nu era accesibilă din punct de vedere financiar oricărei categorii sociale. Cea mai scumpă carte era cartea cu legătură cu ferecătură de argint şi cu pietre preţioase.” Apoi se face o analiză obiectivă referitor la circulaţia monetară diversă din Ardeal, influenţată de ordonanţele  şi patentele provenind din Viena, sistemul financiar umbrind circulaţia cărţii.

De remarcat: cărţile erau plătite în florini şi zloţi, preţul lor a mai scăzut ulterior, datorită apariţiei de tipografii, dar au rămas greu accesibile.

S-au făcut însemnări preţioase pe cărţi, deţinătorul ne transmite nouă, astăzi, preţioase informaţii: preţul, persoanele care au procurat-o, destinatarul sau destinatarii, împrejurările în care a ajuns la destinaţie, destine revitalizate prin scris. Cartea a trecut prin multe mâini, a fost citită de mulţi, pe ea s-au fixat gânduri pentru urmaşi, a avut un rol important în viaţa spirituală a oamenilor şi a dat norme  morale, esenţiale pentru o existenţă demnă. A existat şi o listă a cărţilor deţinute de biserici, astfel în Ţara Haţegului au existat la un moment dat 475 de cărţi în 78 de biserici, conform Crestomaţiei sau Analectelor literare,  editată la Blaj în anul 1858!

Circulaţia cărţii s-a făcut din Moldova, Ţara Românească, din vestul Europei, din întregul Ardeal, cartea circula şi era purtătoare de viziune naţională la Orăştie.

Acolo s-au păstrate primele semne ale creaţiei literare şi artistice, culminând cu Palia de la Orăştie. În mod meritoriu, Ştefan Nemecsek face o analiză a acestei cărţii, aducând noi informaţii despre un monument al culturii române şi deschizând ferestre în istoria literaturii şi a credinţei.

„În tot cazul Palia este o lucrare originală. Traducătorii au pus în textul Paliei tot meşteşugul în uz atunci. Din lucrare transpiră un spirit de mare răspundere faţă de text dar şi unul de independenţă. Traducătorii au ţinut seama de rolul sintactic al cuvintelor în frază, de chipul vorbirii reuşind astfel să îndeplinească întâia condiţie a unei traduceri bune.”

De reţinut, Orăştie a fost un principal centru cultural prin societăţile, asociaţiile, organizaţiile sale, prin societăţile de lectură, prin formele şi mijloacele de exprimare, formând-se liantul social care a modelat românii din ţinut. O amprentă decisivă asupra culturii din Orăştie a  avut-o Astra.  În jurul asociaţiei au pivotat numeroşi oameni de cultură şi s-au format numeroşi intelectuali şi patrioţi.

„După 1867, când politica de maghiarizare a guvernelor statului dualist austro-ungar ameninţa însăşi existenţa fiinţei naţionale a românilor, Astra a devenit principala conducătoare a luptei politice de eliberare naţională prin cultură, orientându-şi întreaga activitate în vederea transpunerii acestui program în rândul populaţiei româneşti.” – consemnează autorul.

Un capitol tensionat şi dinamic este dedicat presei şi tipăririi de carte. S-au publicat ziare care au vizat domeniul economic, cultural, viaţa politică, literatura, au apărut calendare, almanahuri, dicţionare, foi de umor. Este prezentată şi analizată „Revista Orăştiei”  care a lăsat pagini memorabile privind viaţa în cetate. Sunt emoţionante articolele din reviste pentru că reflectă lupta românilor pentru fiinţa naţională şi puterea prin cultură în faţa dominaţiei maghiare prezente în acele vremuri la Orăştie şi în Transilvania. Dar flacăra era întreţinută de ziarele din zonă.

Ştefan Nemecsek notează:

„Deoarece George Coşbuc era beneficiarul unei bogate experienţe la revista „Vatra”, unde a fost trup şi suflet, a ales să fi e colaborator permanent al „Revistei Orăştiei” din nov. 1896, nefiind în stare să stea în afara „sistemului literar”.

George Coşbuc a adus un suflu nou la „Revista Orăştiei”, ba mai mult, a introdus rubrici noi aduse de la revista „Vatra”, cum ar fi „Fel de fel”, „Varietăţi” şi fiind un nume deja consacrat a început să primească frecvent colaborări de la I. L. Caragiale, Radu D. Rosetti, Vasile Alecsandri, Vasile Goldiş, Traian Demetrescu, Constantin Dobrogeanu Gherea, Veronica Micle, Şt. O. Iosif ş.a. „

 Sunt prezentate şi alte publicaţii: ACTIVITATEA, LIBERTATEA, FOIAIA ÎNTERESANTĂ, SPICUIRI LITERARE, , etc.

Ziarele de la Orăştie au pătruns în toate zonele ocupate de români, au ajuns în America ori Australia, la Viena, etc. Lumea era în mişcare şi viaţa impunea această misiune la toţi românii, intelectualii din zonă şi-au asumat riscurile financiare şi politice, au pus viaţa lor în joc pentru ideea de unitate la români. Folclorul este bine prezentat în cele două volume, scriitorii, jurnaliştii, avocaţii, economiştii au înţeles că sufletul românesc are comori care trebuie adunate şi prezentate lumii.

Ziarele umoristice aduc un zâmbet, în vremuri delicate sunt moralizatoare şi pline de vervă, iar umor este unul de bună calitate pentru că intelectualii din zonă nu au lăsat jos nivelul de conştiinţă, deşi într-o formă uşor naivă, iar pregătirea lor făcută la Viena ori Budapesta i-a format ca modele pentru ceilalţi români.  Ştefan Nemecsek notează:

„SÎNCEAUA”, organ al „keskenyuzăilor neorganizaţi”, care „apare şi dispare după putinţă”. Număr unic, apare în 1911, în patru pagini. Apelează la nume fictive, pentru a spori efectul comic: Sfredeluş, Prâznel, Hâl cu preşu etc. Se întâlnesc însă şi unele nume care nu par a fi pseudonime: Virginia Nădejde, Nicolae Orginji. „Sînceaua” publică foiletoane, poezii umoristice, epigrame, anecdote care nu depăşesc însă tonul naiv – provincial al publicaţiilor de acest gen.”

Privind atent asupra evenimentelor, autorul cărţii reţine şi câteva publicaţii în limba maghiară, dar consemnând, totodată, rolul presei româneşti din Orăştie pentru sprijinirea şi organizarea luptei de eliberare naţională. El face portretele unor importante personalităţi din zonă precum Sebastian Bornemisa, publicist, poet, folclorist, doctor în filozofie, ajuns deputat, ministru, primar al Clujului în vremuri grele, sub presiunea politică a evenimentelor. Tangenţial sunt prezentate şi alte personalităţi din  Orăştie sau sunt creionate portretele unor oameni care au pus ceva din fiinţa lor în mişcarea lucrurilor în direcţia bună precum preotul Ioan Moţa care a avut un important rol în promovarea culturală, în consolidarea şi dezvoltarea presei româneşti la Orăştie.

Cu acuitate este prezentată creaţia eminesciană la Orăştie, fenomenul Eminescu atingând minţile şi inimile celor din zonă, poeziile care au circulat şi care au fost reţinute de presă, de editori, de alţi scriitori. Se vedea legătura dintre români prin intermediul literaturii şi presei.

Ştefan Nemecsek scrie, în volumul al II-lea dedicat Orăştiei, despre Eminescu:

„Folosind exemplele culese în timpul cercetării doctorale şi a concluziilor desprinse din articolul semnat de Clemente Constantin, ne propunem să subliniem, în principal, două idei, şi anume:

1. Deşi ne aflăm înaintea actului unirii Transilvaniei cu România, locuitorii acestor meleaguri erau animaţi de conştiinţa unităţii etnice şi spirituale cu fraţii lor de dincolo de Carpaţi, Eminescu fiind socotit de pe atunci poet al tuturor românilor.

2. Creaţia lui Eminescu a fost asimilată în aşa măsură la Orăştie, încât putem vorbi de un anume epigonism chiar, al căror purtători sunt unii autori locali.”

Despre ziarişti, Ştefan Nemecsek, ziarist fiind, are cuvinte de apreciere şi reţine rolul extraordinar jucat de presă în lupta pentru eliberare naţională.

„Presa Ardealului oprimat era organul autorizat prin care vorbea sufletul românesc şi zbuciumările lui curate. Explicaţia este limpede: gazetarii erau înşişi conducătorii intelectuali ai neamului. Idealismul jertfi tor şi pregătirea lor ştiinţifică îi încadra într-un prestigiu moral, care făcea din scrisul lor devotat şi avântat un element de inspiraţie naţională şi de neîntrecută educaţie a largilor mase populare.”

 În mod realist autorul cărţii a citat pe I. Matei cu lucrarea Presa românească şi slujitorii ei, apărută în anul 1926 la Cluj, în Almanahul presei române, dovadă că exista o tradiţie a presei pentru a-şi potenţa viziunea în slujba poporului.

Cu durere în suflet, Ştefan Nemecsek notează despre Închisoarea de la Sighet, locul unde au fost ucişi cei mai importanţi gazetari români, acolo unde libertatea cuvântului a fost pusă în cătuşe, au fost deţinuţi peste 26 de ziarişti, 10 murind în închisoare, pentru că erau vinovaţi de uneltire împotriva ordinii sociale. Aceste scurte note pun în lumină sacrificiul jurnaliştilor care şi-au dus lupta până la capăt, conştiinţa lor rămânând intactă în apogeul confuziilor de toate felurile, dar au rezistat, nu s-au vândut! Rămân un exemplu prin  vremuri… Este o lecţie de viaţă extraordinară pentru ziariştii de astăzi care trăiesc altfel, nelimitaţi de hotare, ori informaţia insuficientă…

De remarcat că Ştefan Nemecsek reuşeşte să pătrundă în marile frământări ale arealului Orăştie, simte pulsul eliberării Ardealului din imperiu străin, din strânsoarea austro-ungară, atinge problema emancipării românilor şi intrarea lor în sfera autodeterminării. Sunt atinse problemele de bază ale epocii şi sunt puse în lumină resursele româneşti şi principala resursă, oamenii: jurnalişti, scriitori, dascăli, librari, tipografi, economişti, meşteşugari, oameni de afaceri, importanţi intelectuali, legători de cărţi, ţărani. Valul i-a cuprins pe toţi, politica a împins lumea spre un alt orizont de civilizaţiei.

Pe de altă parte, oamenii zonei s-au racordat la marile idei ale vremii pe plan internaţional cum a fost lucrarea Protocoalele Înţelepţilor  Sionului, atent studiată de Ioan Moţa din Orăştie. Se fac referiri tulburătoare asupra aspectelor vieţii sociale, politice, religioase, financiare, juridice legate de viziunea evreiască asupra lumii, în atingere cu viziunea creştină. Lucrarea a făcut valuri în epocă, iar preotul Ioan Moţa inserează şi el comentarii personale pertinente, cu trimiteri la realităţile vremii.

Autorul Cărţii Orăştie face o analiză a acestei viziuni doar la capitolul presă, trăgând concluzii interesante, unele actuale, alte revelatorii privind modul în care s-a modelat lumea în acea perioadă şi cum este ea modelată în continuare, pentru că efectele se văd şi astăzi.

Ştefan Nemecsek scrie în cartea sa:

„Analizând Protocoalele, ţinându-ne departe de comentariile editorilor şi de toate polemicile pricinuite de publicarea lor, se deosebesc în ele trei lucruri de căpetenie, adesea îmbinate:

1. O critică filosofi că a principiilor liberale şi o slăvire a regimului autocratic.

2. Expunerea planului de luptă pregătit cu metodă, pentru asigurarea dominaţiei mondiale a evreilor.

3. Priviri profetice asupra înfăptuirii apropiate a părţilor mai însemnate ale acestui plan.”    

Este analizat în detaliu Capitolul al XII-lea din Protocoale unde se fac referiri exprese la presă şi activitatea jurnalistică, focalizându-se pe modalităţile de ajungere la putere, păstrarea puterii şi tehnicile specifice de manipulare a populaţiei, multe actuale şi astăzi. Analiza este necesară pentru că dinamizează lucrarea şi atrage atenţia la modul în care presa este a patra putere în orice stat şi în lume.

Despre Ioan Moţa scrie:

„La moartea sa, protopopul Ioan Moţa a fost cinstit ca o mare personalitate, organizându-i-se funerarii naţionale. A murit într-o perioadă atât de tulbure (1940), cu sufletul îndurerat că s-a pierdut o parte din trupul sfânt al Ardealului. Dar ultima lui realizare, pentru oraş, va dăinui prin vremuri. În calitate de protopop, ctitoreşte o măreaţă catedrală, împlinind un vis ce şi-l făuriseră orăştienii încă la sfârşitul secolului trecut.”

Vremurile şi-au pus amprenta pe oameni, pe locuri, pe Orăştie, model românesc de existenţă în geografia spirituală a ardelenilor şi nu numai.

CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE, se prezintă cititorului ca o lucrare academică specială pentru un loc special, un loc în care cuvintele au fost de fosfor, luminând istoria, istorii, destine.

În prefaţa la cele două volume domnul prof. univ. dr. Crişu Dascălu, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” din cadrul Academiei Române, Filiala Timişoara, ţine să remarce faptul că suntem în prezenţa unui dar făcut culturii române şi subliniază:

„Cartea adună o cantitate impresionantă de informaţii, culese cu răbdare şi migală din arhive şi din biblioteci. Chiar dacă multe dintre ele nu sunt necunoscute cititorului din alte lecturi, lor li se alătură altele, categoric inedite. Meritul autorului este acela de a le fi aşezat la un loc, operaţie mai dificilă decât se crede, căci ea pretinde rigoare, viziune clară a ansamblului şi capacitatea de a deosebi esenţialul de marginal.

Rezultatul este o imagine complexă a vieţii culturale multiseculare care a pulsat în Orăştie, iar a ajunge la el pe cont propriu ar fi o muncă la care foarte puţini din cititori s-ar încumeta.”

Autorul are şi el un cuvânt, mulţumind celor care l-au încurajat, ajutat şi i-au adus cuvinte de îmbărbătare, amintind câteva întâmplări culturale la care cititorul va fi martor, retrăind istoria la tensiune maximă:

„Nu ştiu câtă lume ştie că Studentul din Romos, pe numele său real Cristian Cloos, fiu de ţăran din Romos, este autorul primei Istorii a Imperiului Otoman. În anul 1475 scrie „Tratat despre moravurile, condiţiile de viaţă şi lipsa de consideraţie a turcilor”, carte tipărită la Roma, în limba de circulaţie a epocii, latina. Lucrarea se epuizează imediat aşa încât în 1481, apare o nouă ediţie la Hurach. Până în 1660 mai sunt tipărite încă 25 de ediţii. În 1530, cartea

Studentului din Romos apare cu o prefaţă scrisă de Martin Luther.

Mai târziu, lucrarea mai cunoaşte câteva ediţii în Transilvania, fiind onorată cu o tălmăcire a lui Nicolae Iorga. Tipărită de-a lungul timpului la Berlin, Nurenberg, Roma, Koln, Paris, Strasbourg, etc. lucrarea inaugurează circulaţia internaţională a cărţii, fiind o curiozitate bibliofilă.”

Am  inserat acest citat de final deoarece este penetrant, există fii ai locului care dau culoare istoriei şi însămânţează evenimentele la care mulţi au fost martori, autori, părtaşi, scribii epocii, depăşind epoca.

Un fiu de ţăran din Romos…aşa începe orice istorie a lumii…

Ceea ce este regretabil este că mediul academic nu a dat atenţie unei astfel de lucrări, bogat documentată, cum ar fi de pildă Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, instituţie de învăţământ care nu a avut puterea de a atrage persoanele disponibile pentru a continua azi mişcarea culturală Orăştie, Alba-Iulia, Blaj, Cluj… ratând ocazia de a sprijini demersurile făcute de Ştefan Nemecsek de-a lungul timpului, dar poate tocmai asta l-a ambiţionat pe autor şi i-a dat harul de a fi omul care înlocuieşte instituţiile prin resursele sale modeste de ziarist, scriitor, cetăţean al cetăţii.

Poate o poezie din antologia de cântece populare alcătuită de Ştefan Bornemisa din Orăştie ar da sens lumii în care trăim, la apogeul confuziilor:

„Jelui-m‘aş şi n-am cui,

Jelui-m‘aş codrului,

Dar şi codrul e’ntristat

Căci omida l-a mâncat…

Foaie verde de pelin

Toate trec şi iarăşi vin,

Numai dorul ce-am iubit

S-a dus şi n-a mai venit!…”

Constantin Stancu

Mai, 2011


[i] Ştefan Nemecsek, CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE (de la începuturi până în 1944), Editura „Realitatea Românească”, Vulcan-2011, două volume. Editor Ioan David, prefaţa prof. univ. dr. Crişu Dascălu.

Anunțuri
Categorii:CARTEA, GÂND
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: