Arhiva

Archive for 6 noiembrie 2013

Scriitor de Haţeg – Radu Igna, ziua de naştere 6 noiembrie… O epopee neterminată… Lecţia discretă de viaţă…


 

Rudi Igna

Note literare şi cuvinte din inimă…

 

 

Pe Radu Igna l-am cunoscut în sens spiritual mai ales după ce a ieşit la pensie, când şi-a publicat scrierile, romane sau schiţe, când a dezvăluit în cărţile sale o lume interesantă, profundă, dar dureros de reală.

Mi-a fost profesor, dar atunci nu am înţeles.

Ulterior am înţeles că trebuie să te baţi pentru condiţia umană.

Am reţinut de la scriitor dragostea sa pentru oameni şi locuri, a fost mereu atent cu cei din jur şi le-a dat un sfat, o idee, un gând bun. Romanul Vâltoarea e poate unul dintre cele mai importante din literatura română contemporană. Un roman dens, pânza lui de cuvinte se întinde peste mai mulţi ani. Memoria este provocată la un exerciţiu de rezistenţă prin tema romanului, prin subiect, prin idei.

Discret, a adunat povestiri despre oameni din Ţara Haţegului şi a scris o carte mărturie despre poezia pământului. Erau ani în care culegea în tăcere, discret, mărturii despre miracolul din acest loc de lume. Părea că nu se întâmplă nimic deosebit în timpul vieţii sale, dar erau zile pline în care scria, lăsa ideile să devină romane, cronici, jurnale de călătorie. Este printre puţinii scriitori din România care a avut curajul să abordeze viaţa dascălilor în secolul al XX-lea, în suprafaţa dură a epocilor contradictorii. Romanele lui despre profesori sunt romane ale conştiinţei care pătrunde dincolo de aparenţe, sparge barierele dintre a ştii şi a nu ştii. Poate acesta este dilema la care scriitorul s-a străduit să dea răspuns: poţi să ştii, poţi să nu ştii. Dar vei plăti preţul dacă nu ştii…

Personal, am fost încurajat de Rudi, cum îi spun prietenii, să scriu. A scris la rându-i câteva cuvinte despre poezia mea. A fost sincer, direct şi cu dragoste. M-a încurajat să mă desăvârşesc ca scrib. M-a recomandat şi mi-a deschis, în felul său cald unele uşi care erau în ruină. Am primit mereu o lecţie discretă de viaţă şi umor de la Rudi.

Îl ştiu din momente mai grele, dar a lăsat un mesaj pentru cei din jur: există soluţii până la urmă. În camera sa de scriitor din Haţeg mi-a povestit o parte din romanele sale înainte ca acestea să vadă lumina tiparului. Avea şi are un sentiment al sfinţeniei scrisului. Dorea să prindă esenţa, viaţa la modul sublim. A reuşit.

Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta, VOCAŢIA CULTURALĂ A HAŢEGULU e un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a locului în geografia complicată a Europei. Deşi adoră clasicismul e mereu interesat de mişcarea modernă a sufletului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede eroii, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului. Rudi îi vede şi scrie despre ei. Îi vede aşa cum sunt. Creionează personaje, le dă viaţă prin cuvinte pline de viaţă. La timpul potrivit mi-a deschis ochii asupra valorilor creştine, mi-a arătat sensul într-o lume care părea că nu mai are valori, o lume a tranziţiei în anii nouăzeci, apoi în anii două mii, a ştiut să îmi mobilizeze viziunea.

Îi sunt recunoscător pentru lecţia pe care am primit-o. A fost o lecţie implicită, nu explicită.

Dar necesară.

A scris câteva cărţi despre călătoriile pe care le-a făcut, a lăsat un mesaj românilor: dacă acolo se poate, se poate şi în România.

Rudi, cum îi spun prietenii, s-a impus în mod discret dar consistent în peisajul literar al Ardealului. Peste vremuri, haţeganii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, o literatură reprezentată demn de Radu Igna.

Nu am avut curajul să-i spun Rudi, dar acum pot să îl chem aşa, epistola aceasta mă eliberează de condiţia tranziţiei. Mi-a plăcut să-i spun Domn` Profesor, era mai comod…

 

 

 

RADU IGNA, SCURTĂ BIOGRAFIE LITERARĂ

 

 

 

 

Numele folosit în activitatea literară : RADU IGNA ( în acte RUDI IGNA)

Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1934, Glodghileşti, Hunedoara.. Părinţii: Pavel, Lucreţia, ţărani .

Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie

Profesor de limba română în judeţul Hunedoara, Zam, Haţeg, Sântămaria-Orlea.

Cărţile sale, scrise de-a lungul anilor, au apărut după 1989.

Anul primirii in Uniunea Scriitorilor din România: 2003, Filiala Sibiu.

Cetăţean de onoare al oraşului Haţeg din anul 2004.

Călătorii în străinătate: Anglia, Suedia.

Debut: în revista “Orizont”, Timişoara, cu proză scurtă, 1986, prezentare de Ion Arieşanu.

Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, 2004.

Premiul Omnia al U.S.R., Filiala Alba-Hunedoara, 2009.

Adresa: Haţeg, Judeţul Hunedoara.  

Cărţile sale, scrise de-a lungul anilor, au apărut după 1989 :

“Armonia snack-bar”, proză scurtă, ( prezentare pe coperta a IV-a de Ion Arieşanu), editura Corvin, 2000, Deva;

“Vâltoarea”, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de D.Hurubă), Editura Corvin, 2001, Deva;

“Cultură si civilizaţie suedeză”, note de călătorie, postfaţă de Eugen Evu, Editura Signata, Timişoara, 2002;

“Nimic deosebit in timpul serviciului meu”, miniroman, (prezentare pe coperta a IV-a de Ada Cruceanu), Editura Modus P.H., Reşiţa, 2003;

“Valea proscrişilor”, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de Valeriu Bârgău), Editura Călăuza v.b., Deva 2004, premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu pe anul 2004;

“Lazăr nu mai vine,” proză scurtă, (prefaţă de Adrian Dinu Rachieru), Editura “Călăuza v.b.”, 2005.

„Condamnat”, roman, Editura de vest, Timişoara, 2007 ( prefaţă de Gligor Haşa )

„Vocaţia culturală a Haţegului”, Editura „Gligor Haşa”, Deva 2009.

Etc.

Referinţe critice: în Orizont, Cuvântul liber, Deva, Opinii culturale, Deva, Arhipelag, Deva, Provincia Corvina, Hunedoara, Vatra, Târgu Mureş, Sinteze prahovene, Ardealul literar, Deva, Origini, SUA., Reflex, Reşiţa, Euphorion, Sibiu, Origini, SUA, Agero, Germania.

Revista Origini,( a review of literature, ideas and the art), din S U A, în numărul său 6-7/2004 publică un amplu articol despre Radu Igna, scris de doamna Teresia B. Tătaru, o reputată scriitoare stabilită de mulţi ani în Germania. “Despre scriitorul haţegan Radu Igna, puţin cunoscut, scrie autoarea, nu se poate vorbi decât la superlativ. Este un autentic talent, un om de o modestie model şi de o ţinută de conştiinţă, la fel. Scriitorul şi criticul hunedorean, Dumitru Hurubă, spune: “Radu Igna este unul dintre cei mai înzestraţi şi mai serioşi prozatori români de la această oră.” 11

Citindu-i lucrările ajungi singur la această concluzie, cu sentimentul de satisfacţie că aprecierea criticului nu este nici periuţă de “bisericuţe” literare, nici vorbă de clacă. Prozatorul, continuă articolul, s-a născut în 1934, 6 noiembrie, în satul Glodghileşti, Hunedoara, din zona frumoasă a Văii Almaşului, pe dreapta Mureşului. Este absolvent de Filologie din Bucureşti şi a lucrat ca profesor la şcolile din Almaş Sălişte, Zam, tot pe dreapta Mureşului, Sântămaria-Orlea şi Haţeg, localităţi cu răsunet de îndepărtată şi îndelungată istorie. Zam, unde Munţii Metalici( nord) şi Munţii Poiana Ruscă ( sud) se apropie formând un frumos defileu îngustând valea largă a Mureşului, adevărată staţiune climaterică, a fost o regiune extrem de păduroasă pe vremuri şi un colţ al vestiţilor haiduci. Sântămaria-Orlea din Ţara Haţegului, bogată în vestigii daco-romane, îşi cunoaşte istoria scrisă din secolul al XIII-lea, iar Haţegul, oraşul care a dat numele depresiunii de la poalele Retezatului, “Ţara Haţegului”, este de asemenea bogat în vestigii ale istoriei noastre străbune, iar documentele scrise îl atestă din secolul al XII-lea”.

 

 

Haţegul, istorie, poveste neterminată, cultura discretă, cărţi, idei…

 

 

Deci, Vocaţia culturală a HaţeguluiRadu Igna se întoarce cu faţa spre Ţara Haţegului, priveşte dincolo de dealuri şi de Muntele Retezat, caută valul care a modelat această ţară din ţară, ascultă cumva cerul şi ascultă pământul pentru a descoperi tainele care au fost, care sunt şi care vor fi peste albastrul acesta de Ţara Haţegului rupt din oglinzile muntelui .

Scriitorul a strâns în inima sa, în pagini de caiet de elev silitor, date despre oameni, vâltoarea faptelor, scrierile cronicarilor despre o zonă mirifică a României. A avut răbdarea de aduna, de a căuta, de a studia şi de a fixa pentru viitor imaginea unui loc în care s-au întâmplat atâtea şi în care oamenii au găsit vocaţia de a trăi româneşte în stil propriu, la confluenţa Banatului cu Transilvania şi Valea Jiului, aproape de Mureş, pe valea Streiului, sub umbrele adânci luminoase ale Retezatului.

Ajuns la o vârstă a viziunii calme Radu Igna pune în cartea sa Vocaţia culturală a Haţegului – Editura „Gligor Haşa„ – Deva, 2009, istoria spirituală a locului, acel loc în care istoricii au lăcrimat şi în care nu pot tăgădui fenomenul românesc într-o zonă magnetic spirituală şi în care te poţi pierde sub ninsori de poveste, există doar posibilitatea de a găsi ieşirea prin cer, ca să-l parafrazăm pe Marin Sorescu.

Autorul are o notă, un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului, în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: Eu cred că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării „, apelând la un citat din Emilian Ezechil.

Dar cuvintele autorului spun cumva mai mult: „Uitarea, ceaţa ce se lasă cu fiecare zi peste ziua ce a trecut.”

În căutarea sa, Radu Igna redescoperă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.

Scriitorul a căutat să fie obiectiv şi a adunat cât mai multe însemnări, cât mai multe cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat spiritul Ţării Haţegului, că oamenii au fost credincioşi şi până la urmă acea zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici, greco-catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel de zonă liberă a credinţei, poate unică pe harta creştină a lumii.

Cartea începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.

Radu Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco-catolic, sau istoria specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan aşa cum l – a văzut Adrian Andrei Rusu.

Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog aproape necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei.

Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.

Despre aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la autodistrugere.

Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.

Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost ani buni în care Radu Igna a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi. 5

Dar autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră, de la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia Bolchiş – Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu.

Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul adevărului.

Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.

Inspirat, autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză.

Ca un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă, judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat pentru istoria românilor în stil românesc ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj în care era prins în stilul justiţiei vremii viaţa oamenilor, a memorandiştilor.

Autorul cărţii scrie:” Până când a trăit Ioan Munteanu ? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918 ? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj ? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale …”

Dar cartea aceasta de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu: „Drumul ce duce de pe vale Streiului spre Haţeg „pă su vini” cum se zice în graiul locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc.”

Cartea merită reamintită, citită, pentrucă poezia locului ne face mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului pictează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fii…

Oricum, Radu Igna va continua cu odiseea sa despre Ţara Haţegului, există energii care nu pot fi controlate decât prin fixarea lor în cuvinte…

Note de Constantin Stancu

Categorii:GÂND, HAŢEG, literature
%d blogeri au apreciat asta: