Prima pagină > literature > Eugen Evu si memoria culturala

Eugen Evu si memoria culturala


Eugen EVU

La un text exegetic de Cornel UNGUREANU

Preambul opiniilor ce urmează, dăinuie, – ai zice „ doineşte”, continuă, acea vanitate de tip mesianic – misionarist ( M. Eliade, „ Aspecte ale mitului”), de a scrie evangheliar- epistolar, ceea ce conservează spiritul re-ligio ( „ refacerea legăturii” cu Divinitatea, cu perenitatea Memoriei ancestrale; nu antimetafizică, delirant nichita- stănesciană, ci metafizică. Cum la creatori, aşa şi la criticii „ elitici”, frecvent tributari încă tezismelor, deviaţionismelor, „ direcţionismului de conştiinţe”, mai nou „ factorilor de influenţă” , concept fluturat de o parte îmbătrânită a Gândirii româneşti. Misionarismul ( v. Mission, Bruxelles, dar şi diasporele din Germania, Belgia, Elveţia, , SUA, Canada, Australia (!) – este paradigma vs noicană (!), trans-ferată în cultura scrisă, dar şi în arte: teatru, muzică, pictură. Cu alte cuvinte, artele sunt contrapunctice Religiosului, de „ natură” psiho- nocturnă, cum înţelese un Eminescu sau Blaga bunăoară, dar mai filosofic explicit, D. D. Roşca, M. Vulcănescu, M. Eliade sau EM Cioran, Mircea Ciobanu, Preda, Buzura, Breban, Silvestri- Târnacop, via Sorescu, Ivănescu, sau Ulici… Ultra- recent, de observat „ direcţiile” tribuniştilor vs N. Manolescu and Mircea Mihăieş, convibratorii sau …bulversatoare, recentrate ( dirijist?) în jurul Albei Iulii. Careva a exclamat oximoronic : „ Canibalus ante portas” !
Despre această continuitate gen memorie culturală lungă, extremele o definesc agonică (!, n) – deviindu-ne oarecum de la Centrismul post- paşoptist bucureştean, de tip balcanoid,- dau seama nenumărate Dicţionare şi studii din toate teritoriile româneşti, din Imperii şi de după. Absolut remarcabilă, cel puţin pentru mine, relevantă în acest sens este postfaţa prof. univ. Cornel Ungureanu, la Dicţionarul biobibliografic al USR Timişoara- autori Paul Eugen Banciu- Aquilina Birăescu, 2007 ( unde am fost membru peste 20 de ani, transferîndu-mă din motive extraliterare, venind mai aproape, la Alba Iulia, fiind inclus ca „ bănăţean”) – text din care reţin pasaje excelente inclusiv referitoare la scrisul din arealul meu natal, regional, Orăştie, Haţeg, Alba Iulia, mai puţin Deva, Hunedoara, Zărand, ce ar fi meritat evocări de persoane şi direcţiuni de neuitat. Atât antebelic, cât şi până azi, când regionalizarea cutremură cu efecte imprevizibile viitorul imediat cel puţin. Cornel Ungureanu are exprimarea „ regiunilor care definesc întregul”. Inteculturalismul a fost o paradigmă – şi continuă”,- a stratelor de rezistenţă paideumatică, fiind dinamica devenitoare a naţionalismului acum ciocnindu-se tectonic ( !) cu neo- comunismul (?), după unii exegeţi din diaspore, dar şi dinspre parte de teoreticieni ce agită teza „ crizei de identitate” ( H.R. Patapievici, Liiceanu, Pleşu…) – numit acum u.e-ism sau globalism. Un frison ne încearcă: dl profesor, ( ca şi Eugen Dorcescu)! la aniversarea mea de la USR Timişoara ( 60 de ani) , observa un soi straniu de „ timp regresiv în scrisul meu actual- regresiune adică,- „ cumva post- mortem „ ! . Cornel Ungureanu ne încântă ( „ la umbra cărţilor în floare”) – prin erudiţie şi spirit sintetic retrospectiv şi deci previzionar. Subiectiv fiind, prin patosul apartenenţei, originismului, ( vs demetropolismul acuzat just de C.U.) – !) -naşterii locului”( C.U.) –prin referirile la unii cărturari din areal: Stoica de Haţeg, ( „ultimul cronicar al literaturii române”, idem.), de ce nu şi un Bornemisa, Blaga din Lancrăm ş.a. până la Romul Munteanu, dacă e să subscriem „ înţelegerea începutului comparatismului central şi este european”? ( ibid, n).
Interculturalismul determinist – istoric, observă just Cornel Ungureanu, ca altoi al celui pledat actual, a făcut dinamica ( utopică, voila !) – a convieţurii ( Il Convivio, cum spune accad. Angelo Manitta, Sicilia) – şi prin binomul paradoxal avangardă- ariergardă!) – a dialogurilor convergente „ dintre români, germani, maghiari, sârbi, evrei” scrie axiomatic Cornel Ungureanu. De acord cu rostul nuclear al revistei timişorene Vrerea,( v. Ion Stoia Udrea, 1901- 1997) Revista apăru în 1932, cu semnatari de elită ca „ Stefan Aug. Doinaş( Ştefan Popa, bănăţean arădean, n) – , Ion Caraion, şi traduceri esenţiale din Quasimodo, Montale, Umberto Saba, Silvio Gurnieri…”. Întru totul, deşi reductiv, Cornel Ungureanu se vădeşte un avocat de excelenţă al Culturii române în maelstromul tsunamic al Istoriei noastre, europene. Se cuvine a-i fi recunoscători.

Eugen Evu

Reclame
Categorii:literature Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: