Arhiva

Archive for 4 decembrie 2012

REVISTA REFLEX NR. 7-12/2012. Redactor şef: Octavian Doclin. Redactor: Ada D Cruceanu. Secretariat: Georgeta Havei. Cuprins, textele, pretexte şi argumente pentru literatură la Reşiţa…


reflex 12reflex 12 a

Categorii:REVISTA

Practic: câte ceva despre afaceri în viziunea ÎCCJ… decizii cu impact: instrumentele de plată, sancţiuni disciplinare, măsuri administrative…


–          Prin Decizia nr. 16/2012 ÎCCJ a stabilit că:

“În interpretarea şi aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii.”

–          Prin Decizia nr. 15/2012 ÎCCJ a stabilit că:

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, deportarea şi prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.”

 

–          Prin Decizia nr. 13/2012 ÎCCJ a stabilit că:

“În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă, stabileşte că:

Încheierile prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec) nu sunt supuse căii de atac a recursului.”

Sursa: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Categorii:PRACTIC

Istoria jurnalismului din România în date, o carte de referinţă despre libertate…


În luna noiembrie 2012,  la Palatul Şuţu – Muzeul Municipiului Bucureşti a fost lansat volumul “Istoria jurnalismului din România în date”, o carte la care au lucrat mai mulţi ani, 120 de specialişti sub coordonarea conf. dr. Marian Petcu. La lansare a participat şi Ioan Matei, din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), care a caracterizat noua enciclopedie de 1414 pagini, format mare, ca fiind “o operă de mare greutate, prima şi singura pe această temă”. Ioan Matei a adăugat că aceasta e o lucrare densă, care încă mai are loc de completări pe care este sigur că autorul le va aduce, senzaţia pe care a avut-o în timp ce a ţinut-o în mână comparând-o cu cea pe care a avut-o când a pus mâna pe „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de George Călinescu.

Coordonatorul enciclopediei, Marian Petcu a caracterizat evenimentul drept “o sărbătoare” a echipei cu care a realizat această carte “faraonică”.

Petcu a amintit cu această ocazie că în istoria presei româneşti au fost şi momente mai palpitante ori mai luminoase şi a precizat că aceasta carte se doreşte “un substitut al doritului Tratat de istoria presei, care nu va apărea probabil niciodată”.

De asemenea, doctorul în sociologie şi conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Petcu, a anunţat că lucrează la un ”Dicţionar de comunicare şi termeni asociaţi”. Petcu a menţionat că speră ca acest proiect la care coordonează un colectiv de 50 de persoane din cinci ţări să fi e gata în 2 ani.

Prima enciclopedie cronologică a jurnalismului din România, lucrarea, apărută la Editura Polirom, cu susţinerea financiară a Administraţiei Fondului Cultural Naţional, include în articolele ei 18.000 de publicaţii periodice, radiouri, televiziuni, agenţii de presă, precum şi 33.500 de jurnalişti şi publicişti. Totodată, conform Agerpres, sunt acoperiţi 280 de ani de presă în România – din 1731 până în 2011 – şi sunt oferite pentru prima oară informaţii relevante nu numai despre producţia jurnalistică de limba română, ci şi despre cea a comunităţilor maghiară, germană, evreiască, bulgară, sârbă, rusă etc.

Potrivit celor de la Polirom, enciclopedia este un volum util pentru toţi cei interesaţi de istoria jurnalismului şi a culturii române, ce face posibile cercetări ale presei pe perioade determinate, marcări ale unor aniversări şi comemorări, comparaţii între ani şi etape din evoluţia presei sau analize ale transformărilor legislaţiei presei. Acesta este un proiect de anvergură la care au lucrat timp de patru ani peste 100 de specialişti – profesori, cercetători, bibliotecari, arhivişti, jurnalişti -, alături de studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la universităţi publice din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Sibiu. Enciclopedia poate fi găsită în librării la preţul de 115 lei. În cadrul evenimentului de lansare, Ioan Matei a înmânat lui Biţi Caragiale o diplomă pentru excelenţă în exercitarea profesiei de jurnalist.

FELICITĂRI pentru reuşită Marian Petcu, pentru darul dăruit Istoriei Presei din România, jurnaliştilor mai tineri şi mai puţini tineri, tuturor acelora care trebuie să ştie că presa românească a fost şi este în elita mondială a genului, atât ca reprezentanţi cât şi mod de practică profesională.

FELICITĂRI pentru consecvenţă, munca enormă desfăşurată şi depăşirea cu bine a tuturor “hop-urilor” generate de cei care au promis sprijin şi colaborare, oferind în schimb promisiuni şi neseriozitate.

FELICITĂRI din partea uneia dintre persoanele care au cunoştinţă de lungul, greul şi sinuosul drum al desăvârşirii „ISTORIEI JURNALISMULUI DIN ROMÂNIA ÎN DATE”.

Ştefan NEMECSEK

 

Categorii:ESEU

POVESTE MAGICĂ, POVESTE DIN INIMĂ…


                            O poveste magică despre puterea iubirii

                                                                                                                       Daniela Ghigeanu

 

Lorena Oprean ne propune o poveste bilingvă intitulată “Cristalinda şi vrăjitorul cel malefic. Crystalinda and the Evil Sorcerer “, cartea fiind editată de Editura “ALTIP” din Alba Iulia în 2012, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, prin Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba. Traducerea şi adaptarea în limba engleză aparţin autoarei, iar ilustraţiile poveștii au fost realizate de prof. Ioana Raica.

Este povestea unei vrăjitoare tinere şi frumoase şi a unui vrăjitor puternic, bogat şi malefic, care descoperă magia iubirii, renunţând pentru totdeauna la puterile lor de vrăjitori.

Iubirea învinge în povestea despre vrăjitoarea Cristalinda din pădurea fermecată, care ştia o mulţime de incantaţii, vrăji şi poţiuni, dar avea, totuşi, ceva vulnerabil: o amuletă de cristal purtată la gât, de care nu se despărţea niciodată. În această amuletă erau concentrate puterile ei magice, de aceea vrăjitoarea se temea să fie văzută de oameni, se asigurase de o pază puternică, alegând să-şi ducă traiul într-o pădure vrăjită, invizibilă pentru muritori, iar în plus, era protejată de un şarpe-diavol veninos cu patru aripi şi de doi vulturi devoratori de oameni. Mai era şi un lac adânc ce ascundea capcane, animale fantastice, cum erau dragonii sau alte creaturi marine. Cristalinda era departe de ochii lumii, niciun pretendent nu reuşise să ajungă la ea, fiind atât de bine protejată de vrăjile şi de paznicii ei. Toate aceste elemente fantastice captivează cititorul, dar şi descrierea altor decoruri de basm care stârnesc curiozitatea şi stimulează imaginaţia. Ilustraţiile poveştii sunt realizate în culori vii, puternice, tonurile reci se împletesc cu cele calde, potrivit stărilor sufleteşti contrastante ale personajelor, lumina cu întunericul, iar detaliile miniaturale îmbogăţesc tablourile poveştii, integrându-se perfect în cadrul mirific al creaţiei literare. Tablourile create de Ioana Raica se acordează afectiv la cele literare, par decupate din lumea fantastică a basmului, iar portretele celor două personaje sunt sugestive şi se integrează perfect în text.

Copilul descoperă o lume fascinantă, visează odată cu frumoasa Cristalinda, îi împărtăşeşte tristeţea, singurătatea la care de bună voie s-a condamnat, dar şi iubirea fără speranţă a vrăjitorului, apoi asistă la răsturnarea situaţiei, la transformarea caracterelor celor două personaje, care se umanizează din momentul în care se îndrăgostesc. Iubirea are puterea de a transforma răul în bine, ocultul în miracol, omul care iubeşte se supune legilor inimii, inima care este o adevărată instanţă a sufletului uman.

Vrăjitorul încearcă să o răpească pe Cristalinda, dar fără succes. Atunci, prin magie, trimite un fluture gingaş să spioneze, să afle secretul ei. Descoperă, astfel, existenţa amuletei şi preschimbă pe un slujitor de-al său într-un ghiocel plăpând, cu parfum suav, pe care-l aşază chiar în pădurea Cristalindei. Mireasma acestei flori delicate o adoarme pe fată, iar vrăjitorul îi ia amuleta, răpind-o şi pe ea. Astfel, Cristalinda ajunge la castelul vrăjitorului bogat şi malefic, aflat în interiorul unui vulcan. Ea îşi pierde puterile, rămâne doar cu frumuseţea sa nemaiîntâlnită. Dar vrăjitorul nu reuşeşte să cucerească inima rece a fetei, cu toate darurile scumpe pe care i le pune la picioare: diamante, animale, flori, păduri, creaturi magice, slugi, chiar nemurirea… Nici chiar sfetnicul lui cel bătrân şi înţelept nu reuşeşte să-l ajute. Atunci vrăjitorul decide să-i înapoieze Cristalindei amuleta de cristal, cu riscul de a rămâne singur, condamnat la o suferinţă eternă.

Fata se întoarce la pădurea ei vrăjită, părăsindu-l pe vrăjitor, care rămâne fără puteri, suferinţa lui sufletească transformându-se în curând într-o boală incurabilă.

Dar totul se schimbă când în pădurea fetei răsare ca prin minune un alt ghiocel plăpând care începe să plângă. Cristalinda ia o lacrimă, iar printr-o vrajă îl vede pe fostul vrăjitor pe patul morţii, inima i se despietreşte şi ia hotărârea să se întoarcă la el. Fata caută răşina galbenă de la un copac cu spini, unde se răneşte la degete, apoi pregăteşte un leac pentru vrăjitor cu acea răşină, cu o picătură de sânge şi un cristal din părul ei lung şi negru pe care le adaugă într-o baie fierbinte. Vrăjitorul se scaldă în acea baie şi se vindecă imediat. Fata îşi distruge amuleta, pierzându-şi, astfel, puterile magice, dar descoperă puterea iubirii, fericirea. Scena este asemănătoare cu aceea în care o zână frumoasă se îndrăgosteşte de un muritor, devenind şi ea muritoare, sfidând legile zânelor. Aşa cum spune autoarea: „Dar nu este nimic mai minunat şi mai magic decât puterea iubirii”. Cei doi se căsătoresc, fac o nuntă ca-n poveşti, la care invită pe toată lumea şi trăiesc fericiţi mulţi ani împreună.

Autoarea vorbeşte despre ,,miracolul iubirii adevărate”, despre redescoperirea de sine, transformarea miraculoasă a fiinţei sub atingerea razelor diafane ale iubirii. Orice om, cât de insensibil şi de rece ar fi, atunci când trăieşte iubirea adevărată se umanizează, masca lui cade şi îşi asumă destinul cu nădejde şi cu bucurie. Totul devine posibil într-o clipă la atingerea iubirii.

Cartea se prezintă într-o ţinută elegantă, având şi un format generos, un scris potrivit vârstei mici, dar şi avantajul ediţiei bilingve, textul în limba engleză fiind amplasat pe aceeaşi pagină cu cel în limba română, dedesubt, pentru a putea fi lecturat în paralel. Cartea este completată de o serie de jocuri didactice atractive pentru ,,micii vrăjitori”: 2 jocuri de descoperire de litere şi cuvinte în limba engleză, un labirint, o integramă şi un joc creativ de confecţionare a coifului magic pentru a participa la nunta Cristalindei.

Autoarea dispune de un spirit fin de observaţie, de intuiţie dezvoltată, de expresivitate şi nuanţare artistică, dar şi afectivă, reuşind să ajungă la sufletele micilor cititori, prin sensibilitate şi inocenţă, fiind şi ea asemenea copiilor prin aceste două calităţi, din poveste răzbate bucuria celui care descoperă lucruri şi locuri magice, care provoacă destinul.

Povestea se poate constitui şi într-un demers psihanalitic, o călătorie iniţiatică şi revelatoare a sufletului uman, dinspre inconştient spre conştient şi supraconştient. Cristalinda se metamorfozează asemenea omidei, în diverse stadii, până devine fluture, atunci descoperă libertatea deplină, zborul, dar şi efemeritatea existenţei sale, vulnerabilitatea. Ca şi omul care iniţial alege să rămână în singurătatea lui rece, neasumându-şi destinul, refuzând iubirea şi bucuriile vieţii, din teama de a nu suferi. Cristalinda îşi programase viaţa în izolare, se condamnase la singurătate şi nefericire, se ataşase de amuleta ei de cristal, de acea pădure vrăjită, de lacul adânc şi periculos, de paznicii înaripaţi, construind în jurul ei ziduri nevăzute pentru adoratori. Ataşamentele de lucruri, locuri şi convingeri deformate, nesănătoase, distrug iubirea, împiedicând evoluţia sufletului uman, şansa lui de a înflori, de a se bucura de viaţă. Simbolurile întâlnite în poveste le putem regăsi în lumea întunericului, a Purgatoriului lui Dante sau în inconştientul individual, dar lumina învinge şi în această poveste, forţa binelui reuşeşte să anihileze forţa răului care dispare odată cu apariţia razelor iubirii. Ghiocelul din pădure răsărit întâmplător poate fi asociat sufletului fetei în căutarea sensului existenţial, atunci când omul se trezeşte spiritual şi are revelaţia esenţei  sale divine, acest ghiocel plânge ca şi sufletul care descoperă adevărul şi iubirea, el are aici menirea de a o trezi pe fată la realitate, din magia în care singură se înlănţuise. De fapt, din iluzia realităţii proprii, ea îşi crease un univers inaccesibil muritorilor, o lume rece şi insensibilă, ca şi Crăiasa Zăpezilor din povestea lui H. Andersen. Ghiocelul poate fi un mic Cupidon care-i aduce împreună pe cei doi protagonişti, care înţeleg astfel dimensiunea iubirii. Sângele fetei devine leac pentru boala vrăjitorului, iar cristalele din părul fetei, ca şi amuleta de cristal, revelează dimensiunea spirituală, puterea lăuntrică a personajului feminin, acea putere pe care a folosit-o până atunci în scop malefic. Omul dispune de liber arbitru, el având puterea de a face bine sau rău după ceea ce-i dictează conştiinţa. Se pare, însă, că cei doi eroi din poveste au ales binele, iubirea şi adevărul, toate acestea contribuind la regenerarea lor spirituală, la vindecarea sufletelor acestora.

Povestea Lorenei Oprean nu se opreşte aici, cred că ea va continua cu alte personaje, în alte decoruri şi cu alte teme. Ştim că inconştientul colectiv al poporului nostru dispune de resurse inepuizabile pentru basm, mit, legendă sau poezie… Atâta vreme cât acest popor va citi şi va scrie basme va fi bine; povestea, ca şi gen literar, are o încărcătură emoţională unică, aceasta ne aminteşte de farmecul şi fantezia copilăriei, dar are şi valenţe moral-civice pentru şcolari sau terapeutice pentru sufletele aflate în căutarea de Sine, de Adevăr, de Bine, de Iubire. Există, de altfel, multe şcoli psihoterapeutice care utilizează povestea în terapiile lor.

Lorena Oprean scrie poezii în note vesele, ca nişte parabole sau fabule, a scris şi o comedie în 2 acte, intitulată: „Buget de austeritate în spitalul Doamne fereşte!”, publicată în revista „Acasă”, nr. 1 şi 2, din ianuarie-iunie 2009. Sunt convinsă că autoarea va pregăti noi surprize pentru micii şi marii cititori. O felicit şi îi doresc succes în activitatea literară.

 

Categorii:CARTEA
%d blogeri au apreciat: