Arhiva

Archive for 31 octombrie 2012

VATRA VECHE NR.11/2012. Redactor şef: Nicolae Băciuţ. Literatura ca atitudine, frumuseţea poeziei, taina eseului scris cu vârful inimii, consistenţa prozei, arta ca anotimp…

31 octombrie 2012 Lasă un comentariu

Vatra veche 11, 2012,BT

SUMAR:

Antologie „Vatra veche”. Lipeste-mi, Doamne, sufletul de tine, de Costache Ioanid/1

Editorial. Cultura la TVR, de Nicolae Băciuţ/3

Aurel Teodor Codoban, Amurgul iubirii/4

In memoriam. Carte postală (Romulus Vulpescu), de Nicolae Băciuţ/7

Aniversări. Teatrul Naţional – 50. Lecţia de teatru. Cehov, Livada de visini. Jurnal de

repetiţii, de Cristian Ioan/6

Grigore Vieru. Destăinuirile unui poet-martir al neamului, de Ludmila Balţatu/8

Ochean intors. Copiii Caranica, de Carmen Ciofu/10

Poeme de Ioan Gliga si Ionuţ Caragea/11

Eseu. George Uscătescu. Procese la recurs, de Dumitru Velea/12

Chipuri ale creaţiei in poezia lui Lucian Blaga, de Ionel Popa/13

Politicul in opera lui Marin Preda, de Mariana Gabriela (Rădună) Trandafir/15

Poeme de Traian Vasilcău/16

Centenar N. Steinhardt. Vatra veche dialog cu George Ardeleanu, de Nicolae

Băciuţ/17

Jurnalul fericirii – ecoul salvator al vocii divine, de Georgeta Ecaterina Cenusă/19

N. Steinhardt si legionarii, de Mirona Ioanoviciu/21

Centenar Theodor Bălan. Oameni pe care i-am cunoscut, de Veronica Pavel

Lerner/24

Cronica ideilor. Jack London si opera sa zămislitoare de supraoameni, de George

Petrovai/25

Interpretare, citat si enigmă, de Vasile Răscanu/27

Poem de Adrian Botez/27

Scrisoare deschisă. Mihail Diaconescu – un promotor al spiritualităţii romanesti

autentice, de Stelian Gombos/28

Reflexe ale poeziei crepusculare la Dan Laurenţiu, de Mirela Savin /30

Cronica literară. Sacralitatea logosului (Petru Solonaru), de Julieta Carmen

Pendefunda/32

Judecata apei sau salvarea prin poezie (Dorina Brandusa Landen), de Dumitru Velea/34

M.N. Rusu si devoţiunea din iubire, de Aurel Sasu/36

Urme durabile, săpate in memoria timpului (Nicolae Băciuţ), de Ion Catrina/36

Reverberaţii adolescentine (Liviu Comsia), de Iulian Chivu/37

O viaţă, un personaj (Ioan Morar), de Luminiţa Cornea/38

Zambetul inţeleptului (Dorel Schor), de Mihai Batog-Bujeniţă/39

Jurnalul durerilor inăbusite (Valentina Becart), de Valentin Marica/40

Despre „districtul” Haţeg (Iancu Badiu), de Constantin Stancu/41

Filtre. Portretul Arhiepiscopului Iustinian Chira (Călin Emilian Cira), de Menuţ

Maximinian/43

Fereastra poeziei (Stefan Vescari), de Menuţ Maximinian/44

Martor pentru gand (Gheorghe Mizgan), de Menuţ Maximinian/44

Starea literaturii: scriitor-editor (Constantin Marafet), de Constantin Stancu/45

Poeme de Carmen Pallada/46

Pe scriitor il văd ca pe un călător in timp, de Răzvan Ducan/46

Arta inghiţitului in sec in faţa unei pagini de carte, de Rodica Lăzărescu/47

Ganduri la Marginea lumii, de George Baciu/48

Ducumentele continuităţii. Metamorfoze arhetipale in imaginarul tradiţional, de

Luminiţa Ţăran/49

Convorbiri duhovnicesti cu IPS Ioan Selejan, de Luminiţa Cornea/50

Preotul Ioan Tămas Delavalcele, paznic de vatră, de Ligia Dalila Ghinea/51

Pioasă implinire (Pavel Tripa), de Livia Fumurescu/53

Poeme de Andrei Fischof si Dorina Brandusa Landen/54

O carte si un autor despre care nu se va vorbi (Mircea Chelaru), de Mariana

Cristescu/54

Literatură si film. Penele agresive, de Alexandru Jurcan/55

Poeme de Melania Cuc/57

Elena Bran si pasagerii zeppelinului, de M.N.Rusu/58

Cu zeppelinul spre America, de Elena Bran/58

Pagini de jurnal. Vietnam, de Alexander Bibac/60

Memoria arhivelor. I.Peltz, de Rodica Lăzărescu/61

Darie Magheru, de Olga Lascu/63

Poem de Darie Magheru/63

Cuvinte necuminţite, de George Petrovai/63

Anchetă Vatra veche. Casa memorială „Ion Creangă”, din Ţicău, de Luminiţa

Cornea/64

Poeme de Raluca Pavel/65

Jurnal veneţian, de Daniela Gifu/66

Poeme de Ioan Lilă/68

Poeme de Veronica Bălaj/69

Poeme de Răzvan Ducan/70

Starea prozei. Podul, de Dorina Brandusa Landen/71

Păpusa de sticlă, de Ion Catrina/72

Poeme de Felix Sima/73

Biblioteca Babel. Lluis Busse, In romaneste de Flavia Cosma/74

Un roman in India, de Ovidiu Ivancu/75

Excelsior. Poeme de Beatrice Maria Alexandrescu/77

Epigrame de Vasile Larco/78

Colţul lui Stef/78

Pamflet. A douăzeci si doua scriosare franco-afonă, de Hydra N.T./79

Poem de Cristina Vasiliu /80

Curier/81

Targul Internaţional de Carte de la Frankfurt, de Nicolae Băciuţ/85

Interviu cu Ioan Matei/86

Proiect Centenar „N. Steinhardt” – „In genul tinerilor”/86

De la „omul viorilor” la „orasul viorilor” si retur, de Nicolae Băciuţ/87

Starea prozei. Via mutată de pe dealuri, de George Anca/88

Categorii:REVISTA

MATERIA NEMURITOARE ŞI MATERNĂ LA Andrés Sánchez Robayna

31 octombrie 2012 Lasă un comentariu

PIETATEA TIMPULUI  LA  Andrés Sánchez Robayna

Poetul Andrés Sánchez Robayna[i] este un poet al discreţiei, versul său redă preocuparea autorului pentru acele miracole umile, pentru locuri extraordinare, atinse de timp, pentru anotimpul secret care înfloreşte în luna septembrie, pentru amintirea unui început continuu. Versul său curge liniştit apoi este luminat de revelaţia relaţiei cu Dumnezeu, cu natura, cu netimpul. Acel punct al luminării este esenţial, poezia capătă consistenţa absolutului, se deschide precum floarea…

Eugen Dorcescu, poet român important, scriitor de excepţie, a tradus din poezia acestui poet spaniol, a făcut şi prezentarea lui alături de poemele din volumul UMBRA ŞI APARENŢA[ii].

Titlul este unul simbolic, preia din filozofia idealistă (Platon) mişcarea minţii spre eternitate, omul, adică, va putea primi doar aparenţele, va privi doar umbrele, dar va putea înţelege creaţia şi creatorul din toate acestea prin descoperiri, prin umilinţa în faţa peisajului divin, prin cuvintele lăsate libere să acceadă în poem.

Eugen Dorcescu, traducătorul poeziei din limba spaniolă în limba română, ne dă câteva repere despre Andrés Sánchez Robayna, scurte note literare din care cititorul va înţelege că acest artist a fost şi este preocupat de literatura universală în cel mai profund sens, că a edificat punţi între poezia spaniolă şi poezia lumii, este implicat în traduceri şi că el lasă o amprentă vizibilă în istoria literară. Ne sunt prezentate volumele publicate, cărţile de poezie, cele de critică, adică tot ce a constituit preocuparea sa pentru frumos. În ultima vreme am putut constata că Eugen Dorcescu a dat o mare atenţie poeziei din spaţiul literar al Spaniei, s-a arătat interesat să creeze legături între poezia română şi cea spaniolă şi aduce o contribuţie importantă în cultura europeană, în general, acolo unde autorii români sunt mai puţin cunoscuţi şi asta pe nedrept.

Volumul publicat în limba română este o selecţie consistentă din poemele scriitorului spaniol din mai recenta sa carte La sombra y la apariencia, Tusquets Editores, Barcelona, 2010.

Poezia aceasta oglindeşte lumina soarelui, lumina în general, sugerând accesul omului la lumina esenţelor dintâi. Este un volum al spiritului deschis la mângâierea pe care individul, în singurătatea sa, o primeşte din relaţia cu natura, cu peisajul, cu locurile importante ale lumii, din relaţia cu Dumnezeu care este prezent prin psalmul încrustat în realitatea perceptibilă. Sufletul „vede” o frunză uscată, o umbră, elegia la marginea metropolei, o stradă…amintirea prezentului într-un timp fără de timp, e o vedere cu inima. Poetul se focalizează pe misterul mării greceşti, intensificând temele sale fundamentale: norii, soarele, lumina, aurora, porumbeii, simbolurile eterne… Descoperim anotimpul ca fiind un spaţiu în care locuieşte poetul, ameţit de miracolul florii de ciulin sau de fulgerul verde, ori de variaţiunile unei muzici divine impregnate în lucruri. E un preaplin care vine de dincolo de mare, de dincolo de timp. Ciudate sunt reflexele din ziua de anul nou, cu vibraţia aceea subtilă care modelează absenţa, nimicul… O, anul ca o punte nevăzută pe care se pierde cel singur, sensibil la mişcarea universului…

„Tu care ai iubit soarele/ şi centrul, şi care doreşti/ a pătrunde-n lumină,/ în rocă şi în prezenţă,// nude, invincibile,/ şi care pe nisip/ asculţi zvâcnirile/ trupului şi ale pământului…/” – poezia care captează nevăzuta vibraţie a creaţiei, unda aceea de fond cu muzica ei subţire, blândă…

Volumul are un motto: „Aşa precum umbra se trece viaţa noastră.” – un motto preluat de la Pero López de Ayala. Este o tuşă necesară în economia volumului pentru că acest gând defineşte starea poeziei lui Andrés Sánchez Robayna.

Poetul spaniol revine la meditaţie repetat, se lasă prins în vraja stării prin care se maturizează sfinţii. „Te gândeşti atunci, sub fervoarea amiezii, că bolovănoasa cărare ce te-a adus la această plajă îndepărtată s-a iscat, în fond, demult, în copilăria ta, în cutele obscure ale primelor vise.” – IMAGINILOR MEDITAŢIEI. Desigur, poezia se pierde în eternitate, este un mesaj discret, subtil, în imensitatea timpului care devine un spaţiu atemporal: „Şi dincolo de orice înţelegere, marea.”

O banală frunză declanşează în fiinţa poetului mişcarea gândurilor nepereche, e o galaxie care se naşte în mintea celui care contemplă. „Noi de asemenea, smulşi, uscaţi/ cădem pe pământul nesfârşit,/ precum o floare a negării cădem/ de la stele la solitudine.” – Unei frunze uscate.      

Trecerea imperiilor, relativitatea puterii care devine fără de putere este superb redată în poemul DESPRE UN TRON DE PIATRĂ; Ludovisi, Palazzo Altemps. Tronul e din marmură invizibilă, tronul simbolul puterii, dar el trădează neputinţa în faţa eternităţii cu toată detenta pe care o dă dragostea, sau ritualul religios, ori frumuseţea femeii tinere care armonizează tronul cu simbolurile. Există versuri care desenează poemul adevărat: lumina carnală, cântecul traversează timpul, lumina arzândă, ţinutul originii, sânul stelei, materia nemuritoare şi maternă, piatra care va mărturisi memoria noastră. Poemul e copleşitor prin intensitatea şi densitatea eternităţii în palat, lângă tronul care pare etern… este doar aparenţa, e doar umbra… Cu certitudine Andrés Sánchez Robayna este un poet al esenţelor, e din stirpea celor care au experienţa contemplării, preluată din murmurul rugăciunii sau, poate, poezia este rugăciune, Cel Etern se descoperă în creaţia sa, aparenţele îl trădează, umbrele ţipă… Iată, metafora care ondulează gândul: materia nemuritoare şi maternă…

Poetul are capacitatea unică de a preface un lucru banal în grandioasă imagine a gloriei, omul conştientizează că este doar lutul care vorbeşte, care şopteşte miracolul: „Umbra ta doar/ apasă pe lut/ mai puţin decât tine.// Şi încă mai puţin decât umbra-ţi,/ pasul nostru-n ţărână.” – FLOAREA DE CIULIN

Eugen Dorcescu s-a străduit şi a reuşit să prindă poezia aceasta care se ţese fină ca o pânză de păianjen pe faţa lumii, e diamantină şi fragilă, dar puterea poeziei se vede prin relaţia poetului spaniol cu poezia în sine ca poezie, cu universul, cu relativitatea vieţii într-o lume eternă care se reclădeşte cu fiecare fiinţă, pe de altă parte…

Metafora este una a smereniei, nu este una explozivă în tonul poeziei moderne, acest lucru pare preluat din vechile scrieri, dintr-o experienţă spirituală de excepţie. Tonul nu este unul familiar poeziei române decât cu unele excepţii, dar redă demnitatea unei poezii care vibrează ca o inimă în trupul eternităţii. Acest volum, prin sensibilitate şi modestie, prin libertatea cuvintelor de a se metamorfoza în poezie, se deosebeşte de cea ce se scrie, se publică şi se premiază în România în materie de literatură. Cititorul va fi surprins  de liniştea şi luminozitatea versului, dar e nevoie şi de un efort iniţiatic pentru a pătrunde în intimitatea poemului…

Reţinem fragmente de versuri: muţenia aerului, lumina gravată, fântâni de lumină, lucruri care ne recunosc, pietre care naufragiază în lumină, ochiul soarelui, fulminantele goluri ale liniştii, lucrarea pură a timpului, risipirea marmurei, fierăria solară loveşte cerul, toate se privesc în vid, avide, aerul orb şi apa fulgurantă, însuşi timpul în pietatea timpului (frumos), fântânile invizibile ale vieţii şi morţii, raza de aur verde, două silabe ce ard în strălucirea lui iulie, memoria cuvintelor, un zid – chipul timpului, toate se topesc laolaltă cu cerul…

Iată, acestea schiţează o lume aparte, e lumea poeziei, sau ca să-l parafrazăm pe Andrés Sánchez Robayna: „Numai frumuseţea aceasta ne ajută să trăim şi deopotrivă să murim”.

Constantin Stancu

Octombrie, târziu, 2012.


[i] Andrés Sánchez Robayna a primit premiul Criticii pentru cartea de poeme La roca (1984), premiul Naţional de Traducere (1982) pentru versiunea sa din poezia lui Salvador Espriu. Conduce Atelierul de Traducere Literară de la Universitatea din La Laguna dedicat literaturii universale, din 1995 şi până în prezent. Este poet, istoric literar, profesor, personalitate de primă importanţă a literaturii spaniole contemporane. N. 1952, Las Palmas, Insulele Canare.

[ii] Andrés Sánchez Robayna, UMBRA ŞI APARENŢA, Editura Mirton, Timişoara, 2012. Versuri, traducerea din limba spaniolă Eugen Dorcescu, coperta cu un desen de Constantin Brâncuşi, La Pyramide fatale et croix, cu note literare de Eugen Dorcescu.

Categorii:CARTEA
%d blogeri au apreciat asta: