Arhiva

Archive for 17 octombrie 2012

FERICIRE RELOADED…

17 octombrie 2012 Lasă un comentariu

PRIMIM DE LA ADRIAN BOTEZ:

PE AUTOSTRADA FLUIDĂ

 

la fericire – unii ca noi ăştia (deasupra capului

cu stea neagră reflectată în bălţi) – n-avem dreptul

 

iar fericire reloaded – nu există

 

respiră – te rog – şi pentru mine – câteva clipe

până mă întorc de după colţ

 

daţi drumul mai tare la muzici – la

bâlciuri: oricum – noi însemnaţii cu

muchia securii – tot nu contăm în

peisaj

 

cine regretă ceva – e un prost: ca să ai ce regreta – trebuie

să ai faţă de cine să regreţi: El – Plutonierul Major al

Cerului – e prea ocupat cu strânsul în  braţe  al

macrocosmicelor chicotinde – desfrânate

astre – sferice

bordeluri de campanie

universală

 

noi nu suntem decât

zaţul de la fundul ceştii de

cafea – pe care El – Obositul de cu Noapte – şi-o

permite – în fiece dimineaţă a

lumii – întins pe şezlongul de serviciu: apoi – azvârle

zaţul – serbezit

şi-mpuţit – la găleata de gunoi

 

…nu ne rămâne decât

să ne descurcăm cu travestirile şi cu

travestiurile: se zice că

ies şi ceva bani – de dat

peştilor şi

luntraşilor – de la intrarea pe

diversele derivaţii ale

autostrăzii fluide

 

ADRIAN BOTEZ

***

Categorii:POEMUL

BIROCRAŢIA ŞI PORUMBEII DIN PARC…

17 octombrie 2012 Lasă un comentariu

Integrarea spirituală a lumii în cetatea de sus

Se dedică lui Hetco Lucian – om de cultură, Revista Agero- Stuttgart, Germania

 

Integrarea ca stare de trecere de la trecut spre viitor are tainele ei şi preţul ei. Presa, oamenii politici, specialiştii, băgătorii de seamă, poate chiar laşii au scris despre asta, pentru că integrarea europeană una politică, economică mai ales şi de natura jocului de putere, ne afectează pe toţi. Românii o ştiu, o simt, o trăiesc, rătăcesc poate prin deşert, acolo unde mana poate pica din cer…

Dar din punct de vedere spiritual integrarea are un preţ destul de mare asupra individului pus în faţa luării deciziilor importante pentru viaţa sa de român care merge pe jos prin univers, un român călător şi trecător ca mai toţi oamenii de pe pământ spre o altă cetate, Cetatea de Sus, în care integrarea se face altfel, mai altfel.

Fenomenul aduce în faţa noastră perspective nelimitate aparent, totul pare a deveni posibil, dar aici apare limitarea, dacă totul este posibil, nu totul este folositor şi nu totul ne zideşte interior. Apostolul Pavel a spus, nu numai creştinilor, ca libertatea pe care o capătă omul în Hristos, ca Mântuitor, ar putea duce la destrămarea sistemului spre care mergem, pentru că, omul în firea sa slabă şi în carnea sa trecătoare are tendinţa de a distruge pe celălalt, are tendinţa de a privi în interiorul său slab, de a nu se deschide spre celălalt. Poate că cenzura individului în a selecta ceea ce ar putea fi util pentru comunitatea din care face parte, de a căuta lucrurile care îl zidesc ca fiinţa creată, ar da mai multă viziune şi deschidere pentru o altă viaţă.

Asta implică un efort la nivel personal şi o disciplinare spirituală, din cauza aceasta valorile creştine sunt actuale şi se pare că o Europă fără creştinism nu are multe şanse, pe acest teritoriu au mers pe jos apostoli, oameni ai lui Dumnezeu şi acolo unde se păşeşte cu talpa de către sfinţi, pe pământul unde se calcă în picioarele goale, acolo teritoriul acela aparţine lui Dumnezeu.

O altă problemă pe care o atrage integrarea europeană este atacul asupra familiei. Lumea a început cu el şi ea, cei doi lasă părinţii şi formează o unitate, un singur trup, întregind ceea ce Dumnezeu vrea să unească şi ceea ce Dumnezeu uneşte omul nu poate despărţi, sau ar putea, dar asta e semnul împietrii inimii, semnul că fiecare este lăsat în voia minţii sale păcătoase. Semnalele care par a veni dintr-o lume mai civilizată, homosexualismul, libertatea aparentă a celui necăsătorit, celibatarului, sunt semne ale unei lumi în cădere morală fără precedent. Toate studiile istorice indică faptul că orice comunitate ajunsă la apogeu a generat aceste fenomene, ori românul pare a avea multă prospeţime ca fiinţă, este adeptul unirii prin căsătorie ca mod de desăvârşire a fiinţei umane trecătoare pe pământ, iar faptul că Dumnezeu este a celor vii, se continuă din părinţi în copii, în urmaşi, ca dimensiune nebănuită divină, ne arată că El lucrează în istorie.

Din punct de vedere social, integrarea atrage o nouă generaţie de oameni înclinaţi spre birocraţie, construind din mers un sistem social birocratic, unul care se opune într-un fel ciudat destinului divin stabilit de Dumnezeu omului. Valoare umană se poartă în vase de lut, adică în trupuri umane, nu în simboluri, materializarea în sisteme informaţionale diverse, relaţiile dintre oameni sunt afectate, imaginea tinerilor în mari mulţimi de oameni, izolaţi, conectaţi la melodii iluzorii, prin tot felul de fire care par a le intra in creier nu în ureche, este imaginea individului rupt de orice, inclusiv de Dumnezeu. Este un tipar al lumii aşa – zise civilizate care pare a avea acces la o tehnică nouă, la o ştiinţă mai subtilă.

Noua armată economică, a tipilor de companie comercială multinaţională, care se îmbracă în uniforma standard, adică în costum de firmă, deplasându-se în automobilul propriu, izolat de lumea din jur, departe de strigătele pietonului pe trecerea marcată alb de pietoni, rupt de părinţi, bine plătit, pregătit să dea lovitura mortală numai pentru a aduce profit companiei din care vine şi pleacă, este imaginea soldatului care ia decizii pentru alţii fără să-i cunoască. Mesajul marilor companii pare a fi unul absolut degradant – a trăi fericit ca o muscă timp de o zi, restul nu se ştie, dar a fi conectat la sistemul companiei care aduce fericirea, o fericire de laborator, una ruptă de natură, de creaţia lui Dumnezeu, una fabricată de mintea umană, fără reguli provenind din zona divinului. Apostolul Pavel a descris această lume exact în epistolele sale din Noul Testament, oameni pe care Dumnezeu scârbit îi lasă în voia minţii lor păcătoase, oameni în derivă.

Nu ştii dacă microbiştii, marile mulţimi care se închină unui zeu făcător de idoli la metru cub din indivizi dubioşi, sunt doar microbişti sau sunt, sau pot deveni, soldaţii nemiloşi care rup, se bat, distrug totul în jurul lor, ţipă, aruncă vorbe, dau din mâni, fâlfăie steaguri ale unor armate care duc la moarte. Birocraţia profitului de fiecare zi a făcut din ei mercenari nevăzuţi pentru nimic.

Semnul căderii Babilonului, a Cetăţii pământene este faptul că acolo nu se mai pot vinde sufletele oamenilor.

Ceea ce urăşte Dumnezeu mai mult este idolatria şi curvia. Constaţi că în constituţii şi în coduri de legi nu mai încape adulterul, că omul poate să spună despre om tot ceea ce este rău, să practice calomnia ca o arie bine exersată dintr-o operetă de salon, omul care vede în celălalt imaginea deformată a unui chip hidos, se pare că s-a uitat faptul că omul a fost creat după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu. Ceea ce este mai dureros este că pledoaria pentru scoaterea adulterului din jocul nevăzut ale legii o fac oameni stilaţi, cu studii, specialiştii, cunoscător al multor limbi europene, culţi şi întrebarea apare firesc, de ce ei fac asta şi ce îi mână în luptă?

Preţul spiritual al integrării este unul prea mare, iar românii ar trebui să solicite decontul, pentru că deşi nevăzut, spiritul are puterea de a da putere lumii. Lucrurile materiale până la urmă trec, ruginesc, cad în ruină, le roade molia, rămân urme ale unei civilizaţii care pleacă, iar de pe albastrul peron mai cresc cireşe în cireşi şi mai înfloreşte teiul primăvara.

Puterea românilor de insista pe familie, de face sacrificii lucrând departe de casă în condiţii pe care lume civilizată le consideră degradante, puterea de a răbda, de a se adapta la valori care nu-i îi sunt apropiate, de a aduna pentru copii şi urmaşi, pentru o casă a familiei, puterea de a învăţa noi limbi străine, de a merge în alte ţări şi a fi uneori specialişti de vârf în marile laboratoare, de lansa noi concepte de lume şi viaţă – ca paradoxismul – necesare lumii moderne şi lumii viitoare de pe planete care se apropie de noi, capacitatea de ridica biserici în comunităţile din alte părţi, acolo unde marile catedrale sunt goale, puterea de face, a merge, a învăţa, a creşte copii, a iubi nevasta la bucurie şi la necaz, a face sărbători adevărate în marile sărbători electronice ale lumii, sărbători trăite, a rămâne sănătoşi într-o lume bolnavă, sunt mari calităţi spirituale care ar trebui luate în considerare. Până şi mâncarea românească este una din alimente curate, făcute din roadele câmpului arat cu plugul de lemn, aparent greu şi cu sudoare, dar o alimentaţie curată într-o lume în care foamea este o boală socială gravă şi – n care nu se pot stabili cauzele bolilor curente – cancer, la ficat, la rinichi, stresul care roade precum un cariul în trupul uman.

Da, ar fi bine să gândim că lumea cealaltă, de tratat, trebuie să plătească valorile spirituale pe care românii, în marea lor majoritate, le conservă şi le pun în practică, le trăiesc.

Dar suntem noi pregătiţi pentru asta? Acceptă ei? Cel care dă plata este până la urmă Dumnezeu, care nu rămâne dator …

Hristos de aceea a fost trimis în lume ca să atragă la sine un popor al său, un popor în călătorie spre Cetatea de Sus, să ne integrăm în această comunitate, oriunde am fi …El ne-a mai spus că viaţa este mai mult decât mâncarea, decât hainele, şi că Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare.

Azi dimineaţă am văzut o tânără dând de mâncare fărâmituri de pâine unor porumbei în parc… Cine a trimis-o să aibă grijă de acele păsări ? Se adunau acolo şi vrăbiile şi două raţe care înotau pe lacul din parc …

Şi mirosea a tei înflorit la ora când lumina înflorea şi ea.

 

Constantin Stancu

 

Categorii:ESEU

OSTATEC ÎN CER… Poetul şi prizonierul Ioan Barb şi poezia care atinge cămările cerului… OPERA OMNIA… Carte lansată la SALONUL EDITURILOR HUNEDORENE, octombrie 2012, cu un scurt aparat critic…

17 octombrie 2012 Lasă un comentariu

 

Categorii:CARTEA

ARTA ÎNTRE INTERES, SPECTACOL ŞI REALIZARE…

17 octombrie 2012 Lasă un comentariu

ÎNTRE MARKETINGUL LITERAR ŞI POLITICĂ

 

 

După efectul Herta Muller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, se profilează un alt fenomen în stil românesc, efectul Adrian Păunescu. Moartea poetul a declanşat tot felul de dialoguri, monologuri, păreri, oamenii sunt vii şi reacţionează în felul lor la fenomenele sociale, potenţate de presă în goana după senzaţional.

Invidia e mare, domnul Tismăneanu, din a cărui manuale am studiat materialismul dialectic înainte de 1989, e plătit din bani publici ca sa critice, daca nu s-ar da cu cei de la putere ce ar face? Postul, publicitatea imensă, statutul de formator de opinie îi aduc atât un venit bun, cât şi autoritatea de a publica unele cărţi care să-l lanseze şi consolideze ca sociolog cu tentă anticomunistă.

Domnul Gabriel  Liiceanu daca nu ar fi acceptat să se pună de partea domnului Preşedinte, şeful statului cum îi spun intelectualii care acceptă politica sa, deşi în Constituţie nu este un astfel de termen ori o astfel de instituţie, nu ar fi publicat cartea despre critica comunismului, pe bani publici, fara licitaţie… Oriunde în lume se va putea citi şi editura, editorul, ceea ce îi face un imens serviciu de marketing direct şi indirect.

Domnul Nicolae Manolescu, preşedintele USR, daca nu ar face servicii puterii actuale, nu ar fi ambasador delegat al României la UNESCO, domnul Teodor Baconschi, un intelectual rafinat, de altfel, daca nu ar fi cu puterea nu ar fi realizat ceva, iar grupurile de interese nu i-ar propulsa persoana în potenţial candidat la Preşedinţie.  S-a putut afla din media că primit o donaţie de peste 120.000 euro, şi este unul dintre principalii teologi ai tarii, poate cel mai avizat. Afacerile BOR, si nu numai, merg înainte, a se citi în presa de business  condiţiile şi facilităţile acordate bisericii. Asta e capitalismul, economia de piaţa, preţul succesului e unul interesant…În capitalism astfel de atitudini fac parte din jocul pentru putere, glorie omenească, succes şi nu sunt condamnabile din punct de vedere social, ci sunt soluţii pentru a ajunge la putere într-un domeniu, convenţia socială funcţionează în acest sens.

Prin anii 2000 scriitorul hunedorean Dumitru Hurubă, umorist de excepţie, publica în revista România Literară cronici despre emisiunile de televiziune şi despre oamenii politici care apăreau pe „sticlă”, brusc revista nu îi mai publică aceste cronici interesante şi acide, fondurile veneau de undeva de sus şi cenzura financiară a intervenit. Conducerea revistei a decis că umoristul era incomod pentru mediul literar, mai bine zis pentru conducerea revistei care trebuia să fie curată în faţa finanţatorilor direcţi şi indirecţi, văzuţi şi nevăzuţi… A se vedea şi cartea scriitorului Dumitru Hurubă „Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie, Editura Călăuza, 2004.”

Cat despre doamna Constanţa Buzea, o poetă importantă şi fosta soţie a poetului, care a afirmat că Adrian Păunescu mai are şi alţi copii din afara căsătoriei, cine ştie, exista dovezi sau nu, ce nu zice o femeie părăsita…, doar o eventuală expertiză de specialitate ar putea elucida misterul, dar asta nu face mai bună sau mai rea opera poetului, opera e acolo, în cărţile sale. Şi totuşi, copiii Ioana şi Andrei au fost crescuţi de bărbat şi nu de poeta Constanţa Buzea, situaţie mai diferită decât în alte cupluri, de obicei femeia se implică în creşterea copiilor…

Iată un fragment de istorie: „Papa Sergiu III (904-911) a dobândit funcţia papală prin crimă. Analele bisericii Romei vorbesc despre viaţa lui trăită în păcat public cu Marozia care i-a născut mai mulţi copii nelegitimi. El a fost descris de Baronius ca un „monstru”, iar de Gregorovius ca un „criminal terorizant”. Un istoric spune: „Timp de şapte ani, acest om… a ocupat scaunul Sf. Petru, în timp ce concubina lui şi mama ei asemenea Semiramidei au ţinut curtea într-un fast şi o voluptate care aminteau de cea mai rea perioadă a imperiului antic”.

Această femeie – Teodora – care a fost asemănată cu Semiramida (datorită moralităţii ei stricate), împreună cu Marozia, concubina papei, „au umplut scaunul papal cu amanţii şi cu copiii lor nelegitimi şi au transformat palatul papal într-o peşteră de tâlhari” . Domnia papei Sergiu III a fost începutul perioadei cunoscută ca „domnia prostituatelor” (904-963)”.

 

Michelangelo daca nu ar fi fost cu Papa, care era la putere în timpul vieţii artistului şi îi finanţa lucrările, nu ar fi pictat Capela Sixtină… Despre artist se susţine că era homosexual, un documentar pe postul de televiziune History, lăsa să se înţeleagă acest lucru…

Dacă am face un exerciţiu practic şi am putea demonstra cum se administrează cei 3.700.000 euro (ipotetici), ce venituri, ce costuri, etc, e simplu, e  greu…uneori o simplă asociaţie e o problema complicata…Adrian Păunescu  a făcut marketing literar în stil liberal pentru un partid comunist în goană după publicitate şi s-a folosit de ceea ce i-a oferit epoca pentru a-si salva opera… Partidul dorea propagandă, el i-a oferit-o în stilul său, grefându-se pe dorinţa celor de la putere, dar atent la opera sa mai mult ca orice. Nu există în cărţile sale, cele care rămân, poezii dedicate direct fostului conducător al statului, a avut grijă ca opera să fie opera sa, aşa cum şi-a conceput-o, a fost atent la scrierile sale, având sentimentul unui timp după…

Era un porc susţineau unii, ca om, a recunoscut-o, în felul său … Putea in orice moment securitatea să-l termine, avea argumente suficiente în anii 70 – 80, era supravegheat aşa cum totul se supraveghea în timpul comunismului, argumentele erau în viaţa lui, nu a altora…Activiştii de partid din vremea aceea până la urmă l-au criticat pentru ca le era frica de popularitatea lui, au avut aceleaşi argumente, ciudat, ca şi cei de astăzi, pentru că nu pot fi alte argumente în mod real…Ce facem, ne folosim de ele în continuare?

Când au venit comuniştii la putere i-au criticat pe cei dinainte, generaţii întregi au foste ducaţi în stil comunist, acum le-a venit rândul, dar viaţa omului simplu, concret, de zi cu zi, la ce îi mai foloseşte propaganda? Pentru ca unii să îşi ia partea?! Desigur, opera poetului va trebui analizată în valoarea ei ca operă literară. Omul simplu nu are timp de studiul poeţilor profunzi, e prea puţin timp pentru Lucian Blaga, pentru Nichita Stănescu, pentru Ion Barbu, etc. Intelectualii, literaţii au timp pentru aşa ceva, omul simplu e atent la poezia care i se adresează direct, la poezia în stil clasic, nu în dulcele stil clasic. Poezia alăturată cântecului are o forţă de propagare imensă, Adrian Păunescu o ştia, s-a folosit de această oportunitate. Chiar şi în biserică, textele cântate au forţă de pătrundere, e o tehnică aici de a ajunge la inima omului, o reţetă verificată în evul mediu întâmplător

Scriitorul Eugen Evu din Hunedoara, în cartea sa „TRESĂRIREA FOCULUI” (II), Editura Corvin, 2006, are un capitol de umor negru despre Adrian Păunescu şi Cenaclul „Flacăra” intitulat „Cagule”. Fratele său Ioan Evu a cântat în cenaclu împreună cu grupul „Canon”, iar Almanahul „Flacăra” i-a publicat cele mai frumoase poezii, poezii clasice, dintre care amintim „Ninsori la Clopotiva”. Iată poziţiile diferite în acelaşi oraş, referitor la efectul Păunescu în cultura română prezentă şi trecută.

In America un astfel de marketing literar ar fi fost lăudat. Oare artiştii care se intră în simbioză cu politrucii americani în plina campanie, sunt criticaţi de ceilalţi artişti, de la celălalt candidat?              Îşi editează, îşi publică operele, încasează drepturile de autor şi  merg mai departe… În fapt Cenacul Flacăra repeta experienţa americană a formaţiilor de muzică pop sau folk, turneele acestora, cu tot ceea ce este legat de o astfel de experienţă, inclusiv celebritatea cu povara ei, admiratoare, simpatizante, contestatari, poveşti de succes. Experienţa are nuanţa românească şi tuşa contestaţiilor permanente, sau acceptărilor necondiţionate. Numai un om cu vitalitatea lui Păunescu ar fi rezistat fizic la aceste turnee, gestionarea fenomenului în sine e o performanţă. Poate că au fost manipulate minţile celor tineri, dar atunci nu existau contestatari pe faţă, iar acum nu ni se spune în ce sens au fost manipulate şi cum ar fi trebuit să arate acele turnee pentru a nu manipula, sau dacă ar fi fost posibil ca dorinţele unora de acum să se fi împlinit atunci, în vremuri dificile, când era o direcţie. Oricum cine plăteşte şi plătea UTC-ul de atunci, avea pretenţia să se fi aduse laude conducătorului iubit, după cum astăzi Gigi Becali nu concepe ca persoana sa să nu fie mediatizată de posturile de TV cu program sportiv şi nu numai, aceasta este raţiunea de a investi în fotbal pentru cetăţeanul dornic de publicitate . Cine dă banul, acela are anumite pretenţii, aşa e în capitalism. Oricum, tinerii de atunci nu făceau pe scenă gesturile obscene ale starului Michael Jackson…Ceva trebuia să se facă şi pentru tineri, la fel şi astăzi, ori scandaluri sexuale mai mari ca în prezent în spaţiul public nu cred să fi fost în perioada cenaclului. Tocmai aceste scandaluri întreţin succesul în economia de piaţă, nu sunt lăudabile, dar asta e realitatea… Într-un mediu creştin curvia e tratată ca păcat, dar în politică lucrurile dau culoare manipulării, iar în literatură poeţii totdeauna au avut succes la femei.

Personal prefer poeţi ca Lucian Blaga, Nichita Stănescu, dar Adrian Păunescu face parte din peisaj, e un poet de stânga declarat, opţiunile îi aparţin, nu putem să intervenim aici, fiecare are dorinţele sale şi le asumă, după cum vede viaţa. E un poet clasic, cantabil, cu forţă de penetrare la public, mai puţin adulat de elita literară, dar nu poate fi evitat. Asemănarea lui cu Eminescu este incorectă şi ţine de folclor, nu de starea literaturii, de mit, de vânzarea cărţilor, de spectacolul mediatic. Chiar şi Eminescu a avut o idilă cu Veronica Micle, femeie căsătorită, cu ochi aprigi…

Adrian Păunescu are statuie pe aleea scriitorilor la Alba Iulia, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române au fost acolo la 1 Decembrie 2010, au executat ritualul de apropiere a statuii de ideal, au fost reprezentanţii românilor de pretutindeni, au girat versul patriotic, adică ideea de poet a fost preluată de aceste structuri naţionale şi internaţionale, ca gest de acceptare a poeziei cu drapel şi ca simbol în străinătatea de departe şi de aproape…

Dar pentru a înţelege Măreţia frigului scrisă de Nichita Stănescu trebuie să fi iniţiat în literatură, iar cei mai mulţi nu au timpul necesar, alţii, vorba poetului, nu au inimă, iar alţii nu există…

În celebrul dialog dintre domnul Liiceanu şi Herta Muller, atât de mediatizat de presă în toamna din anul 2010, când Herta a fost la Bucureşti, la un moment dat, celebra scriitoare, la întrebarea editorului dacă se consideră disidentă, ea răspunde scurt, fără comentarii „nu”. A intuit că aici e pusă în joc capcana de a fi trasă în mocirla de Dâmboviţa, de aceea răspunsurile scurte sunt cele mai bune, la fel ca şi poeziile, lumea nu mai are răbdare, domnule…

 

Constantin Stancu

Noiembrie – decembrie , 2010.

 

Categorii:ESEU
%d blogeri au apreciat: