Prima pagină > ESEU, PRESA > ARTA CA ANOTIMP LA HAŢEG…Culorile toamnei, semne…

ARTA CA ANOTIMP LA HAŢEG…Culorile toamnei, semne…


SEMNELE TOAMNEI CU VASILONI DRĂGĂLIN, CULOAREA ARTEI LOCALE CU RADU IGNA

Cu puţin timp în urmă, s-a vernisat la galeriile de Artă Cromo din Haţeg expoziţia de pictură „Semnele toamnei”, 36 de tablouri semnate de Vasiloni Drăgălin, artist plastic binecunoscut în partea locului.

Alături de Blaj Titus, Varhedi Ionel (îl amintim şi pe regretatul Gheorghe Gulie), eminenţi profesori de desen la şcolile din Haţeg, dar în acelaşi timp talentaţi pictori, Vasiloni Drăgălin, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Cluj-Napoca (1967), vorbeşte prin tablourile sale, asemenea poeţilor haţegani, despre frumuseţile Ţării Haţegului. Ca peisagist, redă în pictură aspecte diferite din acest ţinut, de preferinţă cele montane, natura în diferitele ei ipostaze şi în diferite momente ale zilei. În acelaşi timp el exploreze subconştientul şi scoate la lumină cutele cele mai ascunse ale sufletului. Elevii lui s-au remarcat la diferite concursuri, obţinând mai multe premii.

Tablourile sale sunt inspirate de lucruri şi personaje care-i spun ceva anume, lanurile aurii, albastrul şi vioriul dealurilor şi munţilor, lumina ca expresie a inocenţe şi bucuriei de pe chipuri, fi guri de copii, portrete contemporane, personaje sau momente istorice, naturi statice cu flori şi fructe.

Tabloul „Între ape”, de pildă, un peisaj cu o familie lucrându-şi grădina mărginită de râul ce curge lin, trezeşte o stare de linişte. „Calea mare” reprezintă un drum de ţară ( spre Toteşti) mărginit de plopi asemenea unor coloane într-o catedrală gotică.

Întregul peisaj este străjuit de culmile Retezatului ce par foarte aproape, ai senzaţia că făcând câţiva paşi le poţi atinge.

Sentimentalist incurabil, niciodată mulţumit de ceea ce face, încearcă să redea, şi reuşeşte, stările de moment, stări schimbătoare, în funcţie de circumstanţe. Lucrări precum „Copil”, „Inocenţă”, „Maternitate”, „Familie” redau, pe de o parte, bunătatea şi bucuria, pe de altă parte liniştea şi căldura căminului. „Lumea de astăzi, zice, se află într-un impas spiritual şi îşi găseşte expresia într-o artă căreia îi lipseşte un cadru conceptual, încât nu poate promova talentele autentice, adevărata măiestrie artistică. Prea mult loc pentru impostură, iar mercantilismul şi lumea celor cu bani impun aşa zisele valori”.

 RADU IGNA

Categorii:ESEU, PRESA
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: