Prima pagină > PRESA > CĂLĂTORIILE SCRIITORULUI, CONSTANTIN ŢOIU – DESTINUL CUVINTELOR…

CĂLĂTORIILE SCRIITORULUI, CONSTANTIN ŢOIU – DESTINUL CUVINTELOR…


Uniunea Scriitorilor a anunţat ca înmormântarea marelui scriitor Constantin Țoiu a avut loc sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 12.00, la Cimitirul Bellu.

CONSTANTIN ŢOIU s-a născut la 19 iulie 1923, la Urziceni. A absolvit Facultatea de Litere

şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti în 1946. A lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, precum şi la revistele Luceafărul, Gazeta literară, România literară şi la Radioteleviziunea Română.
Între anii 1981-1990 a fost secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
A debutat în presa culturală, în 1958, la ”Gazeta literară”, iar editorial, în 1965, cu romanul Moartea în pădure.
Opera sa, de valoare excepţională, cuprinde:

Moartea în pădure (roman);

Duminica muţilor (nuvele);

Galeria cu viţă sălbatică (roman), (reeditări în 1979, 1984, 1999, 2011; în franceză, L’exclu, publicat de Editura Nagel; în maghiară, Vadszölölugas, Editura Europa Könyvkiado, Budapesta, 1980; romanul a mai fost tradus în limbile engleză, germană şi polonă); Însoţitorul (roman), (reeditări în 1989, 2004);

Obligado (roman), (reeditare în 1997);

Căderea în lume (roman), (reeditare în 1994); Barbarius (roman);

Istorisirile Signorei Sisi (roman),

Destinul cuvintelor (publicistică);

Alte pretexte (eseuri);

Caftane şi cafteli. Prepeleac doi, trei;

Morbus diaboli;

Răvaşe din Kamceatka.

Prepeleac cinci;

Memorii din când în când, vol. I-II;

Trompete după-amiaza;

Memorii din când în când, vol. I, II, III;

Memorii întârziate;
Memorii vol. V: Vederi din Prepeleac.

A fost distins cu premii literare importante, acordate de Uniunea Scriitorilor din România şi de Academia Română.

 

Categorii:PRESA
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: