Arhiva

Archive for 10 septembrie 2012

POETUL LA CASTEL, CÂTEVA TEXTE DESPRE O AVENTURĂ PRIN LABIRINTUL CUVINTELOR…

10 septembrie 2012 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA

MISTER, CALE, FIINŢĂ – CÂTEVA VORBE DE LA EUGEN EVU

10 septembrie 2012 Lasă un comentariu

Înminunare

Unicul mister al lumii este Viaţa, Existenţa, Fiinţa. Este sunt-suntem.

Este acest Ceva-Cineva (…), pe care îl re-descoperim zilnic, este revelaţie. În bătrâna limbă română îl numim Înminunare. Aşadar conştientizarea nuanţat extactică a fenomenului că SUNT, suntem.

Poezia îmi este modul cel mai… reconfortant de a înţelege acestea.

Poezia ne este Calea.

Şi îmi spun ceva mai liniştit: iată, sunt, încă sunt, exist deci scriu, scriu deci exist.

Comunicare-cuminecare.

Eugen Evu

Categorii:GÂND

10 septembrie 1944: S-a născut scriitorul Eugen Evu, Hunedoara…

10 septembrie 2012 Lasă un comentariu

Pe Eugen Evu l-am întâlnit prin anul 1996 – 1997, aproape întâmplător, nici nu-mi aduc aminte conjunctura, probabil la Hunedoara, se lansa o carte fie scrisă de el, fie de Ioan Evu, fratele său. Mi-a propus să scriu la revista Provincia Corvina. Am trimis câteva texte, le-a publicat. Mi-a mai trimis cărţi pentru a scrie despre ele. Am citit, am scris, a publicat cronicile în revistă. Uneori ne întâlneam şi făceam un scurt proiect al viitoarelor numere de revistă, discutam despre viaţă, literatură, Dumnezeu, părinţi, duşmani, artişti. Încet–încet s-a produs efectul vaselor comunicante, adică unele idei se modelau după cuvintele nespuse.
Am primit cărţile sale. Cel mai adesea avea pentru mine un autograf scurt, ca puţină sare, prinsă între cele trei degete de la mâna dreaptă.
L-am prins şi în vremuri mai grele, când a fost revoltat pe cei care i-au furat viaţa.
L-am prins şi în vremuri mai bune, când i-au apărut cărţi.
Am tăcut, uneori, şi el şi eu.
Am scris câte ceva despre Poetul de la Castel, cu floarea lui de lilion.
Cronicile au apărut în revistele Provincia Corvina, Nova Provincia Corvina, Reflex, Citadela, Vatra Veche, Orient Latin, Ardealul Literar, Semne, etc. Multe cronici au fost publicate în revista de cultură „ Agero „ din Germania – Stuttgart – Revista electronică de cultură ” Agero ” , condusă de domnul Lucian Hetco, un  român care din Germania vedea mai bine decât cei din România.
Eugen Evu a mai fost şi în eroare, pentru că vremurile şi lipsa de fonduri pentru revistă l-au împins spre eroare, dar şi-a revenit destul de repede, depăşind momentul prin scris, prin cărţile despre care a scris, prin viaţa sa …
A ajuns la starea în care scrie încontinuu, convins că tot ce scrie înseamnă poezie, eseu, proză, reportaj, portret, povestire, poeseu, tristeţe, umor, obsesie. Inventează cuvinte, se inventează pe el, se întâlneşte cu prietenii prin scris, îşi uită prietenii prin detenta literară, pendulează între opere scrise, nescrise, texte cu ceas deşteptător…
Cine este Eugen Evu ? Poetul de la Castel, e proprietarul spiritual al castelului din Hunedoara. E un poet proprietar de Castel. Nu i-a fost retrocedat, l-a cucerit în momentul când ceilalţi dormeau. El a fost treaz.
Mai aşteptăm o antologie de autor, solidă, pusă în operă chiar de scriitor. Uneori pare că timpul nu mai are răbdare cu Eugen Evu, a căzut în poeseu ca statuile lui Michelangelo în stâncă …
 
EUGEN EVU. Născut la 10 septembrie 1944, în Hunedoara, Transilvania, România. Domiciliu: Hunedoara,  redacţia revistei Noua Provincia Corvina
BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ, câteva din cărţile publicate:
1. Toate iubirile, antologie, editura Facla, Timişoara, 1972;
2. Muntele mioritic, versuri, idem, 1976;
3. Umbra norilor, Ed. Bibliotecii judeţene Deva, 1976;
4. Cu faţa spre stea, versuri, Facla Timişoara, 1978;
5.Dragă omule…,poeme,  ed. Culturii Deva
6. Soarele de Andezit, versuri, Editura Militară, Bucureşti 1981;
7. La lumina mâinilor, versuri , Facla Timişoara , 1982;
8. Ţara poemului meu, versuri, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1983;
9. Aur Heraldic, versuri , idem, 1986;
lo. Incursiuni în fantastica realitate, reportaj (colaborare), Ed. Eminescu, 1986;
11. Ram cu oglinzi, versuri, Facla Timişoara , 1988;
12. Omul de zăpadă, omul de cărbune, versuri pentru copii , Ed. Ion Creangă, Bucureşti , 1988;
13. Aventurile lui Paparudă, povestiri pentru copii, 1996;
14. Miere sălbatică, versuri, Ed. Helicon, Timişoara , 1996;
15. Cartea de sub brad, versuri pentru copii , Ed. Emia, 1997;
16. Strugurii întunericului, versuri, Ed. Helicon , Timişoara , 1998;
17. Elegiile Corvine – Evroze, versuri, Colecţia  Biblioteca Provincia Corvina, 1998;
18. Grădinile semantice, versuri, Ed. Emia, 1999(volum aniversar)
19. Plângea să nu se nască, versuri, Ed. Signata, Timişoara , 2000;
2o.Luceafăr din lacrimă, eseuri şi pamflete, editura Signata ,2000;
21. Magnet – Ferestre fulgerate, eseuri, poeme, ediţie bilingvă, Colecţia  Provincia Corvina  (coautor   Magdalena Constantinescu Schlesak -Munchen.
22. Mic manual pentru copiii talentaţi, versuri, Colecţia Revistei Provincia Corvina, Hunedoara, 2001
23. Sărutul cu privirea, versuri, Ed. Signata, Timişoara , 2001;
24. Empatia Divina, eseuri, interviuri, poeme, ediţie bilingvă, româno-germană, în tandem cu Magdalena Constantinescu Schlesak,  Ed. Signata, Timişoara, 2001;
25. Tresărirea Focului vol I- jurnale, eseuri, meditaţii, consemnări, idiosincrazii- Ed. Signata, Timişoara, 2002(604 pagini).
26. Port rănile tale, poeme , editura Cogito , 2003
27. Stăpânul Jocului, versuri, volum aniversar 6o de ani -Bibl. Prov. Corvina”, 2004
28.Rezerva de duioşie, versuri, edit. Viaţa Arădeană,  2004
29.Rezerva de duioşie, versuri, ediţia a doua, edit . Viaţa Arădeană, 2005
3o.Transilvanian  Poems, 40  de  poeme  în limba engleză (trad M. Zavati Gardner şi John Eduard Gardner, Norfolk), U.K.-ed. ApliSoft, 2005
31.Port şi rănile tale, poeme –  ediţia a doua, ed. Călăuza v.b. , 2006
32. Tresărirea Focului vol II- Jurnal de idei – ( Briliantul şi Noaptea”, Cârtiţa pe acoperiş”, Cagule (teatru)  editura Corvin- 2006
33. Purpura iarna, poeme, editura Eubeea, Timişoara, 2006
34 Carte pentru preşcolari – Castelul / in tandem cu Ion Urda, Bibl Provincia Corvina 2007
35. Jurnal de idei / Cartea intalnirilor, 500 pag. editura Polidava
36. Le miroir vert/ Oglinda verde, editura Poetes vos plume PARIS / EDIZIONE BILINGVA, 2008
37. A doua carte a intalnirilor, editura Astra 2008, 900 pagini
38. A treia carte a întâlnirilor, editura Astra 2009, 500 pagini
39. Vânătoarea de curcubee, poeme editura Hestia 2009
4o. Baalamuc/ satire, Polidava 2009
41. Meandre, poeme, Astra, 2010
42. Gnoze şi descoperiri, eseuri , Pro Isis -2010
43. Ochiul Săgeţii, editura Emia, 2010
44.  Inclus în Storia della letteratura – Italia, vol I şi II ( 2008-2009) de  Paulo Borruto şi Maria Teresa Liuzzo..
 
A selectat şi editat antologia „ Şapte plus unu”, autori hunedoreni ( poezie şi proză)
 A îngrijit şi prefaţat- editat antologia tinerilor poeţi „ Inel de aur fără corb”
A editat antologia selectivă de poezie creştină „ Harfele Harului”- 250 pagini.
Categorii:GÂND
%d blogeri au apreciat: