Prima pagină > CARTEA, CREDO > Poezia religioasă românească. Ioan Alexandru – Nunta. Serial de Maria-Daniela Pănăzan

Poezia religioasă românească. Ioan Alexandru – Nunta. Serial de Maria-Daniela Pănăzan


Maria-Daniela Pănăzan

Poezia religioasă românească. Eseu monografic

Editura „Reîntregirea” – Alba Iulia, 2006.

 

IOAN ALEXANDRU – POET AL LOGOSULUI –

(Fragment)

 

Fără îndoială, venirea în lume a Mirelui Hristos, care şi-a ales Biserica pentru a-i fi Mireasă, este începutul celei mai tulburătoare Nuntiri în care prefacerea apelor în vin nu poate fi altceva decât un simbol al marii Euharistii, o Bucurie nespusă a celor care vieţuiesc în Biserica lui Hristos, care-L însoţesc în lunga cale a nuntirii veşnice.

Fiecare nuntă are conotaţiile unei Răstigniri şi ale unei Învieri prin Iubire. Cel puţin aşa spune unul dintre imnele intitulate Nunta:

„În rana mâinilor în coasta lui

În pulberea picioarelor străpunse

În cel mai sterp pământ al nimănui

Ne-au fost de nuntă creştetele unse”

Nunta este, la Ioan Alexandru, o şansă de mântuire pentru doi oameni care se iubesc. Ei trec, în nuntire, prin moarte, şi-apoi ajung în paradisul sfântului legământ. Nunta este „o imagine a comuniunii dintre Hristos şi Biserică. Înserată în relaţia intimă a Mântuitorului cu Ecclesia, căsătoria apare ca o ramificaţie a acestei uniri. Alianţa dintre soţi este, într-adevăr, o prelungire a comuniunii dintre Hristos şi Biserică (…) Nunta ţine de o realitate spirituală

nevăzută, care se împărtăşeşte celor doi miri într-un aşezământ văzut, conferindu-le puterea de a deveni asemănători unui model sublim, acela al unirii Mântuitorului cu Biserica.”173

Iar aşa cum Biserica-Mireasă călătoreşte pe valurile acestei vieţi cu Hristos-Mirele, tot aşa, la Ioan Alexandru, nunta este o mare călătorie, prin care „se intră în cosmosul real spiritual,

se iese din cosmosul sensibil, se iese din lume. Intrarea în cosmosul spiritual, întoarcerea acasă, descoperirea casei, acasă la, pur şi simplu este găsită o dată cu nunta.

Intrarea în casă, intrarea în cosmos se face prin poartă, această poartă magnifică de stejar, o capodoperă a artei lumii prin exemplarele ei desăvârşite. Deschiderea porţii nu-i spre lume, ci spre casă. Faţa porţii este precuvânt, este pronaos, este degustare din cele ce urmează, iar

ceea ce urmează este viaţa de după nuntă, începutul vieţii eterne.”174.

Taina nunţii este lumină mântuitoare, foc mistuitor:

„Nunta e taină de aceea nu se poate

Să ieşi din ea fără să mori

Suntem uniţi pentru eternitate

Oricât am fi în strai de muritori

Orice taină e-nfricoşătoare

Dar a nunţii e-n puterea lor

Cununile de flăcări fiecare

Împreună-s foc mistuitor

Inelul de pe deget nu-i podoabă

Ci cheia paradisului curând

Pot stele să se stingă mai degrabă

Decât să lunece din legământ”

Multe conotaţii au imnele iubirii alexandrine. Nu poţi să le atingi desăvârşirea zăbovind asupra lor doar cu câteva meditaţii. Şi totuşi mai merită adăugat celor zise faptul că, iubindu-şi Patria şi satul în care s-a născut, Ioan Alexandru a scris adevărate capodopere în

care a îngemănat Iubirea cu Nunta şi Euharistia dar şi cu sfârşitul vieţii.

În Nunţile, poetul foloseşte o comparaţie dezvoltată ce relaţionează nunta cu moartea, amintind parcă de alegoria mioritică. La Alexandru „nunţile la noi în sat/ Sunt la fel ca o îngropăciune/ Acelaşi e colacul spânzurat/ Aceeaşi smirnă sângeră-n tăciune

iar când „Părinţi şi fraţi şi neamuri în pridvor/Descoperiţi lacrimii făclie”, atunci „Şi steagul nunţiiintră-n agonie”. Plecarea din casa părintească simbolizează o plecare „din leagănul în care te-a născut/ Într-o covată să te frămânţi a pâine/ În prohodul care-a început/ te-or duce pruncii-n ţintirime mâine”.

Iubirea îl află pe creatorul de taine poetice în Ţinut românesc. Îmbisericirea satului românesc are semnificaţia unui ţinut rodnic care se înveşmântează cu iubire şi, primind Taina Euharistiei, ajunge să cunoască frumuseţea paradisiacă a celuilalt pământ:

„Că sunt iubit e marea fericire

Nainte de-a fi vrednic să iubesc

Că strigăt din pulbere de mire

De mii de ani de nuntă mă gătesc

Împodobit-am lumea cu-aşteptare

Oriunde o clipă capul mi-l înclin

Rodnicia trece-n sanctuare

Până apa se preface-n vin

Casele în alb sunt văruite

Zi şi noapte-ntruna înveşmânt

Prunci şi stele ţară şi ursite

Cu frumuseţea celuilalt pământ”

172 Idem, p. 98-99

173 Părintele Profesor Ilie Moldovan, Iubirea – Taina Căsătoriei.

Teologia iubirii. În Hristos şi în Biserică, vol I, Alba Iulia, 1996, p. 14

174 Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, vol.I, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 1978, p. 94

Maria Daniela-Pănăzan Lorincszi

Categorii:CARTEA, CREDO
  1. 29 iunie 2012 la 13:45

    Reblogged this on Hunedoara Evanghelică.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: