Arhiva
GABBATA ŞI MĂSLINII DE FOC!
CÂNTEC NOU
A venit pe pământ, a păşit pe ape,
a plâns fără să se ascundă,
a vorbit privind în ochii oamenilor cu dragoste şi
le-a zis adevărul,
a preschimbat apa în vin şi moartea în viaţă,
a vindecat de boli şi de neiubire,
a învăţat învăţătorii să spună adevărul,
a mâncat cu mâinile sale pâinea săracului, cea de toate zilele, cu gust de eternitate,
a tăcut,
a lăsat pauze între o zi şi alta pentru ca acolo,
între un netimp şi altul să pună misterul sării sau a unui pahar cu apă.
A trăit o săptămână unică pe pământ,
ne-a îndemnat să dăm cezarului ce este a lui,
dar să nu avem datorii către Dumnezeu
aşa cum avem către cămătari sau bancheri,
ori către FMI sau federaţie…
Nu ştiu cum a zărit o văduvă săracă umbrind trezoreria cărturarilor,
aerul era de aur sau poate frunza era de aur,
fructele nu se inventaseră acolo…
– Privesc la Tatăl şi tot ce face El, fac şi Eu!
– Doamne,… şi tu plagiezi? Am auzit un glas.
Nu am putut întoarce duios capul după cel ce întrebase,
semăna cu o piatră imponderabilă, bănuiesc,
plutea între Gabbata şi măslinii de foc ai lumii…
Constantin Stancu
UMOR DE MARŢI: REGULAMENT INTERN PENTRU ANGAJAŢI!
|
||||||
|