Arhiva

Archive for 2 decembrie 2011

CONSTANTIN MARAFET ŞI PRIETENII SĂI. Astăzi Emil Lungeanu. Doctore, iar mă doare o carte! Album literar…


Constantin Marafet:

Doctore, iar mă doare o carte 

Emil Lungeanu diagnosticat de criticii săi

– album literar – 
repere biografice şi literare ▪ opere ▪ publicistică ▪ prefeţe şi ediţii
îngrijite referinţe în volume ▪ referinţe în presa scrisă
referinţe în presa audiovizuală ▪ referinţe în presa virtuală
comentarii bibliografice ▪ consemnări despre autor
artele ca moştenire genetică ▪ amintiri din copilăria scrisului

Editura RAFET – 2011 –

 

 

Album Emil Lungeanu

Reclame
Categorii:CARTEA, CRONICĂ, literature

SCRIITORI LA ALBA IULIA: GEORGE HOLOBÂCĂ, DUMITRU HURUBĂ, RADU IGNA, CONSTANTIN STANCU…


Categorii:literature

CODUL CIVIL: PROPRIETATEA COMUNĂ


PROPRIETATEA COMUNĂ

 

– Instituţia proprietăţii comune este reglementată prin Codul Civil (articolele 631-686);

– Proprietatea comună presupune că, în temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire prevăzut delege, dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulţi titulari.

– Formele proprietăţii comune sunt următoarele:

● proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea), care poate fi:

► obişnuită, sau

► forţată;

● proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).

 

Coproprietatea obişnuită

– În cazul coproprietăţii obişnuite, fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară;

– Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile coproprietăţii, proporţional cu cota lor parte din drept;

– Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinaţia şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari;

– Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte din drept;

– Actele de conservare (de ex, întocmirea unui inventar) pot fi făcute fără acordul celorlalţi coproprietari,

– Actele de administrare (de ex, închirierea bunului până la 3 ani, încasarea de venituri etc) şi de dispoziţie (de ex, vânzarea bunului, grevarea lui cu sarcini) presupun acordul unanim al coproprietarilor, cu posibilitatea controlului judiciar în scopul suplinirii consimţământului coproprietarului care nu poate/refuză în mod abuziv încheierea actului de administrare;

– Acţiunile în justiţie, inclusiv acţiunea în revendicare, pot fi exercitate de un singur coproprietar.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor, dar hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar, nu sunt opozabile celorlalţi proprietari;

– de la regulile privind repartizarea beneficiilor şi a sarcinilor între coproprietari, exercitarea în comun a dreptului de folosinţă, actele de administrare şi de dispoziţie se poate deroga printr-un contract de administrare a coproprietăţii încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor.

Coproprietatea forţată

– se află în coproprietate forţată: ● bunurile considerate părţi comune, despărţiturile comune, bunurileaflate în proprietate periodică, bunurile care constituie amintiri de familie;

● bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele;

● bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri;

● orice alt bun comun prevăzut de lege;

– fiecare coproprietar poate exercita folosinţa bunului comun, cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari;

– cheltuielile pentru întreţinerea şi conservarea bunului comun se suportă în mod proporţional cu cota parte din dreptul fiecărui coproprietar.

Coproprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente

– Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor

respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată;

– Sunt considerate părţi comune:

terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei

coproprietăţi obişnuite;

fundaţia, curtea interioară, structura, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune, acoperişul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele

termice proprii şi ascensoarele;

instalaţiile de apă şi canalizare, electrice, de telecomunicaţii, de încălzire şi de gaze de la branşament/racord până la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum şi alte asemenea părţi;

● alte bunuri care, potrivit legii sau voinţei părţilor, sunt în folosinţă comună.

● coşurile de fum şi de aerisire, precum şi spaţiile pentru spălătorii şi uscătorii sunt considerate părţi comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilităţi în conformitate cu proiectul clădirii;

– părţile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi coproprietari, cu acordul a două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi sau de către adunarea generală a asociaţiei de proprietari, acolo unde există, cu aceeaşi majoritate;

– înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal;

– în lipsa unei stipulaţii contrare existente în titlurile de proprietate, cotele-părţi se stabilesc prin raportarea suprafeţei utile a fiecărui spaţiu locativ la totalul suprafeţei utile a spaţiilor locative din clădire.

– de regulă, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune, în proporţie cu cota sa parte;

– coproprietarii sunt obligaţi să permită accesul în spaţiile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii şi întreţinerii părţilor comune;

– în cazul distrugerii clădirii în întregime sau într-o proporţie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înţelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitaţie publică a terenului şi a materialelor de construcţie care au rezultat;

– încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor, încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru aceste părţi făcându-se prin hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor.

– imobilul, respectiv partea din imobil care rezultă din încetarea destinaţiei folosinţei comune se înscrie în mod corespunzător în cartea funciară pe baza documentaţiei cadastrale întocmite în acest scop.

În cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul ansamblurilor rezidenţiale formate din locuinţe individuale, amplasate izolat, înşiruit sau cuplat, în care există proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, este obligatorie constituirea asociaţiei de proprietari, care se organizează şi funcţionează în condiţiile Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Coproprietatea asupra despărţiturilor comune

– zidul, şanţul, precum şi orice altă despărţitură între două fonduri sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate prin uzucapiune;

– sunt semne de necomunitate următoarele: ● când culmea zidului este dreaptă şi perpendiculară spre un fond şi înclinată spre celălalt fond, zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată coama zidului;

● când pământul este aruncat sau înălţat exclusiv pe o parte a şanţului, se prezumă că şanţul este în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pământul;

● sunt considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre coproprietari:

– proprietarii fondurilor învecinate pot fi obligaţi la construirea unei despărţituri comune;

– înălţimea zidului comun se stabileşte de către părţi, dar fără a depăşi 2 metri, socotindu-se şi coama zidului;

– cheltuielile de întreţinere şi reparare a despărţiturilor comune sunt suportate de coproprietari, proporţional cu dreptul fiecăruia; în lipsa participării la cheltuieli coproprietarul renunţă la dreptul său de proprietate asupra despărţiturii comune;

– oricare dintre coproprietari are dreptul să sprijine construcţii ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligaţia de a lăsa 6 centimetri spre celălalt coproprietar şi fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini construcţiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun;

– înălţarea zidului peste limita zidului comun poate fi făcută de către oricare dintre coproprietari, cu obligaţia de a suporta singur cheltuielile de înălţare peste limita zidului comun, precum şi cheltuielile de reparare a părţii comune a zidului ca urmare a înălţării acestuia;

Proprietatea comună în devălmăşie

– există proprietate în devălmăşie atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune. De exemplu, dacă soţii au optat pentru regimul matrimonial al comunităţii de bunuri, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt considerate bunuri comune şi ele aparţin amândurora dintre soţi deopotrivă, fără a se stabili cât anume revine fiecăruia.

Sursa: Consiliul Superior al Magistraturii

Categorii:PRACTIC
%d blogeri au apreciat asta: