Arhiva

Archive for 23 septembrie 2011

UN GÂND DE DUMINICA: GÂNDURILE OAMENILOR AR PUTEA FI REPRODUSE!

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

GÂNDURILE POT FI REPRODUSE
 
Oamenii de știință de la universitatea Berkeley au conceput o modalitate de a decoda si recrea percepția umana.  
In fapt, tehnicile înregistrează activitatea sângelui in creierul oamenilor care privesc videoclipuri, după care computerele reconstituie imaginile privite, doar cat sa detecteze forme, contururi si obiectele mari.
Fluxul sanguin este înregistrat prin rezonanta magnetica funcționala (fMRI), iar datele au putut reproduce cu aproximativ imaginile pe care creierul le-a creat.
Activitatea creierului a fost ulterior introdusa intr-un soft care a învățat sa asocieze, secunda cu secunda, tiparele vizuale din videoclipuri cu activitatea corespunzătoare a creierului, dar informația vizuala este influențata de atenție, memorie si alți factori cognitivi.
Descoperirea ar putea face ca intr-o zi reproducerea viselor, a fanteziilor, amintirilor si altor imagini ale mintii umane sa fie posibila.
Aceasta abordare oferă o platforma de reconstruire a dinamicii interne a activității creierului, dar in prezent, nu suntem in situația de reproducere fidela a gândurilor, iar imaginile seamănă cumva cu picturile lui Vincent Van Gogh sau Jackson Pollock, intr-o zi proasta, fara inspirație, sugerează Mercury News.
Poate ca, in viitor, aceasta cercetare ar putea conduce la conceperea unei interfețe tehnologice prin intermediul căreia oamenii paralizați ar putea sa lucreze cu un computer prin intermediul mintii, se deschide un canal de comunicare in modul acesta.
Categorii:PRESA

TAXE DE POLUARE, DE LA CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

7 iulie 2011(*)

„Impozite interne – Articolul 110 TFUE – Taxă pe poluare aplicată cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor”

În cauza C‑263/10,

Iulian Nisipeanu

împotriva

Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj,

Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești,

Administrației Fondului pentru Mediu

 

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Categorii:PRACTIC

NOTE LITERARE LA UN ROMAN DE CONSTANTIN STANCU

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

SUFERINŢA ÎNTRE ARTĂ ŞI ELIBERARE

 

Scriitorul Constantin Stancu revine, surprinzător, în peisajul literar cu roman Pe masa de operaţie, după volumele de poezie sau critică literară publicate.

Romanul a apărut la Editura „Rafet”, Râmnicu Sărat – 2011 şi a fost premiat la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a, sub atenta organizare a omului de cultură Constantin Marafet.

Cartea abordează tematica bolilor personale pe fundalul bolilor spirituale ale lumii, cu accent pe valoarea fiecărui om şi punerea în lumină a destinului special al poetului într-o vreme a căderilor. Autorul a recurs la soluţia romanului modern, scurt, sugestiv, tragic, cu elemente de cultură implicită, tehnica literară folosită sugerând valorile creştine, puterea credinţei, drama personală imposibil de evitat într-o epocă agitată.

Eroul principal, în esenţă, nu are nume, îşi prezintă un fragment din viaţă la limita dintre a fi şi a nu fi, eroul poate fi oricine, până la urmă, pentru că boala nu poate fi evitată, face parte din logica ultimă a condiţiei umane, masa de operaţie este limita suportabilităţii durerii…

Romanul prezintă destinul pe mai multe planuri, unul real, unul spiritual, povestirea împletindu-se cu visul şi dragostea.

În concluzie, Constantin Stancu nu scrie nimic despre crime, dar prezintă faţa morţii, evită erotismul, punând accentul pe dragoste, simplu, ca relaţie necesară, nimic despre complotul organizaţiilor secrete, totul despre boala nevăzută şi durere…

Un roman aparent simplu, dar cu un mesaj pătrunzător, Dumnezeu mai vindecă oameni, acolo unde limitele civilizaţiei sunt evidente, metalimbajul mesajului fiind evident.  

Operaţia este una fizică şi una spirituală, de fapt ţinta fiind operaţia spirituală, iar suferinţa este şcoala prin care trece individul în vremurile din urmă. Deşi scriitorul atinge drama poeţilor în lumea modernă, de fapt totul e o metaforă, poetul este cel care iubeşte viaţa, dar numai în oglinda morţii înţelege valoarea supremă: viaţa este un dar care merită apreciat la adevărata valoare…

Categorii:ESEU

PILDELE, ECHIVALENŢĂ DE EUGEN DORCESCU. Gândul pentru duminică!

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

DE LA EUGEN DORCESCU

 

Înlătură-l pe batjocoritor!

Alungă-l!Şi-ai să vezi: N-or să mai fie

Zâzanie, conflicte, zavistie,

Nici defăimări, nici certuri, duşmănie.

Plecarea lui aduce moartea lor.

(22,10)

Să nu mănânci din pâinea celui care

Se uită cu ochi răi. Să nu pofteşti

Bucatele-i, de-ar fi şi-mpărăteşti.

Chiar dacă te îmbie, sus şi tare,

Zicându-ţi: Bea, îmbucă ce doreşti!,

În suflet poartă cugete haíne

Şi inima lui nu e pentru tine.

De-aceea, pe-ospătar şi pe paharnic

Respinge-i. Gustă prânzul tău modest.

Altfel, curând vei vomita amarnic,

Te vei căi. Şi praful s-a ales

Din graiul tău cu gentileţe dres.

Ţi-ai risipit cuvintele zadarnic.

(23,6-8)

Te poţi sfădi de multe ori în viaţă

Cu semenul potrivnic. Cauza ta

O poţi sustine-oricât şi apăra.

Dar taina altcuiva n-o da pe faţă.

Căci cel care se află lângă tine

Şi-aude ce rosteşte glasul tău

O să-ţi scornească-n preajmă nume rău

Şi te va umple veşnic de ruşine.

(25,9-10)

Dacă vrăjmaşul tău este flămând,

Dă-i să mănânce. Dacă-i este sete,

Dă-i apă. Căci, astfel, cărbuni arzând

Vei răsturna în ţeasta-i peste plete.

Şi Cel Etern, din slavă şi tărie,

Pentru ce faci îşi răsplăteşte ţie.

(25,21-22)

Nebunului nu-i spune nebuneşte

Ce te-ai gândit că merită să-i spui.

Ca nu cumva, vorbind cum el vorbeşte,

Să pari şi tu nebun, asemeni lui.

Pildele, traducerea şi echivalenţă de scriitorul Eugen Dorcescu

(26,4)

Categorii:CARTEA, CREDO

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ LA EUGEN EVU. De ce scriu?

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

AMOR FATI? AMOR DEI?

Eugen Evu

Motto: Orice revenire pe text ar

spune aceleaşi lucruri, dar mereu altfel.

 

DE CE SCRIU?

 

Întâi dintr-un impuls al jocului, ca să suport o realitate a sărăciei, absurdă, nedreaptă: eram un copil neobişnuit de frumos, am înţeles devreme că asta era ca un dar, însă şi un motiv de invidie, mă zădărau unii „frumosule“, mă muşcau fetele cu ochiade dulci, devenisem narcisic. Am scris poezii în joacă, arta are ceva de tril, are-n ea miezul incantatoriu, este un limbaj de preludiu, de chemare, te înţelegi prin inimă cu ceilalţi. Dar jocul a devenit altceva; am fost cîntăreţ (performant!) şi îmi cântam textele.

Am cultivat eufonic acest imbold, această nelinişte, această zestre dinspre părinţii mei, ţărani strămutaţi la oraş; am continuat să scriu fără încetare, să ard de propriu-mi foc cum spune Eminescu

în geniala-i Odă!!! Am aflat apoi, în exprimarea scrisă, o dimensiune interioară cumva mai vie, mai umană, paralelă cu a oralităţii, cea vorbită.

Am înţeles că ceea ce iubesc este Iubirea. Am căutat-o prin poezie. Felurimea de „motivaţii“ ulterioare, poate fi adusă din condei, dar ştiu că aş vorbi de acelaşi lucru: o imperioasă nevoie de

a comunica într-un stil afectiv. Scrierea poetică a devenit pentru mine autocunoaştere, psihoterapie ca instinct superior, modulatoriu.

Pe leit-motivul DE CE… De ce sunt, de ce există noroc şi nenoroc, de ce ne lovim între noi, de ce unii urăsc, neputînd a iubi?… Ca să suport lumea, să o îmbunez (cea imediată) scriam, îmi cultivam

crezul că voi fi înţeles de cei ce sunt asemeni mie, că voi fi auzit, poate preţuit, iubit cum iubeam eu. La 17 ani, „captat“ într-un cerc literar, aveam să asaltez revistele, să public, încurajat de nume mari,

care-mi întăriră convingerea că am un destin poetic, aşa îmi voi „răzbuna“ sărăcia, voi răspunde iubirii cu iubire…

Scriu să nu-mi pierd minţile! De fapt scriu pentru că altfel n-aş avea sentimentul cel mai durabil pentru mine, că SUNT; sufletul meu are ecoul reconfortant, magic, ERGO SUM. Sufletul este pridvorul Spiritului.

Scriu pentru a-mi încetini moartea, cea zilnică; pentru a da sânge proaspăt, transfuzie, uluitor de expresivei Limbi Române, încă româneşti, cea mai poetică limbă europeană!… Prin aceea că, paradoxal, modulează semantic şi creator, înnoitor, o seamă de altoiuri, toate ramificate pe butucul străvechi al Sufletului Originar din acest spaţiu urieşesc. Scriu pentru că sunt din ţara lui Densuşianu, Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Blaga, ţara lui DOR, mai mioritică decum manoleică, mai Moartea Căprioarei decum Nichita, necum fracturismul, nicidecum cioranismul. Voila!

Scriu ca să mă rog mie însumi, să-mi autoprogramez subconştientul, să-mi transcend Memoria; să trăiesc poezia în mod isihasmic; să refac zilnic (mai nou şi în somn!) legătura dintre inima şi creier.

Creierul creierează (nu creiază), inima simte, pulsaţia ei ritmează ceva ce se aude — comunică ÎN SUS, ca în rugăciune.

Scriu ca să înfrumuseţez proza, derizoriu; scriu ca să exprim interiorul ninsorii, interiorul iubirii negîndite, interiorul rezonant cu eternul, scriu ca să înfloresc Eterul, să digitalizez Astralul… Scriu

ca să mă justific, să adeveresc Fiinţa, să îmi cultiv Memoria prin inspiraţie, spirit; scriu ca să nu mă înstrăinez în lume, să mă trezesc zilnic spre lume. Scriu ca să ocrotesc în mine ceea mi-e dat ca

zestre cromozomială!

Scriu ca să mor mai încet, să mă pregătesc, să suport inerenta despărţire de cei dragi. Mi-e drag de lume, sunt lumesc, mi e dor de oamenii viitori; mi-ar fi ruşine să ne judece pentru câte rele fac unii, probabil cei ce neputînd iubi, urăsc. Scriu ca să îmi recalibrez aritmiile de după suferinţe. Scriu ca să aflu cine suntem, cine a fost să fim, de ce trăim primejdia de a deveni (prin cădere) Neoameni.

Atunci ce? Entităţi luate-n control de Altceva?

Scriu ca să las în cărţile mele adevărata poveste a mea, a noastră. Fie şi codificată; eu am o eufonie înnăscută, am în suflet incantaţia, descântecele, doinele (străvechile DAINE); eu am în mine

ceva care mi-a fost dat, trebuie să transmit. Scriu poezie, la asta mă refer. Sunt dator să o scriu pe a mea, să ţină pasul şi drumul cu marea poezie a noastră. Românii au natură poetică, au geniu

liric, adică geniul creativ, în plan superior, imitatio Dei. Poezia este şi autocunoaştere şi cunoaştere de graniţă, este invenţie, intuiţie, dezvăluire a Fiinţei, înnoire, reproiectare, REVENIRE. Reiese că scriu

pentru mine dar implicit pentru ceilalţi, pentru cei care receptează, percep valoric semnalul emis de mine. Sunt un euristic! Scriu, ci nu versific, nu fac cronici rimate! Boala celui care scrie este scriitura,

manierismul, fascinaţia surdă a modelelor, imitaţia, ci nu ţipatul şi melodia originale.

…Nu aparţin vreunui curent literar, deşi grilele acestea ciclice, într-un fel, pragmatizează necesar istoria devenirii culturale şi prin poezie. Aparţin unui Melos Străvechi, ramificat de noi, într-o Coroană

ce creşte, ca Arbore al Vieţii. Poezia are şi un luciferism în ea „dar are şi Elogiul restituit Creatorului. Poezia îmblânzeşte omul, adică fiara care — ochi neavând, — face din sărut muşcătură; face din

gheare-mbrăţişare; face din dorinţă, foame. Poezia are harul de a ne împăca cu „învăţarea de a muri vreodată“, remember „Odă-n metru antic (deci subcuantic). Poate Atlan(tid)ic…

Am aparţinut mişcării literare hunedorene, eteroclite, dar cu patru-cinci oameni modelatori, unii în programul Şcolii de la Sibiu.

N-am devenit proletcultist deşi am avut rătăcirea indusă de regim, de „tătucii“ pseudo-mesianici; unii călare pe „capul trebii“ şi azi. Am fugit la timp de ăştia! Este tragic că ei există, lucrează,

violează conştiinţele; îi ignori sau îi sfidezi, probabil că sunt un rău necesar, horribile dictu.

Curentul literar care mă ţine treaz, mă provoacă şi mă pasionează, este cel care vine din viitorul imediat, este prefigurat de generaţia următoare… Aş vrea să fiu, în scrisul meu poetic, în legătură

cu ei, să fiu armonic cu ei, căci suntem Descendenţi cu toţi…

Scriu uneori deoarece sunt indignat, nu suport nici azi injustiţia, proliferarea non-valorilor, cyborgismul sinistru; nu suport parvenitismul, ipocrizia, triumful efemer dar devastator al urâtului; ruptura

dintre vorbe şi fapte, minciuna. Recitiţi opera politică a lui Eminescu, egal de genială cu cea poetică! Ştiu, de la Socrate ştiam, care este preţul. Dar preţul îl ştim de la Hristos. Totuşi, implacabil

parcă, va trebui să depunem mărturie, să ardem. În cele de cărţi ale mele, verificabil şi straniu pentru mine, cuvântul cel mai des repetat (de mii de ori!) este cuvântul LUMINA.

Nu ştiu cine „sunt eu ca scriitor, de unde vin şi unde mă duc“…

Este întrebarea la care poate răspunde însăşi viaţa fiecăruia. Fizic vorbind, oriunde „mă duc“ (ci nu merg) — adică EU mă duc (port) pe MINE (corpul meu?) — voi fi un Român. Unul deşteptat în lume;

ocrotit de CINEVA, încercat mereu de CINEVA, dornic a Ajunge Undeva, într-un Acasă temporar pierdut.

Avem în noi harta Paradisului. Avem şi Drumul. În mod special, avem în noi mila, duioşia, compasiunea faţă de semenul suferind; şi ne revoltă suferinţa Naturii… Nici o făptură, căci făpturile au

neştire de moarte, de viaţă, de A FI, nu ştie că Omul DEVINE, în vreme ce, darwinist oarecum, toate „devin“… Dar devenirea noastră este în programul divin, al Creatorului, iar dacă distrugem cu

ştire, ne insultăm originea. Nu am în mine nostalgia nemuririi; luciferismul ne este întru un prag mai înalt, solarian.

Este reînnoitor, pulsează în noi lumina Învierii.

 

EUGEN EVU

 

Din cartea:

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ LITERARĂ

Scrisul ca religie la Români, în preajma Anului 2000

vol. I

 

Un „document de conştiinţă colectivă“ conceput şi orânduit de Artur Silvestri

Editura „CARPATHIA PRESS”, 2 0 0 6

 

Categorii:CARTEA, literature

CRONICI TV (6). Serial de Dumitru Hurubă

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

FRAGMENT DIN CARTEA:

CRONICI TV – din rezervaţia zăpăciţilor de tranziţie

 

CUPLURI CARE AU ZGUDUIT LUMEA

În lunga şi zbuciumata sa istorie, omenirea şi-a înfrumuseţat sufletul retrăind – cum a dus-o priceperea şi interesele –, iubirea dintre marile cupluri: Paris şi Elena, Ulise şi Penelopa, Tristan şi Isolda, Dante şi Beatrice, Petrarca şi Laura,  Emil Constantinescu şi Zoe Petre, Adrian Năstase şi Mugur Mihăescu… Ceva mai încoace spunând un DA, cam parkinsonic, e drept,  şi Traian Băsescu & Theodor Stolojan, după cum s-a putut constata la emisiunea “Marius Tucă show” – ţineţi aproape!  În treacăt fie spus, dacă Florin Segărceanu şi Adrian Marcu s-ar fi bazat pe  “dublul” Năstase-Mihăescu în meciul de tenis cu Ecuadorul, românii ar fi valsat în ritm de oină pe arena din Quito, ecuadorienii s-ar fi naturalizat în apa Amazonului, iar fraţii Lapentti ar fi făcut plajă pe malul Voislavei murmurând sadovenian: “Acolo şezum şi plânsem”… Am această convingere, mai ales după ce am văzut cuplul în cauză  la emisiunea “Teo” şi l-am auzit pe Domnul Prim-ministru cântând şi mirându-se vesel ce melodie interpreta, deşi părea tot mai convins că era vorba despre o compoziţie proprie în primă audiţie. Cel puţin la această concluzie a ajuns, în urma unei psihanalize, vecinul şi prietenul meu Haralampy, psiholog şi psihiatru.

N.B.Respectiva operaţiune freudiană a fost efectuată după un test-şablon preluat din Occident, cu aplicarea normelor metodologice elaborate de un colectiv de specialişti în copi-raite(!), coordonat de Domnul ministru Mircea Beuran şi sub înaltul patronaj ocrotitor prezidenţial şi guvernamental.

În ceea ce priveşte şlagărul interpretat de Domnul Prim-ministru, aşteptăm CD-ul difuzat prin canalul Etno Tv la emisiunea lui Aurelian Preda).

…Privind la Teo (şi la sclava sa Tanţa) cum se zbuciuma eroic şi turuitor asemenea unei mori plutind în derivă  pe Siret – Sadoveanu aflându-se la vânătoare în Deltă cu Petru Groza – ne-am dat seama că, sub ochii noştri, se năştea o campanie electorală distrugătoare pentru opoziţie. Acţiunea propriu-zisă urma să fie organizată şi condusă după o strategie subtilizată (plagiată ?) de la cuplul Blair-Bush (înainte de căderea Bagdadului şi a lor în dizgraţie) de maiorul Garcea aflat în vacanţă mare pentru a lucra sub acoperirea sintagmei “director artistic de imagine” (sau cam aşa ceva) pentru campania electorală adrianastasistă. Şi, pe loc, din motive în veci inexplicabile, am şi citit pe ecranul memoriei un fragmenţel superb: “Când cu ciuma lui Caragea, orăşenii fugeau(?) prin sate, iar sătenii prin pustii.” Eu ?!, ar zice imediat Topârceanu, “…Ba mata eşti tip ridicol!/Eu n-am scris nici un articol/(Întru apărarea Muzii,)/Despre cel la care/Pare/Că-mi faci treizeci de aluzii.”//. Sau, dacă tot am intrat sub incidenţă literară, parcă-l aud pe-un ardelean (cult!) exclamând:

-Ay, trăzni-m-ar! De-i punea Salinger pe ăştia doi De veghe în lanul de secară,  mâncam la pită goală mai cu nesaţ ca Domnu’ Năstase mămăligă cu smântână şi chiftele cu crumpeni la Iaşi. Mă cuget că, Doamne feri, să nu se fi ars, că era cam în grabă…

 

Poşta redacţiei. (Unui ardelean). Nu. Deocamdată. Mai reveniţi(-vă).

Categorii:CARTEA

ORĂŞTIE ŞI CARTEA VECHE ROMÂNEASCĂ (4). Serial de Ştefan Nemecsek. Lista lui Ştefan Moldovan din 1857, cel care a trăit la Haţeg!

23 septembrie 2011 Lasă un comentariu

ORĂŞTIE ŞI CARTEA VECHE ROMÂNEASCĂ

 

Fragment din

CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE

De Ştefan Nemecsek

 

 

Adăugăm la înşiruirea numelor de copişti hunedoreni pe acela al lui Solomon Raboi din Sălaşu de Sus care a scris, în secolul al XVIII-lea un „Prăznicar”28. Datează tot din secolul al XVIII-lea un

„Ceaslov” (afl at la Muzeul din Deva), cu însemnarea care ne spune: „Coneţ Pascalie sa fi nit, scris-am eu Popa Pătru din Delari (Ghelari n.n.) şi am început a scrie în luna martie, în 25 de zile şi am sfârşit în 30 de zile, scris-am eu, văleat 1740”29. Putem concluziona, din această scurtă prezentare a istoriei cărţii româneşti vechi, că prevalează cărţile scrise de mână, iar geografi c predomină Ţara Haţegului. Din singurul titlu de carte tipărită la Orăştie „Palia” (1582), nu se păstrează nici un exemplar în judeţul Hunedoara.

Îndreptându-ne spre secolul următor, cel de-al XIX-lea, nu putem exemplifica titluri de carte veche tipărită ori scrisă de mână într-una din localităţile hunedorene dar nu putem eluda vrednicia unei înalte feţe bisericeşti care s-a preocupat de identificarea şi evidenţierea cărţilor româneşti vechi. În vremea când a deţinut funcţia de vicar al Ţării Haţegului, istoricul şi omul de cultură Ştefan Moldovan, la cererea canonicului, profesor la Blaj, Timotei Cipariu, prefect al tipografiei blăjene, în urma „vizitaţiunii canonice” la bisericile greco-catolice din vicariatul Haţegului,

Ştefan Moldovan a întocmit o Listă – catalog cu titlurile, numărul şi chiar starea de conservare a cărţilor vechi româneşti păstrate atunci. Terminată în iunie 1857 această „Listă” care prezintă încă interes bibliologic, cuprinde: 795 de cărţi româneşti vechi, 191 de titluri, 40 de cărţi neidentificate, incomplete şi 22 de titluri de carte manuscrisă (unele sunt colligat)30. Am socotit că este drept să-l includem pe acest reprezentant al înaltei ierarhii bisericeşti transilvănene care a trăit o vreme la Haţeg, în această scurtă istorie a cărţii româneşti vechi scrisă, rămasă sau pornită la drum din locuri hunedorene, având în vedere că este singura personalitate hunedoreană de dinaintea istoriei noastre contemporane, care s-a preocupat sistematic de catalogarea cărţii vechi româneşti hunedorene.

Categorii:CARTEA
%d blogeri au apreciat asta: