Prima pagină > CARTEA, literature > PARADOX 6. Serial de Florentin Smarandache. Fragmente din Sixth International Anthology on Paradoxism. Ce este paradoxismul? Bancurile o sursă originală pentru literatura paradoxistă. Folclorul modern…

PARADOX 6. Serial de Florentin Smarandache. Fragmente din Sixth International Anthology on Paradoxism. Ce este paradoxismul? Bancurile o sursă originală pentru literatura paradoxistă. Folclorul modern…


PARADOX 6 – Editor – Florentin SMARANDACHE

Sixth International Anthology on Paradoxismlorul

 

 

Partea II-a – Ce este Paradoxismul?

 

Paradoxismul s-a născut din dorinţa de exprimare liberă (specifică tuturor românilor aflaţi sub regimul comunist) şi ca o reacţie la regimul dictatorial ceauşist, unde cenzura, coroborată

cu promovarea şi publicarea doar a celor ce lăudau sistemul, închidea bariera publicării şi afirmării celor care nu se supuneau “rigorilor” acestui sistem.

“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar împotriva unei societăţi închise, România anilor 1980, unde întreaga cultură era manipulată de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalţi, nu puteam publica aproape nimic. Şi-atunci am zis: hai să facem literatură… fără a face literatură! Să scriem… fără să scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei păsari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie să-l scrii, fiind mai palpabil şi perceptibil decât nişte semne aşternute pe hârtie, care, în fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de către observant a observatului,

iar orice traducere falsifică într-o anumită măsură. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘ţăranii cosind’ un “poem semănătorist”, ‘visul cu ochi deschişi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea în dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversaţia în chineză pentru un necunoscător al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discuţiile alternante ale călătorilor, într-o gară, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (intertextualism).

O clasificare pe verticală? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.

Altă clasificare în diagonală: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufletească”, “poem obiect/lucru”. În pictură, sculptură analog – toate existau în natură, de-a gata.

Deci, un protest mut am făcut! Mai târziu, m-am bazat pe contradicţii. De ce? Pentru că

trăiam în acea societate o viaţă dublă: una oficială – propagată de sistemul politic, şi alta reală. În mass-media se promulga că ‘viaţa noastră era minunată’, dar în realitate ‘viaţa noastră era mizerabilă’. Paradoxul în floare! Şi atunci am luat creaţia în deriziune, în sens invers, sincretic. Astfel s-a născut paradoxismul”. (Florentin Smarandache)

A scris enorm şi a publicat puţin până la cei 34 de ani câţi avea când a părăsit clandestin România, multe din operele scrise în ţară fiind publicate abia după stabilirea în America.

La ora actuală, datorită unui efort susţinut din partea iniţiatorului şi promotorului acestui nou curent literar de avangardă, Florentin Smarandache, paradoxismul a câştigat sute de adepţi în întreaga lume: Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Anglia, India, Israel, Irlanda, Italia, România, Rusia, Spania, America. Putem vorbi, aşadar, deja de o şcoală paradoxistă în adevăratul sens al cuvântului.

Ca orice noutate, paradoxismul şi-a găsit nu numai adepţi, ci şi critici. Dintre teoreticienii care au văzut în paradoxism un curent avangardist de o reală valoare, îi vom aminti aici doar pe

cei care au elaborat lucrări programatice de analiză: Constantin M. Popa (Miscarea Literara Paradoxista / The Paradoxist Literary Movement), J. M. Levenard, I. Rotaru, A. Skemer

(Anthology of The Paradoxist Literary Movement), Florin Vasiliu (Paradoxim’s Main Roots) şi Titu Popescu (Estetica paradoxismului).

Dintre cei care critică negativ paradoxismul, îi putem aminti aici pe Nicolae Manolescu şi Ion Rotaru, părerea celui din urmă fiind destul de concludentă asupra punctelor considerate slabe în teoria noului curent, care-i scria lui Florentin Smarandache, într-o scrisoare datată 30 aprilie 1992, următoarele: “Aşa şi … iartă-mă, Mişcarea, “Movementul” olteano-vâlcean din Arizona. Ce capodopere (în afară de Urmuz?!) – bietul Urmuz – a dat avangarda românească

interbelică? Niciuna! Ce capodopere va da Movementul olteano-vâlceano-arizonesc? Pot să-ţi spun de pe acum cu maximă siguranţă: Niciuna! Viitorul va pronunţa asupra operei dumitale o sentinţa fără apel. Eu sunt acel viitor şi-ţi spun: Nu! Este un necesar Non-Non! Ehei, bine ar fi dacă te-ai fi gândit să scrii nişte Non-Nonpoeme, adică nişte Poeme adevărate, fie şi măcar până la gleznele Otiliei Cazimir şi ale lui Topârceanu. Tot era o mica piatră pusă cât de cât trainic peste o alta.”3

După cum s-a văzut, ceea ce se critică în primul rând la acest curent literar, este acest continuu Non-, Anti- etc. (nonpoeme, anti-literatură). Însă, cum bine observa C. M. Popa,

“Non”-ul şi “Anti”-ul din manifestele paradoxiste au un caracter creativ, nicidecum nihilist. Apoi se mai spune că acest mod de a face poezie nu este artă, că desfiinţează arta. Întradevăr,

aceste omniprezente non- şi anti, particule omniprezente, magice am putea spune, ale paradoxismului, desfiinţează arta din temelii – este vorba însă de arta tradiţională, pentru a o reînfiinţa, a o aşeza pe o altă temelie, mai puternică, temelie care-i poate asigura reînvierea.

Am putea spune că paradoxismul cu veşnicele lui paradoxuri şi negări este un joc: jocul de-a arta. Şi nu am greşi prea mult. Însă nu trebuie să uităm că ludicul, aceasta trecere, cel puţin la nivel mental, de barierele impuse de raţiune, a dat, de cele mai multe ori, startul marilor descoperiri. Iar lui Florentin Smarandache nu-i este ruşine să recunoască că “s-a jucat”, a experimentat (experimentul jucând un rol crucial în ideologia paradoxismului): “Bancurile populare, la mare vogă în ‘Epoca’ Ceauşescu, ca o respiraţie intelectuală, au fost

surse de inspiraţie superbe.” Prin această joacă, prin aceste 3 idem, pag. 10-11“experimente bazate pe contradicţii s-au adus termeni noi în ştiinţă, artă, filosofie, chiar şi noi proceduri, metode, algoritmi de creaţie. Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea sensului, de la figurat la propriu, interpretări în contra-sens ale expresiilor şi clişeelor lingvistice etc.”

Categorii:CARTEA, literature
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: