Arhiva

Archive for 22 august 2011

UN OM REZEMAT DE UN ZID, OCTAVIO PAZ ŞI POEMELE CARE BIRUIE MOARTEA


PREMIUL NOBEL CA SEMN

 

Octavio Paz -1990

 

În anul 1990 premiul Nobel pentru literatură a fost atribuit lui Octavio Paz. Un poet intră în galeria celor cu premiu la rever şi poemul în inimă. Întâlnirea dintre viaţa reală şi sufletul poetului este una şocantă care produce fulgere în spiritual. Nu –mi vine să cred că laureatul premiului Nobel a avut o funcţie importantă: a numărat banii într-o bancă, banii uzaţi care apoi se ardeau. Mirosul banilor uzaţi poate înnebuni un poet, e un miros care e mai mult decât moartea. Dar viaţa unui poet nu poate fi pusă între  paranteze, este chemat să facă de toate pentru a cunoaşte totul şi a fi martor al creaţiei continue.

Octavio Paz a avut multe activităţi pentru a-şi câştiga pâinea, uneori imaginaţia noastră nu poate cuprinde acest lucru. Cele mai neînsemnate lucruri din lume pentru lume nu înseamnă nimic, dar înseamnă totul pentru un poet. Viaţa reală este contrabalansată de poezia vieţii în sine ca viaţă. Sub un nim, adică sub un arbore el se va căsători cu Marie Jose, nimul dând o bogată umbră, iar din rădăcină şi din coajă se pot fabrica produse ale industriei farmaceutice, frunzele putând fi folosite la igiena dentară. Aproape simbolic totul, copleşitor, dincolo de starea de destin.

Poate că poetul a datorat mult bunicului, personaj important care a avut o contribuţie semnificativă în viaţa intelectuală a Mexicului, preocupat de temele majore a incaşilor. Chiar şi tatăl poetului a fost un intelectual strălucit, dar dincolo de rădăcini, există poetul ca poet, depăşind limitele timpului.

Prima ieşire în lume a poetului, contactul cu realitatea produce valuri în fiinţa sa. Scrie poemul „ Între piatră şi floare „, ca reacţia la viaţa acelor ţărani mexicani care trăiau într-un  mediu capitalist impersonal, pe care aveau puterea să-l ignore. Mizeria faţă în faţă cu banul. Ieşirea poetului din casă pur şi simplu provoacă poezia, uneori dureroasă, alteori plină de bucurii.

1937 – participă la un congres al scriitorilor antifascişti la Valencia – Spania, dar se întoarce în Mexic şi scrie la revista” Taller „, unde sunt promovaţi tinerii scriitori.

1943 – este prezent în America şi cunoaşte mişcarea poeziei tinere din acea vreme, iar din 1945 intră în activitatea diplomatică.

Ajunge în Franţa, cunoaşte suprarealismul şi acolo scrie „ Labirintul Singurătăţii „, care marchează identitatea sufletului mexican, dar participă la multe întâlniri culturale, alături de Andre Breton şi Benjamin Peret.

Ca diplomat în India cunoaşte cultura din acea zonă a lumii şi rămâne impresionat de multiplele posibilităţi de expresie  a sufletului uman, indiferent de locul geografic.

După ce renunţă la activitatea diplomatică se înscrie în activitatea protestatară a studenţilor, suflul poetic al vremii marcând opera şi omul.

În anii  70 este prezent în viaţa literară şi politică prin două reviste „ Vuelta „ şi „ Plural”, apoi în anul 1980 devin doctor al Universităţii „ Havard „. Ca om de cultură a scris mult, a fost tradus în multe limbi, a tradus importante lucrări culturale, a scris poeme, eseuri şi a fost activ în viaţa naţiunii sale, punând o amprentă asupra operelor de expresie spaniolă.

S-a născut în anul 1914, a murit în anul 1998, iar în anul 1990 a fost laureat al premiului Nobel pentru literatură.

Creaţia sa a fost marcată de marile teme ale poporului mexican şi sud american. Calendarul aztec este o piatră a soarelui grea de 25 de tone şi un  diametru de 3,60 m, şi este cheia poemului cu acelaşi titlu – „ Piatra soarelui.„

Pentru a înţelege poemul trebuie să cunoşti rolul calendarului aztec. Cifra 584, după sistemul numeric maia, are numeroase semnificaţii, poate putând fi regăsite în ebraica veche, cu simboluri şi semne care marchează viaţa omului. Reluarea lecturii acestui poem se impune, poezia este mai mult decât o scrie frumoasă, este deschiderea spre divinitate. Ziua de 24 de ore, două părţi, 12 ore şi 12 ore, început şi sfârşit, ca în alfabetul ebraic vechi. Regele şi regina născuţi din nou în cea de a treisprezecea oră. Semne, dincolo de semne poezia şi poetul.

Sunt versuri care marchează un sens profund în poemul „ Piatra soarelui „ : „ mă pierd în trupul tău precum în lume „; „ zid despicat în două jumătăţi/ ca piersica de curgerea luminii „; „ memorie cu coridoare nesfârşite „ ; „ şi trupul tău fântână fără ieşire „ ; „ totul devine altceva şi-i sacru/ e centrul lumii orice încăpere, …” ; „ când se sărută doi lumea se schimbă „ …      Exemplele pot continua.

Versurile din poemele lui Octavio Paz  par a fi extrase dintr-o carte sacră, scrisă cu mult timp înainte. Sensul poemelor este unul înalt care scapă lumii moderne, cu toate că lumea are nevoie de aceste stări de creaţie. Pentru Octavio Paz poezia este religia secretă a lumii moderne. E o mărturie a sa care ne pune pe gânduri în această perioadă de potop informatic. Eliot Weinberger a scris că pentru Octavio Paz revoluţia cuvântului este revoluţia lumii .şi totul trebuie să se reîntoarcă la unitatea mitică dintre cuvânt şi lume, dintre suflet şi trup, dintre om şi natură, dintre eul omului şi alţii. Semnele despre poet sunt relevante, pentru că ne trimit la începuturile lumii, când totul părea în regulă, inclusiv omul, sau mai mult omul, în mijlocul creaţiei.

Opera poetul a fost strânsă în antologia „ Poemas „ – 1981 şi apoi în antologia „ Collected Poems „ – 1987. Memoria nu se arde pe sine, starea poeziei biruie moartea, pare să reiasă din scrierile poetului.

 

„ Unii îmi vorbeau despre patrie./ Dar eu mă gândeam la un pământ sărac, / la un sat cu pulbere şi lumină/ la o uliţă şi un zid / şi la un om tăcut rezemat de un zid. La pietrele acelea sub soarele mlaştinii/ şi la lumina ce se dezbracă în râu …” ,

versuri din poemul „ Motive pentru a muri „

 

Constantin Stancu

Categorii:CARTEA, CRONICĂ

POEMELE ÎNFLORIRII, JOC ÎN LUMINILE MUREŞULUI LA MIRON ŢIC.


Categorii:CARTEA

OCHIUL DE LITERE, POEZIA DIN INIMĂ, CÂND CIREŞII IAU FOC


                    O ALTFEL DE VEDERE

 

 

“ Ochiul de litere “, este o antologie a scriitorilor nevãzãtori participanţi la Concursul de creaţie literarã “ Paşii profetului “ – Oradea, Editor “ Bibleoteca Revistei Familia “ , 2002. Titlul este incitant, ne provoacã la o altfel de vedere, scriitorii par a vedea ceea ce este dincolo de cuvinte, cautã şi gãsesc o certitudine a luminii interioare…. Uneori cei care au ochi nu vãd, iar cei care nu vãd în afarã, spre lume, vãd în interiorul unui tãrâm mirific, vãd cu inima … De aceea este importantã  aceastã o altã vedere, spre infinit … Talentul nu este condiţionat de concepţiile umane dspre daruri, sunt daruri care vin de sus, iar efortul în plan spritual al scriitorilor nevãzãtori, este demn de urmat de cei care vãd şi … nu vãd, în adevãr …

Ceea ce atrage la aceastã carte este curãţenia versului, a spunerii, parcã poemele descoperã cititorului o puritate pierdutã, scriitorii, care, dincolo de trup, vãd cu ochii sufletului, privesc spre Dumnezeu ca spre o şansã adevãratã, realã. Scriitorii nevãzãtori nu fac experienţe, nu se joacã cu ideile, cu expersiile, cu trimiterile, ei “ privesc “ în curajul lor spritual spre lumina adevãratã… Scriitorii care vãd, unii, parcã atinşi de o boalã nevãzutã, folosesc teme, limbajul ca pe o cârpã de şters stessul zilnic, şi-au pierdut busola, nu mai pot aprecia darurile simple ale vieţii, ţipã unii la alţii, au orgoliul de a –şi striga “ nevederea “, în plinã zi, la sfârşit de vremuri … De aceea scriitori care vãd ar trebui sã înveţe de la cei care nu vãd iubirea de cuvânt … Gheorghe Ardeleanu priveşte la Isus, ca la cel care tãmãduieşte sufletele, care ne învaţã pescuitul în apa adevãrului …

“ Ne cununãm sub un altar ceresc./ Plãcerea e sfinţitã prin credinţã./. Pe crucea stângã taina o trãiesc/ murind transfigurat de suferinţã  /“ Crucea stângã – Aurel Alexandru Banciu.

Iar Monica Diana Buciuman se roagã : “ Doamne, dã-mi putere, paşii nu mi-i frânge/ Nu stârni în mine vise fãrã zbor/ Cãci singurãtatea din oglindã plânge/ În descânt sãlbatic trandafirii mor. / “  Este o cale de a deschide porţile din cer, cu sinceritate, cu nãdejde, cu iubire …

Viorel Serban priveşte spre dragoste ca spre o altã dimensiune, descoperind iubirea gingaşã, magnetice câmpuri care învãluie îndrãgostiţii, simţind femeia ca pe un izvor îmbãtat de ispite ( Femeie ) Şi poetul strigã spre Isus : “ Doamne, de n-ar cânta cocoşul !/ De-aş trece dincolo de pãcat ;”…

Poetul Radu Sergiu Ruba surprinde cu exactitate starea vremurilor : “ Prostul satului/ îi împrãştie pe intelectuali ca pe vrãbii/ detonând în mijlocul lor  bomba/ cum cã sfârşitul lumii a şi venit …., iar intelectualii încep sã calculeze starea de “ propagandã “, ideea de marginal…

Radu Sergiu Ruba prinde esenţa : “ Dacã vrei sã scrii cu adevãrat/ trebuie sã scrii despre tine/ adicã despre noi/ iar aici nu ţi-e îngãduit sã spui orice./ Cã noi/ ştii tu prea bine/ nu suntem doar ce pãrem a fi/ dar nici n-an hotãrât decocamdatã/ cum ne-ar plãcea/ sã i se parã lumii cã suntem …” 

 Deşi antologia este limitatã ca numãr de poezii sau proze, descoperim o experienţã de viaţã care fulgerã veacul, o experienţã care face de ruşine “marea poezie “ a manelizãrii …Fiecare scriitor din antologie are ca semn o altã patã de culoare care vorbeşte, dar existã un fir subţire de nisip care leagã nevederea de vedere, care leagã scriitorii adevãraţi între ei. Ceea ce putem remarca la scriitorii nevãzãtori este faptul cã nu au fost învinşi de viaţã, aproape toţi au studiat cu stãruinţã, au ieşit biruitori prin acest lel de scriere, sunt aboslovenţi de facultate şi de marea şcoalã a vieţii şi iubirii… Ei nu au cedat, au privit înainte  pentru cã acolo era un altul care mergea – Cuvântul adevãrului …

Acolo unde pare cã lumea nu mai are la îndemânã mari teme de scris, acolo, scriitorii din antologie,  descoperã frunosul :“ E varã. Au luat cireşii foc … “ ( Manda Maier ); descoperã eternitatea simplã, zdrobitoare, care nu trece …

“ Vãd un poet murind încet/ cu fiecare vers nescris/ Copac înfrânt de-al vieţii vânt/ Dar odihnind în paradis. “ ( Dan Cristian Manolescu )

Antologia este realizatã de Gheorghe Vidican, cu un cuvânt înauinte de Ioan Moldovan, nu are trecut pe copertã nici un preţ, pentru cã scriitorii din antologie au învãţat cu adevãrat ce înseamnã preţul vieţii recâştigate prin poezie, prin scrierea cu viaţa …

 

 

                                                      Constantin Stancu

Categorii:CARTEA, CRONICĂ
%d blogeri au apreciat: