Arhiva

Archive for 8 iulie 2011

SEMN: FANTOME, MĂRTURIA UNUI DEŢINUT, OVIDIU VASILESCU


PERIMETRUL ABSURD

 

 

Vine o vreme în care memoria nu mai rezistă în faţa ferestrelor închise, izbucneşte în cuvinte, gesturi, peisaje, ţipăt. Istoria românilor a cunoscut momente dramatice, rupturi, reveniri, durere, iluminare prin suferinţă.

În cartea sa Constelaţia fantomelor roşii[1], Ovidiu Vasilescu reia bună parte din perioada grea a suferinţei dusă de români în temniţele comuniste, fantome ale istoriei, umbre în viaţa în anii 50 – 60 undeva în România aflată sub teroare spirituală. Deţinuţii politici din vremurile de început ale comunismului în România au avut o viaţa plină de durere, la limita suportabilităţii, vecini cu moartea şi cu Dumnezeu, pe de altă parte.

Sistemul comunist a fost bazat pe politica eliminării opoziţiei, opozanţilor şi potrivnicilor, strivirea sufletelor, pe dispariţia unor generaţii, dictatura a distrus viaţa civilă, a distrus sistemul democratic bazat pe participarea democratică a partidelor la ritualul puterii.

Cartea este o carte de morii, cuvintele curg dure, limpezi, nu este iertat nimic din acea perioadă a detenţiei, oamenii deveniseră pretexte pentru o disciplină imposibilă, am spune era ritualul bestiei, ca să îl parafrazăm pe Cornel Nistea, un mare prozator român.  

Scriitor consacrat, dar cu o expunere mai redusă, dar nu din vină proprie, ci din cauza sistemului cultural actual, Ovidiu Vasilescu începe povestirea sa sub semnul abruptului şi o sfârşeşte sub aripa îngerului. El rememorează toate procedurile de exterminare posibile practicate în acea vreme în închisorile comuniste, adevărate sisteme de măcinat libertatea, fiinţele şi timpul în sine ca timp.

Totul începea cu ancheta, treapta imposibilului, apoi cu judecata fără de procedură democratică, cu sentinţa care reteza vieţile, continua cu un voiaj în absurd, începe iniţierea în starea de rezistenţă la limita suportabilităţii, o iniţiere stranie în care, uneori, un simplu om dărâma un sistem de pază. Totul pare ieşit din preexistenţă, marca unui destin implacabil.

Detenţiunea este analizată treptat din perspectivă diversă, ritual al suferinţei, de la detenţiunea solitară la detenţiunea colectivă, mecanismele istoriei, văzute din interiorul monstrului, funcţionau încontinuu, frângeau vieţi. Brusc, ironia destinului: Jilava, stabiliment de lux, izolatorul, totul reluat până la obsesie, până la magnetul morţii servit zilnic prin cuvinte, ciorba grea, fără gust, bătăi, bătăi, trupul deţinutului ca un crin frânt de ger.

Ovidiu Vasilescu priveşte timpul acela, viaţa aceea cu o încordare extremă, doreşte să  restituie istoria românilor, doreşte să strige, dar are răbdarea de a explica modul de exterminare punct cu punct într-un mod realist care face din cuvinte carne sângerândă.

Sunt explicate modalităţile în care procedau gardienii, specialişti în distrugere, omul e creaţia lui Dumnezeu, dar în prezenţa torţionarilor omul devenea fantomă, om de ceaţă şi sânge. Fantezia gardienilor în a inventa aparate de tortură, în a iniţia suferinţa la limita posibilului mintal pare abundentă şi preluată din absurd, totul a fost studiat de aparatul de opresiune, tortura devenise ştiinţă, apoi artă, cu tot cinismul posibil…

Cartea descrie căderea unor generaţii în România, sunt pomeniţi oameni importanţi ai culturii, apoi oameni politici, slujitori ai bisericilor de tot felul, personalităţi care nu îşi găseau locul în sistemul acela social. Era o politică absurdă pentru mecanismele absurdului. Istoria ieşise din logica ei marcată de ani şi intrase în logica labirintului. Tinereţea autorului nu a contat, sfinţenia slujitorilor bisericii nici atât, cultura scriitorilor nu era luată în seamă.

În acea perioadă comunicare în închisoare era o problemă, se inventau şi se reinventau de către fantome, cu o energie divină, modalităţi de comunicare: semnale morse, atingeri, semne, tălmăcirea viselor, etc… Pentru Ovidiu Vasilescu salvarea a venit din rugăciune şi poezie. Timpului exterior îi era opus un timp interior. Autorul rezista rugându-se, memorând şi recitând în gând poezii, gândind formele rezistenţei, încurajând, emiţând semnale în necunoscutul spiritual al închisorii. A privit: unii au rezistat, alţii au trecut dincolo, după cortina istoriei. Au fost reprezentanţii partidelor istorice, feţe bisericeşti, profesori universitari, ţărani simpli, legionari, avocaţi, miniştri, scriitori, oameni cu personalitate, oameni cu idei, oameni care puteau lăsa o amprentă în cultura română.

Ovidiu Vasilescu o mărturiseşte, a fost un militant în ciuda experienţei clasice din închisori, nu s-a lăsat strivit.

Iată ce reţine scriitorul:

Nicu Steinhardt găsea înţelegere pentru toate faptele semenilor săi şi cu un discernământ cuantic, cu egală sinceritate le măsura pe fiecare cu justeţe.

Marea diferenţă dintre noi consta în faptul că el era pe calea sfinţeniei, pe când eu eram militantul combativ, căruia nu-i lipseau sentimentele de îngăduinţă şi compasiune, dar eram asprit cumva de spectrul înfrângerii. „

Observaţia este justă, defineşte tragedia umană. De fapt autorul e atent la experimentul România din acei ani, povestirea de un realism până la lacrimi de sânge, redă strategia anihilării prin detenţiunea solitară, apoi metoda disoluţiei condamnaţilor prin detenţiunea colectivă, sunt prezentate definiţii, teme, sentinţe. Este privită mizeria morală a torţionarilor cu o privire de diamant, dar şi mizeria morală sub apăsarea mizeriei fizice a celor din interiorul celulelor. Sunt prezentate tipologii umane diverse, afectate de viciul istoriei incorecte. Scrisul curge firesc, apoi apare rememorarea cumva dinspre viitor spre trecut, observaţia lucidă, ideea. Aceste fulgere dau cărţii o linie aproape oficială, de analiză ştiinţifică, de acuzare, de proces spiritual, dar şi de conservarea memoriei pentru generaţiile de români care vor urma.

Din interiorul închisorilor, autorul observa că marile puteri au acceptat în mod tacit metodele puterii de la Bucureşti pentru eliminarea adversarilor, că au fost cumva complice prin tăcere, cei din detenţie au sperat zadarnic cel puţin o reparaţie morală, o rejudecare dreaptă, dar nu a fost posibil, logica păcii cu orice preţ, a legăturilor diplomatice vicioase au transformat speranţa în cenuşă. Veştile despre revolta din Ungaria din anii 1956 au fost disimulate sub manipularea tristeţii, a nădejdii iluzorii. Zvonul care a ars o vreme în celule s-a dus ca o iluzie de toamnă, sub brumele uitării… Zidul ideologic a acoperit peisajul european…

Autorul trage, indirect, o concluzie: dacă cei de la putere ridică în posturi de răspundere indivizi fără pregătire, inculţi, tineri, fără experienţa vieţii, ridicaţi din mizeria zilnică în posturi de autoritate, ei vor face restul, nu vor privi înapoi, e mecanismul prin care generaţiile sunt arse sub durere, suferinţă şi inconştienţă, iar reuşita puterii e aproape certă, irevocabilă… E procedura prin care se poate face orice în istorie… indiferent de sistem…

„Numai în mişcare reuşeai să gândeşti dincolo de perimetrul acela absurd. Acel du-te-vino, în spaţii chiar foarte restrânse, te scotea din perimetrul concentraţionar, din lumea aceea bolnavă şi fantastică, sub care se năruiau zilnic oameni şi conştiinţe, care altădată păreau de nezdruncinat.” – iată regula, mişcarea, mişcarea sufletului, a trupului, mişcarea ca formă de protest, mişcarea ca peisaj al energiei…

De reţinut că închisoarea a permis unora accesul la cunoaştere, cei prinşi în celule, mai ales în cele comune, beneficiau de lecţiile predate de mari personalităţi, au ajuns să înveţe limbi străine, trebuiau să reziste timpului care, brusc, sa concentrat. Din acest punct de vedere marile personalităţi au rezistat furiei roşii, au rezistat ispitelor, au rezistat propriei persoane, slabă, fragilă, afectată de răutate, frig, ură, boală…

Ovidiu Vasilescu s-a plasat pe poziţia clasică a credinţei, apelând la învăţătura ortodoxă, sau catolică, a privit tradiţia ca pe ceva necesar, ca o legătură cu cei dinafară şi cei dinăuntru. Interesante experienţele cu preoţi catolici, cu modul de organizare a cultului şi atenţia acordată persoanelor care au rezistat tentaţiei de a colabora într-un fel cu ofiţerii, cu securiştii care activau frenetic în lagăre sau închisori.

Pe această grilă a credinţei autorul a avut tăria să rămână până la urmă ceea ce şi-a dorit, cu toate consecinţele, poate şi încurajat de faptul că a fost singur, tânăr şi imprudent uneori, de un curaj pe care îl dă disperarea, disperarea care venea din faptul că soluţiile adevărate au dispărut, iar marile puteri au… uitat de cei din închisori…

Ca intensitatea revoltei şi a iertării doar Sabina Wurmbrand în cărţile sale (Nobleţea suferinţei)  a mai pus în lumină suferinţa ca mod de eliberare din perimetrul concentraţionar, povestea ei a cutremurat cititorii, iar Ovidiu Vasilescu confirmă absurdul istorie prin această carte şi existenţa a ceea am putea zice: scara cerului…

Apoi au venit anii 70 când lumea liberă avea să audă de la Richard Wurmbrand realitatea în direct din România, Congresul USA a fost locul unde s-a explicat suferinţa, iar de acolo, lucrurile au început cumva ia o altă direcţie…

Rămâne regretul că generaţiile tinere de acum nu prezintă interes pentru experienţa acelor ani şi a acelei perioade, simţul a fost deviat spre libertinaj, libertatea adevărată e, totuşi, pentru conştiinţele înalte, violenţa s-a mutat în stradă, pe stadioane, în familii…

Uitarea ca o formă de rupere a memoriei…

 

Constantin Stancu

Ianuarie 2011

 

 


[1] Ovidiu Vasilescu, Constelaţia fantomelor roşii, Editura „Călăuza” v.b. – Deva, 2009

Categorii:CARTEA

SEMNAL: AM FOST TORŢIONAR!


SEMNAL: MĂRTURIA CA ELIBERAREA ISTORIEI, REALITATEA CREŞTINISMULUI, FAŢĂ ÎN FAŢĂ PROPAGANDA ŞI ACTUL ELIBERATOR AL OMULUI

Miercuri 13 aprilie, la Penitenciarul Rahova a avut loc, la iniţiativa revistei CERTITUDINEA, în colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cărţile “AM FOST TORŢIONAR – Confesiunile unui gardian”, “Coşmar şi mântuire” şi “Sighet. Apelul călăilor”. Cărţile au fost scrise de un fost gardian (plutonier) din închisoarea de la Baia Mare, Ioan Chertiţie. “Această carte – scrie Miron Manega în prefaţă – are toate ingredientele unei ficţiuni neverosimile. În primul rând prin cruzimea adevărurilor mărturisite, care frizează fantasticul cel mai grotesc. În al doilea rând, pentru că e scrisă de un fost plutonier de penitenciar, ceea ce creează din start suspiciuni asupra întregului demers: cum să fie un miliţian în stare să scrie o carte când, se ştie, miliţienii abia ştiu să se iscălească? E clar – vor zice unii (alţii chiar au zis) – , i-a scris-o altul! În al treilea rând, cum să aibă cineva, care a fost în sistem, curajul să divulge, cu subiect şi predicat, TOATE ororile din interiorul acestui sistem, din care torţionarii n-au dispărut după 1989 şi unde cruzimea era învăţată şi exersată la locul de muncă? Ioan Chertiţie este primul (şi, deocamdată, singurul) torţionar care a făcut mărturisiri complete despre adevărul închisorilor comuniste, fără să-şi menajeze şi fără să-şi retuşeze propriul portret de fost gardian, în acel lăcaş al terorii”.
La Penitenciarul Rahova s-au întâlnit, la aceeaşi masă a vorbitorilor (nu a “vorbitorului”) un călău şi o victimă: fostul torţionar Ioan Chertiţie, autorul cărţilor, şi fostul deţinut politic Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Au participat invitaţi (studenţi, jurnalişti, feţe bisericeşti, lideri sindicali, poliţişti) Marian Popescu, comandantul penitenciarului Rahova (gazda evenimentului), părintele Vasile Fodoruţ de la biserica Sf. Iosif Mărturisitorul din Baia Mare, etnologul Ciprian Voicilă (cel care s-a îngrijit de apariţia cărţii “Mărturisitorii din închisorile comuniste”) şi teologul Danion Vasile, (autorul cărţii “Zorii Apocalipsei”).

PRELUAT DE PE REŢEAUA LITERARĂ

Categorii:literature

POEMUL VIRTUAL. REŢEAUA LITERARĂ. DUMNEZEU E UN FOC…


REŢEAUA LITERARĂ

Se dedică scriitorilor a căror cărţi

au fost arse, distruse, cenzurate, ignorate…

Libertatea care te face să renunţi,

stresul libertăţii e mai periculos decât aerul

împletit de curcubee;

toţi scriu, nimeni nu citeşte,

viaţa online: nimicuri, mici drame, plictiseala din balcon,

lipseşte un singur lucru: viziunea…

Cărţile de hârtie se pierd ca păsările

care zboară prea înalt,

cad în albastru,

e o tensiune inexplicabilă între cei care nu citesc şi cei care citesc,

o tensiune ca între două fiinţe paralele

pe viaţa,

se văd dar nu se întâlnesc.

Îmi voi da foc acelor cărţilor,

staţi liniştiţi, nu va fi nici o dictatură,

cu toate că sunt destine închise în cuvinte tipărite,

carne în ambalaj sofisticat, impenetrabil…

Am doar un simplu mediu de stocare date,

nu mai mare decât fluturele din fereastră,

dar acolo e prinsă în capcană biblioteca lumii,

poate Biblioteca Vaticanului, ori cea din Alexandria…

Am pus în buzunar mediu acela de stocare date

ca pe o cutie de chibrituri.

Citisem undeva, cândva,  că

Dumnezeu e un foc viu,

ei, venise vreme să-mi dau foc cărţilor

captate în pagina bidimensională,

de bună voie şi nesilit de nimeni…

Poetul stă la fereastră şi priveşte: plouă gri şi orizontal…

Constantin Stancu

Categorii:POEMUL

FAPTE: PAVEL LA ATENA…


Pavel în Atena

Fapte 17 : 15 – 34

 

 

Să străbaţi cetatea pe jos,

Să priveşti cu atenţie veacul,

Să cauţi ceva în Frumos,

Să cauţi fiinţei leacul …

Să descoperi altarul sfinţit,

Pentru un “ Dumnezeu necunoscut “

Când timpul sub semn s-a împlinit,

Iar pietrele n-au mai tăcut…

La Atena, atins de raza de Sus,

Pavel vorbeşte lumii, în veac:

E mereu o Cale prin Domnul Isus,

Şi, iată, pietrele strigă, nu tac …

Căci omul caută, caută ezitând,

Caută pe Dumnezeu, Salvatorul,

Ochi are şi nu vede, tremurând,

…Şi departe de om nu e Mântuitorul …

El este, mai este lângă noi, iată,

În El totul e viu, cu tărie,

Sunt mişcarea şi fiinţa curată,

După cum în Scriptură chiar scrie …

Şi de aceea a rânduit o zi,

A pregătit-o prin planul divin,

Pentru cei ce au fost şi pentru vii,

Pentru cei ce prin har mai vin …

Dumnezeu nu ţine seama, iată,

De vremuri de neştiinţă, uitate,

El dă o poruncă vie, de Tată :

Să ne întoarcem în gânduri curate,

….Şi să ne pocăim în adevăr,

Să acceptăm darul de Sus,

O, atinşi de florile de măr,

Sfinţiţi prin dorul de Isus …

Constantin Stancu

Categorii:POEMUL

LUMEA CA LUME, UMOR DE DUMINICA, CELE ZECE PORUNCI…


PRIMIM DE LA DUMITRU HURUBĂ:

UMOR DE DUMINICA

 

Ion a fost  duminică la biserica şi preotului nu i-a venit să creadă.
Nu-l văzuse în viaţa lui pe Ion în biserică. După slujbă, preotul l-a prins din urmă şi i-a zis:
“Ioane, mă bucur că ai venit la slujbă! Ce te-a determinat să vii?”
Ion răspunse: “Trebuie să fiu sincer părinte, acum ceva vreme mi-am pierdut pălăria şi iubesc acea pălărie. Stiu că şi Gheorghe are una fix la fel şi ştiu că vine la biserică în fiecare duminică. De asemenea ,ştiu că trebuie să şi-o dea jos în timpul slujbei şi că, probabil ,o va lăsa în cuierul de la intrare. Aşa că ,urma să plec mai devreme şi să-i fur pălăria.”
Preotul, puţin mirat, continuă: “Păi Ioane, văd că nu i-ai furat pălăria lui Gheorghe. Ce te-a făcut să te răzgândeşti?!”
Ion răspunse: “Păi, după ce am auzit predica despre cele zece porunci, m-am decis că nu este nevoie să-i mai fur pălăria lui Gheorghe.”
Cu lacrimi în ochi, preotul i-a zâmbit lui Ion şi-i zise; “După ce am vorbit despre «Să nu furi!» ,te-ai decis că preferi să stai fără pălărie decât să arzi în iad?”
Ion a dat uşor din cap,apoi   a spus:“Nu părinte, după ce aţi vorbit despre «Să nu prea curveşti!» mi-am adus aminte unde mi-am lăsat pălăria!”

 

Categorii:UMOR

PSALMUL 90 O VERSIUNE DE EUGEN DORCESCU. Poezia de duminica…


PSALMUL 90 DUPĂ EUGEN DORCESCU

Din volumul Biblice

90

1. O, Dumnezeul nostru, Tu ne-ai fost

Din veac în veac scăpare şi-adăpost.

2. Când încă munţii nu-i făcuseşi ; când

Nu zămisliseşi lume şi pământ,

Din veşnicii în veşnicii, mereu,

Tu eşti Acelaşi, Unul-Dumnezeu.

3. Pe muritor în pulbere-l destrami,

Zicând : „Revino, fiu al lui Adam”.

4. Căci un mileniu pentru Tine-i doar

O zi care-a trecut şi vine iar,

E veghea unei nopţi, un biet coşmar.

5. Un vis sunt anii. Pulbere. Nimic.

Dispar şi pier ca paiul dat în spic.

6. Sunt iarba care tremură în zori

Cu sclipitoare rouă şi cu flori,

Dar veştejită seara, aplecând

Tulpina şi cununa spre pământ.

7. Mânia-Ţi ne consumă. Spaimă ni-i

De furia divinelor urgii.

8. Greşeala noastră dinaintea Ta

O ţii mereu. Şi nu vrei a uita

Păcatul nostru jalnic şi ascuns.

Tu, Cel Etern, teribil, nepătruns.

9. Mânia Ta ne-aduce la declin,

Ne zboară viaţa brusc, ca un suspin.

10. Viaţa noastră-i şaptezeci de ani.

Optzeci pentru cei tari. Pustii şi vani.

Căci rodul lor e pulbere şi vânt :

Ei se petrec, noi mergem în pământ.

11. Dar cine vrea tăria a Ţi-o şti ?

Şi teama să-Ţi cunoască zi de zi ?

12. Învaţă-ne să nu trăim în van,

Ceas după ceas, decenii, an de an,

Învaţă-ne ce-i bine şi ce-i drept

Spre-a căpăta un cuget înţelept.

13. Întoarce-Te, Tu, Doamne ! Până când ?…

Cu slujitorii Tăi fii bun şi blând.

14. Iubirea Ta revars-o-n zori de zi

Şi fericiţi vom fi cât vom trăi.

15. Câţi ani ne-ai pedepsit, tot pe atât

Fereşte-ne de chinuri şi urât,

Desfă-ne laţul spaimei de la gât.

16. Probează-ne, o Tu, Cel veşnic viu,

Grandoarea Ta, s-o ştim din tată-n fiu.

17. Bunăvoinţa, harul Tău sublim

Revarsă peste noi, Iah Elohim !

Şi întăreşte tot ce făptuim,

Da, întăreşte tot ce făptuim !

Eugen Dorcescu

Categorii:CREDO

POEZIA CA MOŞTENIRE LA NICOLAE BĂCIUŢ


MOŞTENIRE

 

 

Trăieşti într-o lacrimă,

mică şi mare,

când roua te-atinge

frigând, sub picioare.

 

 

Trăieşti cât lacrima,

până-n uitare –

zăpada te frige,

călcată-n picioare.

 

 

Zăpadă pe lacrimi

şi lacrimi pe zăpadă

prin care cuvintele

-ncep să te vadă.

 

 

Bazna, 18 ianuarie 2009

Nicolae Băciuţ

Din volumul Poemul Phoenix

Categorii:POEMUL

ORĂŞTIE ŞI PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI (3). Serial de Ştefan Nemecsek


ORĂŞTIE ŞI PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI

FRAGMENT DIN

CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE

Serial de Ştefan Nemecsek

 

 

Capitolul XII din Protocoale face referiri exprese la presă şi activitatea jurnalistică.

Conţinutul capitolului analizează înţelesul francmasonic al cuvântului libertate, viitorul presei în regatul francmasonilor, controlul presei și agenţiile corespondenţilor de presă. Ce e progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor în presa de astăzi? Aţâţarea cerinţelor „sociale” ale provinciilor?

Noua stăpânire nu va face greşeli. Cuvântul libertate, în viziunea sionistă, putea fi tălmăcit în deosebite înţelesuri. Conform principiilor exprimate de Protocoale, era definit astfel: Libertatea e dreptul de a face ceea ce îngăduie legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută atunci când îi va fi sosit vremea, va pune toată libertatea în mâinile mai marilor Sionului, deoarece legile vor nimici sau vor crea ceea ce o să ne fi e plăcut urmând programul prezentat mai sus.

Cu presa, sioniştii îşi propuneau să lucreze în felul următor: „Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea e plină de deşertăciuni, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţelege deloc menirea. Noi o

vom înjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, vom aplica acelaşi sistem şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul broşurii şi al cărţii? Vom transforma publicitatea – care ne costă astăzi scump, deoarece numai

prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, – într-un izvor de venit pentru statul nostru. Vom înfiinţa un impozit special asupra presei. Vom obliga să ni se plătească o cauţiune atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii. Astfel va fi scutit guvernul nostru de orice atac din partea presei. Iar când se iveşte vreun prilej, vom aplica amenzi fără milă. Timbre, cauţiuni şi amenzi, toate acestea vor aduce statului venituri uriaşe” ‒ precizează Protocoalele.

E drept că ziarele de partid ar putea trece uşor peste asemenea pierderi băneşti. „Le vom desfiinţa, îndată ce ne vor fi atacat a doua oară – punctează clar Protocoalele. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputerniciei guvernământului nostru. Pretextul pentru a desfiinţa un ziar, va fi că organul în chestiune aţâţă spiritele fără motiv şi fără a avea dreptate. Vă rog să nu treceţi cu vederea că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi şi dintre cele întemeiate de noi, dar ele

vor ataca numai acele puncte ale căror schimbări le vom dori. Nimic nu va putea fi adus la cunoștința lumii fără supravegherea noastră.

Acest rezultat e deja atins din zilele noastre, prin faptul că toate ştirile şi noutăţile sunt primite de către mai multe agenţii, care le adună din toate părţile lumii. Aceste agenţii vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre şi nu vor da în vileag decât ceea ce le vom îngădui noi. Dacă

deja de pe acum am ştiut să câştigăm spiritele societăţilor creştine în aşa măsură, încât aproape toţi privesc întâmplările lumii prin sticla colorată a ochelarilor pe care li i-am pus noi pe nas, dacă deja de pe acum nu există uşi zăvorâte care să ne împiedice cunoaşterea acelor lucruri pe care creştinii le numesc prosteşte secrete de stat –, ce va fi atunci când vom fi stăpânii recunoscuţi ai universului, în persoana regelui nostru universal?”

Oricine va voi să fi e editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie sau de alt aşezământ de industrie a tiparului, va trebui să primească o diplomă care, în cazul că posesorul ei s-ar face vinovat de vreo nelegiuire oarecare, va fi numai-decât luată înapoi. Cu asemenea măsuri, instrumentul gândirii va deveni un mijloc de educație în mâinile stăpânirii sioniste, care nu va mai îngădui gloatelor poporului să bată câmpii asupra binefacerilor progresului.

Categorii:CARTEA

EUROPA ŞI SIGURANŢA CIRCULAŢIEI


SIGURANTA RUTIERA IN EUROPA

 

Parlamentul European a adoptat miercuri, 6 iulie 2011, o propunere de directiva privind facilitarea schimbului transfrontalier de informatii privind incalcarile normelor de circulatie care afectează siguranta rutiera, potrivit unui comunicat al PE.

Statele membre se angajeaza sa comunice coordonatele soferului sau ale titularului certificatului de inmatriculare al vehiculului acuzat autoritatilor din statul în care contraventia a fost constatata, pentru ca acestea din urma sa poata incepe urmarirea. Autoritatile din tara in care contraventia a fost savarsita vor trimite apoi contravenientului o scrisoare recomandata pentru a-i aduce la cunostinta tipul de contraventie savarsita si sanctiunea care se aplica, precum si posibilele cai de recurs si consecintele juridice. Amenda si modalitatile de aplicare vor fi stabilite conform regulilor statului in care a fost savarsita contraventia.

Contraventiile vizate sunt:

– excesul de viteza,

– condusul sub influenta alcoolului,

– neutilizarea centurii de siguranta,

– nerespectarea culorii rosii a semaforului,

– condusul sub influenta drogurilor,

– neutilizarea castii de protectie,

– circulatia pe o banda interzisa (de exemplu, banda speciala pentru autobuz),

– utilizarea nepermisa a telefoanelor mobile sau a oricarui alt echipament de comunicare in timpul conducerii autovehiculului.

Directiva va trebui aprobata in unanimitate de Consiliul de ministri si va intra in vigoare a doua zi dupa publicarea sa. Statele membre dispun de maximum 24 de luni pentru a aplica noile reguli.

Exceptiile Irlanda, Marea Britanie si Danemarca, care deocamdata nu sunt incluse in acest sistem.

 

Categorii:PRESA
%d blogeri au apreciat: