Arhiva

Archive for mai 2011

TĂRÂMUL ARTEI (1) Cronica- serial de Adrian Botez


TOTUL (PREA) NOU”…, PE FRONTUL CĂRŢII ŞI ARTELOR:

LECTURA – CALE  SPRE TĂRÂMURILE ARTEI” – coordonator: RODICA LĂZĂRESCU[1]

 

…Sub mâna energic-coordonatoare a doamnei prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU, de la Colegiul Naţional „Ion Creangă”, din Bucureşti, a apărut, la Editura Gabriel 2005 („Creată ca să lumineze”), Bucureşti, în primăvara lui 2011, cartea „Lectura – cale spre tărâmurile artei”. Această lucrare sintetizează tot ce s-a scris, spre a se dezbate, la Ediţia a IV-a a Simpozionului dedicat lecturii, simpozion cu participare intern-românescă (comunicări din 22 de judeţe şi din Bucureşti) şi internaţional-românească (participanţi din Republica Moldova – 3, din Canada – 2, din Japonia – 1 şi din Australia – 1). De data aceasta, faţă de ediţia de anul trecut, conexiunile Artei Lecturii cu celelalte Arte sunt explicite şi, în general, rafinat îmbinate, precum „corespondenţele” baudelaire-iene.

Lucrările s-au desfăşurat pe cinci secţiuni, care au dat naştere, în carte, la tot atâtea capitole activ-meditative (cel puţin, în intenţie) : I – Incursiune printre arte (14 lucrări); II – Incursiune prin literatură (17 lucrări); III – Incursiune prin mitologie şi istorie (7 lucrări); IV – Lectură, carte, bibliotecă (13 lucrări); V – Concretizări (20 de lucrări).

 

Organizarea materialului, tehnoredactarea, corectura, coperta lucrării (foarte sugestivă, pentru cele cuprinse… între coperţi!) – sunt opera (exclusivă şi integrală!) a aceleiaşi harnice, iscusite şi extrem de exigente (în primul rând, cu sine!) doamne prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU. O muncă teribilă, mai ales când nu totdeauna te întâlneşti, în organizarea acestor simpozioane şi în sintetizarea materialelor lor, cu… „onestitatea în carne şi oase”… mai ales în aceste vitrege vremi (din punct de vedere spiritual), în care mulţi vor „să iasă în faţă”, prin mijloace nu mereu şi constant… „ortodoxe”!!! De aceea, munca de „plivitor/grădinar” al unei astfel de lucrări este una care nici nu poate fi evaluată, vreodată, la justa (şi cumplit de trudita) ei valoare…!

 

Cum se declară în Argumentul (deschizător de carte) al doamnei prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU, „dată fiind tema acestei ediţii, multe lucrări au fost bogat ilustrate cu fotografii, postere, ppt-uri, documente html, filmuleţe, ilustraţii care, din motiv de ordin tipografic, nu au putut fi incluse în acest volum. Din aceleaşi motive, am renunţat la bibliografiile indicate de autori, în finalul lucrărilor şi, în unele cazuri, la mottouri”.

 

Lucrarea coordonată de doamna prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU are multiple merite – dar lasă loc şi la cel puţin o întrebare severă, pe care o vom pune spre sfârşitul prezentării. Evident, nu doamna prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU răspunde pentru atitudinea intelectuală a „contributorilor” acestei lucrări.

Să începem, cum e şi firesc, şi onest – cu meritele (incontestabile).

 

Este o alcătuire/structură riguros-ştiinţifică, deschide perspective ideatice largi şi fertile, în domeniile artelor, favorizează discuţii şi dialoguri interesante inter-arte, readuce în discuţie profunzimea semantică a unor termeni, rar uzitaţi, din cultura antică, dovedind că vremurile noi sunt extrem de sărace în invenţii (autentice şi viabil-operatorii!) şi revelaţii cultural-artistice ideatic-fertile (deşi, nu trece bine anul şi se găseşte câte unul care se proclamă „buricul pământului” şi „Demiurgul/Ctitorul”, fără dubii, întru Arta Cutare… sau Curentul Artistic Cutărescu!).

Poate cel mai substanţial câştig (semantic – nu neapărat şi de eficienţă) al lucrării: ideea că „lectura” este şi devine tot mai mult un concept cu limite lărgite. „A lectura” nu mai înseamnă, aici, doar „a citi o pagină de carte”, ci şi a descifra codurile celorlalte arte: lectură de imagine, lectură de culori, lectură de forme cultural-arhitecturale, lectură de semne istorico-arheologice, lectură de efecte sonor-muzicale etc.


[1] Coordonator RODICA LĂZĂRESCU, Lectura – cale spre tărâmurile artei, Editura Gabriel 2005, Bucureşti, 2011.

Text de Adrian Botez

Categorii:CARTEA

POEMUL CA MATRICE. Punte de legătură între oglinzi…


PRIMIM DE LA EUGEN EVU:

Ars poetica

 

     Poetei Doina Uricariu

 

Ce văd oglinzile şi tac,

ce văd şi uită ca visat

ce văd, inversul timp opac

doar poezia, clipă-n veac,

exprimă uneori mirat

trup umbrei, cântec colorat

                bogat sărac.

 

Ce-a fost cum nici n-a existat,

frumoase fiind, ori nefrumoase,

ce văd oglinzi, nemincinoase,

Clarul divinului muşcat

de Empatiile geloase-

               aspră mătase…

 

Unicitatea ce se sfarmă

rodind dorinţe şi trădări:

am fost şi rege-acestei stări,

şi sclav, pe feluritul Ieri

murind răsunător prin charmă

întors nesaţiu cosmic, armă

a Visului ca Nicăieri

              de vindecări.

 

Ce rabdă-n Sinegrii şi curg

presimte Sufletu- n Amurg

când Spiritul s-ar smulge-n Zbor

incognoscibil Demiurg,

doar poezia, ca decor,

conţine Gestul Creator

               că te ador.

 

                       Eugen Evu

Categorii:POEMUL

CULTURA FĂRĂ FRONTIERE. Premii, concluzii, evenimente, scriitori, opere, formele operelor, cultura ca rezistenţă…


PRIMIM DE LA STEFAN DORU DANCUS, revista Singur:

 

Premiile festivalului

 

• Premiul I – Viorel Mureşan, pentru volumul „Buchetul de platină”

• Premiul II – Ştefan Doru Dăncuş, pentru volumul „Scrum/Cendre”

• Premiul pentru debut – Dorel Todea, pentru volumul „Ruga de veci”

• Premiul din partea Cenaclului literar artistic „Andrei Mureşeanu” – Adriana Lisandru, pentru volumul „Despre ea, niciodată”

• Premiul pentru volum în manuscris, oferit de Editura Grinta – Adeline Adriana Timiş, „Timpul nu a mai avut răbdare”

• Premiul Despărţămîntului Vişeu-Iza al Astrei – Ioan V. Maftei-Buhăieşti, pentru volumul „Mic tratat la chipul din oglindă”

• Premiul Asociaţiei cultural-turistice „Hiperboreea” – Ion Bogdan, pentru volumul „Valea Pământului”

• Premiul Fundaţiei „Anca Maria Sasu”, in memoriam –  Elisabeta Maria Ciuban

• Premiul Editurii Transilvania –  Bianca Grad

 

 

Revistele literare, în centrul atenţiei la Vişeu de Sus

Ediţia a XXXIII-a a Festivalului interjudeţean de literatură şi folclor “Armonii de primăvară”, desfăşurată week-end-ul trecut la Vişeu de Sus, sub atenta coordonare a omului de cultură  Lucian Perţa, a avut, ca de fiecare dată, o zi dedicată poeziei şi una menită să delecteze spectatorii prin cântecul şi dansul popular. Sâmbătă, în sala de şedinţe a Primăriei, s-a desfăşurat o dezbatere pe tema problemelor pe care le întâmpină azi revistele literare, discuţie la care au luat parte reprezentanţi ai unor reviste de cultură în format tipărit şi electronic din Londra, Târgovişte, Bistriţa, Zalău şi Satu Mare.  

O problemă majoră: difuzarea

După scurte introduceri rostite de Lucian Perţa şi primarul Vasile Ciolpan, cel care a spart gheaţa dezbaterilor  a fost George Vulturescu, poetul sătmărean care conduce revista de tradiţie “Poesis”: “Cred că prin astfel de întâlniri nu rezolvăm mare lucru, nu rezolvăm probleme ale literaturii, poate doar ne văicărim puţin şi schimbăm multe gânduri şi multe cărţi”, a început el, într-o notă mai degrabă pesimistă. Apoi, Vulturescu a prezentat, pe scurt, revista “Poesis”, care apare din 1990 şi care, de anul trecut, are o nouă “ramură”, revista “Poesis internaţional”. “Dacă publică poezii în engleză şi franceză, nu înseamnă imediat că revista este internaţională. Literatura română nu are audienţa meritată în spaţiul european, dar, probabil, şi din vina noastră”, a spus Vulturescu, atrăgând apoi atenţia asupra faptului că şi în interiorul ţării difuzarea revistelor literare lasă mult de dorit. 

Proiectul primei agenţii literare, conturat de Ştefan Doru Dăncuş

În aceste condiţii, unii oameni de cultură propun ca alternativă revistele online, precum “Faleze de piatră” a proiectului “Cititor de proză”, cu sediul la Londra. Din partea acestei reviste a vorbit criticul literar şi eseistul Virginia Paraschiv, redactor,  care a arătat că “Faleze de piatră” “propune o varianta unei Românii creatoare, profunde, dinamice şi serioase” şi care i-a îndemnat pe toţi cei cu talent literar sau pasionaţi de literatură să se logheze pe “Cititor de proză”. Ştefan Doru Dăncuş, poet şi realizatorul revistei “Singur” de la Târgovişte a arătat, pe scurt, diferenţele dintre o revistă tipărită şi una online: “Internetul mizează pe libera exprimare a tuturor, în timp ce revistele tipărite apar în baza unor selecţii sau afinităţi. Dar Internetul e foarte bun, pentru că de acolo poţi selecta scriitori pe care să-i publici şi în revistele tipărite. Eu am creat grupul media “Singur” pe care vreau să-l transform în prima agenţie literară din România, care va promova valori selectate de oameni avizaţi”. George Vulturescu i-a dat dreptate: “Scriitorul român nu are impresar, el îşi vinde singur cartea. De aceea e important să ne întâlnim în câteva locuri din ţară unde au loc evenimente literare. Aceste întâlniri ţin loc de difuzare, de fapt. Agenţiile ajunse pe mâini bune vor fi foarte benefice pentru soarta scriitorilor”.

Pro şi contra revistelor online

“Problema cititorului e felul în care presa literară se regăseşte în chioşcuri”, şi-a început intervenţia profesorul de istorie şi scriitorul Marian Nicolae Tomi din Vişeu de Sus. “”Nord Literar” e o revistă a Maramureşului, dar apare la Vişeu într-un exemplar sau două, pe care le cumpăr eu. Cred că lipseşte un distribuitor naţional. E foarte trist acest lucru. Îmi aduc aminte că atunci când eram elev de liceu fugeam la chioşc să fiu printre primii care prind “Luceafărul” şi “România literară”. Din păcate, azi nu cred că mai există aceeaşi patimă printre elevi”, a spus M.N. Tomi, trecând, apoi, la o altă problemă: “Aceste publicaţii au un concurent – revistele online. Eu, personal, nu sunt un mare amator al lor, poate că sunt conservator. În mediul online am senzaţia că totul zboară în necunoscut, poate chiar dispare. Prefer revista pe hârtie, care mi se pare că are mai multă durabilitate, dar la care îmi place şi culoarea, îmi place şi mirosul, îmi place să o simt, ca pe-o femeie. Femeia mea, revista!” La asemenea afirmaţii, Virginia Paraschiv a simţit nevoia să vină cu mici precizări în apărarea revistelor online: “Şi internetul este tot un agent literar. Prin hipermediatizare pe Internet a textului literar, vin sponsorizări pe anumite texte şi textul virtual se transformă în carte tipărită”.

Revistele literare nu se regăsesc în biblioteci

La întâlnire a participat şi Echim Vancea, poet, editor şi directorul Bibliotecii Municipale “Laurenţiu Ulici” din Sighetu Marmaţiei: “E trist că revistele literare nu se regăsesc în biblioteci. Avem abonamente făcute la terminarea anului financiar şi totuşi revistele nu ajung în biblioteci pentru că dau faliment sau nu-şi mai continuă activitatea. Nu credeţi că am putea fi, la rândul nostru, un partener onest prin abonamentul acela, chiar dacă el e mic?” Echim Vancea a făcut, apoi, referire la calitatea unor reviste literare: “De multe ori apar reviste literare, dar lipsesc forţe locale care să ţină o gazetă, lipsesc numele care să ţină sus ştacheta. Apar orgoliile locale şi atunci scot o revistă literară în care îşi varsă umorile. Se pun, astfel, beţe în roate culturii, literaturii adevărate. Astăzi, revistele literare sunt enorm de multe, foarte diferite, dar majoritatea sunt doar nişte magazine culturale, nişte kitschuri”.

Expoziţie de arte plastic şi de fotografii vechi

La dezbatere au mai participat poetul şi criticul literar Aurel Pop, care conduce revista “Citadela” din Satu Mare; scriitorul Mihai Ganea, directorul Editurii Transilvania; poetul Ion Bogdan din Baia Mare, realizatorul revistei “Calendarul Maramureşului” şi directorul Editurii Cybela; poetul Dorel Todea, reprezentantul Radio Sighet; poetul şi prozatorul Olimpiu Nuşfelean, care conduce revista “Mişcarea literară” din Bistriţa; George Ţâra, care realizează revista “Eco Terra” a Institutului de Cercetare şi Proiectare din Bistriţa; poetul Viorel Mureşan, care conduce revista “Caiete silvane” din Zalău; poetul Vasile Muste, directorul Casei de cultură din Sighetu Marmaţiei. Discuţiile au fost completate de prezentarea unor cărţi apărute la Editura Transilvania, Editura Grinta şi Editura Singur. Cu această ocazie a avut loc prima lansare a cărţii “Ţiganii, aurul şi diamantele”, de Samson Iancu, cea mai recentă apariţie la Editura Singur din Târgovişte. De asemenea, în holul Primăriei a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură, grafică şi sculptură realizată de elevi coordonaţi de prof. Ghertruda Zsegora. După încheierea dezbaterilor, invitaţii au vizitat sediul Asociaţiei Cultural-Turistice “Hiperboreea”, condusă de fostul bibliotecar Adrian Mandric, unde au admirat o interesantă expoziţie de fotografii vechi înfăţişând oamenii şi locurile Vişeului şi ale Văii Vaserului.

Organizatorii Festivalului ”Armonii de primăvară” au fost Primăria şi Consiliul Local Vişeu de Sus, Casa orăşenească de cultură, Cenaclul literar “Andrei Mureşeanu”, Despărţământul Vişeu-Iza al Astrei, Societatea Cultural-Turistică “Hiperboreea”.

Text de Anca Goja

Categorii:PRESA, REVISTA

EMINESCU ŞI SATUL ROMÂNESC (7). Serial de Adrian Botez. „Se pune, deci, întrebarea dacă, în momentul de faţă, al artei moderne, nu suntem cumva condamnaţi la căderea fără resurecţie (din moment ce ne aruncăm şi ne tăiem dumnezeul-suflet-credinţă, a fi al nostru, singura şansă de autorecuperare a Fiinţei).”


Primim de la Adrian Botez:

7. DUMNEZEU ŞI “MODERNITATEA” ARTISTICĂ

Lumea fără Mag este supusă valului şi furtunii fenomenalităţii; înşişi zeii sunt respinşi din zona fenomenalităţii – ei ştiu să rămână esenţiali, retrăgându-se în propriul lor mit – sub valurile mării (Odin şi Poetul). Cel care vine să ia putere de la ei,  pentru a înfrunta, prin vis-visare, fenomenalitatea, reimpunând, starea de Mythos, este doar Poetul-Geniul, zămislitorul de lumi eterne (weltbildend, după Heidegger), prin forţa Poeziei: (I-284) “Ele (întrebările) trec pustiul mândru ş-apoi se coboară-n mare / Înecând a mele gânduri de lungi maluri la nisip” (spre infinitatea sensurilor şi esenţa arhetipală). Poetul are curajul titanesc-iraţional de a reinstaura Logos-ul originar, împotriva tuturor monştrilor fenomenalităţii şi împotriva versatilităţii limitei impersonale a fenomenalităţii (vânturile-valurile).

Poetul-Orfeu ştie despre căderea lumilor, dar ştie că orice cădere este preludiul unei noi transcenderi: Roata are, deci, dublă funcţionalitate – distrugând în apocalipsuri ciclice, dar creând şansa de autorecuperare şi resurecţie.

Arta este noua formă de credinţă, de religie (I-322 – Dumnezeu şi om): “Azi  artistul te concepe [pe Dumnezeu] ca pe-un rege-n tronul său, / Dară inima-i deşartă mâna-i fină n-o urmează …/ De a veacului suflare a lui inimă e trează / Şi în ochiul lui cuminte tu eşti om – nu Dumnezeu. / Azi gândirea se aprinde ca şi focul cel de paie – / Ieri ai fost credinţa simplă – însă sinceră, adâncă, / Împărat fuşi Omenirei, crezu-n tine era stâncă, / Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie”.

Eminescu avertizează clar asupra pericolului, din lumea modernă, care constă în escamotarea esenţialului şi în importanţa disproporţionată (şi ruinătoare, din punct de vedere spiritual) acordată fenomenalităţii: artistul modern nu mai face efortul de a fi (dând, astfel, fiinţă reală şi lumilor create şi lumilor create de visul-visare), şi se mulţumeşte cu a face (verbalitate care desemantizează lumea, o sărăceşte de existenţa-sacralitate: pânza şi piatra rămân pânza şi piatra netranscense în Idee-sacral – fără şansa, deci, de a se în-dumnezei prin fuziunea dintre ele şi Spiritul Viu-demiurgic al Artistului). A face, lipsit de a fi, creează chinul şi distrugerea esenţei divine (aparent cel puţin) – care, însă, reverberează la nivel cosmic. Se pune, deci, întrebarea dacă, în momentul de faţă, al artei moderne, nu suntem cumva condamnaţi la căderea fără resurecţie (din moment ce ne aruncăm şi ne tăiem  dumnezeul-suflet-credinţă, a fi al nostru, singura şansă de autorecuperare a Fiinţei).

Eminescu nu concepe, însă, Dispariţia, Neantul – şi Roata Sacră. A arunca va însemna a înălţa. A tăia va însemna a unifica în comuniune sacră. Pânza va însemna Mreaja-Māyā, în care aruncarea înseamnă străpungerea iluziei, trecere de dincolo de pânză, în Piatra Munte – unde căderea – este săparea de trepte iniţiatice, către tăietura supremă – Vârf spre Cer.

Deci, poate tocmai Golgota Credinţei, creată prin arta modernă, va deveni premiza resurecţiei cristice a Artei: aruncarea va deveni Revelaţia, tăierea va deveni cadrul teofagiei, ritual al euharistiei artistice (remitizante) a Omenirii – refacerea, din omenire-fenomenalitate – în Ritual-Omenire.

Astfel, arta va putea deveni izbăvitoare integrală, prin sacrificiul voluntar-hristic (exorcizator şi cosmogonic) – a propriei esenţe şi ca re-sacralizare a Fiinţei-din-lume.

                                                                   ***

                                                                    prof. dr. Adrian Botez

 

                 Notă

 

Trimiterile la versul eminescian s-au făcut către ediţia Petru Creţia (M. Eminescu – Poezie şi proză, vol. I-II, Cartea Românească, Buc., 1978) ca fiind nu cea mai erudită şi completă, ci cea mai operaţională. Au fost consultate şi ediţiile Perpessicius şi D. Murăraşu.

Categorii:literature

PALIA DE LA ORĂŞTIE (4). Serial de Ştefan Nemecsek


PALIA DE LA ORĂŞTIE

Fragment din CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE, de Ştefan Nemecsek

Tot aşa termenul hoşen din Ishod 28,4 Palia îl traduce cu „pieptar” şi nu-l lasă netradus, cum fac alţii. Ortografi a cuvântului şiloh din Bîtie 49,10 este întocmai ca în textul original, deşi există multe variante în redarea lui. Pentru interpretarea enigmaticului cuvânt şiloh s-au produs 18 ipoteze. Parcă autorii Paliei au prevăzut discuţiile care se vor purta pentru interpretarea cuvântului şiloh şi în înţelepciunea lor lăsară netradus pe acel „apax legomenon”, urmând ca timpul să rezolve enigma.

Rezultă că traducătorii cărturari de la Orăştie n-au lucrat pripit, ci au zăbovit îndelung asupra textului. Sunt în Palie texte ale căror sens se poatedesprinde abia privite prin lumina celui original. Un atare loc este Bîtie 3,15: „Veeva asit benca uven haişa uven zarah hu ieşufeca roşo veatta fesuzenu okev”, adică: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi între sămânţa ei, acela va zdrobi capul tău iar tu îi vei muşca călcâiul”. Cu toate că textul mai popularizat în epoca Paliei, cel latin al Vulgatei, are în partea a 2-a a stihului „ipsa conteret caput tuum et tu insidiaberis calcaneo cius”, totuşi Palia urmează fidel textul original traducând pe hu cu „acela” pentru că hu este un pronume personal masculin şi nu unul feminin, ca să fi e tradus cu „ipssa conteret” cu „aceea va zdrobi” sau cu „ea va zdrobi”. Pronumele hu se foloseşte în limba ebraică veche, pe la 1500-1000 înaintea erei noastre, pentru ambele genuri, atât pentru masculin cât şi pentru feminin, căci genul neutru nu există.

Cine pătrunde mai adânc în spiritul limbii înţelege că în Bîtie 3,11 este vorba de un masculin şi va traduce cu „el”, sau cu „acela va zdrobi”, precum a procedat şi traducerea grecească, produsă între anii 250-200 înaintea erei noastre. Astfel între textul original ebraic există o relaţie de dependenţă. Sunt şi argumente externe în favorul utilizării textului ebraic E mai întâi (adevărat că cu mai puţină tărie), afirmarea din prefaţa Paliei şi apoi faptul că atât Mihail Tordaş cât şi colaboratorii Ştefan Herce şi Moise Peştişel sunt români trecuţi la calvinism, pentru care text oficial este cel ebraic. În afară de aceea Efrem Zăcan, a fost un cărturar de seamă al epocii. Numele ebraizant Zacan, care înseamnă bătrân, barbă, deci un fel de Barbu, trădează o origine semită şi ca atare pe un cunoscător de limbi orientale.

În epoca Paliei se studia limba ebraică în Transilvania. Ştefan Bathori, principe al Ardealului şi rege al Poloniei, puse la 12 mai 1581 bazele unui act fundaţional în care decreta înfiinţarea unei Universităţi la Cluj. Acel act fundaţional prevedea că: „toţi cei care au terminat în mod glorios ştiinţele frumoase, limba greacă, ebraică şi latină, în facultăţi să poată ajunge doctor în acele ştiinţe”. Ceva mai târziu, profesorul din Alba-Iulia, Ioan Hernic Alstedt, a tipărit pentru trebuinţele studenţilor: „Rudimenta linguae hebraicae et chaldaieae, in usu scholae Albensis”. Textul întrebuinţat de Palie a putut fi Pentateucul ebraic din 1488 de la Bologna, sau ediţia din Brescia, din anul 1492, ori chiar Poliglota din Alcaea, tipărită în anul 1517.

Importanţa operei ca şi prestigiul colectivului, pretindea să se meargă la izvor, totuşi traducătorii nu s-au mulţumit cu un singur text. Ei au folosit şi un text latin al Vulgatei. În secolul Paliei există textul latin în ediţia din 1547 (Louvaine) şi cea publicată de Lucas Osiander la Tübingen, în 1573.

Afirmarea utilizării unui text latin este confirmată nu numai de anumite concordanţe semantice, morfologice şi sintactice, ci şi de latinisme ca: „prima”, „asină”, „asin”, „vade”, „vergură”, „şerb”. Consultarea unui text grecesc o confi rmă elementele greceşti afl ătoare în Palie. Este mai întâi titulatura Palia, prescurtare a numirii greceşti „palaia dia tiki”. Numai un iniţiat în ale limbii greceşti putea şti că grecii numesc Vechiul Testament scurt: Palia. Verbul bara din Bîtia 1, îl traduc urmând versiunea grecească, care are epoiisen la fel procedează cu traducerea substantivului maim redându-l cu singularul, ca în versiunea grecească, care are hydatos, Bîtie 1,2. Evident că traducătorii au avut la îndemână şi texte slavone, existente în secolul al XVI-lea. Bălgrad (Alba-Iulia) era o tipografi e slavonă, iar la Sebeşul săsesc (Sebeş Alba) s-a tipărit în 1580 un Sbornic slavonesc. În corpul Paliei găsim cuvinte slavone, precum: „dver”, „procov”, „covor”, „letnic”, „medelniţă”, „a blagoslovi”, „vraci”, „Bîtie”, „Ishod”, „Cisla”, „Torozacon”. Dacă în prefaţa Paliei se spune că s-a tradus şi „de pe sârbeşte”, desigur colectivul de lucru s-a gândit la textul slavon, de care se foloseau sârbii până aproape de zilele noastre. Nu există în epoca Paliei o tipăritură sârbească la Bâtie şi Ishod.

Categorii:CARTEA

ATENŢIE, INSTITUŢIILE FISCALE EVALUEAZA SOCIETĂŢILE COMERCIALE!


EVALUAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE DE CĂTRE ANAF!

ORDIN nr. 1984 din 11 mai 2011 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 361 din data de 24 mai 2011

  • Ordinul stabileşte criteriile pe baza cărora se condiţionează înregistrarea în scopuri de TVA a societăţilor comerciale care sunt înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
  • Persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul fiscal şi care sunt supuse înmatriculării la registrul comerţului trebuie să depună la organele fiscale competente o anexă la declaraţia de menţiuni, conform modelului stabilit în anexa nr. 1, care serveşte la evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanelor respective de a desfăşura activităţi economice ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de TVA cu drept de deducere, precum şi operaţiuni pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă în cazul în care aceste operaţiuni ar avea locul în România. Anexa se completează cu ajutorul programului informatic de asistenţă pus la dispoziţie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi care poate fi descărcat de pe pagina de internet http://www.anaf.ro

 

  • Criteriile în funcţie de care se condiţionează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile prevăzute la art. 1 sunt:

a)persoana impozabilă nu se află în situaţia prevăzută la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în situaţia de a nu desfăşura la sediul social sau la sediile secundare activităţi economice. Pentru a dovedi că persoana impozabilă nu se află în această situaţie, anexa la declaraţia de menţiuni trebuie să fie însoţită de un certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte fie că persoana impozabilă îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip, fie că persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani;

b)niciunul dintre administratorii şi/sau asociaţii1 persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal şi nici persoana impozabilă însăşi nu au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c)criteriul care face obiectul verificării faptice, privind existenţa spaţiului destinat sediului social/domiciliului fiscal şi, după caz, sediilor secundare declarate, care să corespundă obiectului de activitate pe care persoana impozabilă intenţionează să o desfăşoare/o desfăşoară;

d)criteriile de evaluare prevăzute în anexa nr. 2.

Categorii:PRACTIC

I.P.CULIANU SI CARTEA, DATE, TITLURI, ANI…


Cele mai cunoscute lucrări ale lui I.P. Culianu:

Eros şi magie în Renaştere, Călătorii în lumea de dincolo, Dicţionar al religiilor (în colaborare cu Mircea Eliade), Hesperus, Arborele cunoaşterii: mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu până la nihilismul modern.

La Editura Polirom au aparut: Arta fugii (2002), Călătorii în lumea de dincolo (2002), Gnozele dualiste ale Occidentului (2002), Pergamentul diafan • Ultimele povestiri (2002), Jocurile minţii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie (2002), Eros şi magie în Renaştere. 1484 (2003), Ioan Petru Culianu. Omul şi opera (volum coordonat de Sorin Antohi, 2003), Iocari serio. Ştiinta şi arta în gândirea Renaşterii (2003), Cult, magie, erezii (2003), Hesperus (2004), Experienţe ale extazului (2004), Dialoguri întrerupte. corespondenţa Mircea Eliade – Ioan Petru Culianu (2004), Mircea Eliade (2004), Jocul de smarald (2005), Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice (ediţia a II-a, 2005), Religie şi putere (ediţia a II-a, în colaborare, 2005), Arborele Gnozei (ediţia a II-a, 2005), Psihanodia (ediţia a II-a, 2006), Gnosticism şi gândire modernă: Hans Jonas (2006), Studii româneşti I. Fantasmele nihilismului • Secretul doctorului Eliade (2006), Dicţionar al religiilor (împreună cu Mircea Eliade, 2007) şi Tozgrec (2010).

Categorii:PRESA
%d blogeri au apreciat asta: