Prima pagină > CARTEA > CIORAN 100 – MURIM IN JOS…

CIORAN 100 – MURIM IN JOS…


 PROPUNERE EUGEN EVU:

                    CIORAN O SUTĂ DE ANI DE LA NAŞTERE

 

 

“Murim în jos”

 

Pentru un sărut vinovat de sfântă, aş accepta ciuma ca un leagăn.

*

Frecventarea  sfinţilor, ca şi a muzicii sau biblitecilor, este desexualizantă. Instinctele încep să servească o altă lume.

*

Extazul distruge roadele pământului.

*

Nu se poate suferi pentru altul.

*

Totul depinde de nivelul tristeţii, de frecvenţa vibraţiilor.La un anumit nivel. Ea este poetică, la altul muzicală, iar în expresie ultimă religioasă.

*

Sub deliciul şi teroarea creştină, omul nu aspiră decât la un beneficiu: perfecţiunea.

*

Sfinţii trăiesc în flăcări. Înţelepţii, alături de ele.

*

Pentru fiecare om, Dumnezeu e întâia amintire.

*

Orice act de extaz suplineşte sexualitatea.(…) El n-ar avea nici un sens fără mediocrtitatea fiinţelor…Sexualitatea le salvează temporar din animalitate. Actul sexual îşi depăşeşte la orice fiinţă semnificaţia biologică. Este un triump asupra animalităţii, căci sexualitatea e singura poartă spre cer din toată biologia.

*

Frica este o moarte de fiecare clipă. (…) .Nu există poet care să fi murit numai odată.

*

Triumful creştinismului îşi are originea în lipsa de orgoliu a unei virilităţi. Imaculata concepţie pleacă din pietatea unei lumi întregi şi din laşitatea unui bărbat.

*

O conştiinţă se măsoară după dilatarea ei cosmică.

*

Ameţelile rare ale individului au devenit religie de stat.

*

Regresiunea în memorie te face metafizician.

*

Murim în jos.

*

Paradisul nu este posibil fără o boală a memoriei.

*

Trebuie să mai fi trăit alte vieţi. De unde altfel atâtea groază? Existenţele anterioare sunt singura justificare a terorii.

*

Orice poezie din Baudelaire, spune omului modern mai mult decât excesele sublime ale sfinţilor.

*

Scepticismul este mirarea genialităţii în faţa vidului problemelor şi, desigur, şi a realităţii.

*

Crearea lumii nu-şi are altă explicaţie în afară de frica de singurătate a lui Dumnezeu.

*

O fiinţă armonioasă nu poate crede în Dumnezeu. Lepra asta de criminali, de sfinţi şi de săraci, l-a “ lansat” pentru uzul amărăciunii lor.

*

Peste tot nu există soluţii, ci numai laşităţi.

*

Slăbiciunile pentru absolute îţi dau gustul autodistrugerii. Şi atunci îţi apare deodată în minte imaginea mănăstirii şi a bordelului.  “ Celule”, de-o parte şi de alta. Femei, tot aşa. Dezgustul de viaţă creşte atât în umbra curvelor. Cât şi a sfintelor.

*

Apetitul ceresc şi pofta de Dumnezeu se nasc pe ruina tuturor apetiturilor vitale şi a poftelor pământene.

*

Oamenii vorbesc de Dumnezeu nu numai pentru a-şi “ plasa” demenţa, ci şi pentru a o masca. Cum  nu-i mai pronunţi numele, ţi se demască goliciunea nebuniei.

*

“ Absolutul” este o prezenţă dizolvantă în sânge. Leucemia e grădina în care înfloreşte Dumnezeu.

*

Sănătatea este cea mai bună armă împotriva religiei.

*

O neurastenie organică, fatală. Prezenţa ei în conştiinţă este un surmenaj continuu, o febră ascunsă şi epuizantă, un principiu destructiv.

*

Numai starea de  cădere a dat naştere chinului divin al muritorului. Fără o Vină, nu este posibilă conştiinţa existenţei divine.

*

Istoria omenească este de fapt o dramă divină.

 

                                                      Din “ Lacrimi şi sfinţi”, editura Humanitas, 1992.

Categorii:CARTEA
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: