Arhiva
REGISTRUL ZILIERILOR. DATE, EVIDENŢE, COMPLETARE, TRANSMITEREA LA ITM, SUMELE.
DESPRE REGISTRUL ZILIERILOR
– Pentru asigurarea unei evidenţe unitare referitoare la utilizarea forţei de muncă a lucrătorilor zilieri, beneficiarul de lucrări, definit conform Legii nr. 52/2011, organizează conducerea şi ţinerea la zi a registrului. Înregistrarea în registru se face în ordine cronologică, pentru toţi zilierii. În scopul îndeplinirii obligaţiei, beneficiarul de lucrări transmite către inspectoratul teritorial de muncă o copie a registrului conţinând înregistrările din luna precedentă, certificată „conform cu originalul”.
– Pentru beneficiarii de lucrări care au înfiinţate sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, cărora le-au delegat competenţa de a încheia raporturi juridice cu zilieri, pot delega acestora şi competenţa conducerii, completării şi transmiterii către inspectoratele teritoriale de muncă a copiei registrului.
– Registrul se păstrează la sediul beneficiarului de lucrări şi/sau, după caz, la sediul sucursalei, agenţiei, reprezentanţei, punctului de lucru sau al altor asemenea unităţi fără personalitate juridică, si va fi numerotat, parafat şi legat.
– Beneficiarul de lucrări răspunde de respectarea prevederilor legale privind conducerea, completarea şi păstrarea registrului, fiind responsabil de corectitudinea datelor înscrise în registru.
– La fiecare înscriere a unui zilier în registru numele şi prenumele se înscriu cu literele mari de tipar, cu menţionarea şi a iniţialei tatălui.
– )Denumirea beneficiarului de lucrări se înscrie în registru cu litere mari de tipar, fără prescurtări. Prescurtările permise sunt:
– a)S.C. – societate comercială;
– b)S.A. – societate pe acţiuni;
– c)S.R.L. – societate cu răspundere limitată;
– d)S.N.C. – societate în nume colectiv;
– e)S.C.S. – societate în comandită simplă;
– f)S.C.A. – societate în comandită pe acţiuni.
– Registrul se tipăreşte şi se înseriază de Imprimeria Naţională, iar distribuirea acestuia se face, la cerere şi contra cost, de Inspecţia Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă.
– Înscrierea datelor în registru se face numai cu cerneală sau pastă albastră.
– Orice modificare a datelor înscrise se face prin tăierea cu o linie orizontală cu cerneală sau pastă roşie şi prin înscrierea datelor corecte de asemenea cu cerneală sau pastă roşie, lăsându-se vizibilă înscrierea anterioară şi prin aplicarea ştampilei şi semnăturii beneficiarului de lucrări.
– Înscrierea datelor se face în ordinea cronologică a utilizării zilierilor. Registrul se întocmeşte zilnic, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile zilierilor.
– Nu se lasă pagini şi poziţii libere între paginile registrului.
– Pe prima pagină a registrului se completează datele de identificare ale beneficiarului de lucrări.
– Venitul realizat de zilieri sub forma remuneraţiei zilnice pe fiecare beneficiar de lucrări reprezintă venit asimilat salariului, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. III „Venituri din salarii” al titlului III „Impozit pe venit” din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Zilierii datorează impozit pentru venitul realizat sub formă de remuneraţie brută zilnică. Impozitul se calculează de către fiecare din beneficiarii de lucrări prin aplicarea cotei de 16% asupra remuneraţiei brute zilnice.
– Calculul şi reţinerea impozitului datorat se efectuează de către beneficiarii de lucrări la data fiecărei plăţi a remuneraţiei brute zilnice.
– Virarea la bugetul de stat a impozitului calculat şi reţinut de fiecare beneficiar de lucrări se va efectua până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
– Normele metodologice intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind publicate în Monitorul Oficial cu numărul 300 din data de 2 mai 2011
ASIGURAREA LOCUINŢELOR DEVINE OBLIGATORIE CU ADEVĂRAT! CINE, CE, CUM! SUMELE, EVIDENŢE, PRIME, DESPĂGUBIRI, ETC…
ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINTELOR
Conform Ordinului CSA si MAI nr. 6/87/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 315, din 6 mai 2011, asigurarea obligatorie a locuintei se va face de:
a) persoanele fizice si juridice care detin in proprietate constructii cu destinatia de locuinta, din mediul urban sau rural, inregistrate in evidentele organelor fiscale;
b) persoanele sau autoritatile desemnate, in conditiile legii, care administreaza locuintele aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale;
c) locatorul, in cazul in care o locuinta face obiectul unui contract de leasing financiar.
De retinut ca politele de asigurare impotriva dezastrelor naturale vor fi emise si pentru persoanele beneficiare de ajutor social, care au in proprietate constructii cu destinatia de locuinta, dar asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor va fi platita de catre Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale.
Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor prevede ca suma asigurata obligatoriu, adica suma asigurata ce poate fi acordata, este:
– echivalentul in lei a 20.000 Euro pentru fiecare locuinta de tip A (constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic) si
– 10.000 Euro pentru fiecare locuinta de tip B (constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic).
Actul normativ mai prevede obligatia primariilor de a furniza, prin compartimentele de specialitate, Societatii Comerciale „Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale” – S.A. (PAID), in format electronic, lista tuturor constructiilor cu destinatia de locuinta, inclusiv a celor cu destinatia de locuinta sociala, amplasate in unitatea administrativ-teritoriala in cauza, cu toate datele necesare.
Totodata, PAID va transmite lunar primariilor lista proprietarilor care nu au incheiat contracte de asigurare obligatorie a locuintelor.
Asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor a devenit operationala cu 15 iulie 2010. Proprietarii care nu incheie o polita de asigurare obligatorie pana la acest termen, risca sa fie sanctionate cu o amenda cuprinsa intre 100 si 500 de lei.
Astfel, prima obligatorie (suma de bani pe care o plateste proprietarul unei locuinte, in calitatea sa de asigurat, ori imputernicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, in scopul contractarii unei asigurari de locuinte) reprezinta echivalentul in lei a 20 Euro pentru locuintele de tip A si, respectiv, a 10 Euro pentru locuintele de tip B.
Polita de asigurare va fi valabila pe o perioada de 12 luni, cu incepere de la ora zero a zilei urmatoare celei in care s-a platit prima obligatorie.
Riscurile de baza care sunt preluate pentru locuinta asigurata, inclusiv pentru elementele de constructie si dependintele, dotarile si utilitatile constructiei sunt: cutremurele de pamant, alunecarile de teren si inundatiile.
Normele de aplicare prevad si o serie de daune excluse de la plata despagubirilor: formarea de crapaturi in terenul de fundatie sau in terenul din preajma cladirii, datorita variatiei de volum a terenului, ca urmare a contractiei/dilatarii produse de inghet/ dezghet sau inundatii produse in timpul formarii unor lacuri de acumulare, sau in timpul schimbarii artificial a cursurilor de apa.
UMORUL LUNEA SI RESTUL…
|