Prima pagină > POEMUL > POEZIA DE DUMINICĂ: PSALMUL 131 DUPĂ EUGEN DORCESCU

POEZIA DE DUMINICĂ: PSALMUL 131 DUPĂ EUGEN DORCESCU


EUGEN DORCESCU

 

Psalmul 130, versiune din cartea Biblice

 

130

1. Din adâncime, Domnul meu, Te strig !

Adâncul mă absoarbe, mă supune.

2. Ascultă-mi glasul ! Neguri mari şi frig

Preschimbă orice clipă-ntr-o genune.

Urechea pleacă-Ţi. Singur sunt, pe-un dig,

Între vâltori teribile, nebune.

3. O, de-ai păstra aducerea-aminte

A tot ce-a fost şi e nelegiuire,

Cine-ar putea, cu duh de-mpotrivire,

Să-Ţi şadă, Ţie Doamne, dinainte ?

4. Dar Tu iertare eşti. Şi, prin iertare,

Inspiri în noi izbăvitoarea teamă.

5. Pe Domnul Îl aştept. Oare mă cheamă ?

Nădăjduiesc în dulcea Lui chemare.

6. Sufletul meu pe Cel Etern aşteaptă

Mai mult decât străjerii dimineaţa.

Mai mult decât străjerii ce-şi îndreaptă

În zori spre soare zâmbetul şi faţa.

7. Încrede-te în Domnul, Israele,

Căci numai El înseamnă fericire,

Belşug de îndurare, mântuire

De suferinţe trudnice şi grele.

8. O, Cel Etern Se-ndură. Îţi arată

Că te-a iertat dac-ai greşit odată.

EUGEN DORCESCU

Categorii:POEMUL
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: