Prima pagină > ESEU > NU SE PETRECE NICIO MINUNE. ION HOREA, SCRIBUL.

NU SE PETRECE NICIO MINUNE. ION HOREA, SCRIBUL.


 TEXT DE EUGEN EVU:

Enkomion la Ion HOREA

Semne

Nu eşti alesul,

Orice s-ar spune,

Nu se petrece

Nici o minune

Crucea căzută,

Orice s-ar zice,

Nimeni nu trece

S-o mai ridice.

Fiul de tablă

Zace-n rugină…

Norii deasupra

Toarnă lumină.

Gata culesul,

Orice s-ar spune,

Nu se petrece

Nici o minune !

   Am primit cartea recent editată la „ Ardealul”, de venerabilul poet şi prieten prin vitregia memoriei noastre, Ioan Horea. Când era redactor şef la „ România literară”, mă „ răsfăţa” cu pagini în care, oglinditor cumva, regăsea probabil aceleaşi sunete care-l mâncau şi pe dsa ca pe o pită la marginea holdei. Dacă acest volum este nuanţat în elogiul cuvântului de o vagă undă melancolică, a unui reproş ritmat în stiharul său pravoslanic, Poetul Ion Horea se perindă în ondulaţia deal- vale ca Duh cumpătat şi umblător prin spaţiul cetăţilor  încă ale noastre, la Deva, la Orăştie, la Hunedoara, la Moţi, la Sanctuare, la Densuş…a avut  îndelung a dărui din preaplinul harului său harnic,cu atingeri  şi ningeri din Nichifor Crainic, Arune Cotruş  sau Octavian Goga, dar numai prin dolorismul clasic ardelenesc,-iar bruşul de suflet care se cuminecă, adică se comunică în împărtăşania Poeziei. Şi apoi drumurile  ni s-au răsucit prin pădurea de semne; lemnul de rezonanţă al diferitelor cruci, sau mai bine zis, troiţe, a fost să fie de fiecare purtat altfel, nimic mai omeneşte, fie şi ( mai ales) pentru scribi. Doar scribi suntem domnu’ Horea ? Din acel „ pom cu scribi” ( titrat de Constantin Stancu), al unei genealogii ai unei paideume pe care „ parcă o ştiam de undeva”, ca visată ? Vă îndemn cu îndemnul lui pentru mine, cetiţi-mi cartea! Ci nu cu despresurata metaforă a poemului de mai sus, care s-a deschis de singur, în palme. Iar pentru mine, Ioan Horea rămâne de ţinut minte aşa, ca un domn, ca un iconar la cuvânt, ca un fântânar cu secreta cunoaştere- din părinţi- a radiesteziei nuielei de alun. Ca scrib ce-mi sunt, aşa consider, aşa îi exprim fugar şi eu, răzleţul, recunoştinţa. Astfel, oglinditoare din Melos.

     

Categorii:ESEU
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: