Prima pagină > ESEU > FEMINITATEA CA JOC IN PALATUL LUI SOLOMON

FEMINITATEA CA JOC IN PALATUL LUI SOLOMON


Text de Eugen Evu

 

 

 

Hanna BOTA

Maria din Magdala, roman

Editura Limes, 2007

Pentru mine prima iubire. Trebuie să fie şi ultima. Am să mor dacă va mai fi să fie. E prea devastator. E prea unic. De-aceea am început să risipesc departe de casă, să mă risipesc. Cine eşti tu? Dăruitor şi puternicdominator, dur şi tăios,vai de cei care ajung să fie ciopârţiţi ( horribile dictu,n) de tine, dar bun şi statornic. Cui fiecare gest îţi simt dorul de a mă ocroti, de-a mă învălui în linişte, de-a proteja ceea ce e atât de duios iubeşti”.

         Eşantionul de mai sus, este o cheie răsucită în interiorul unui amplu de fapt monolog al feminităţii de tip Sulamita,din “Cântarea Cântăriilor” a lui Solomon. În peste 212 pagini evangheliare, în sensul pretextual apocrific, construit epistolar- eseistic, personajul Hannei Bota răsare şi se retrage într-o mai degrabă esoterică, gnostică, din perindarea prin “ odăile” unui palat-labirintic, pejorative zicând. Autoarea fiind licenţiată în teologie pastorală şi teologie – litere, face din carte un studiu aplicat echivalent cu un doctorat cu brio.Disciplina hermeneutică, verva cu aplomb poetic tragic, Hanna Bota este egală sieşi, cea din registrul poetic care trenase între generaţia două -miistă şi pe contrasens polemic cu agonismul – acest sub- curent devastator, al violenţei de limbaj ca simptom al suferinţelor induse din căderea sistemului totalitar. Cartea este şi un “ manual iniţiatic”, în ceea ce aş numi metodologie nouă, neoprotestantă în speţă, însă gravitând pe orbita biblică vechi- testamentară. Tipologia personajului central este reproiectată modern, Maria Magdalena revine într-un spaţiu centrifugal, la extrema celei deformată de literature en vogue a “ codurilor” Da Vinci-ene şi mai ales de scriitura catolică.

     Recursul la originismul  topologic biblic, limbajul “ arhaic”, re- racordat în prezentul imediat, este sistematic condus într-o naraţie cu ţintă soteriologică.

  Cu fineţe şi minuţiozitate laborioase, dar şi cu o inflexibilitate ce aparţine crezului, până la “ metalizarea” timbrului profetic, psihanaliza unui obsedant “ dincolo de sine” explorează zonele subconştientului agitate de spirit, şi pare-se că admiratoare în parte a poeziei Voiculesciene din perioada sa de detenţie, Hanna Bota impregnează liric “ închipuit” ( parafrazic şi colocvial) o epică foarte comunicabilă prin şarmul de “ love story”. Numai că procedeul ei de semiotician practicant, sau de teolog pragmatic, redă un experiment transparent propriu, aşa cum lasă a se-nţelege segmental sus- citat. Negreşit, din asaltul fără precedent al literaturii religioase de la noi, romanul Hannei Bota se distinge prin forţa conspectativă şi ţinta “ punct ochit, punct lovit” a redimensionării “  spirituale într-o paradigmă nouă, evenatual înnoitoare. Maria din Magdala se simte “ captivă” în templele bărbatului- devastator, posesiv, oscilând între primitivismul “ regal” al castei aşa cum îl “ conservă” memoria arhaicei psihologii iudaice ( Jahweh cel gelos şi cuceritor- devenitor…) – răsărind din deşertice nadiruri ( telurice – nocturne) strivite de orizontul “ ceresc”. “ Dominator şi puternic”, eventual orb la tandreţe şi sigur al gestului posesiunii paternale, de ce nu incestuoase? – însă paradoxal “ bun şi statornic”, ocrotitor dar numai atunci când are resurse consumabile de înduioşare: ale egoului faţă de sine? Ale sinelui platonic, androginic, efemer pe orizontala în cruce culcată, conjugală? Un eros estompat în sardine ronamntice, stilistice, dublat de dialogurile ce par ale unei  interiorităţi “ reci”, chiar sceptice, ale sfintelor cioraniene, refac traseul misticii precreştine şi neo- creştine, în zona încă obscură a post- modernismului resurect, via America  reformistă- evanghelizantă. Tonusul vag feminist– cerebralitatea feminităţii revărsată în text ne induce un fior antimetafizic, anihilant, neutral !-)  nu devine sentenţios – inflexibil, cu toate că se simte un curent rece, de peste apele memoriei primordiale…

    Dacă ar fi să aflu o formulă  apparent gnostică pentru cartea aceasta, aş scrie : divergenţă negru- purpuriu, paradoxal complementară, în război recuperator pe o arhetipală dilemă a dualităţii umanului”.Însă acetsa este  desigur,doar un artificiu…poetic.

                

 

Categorii:ESEU
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: