Prima pagină > literature > FUNCŢIA SMARANDACHE, UN ROMÂN LA GALLUP – USA. ÎNTRE MATEMATICĂ, LITERATURĂ ŞI PARADOXISM. Încrederea în geniul său şi pasiunea pentru matematică coroborate cu o munca asiduă îl vor conduce la afirmarea în domeniu, descoperind funcţia care îi poartă numele, Funcţia Smarandache, şi pe care Florentin Smarandache o poartă ca pe un blazon: “S(n) is defined as the smallest integer m such that m is divisible by n”.

FUNCŢIA SMARANDACHE, UN ROMÂN LA GALLUP – USA. ÎNTRE MATEMATICĂ, LITERATURĂ ŞI PARADOXISM. Încrederea în geniul său şi pasiunea pentru matematică coroborate cu o munca asiduă îl vor conduce la afirmarea în domeniu, descoperind funcţia care îi poartă numele, Funcţia Smarandache, şi pe care Florentin Smarandache o poartă ca pe un blazon: “S(n) is defined as the smallest integer m such that m is divisible by n”.


FUNCŢIA SMARANDACHE

 – Cine este Florentin Smarandache?

Matematician, poet, romancier şi dramaturg, Florentin Smarandache s-a născut pe 10 decembrie 1954 în comuna Bălcesti, judeţul Vâlcea. După absolvirea Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii din Craiova, lucrează ca profesor în comuna natală, apoi la Colegiul “Nicolae Bălcescu” din Craiova. Între 1982-1984 va trece dincolo de graniţele ţării, predând matematica la Colegiul “Sidi El Hassan Lyoussi” din Sefrou, Maroc. În 1984 se întoarce în ţară, de unde va continua colaborarea cu diferite reviste de matematică din ţară şi străinătate, unde publică o serie de articole: “Gazeta Matematică”, “Monthly”, “Math. Magazine”, “College Mathematical Journal”, “Zentralblatt fur Mathematik”, “Crux mathematicorum”, “Gazeta Matematica” (Spania).

Între 26 iulie-3 august 1986 este invitat la “International Congress of Mathematicians”, Berkeley, C.A. unde urma să prezinte lucrarea “An Infinity of Elementary Unsolved Problems”. Statul român îi interzice însă participarea la congres. Deşi nu era pentru prima oara când întâmpina greutăţi din partea statului roman, această interzicere a umplut paharul: a făcut greva foamei timp de 15 zile. Urmările nu s-au lăsat nici ele aşteptate: pentru că a fost “recalcitrant”, după cum povesteşte în volumul “Fugit … Jurnal de lagăr”, “… după ICM-86 mi-au interzis să public matematică şi m-au ţinut şomer un an jumate”1.

Îşi pregăteşte foarte minuţios, matematic am putea spune, fuga din ţară, nespunând nimănui nimic, nici măcar soţiei sale care-l credea plecat la Bucureşti să discute cu un profesor de la Universitate despre nişte articole de cercetare matematică. Îi va scrie la 10 zile după ce ceruse azil politic în Turcia, la data de 09.09.1988, cu dorinţa de a emigra în SUA, ţara tuturor posibilităţilor. După ce-şi cere scuze că i-a ascuns dorinţa de a emigra, îşi motivează gestul cu următoarele cuvinte: “Dar ştii cât m-au umilit, şomer, semi-şomer, cerşetorul inspectoratului, gunoiul lor, îmi interziseseră şi să public, şi doctorat etc. N-am mai putut răbda! Orice suferinţă are o limită”2

După aproape doi ani de stat în lagăre de “fugiţi”, America îi va da acceptul de intrare în ţară. A făcut de toate: spălat vase în restaurante, săpări de şanţuri, încărcat – descărcat etc. Mai târziu a prins un post mai bun: soft-ware engineer la o firmă producătoare de terminale electronice. A văzut multe şi a

suferit şi mai multe.

1 Florentin Smarandache, “Fugit … Jurnal de lagar”, Ed. Tempus,

Bucuresti, 1994, pag. 17

2 idem, pag. 20

Editor – Florentin SMARANDACHE

Însă încăpăţânarea în realizarea visurilor şi dorinţa de afirmare nu l-au părăsit niciodată. Îşi ia doctoratul în matematică, în prezent fiind “Associate Professor of Mathematics” la “University of New Mexico, Gallup” din USA.

Încrederea în geniul său şi pasiunea pentru matematică coroborate cu o munca asiduă îl vor conduce la afirmarea în domeniu, descoperind funcţia care îi poartă numele, Funcţia Smarandache, şi pe care Florentin Smarandache o poartă ca pe un blazon: “S(n) is defined as the smallest integer m such that

m is divisible by n”.

 

F.S.

Categorii:literature
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: