Arhiva

Archive for 5 aprilie 2011

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI


În seara de 21 martie 2011, Fundaţia Culturală „Orient latin” din Timişoara a celebrat Ziua Mondială a Poeziei.

În cadrul programului, a avut loc şi festivitatea de decernare a premiilor anuale.

Premiul de excelenţă literară, ex-aequo, le-a fost înmânat la doi tineri scriitori care, în anul 2010, au primit distincţii naţionale: Lucian Adam (reşiţean, câştigătorul premiului, pentru volum de debut, la concursul „Porni Luceafărul…”, şi Adelina Dozescu (studentă timişoreană în vârstă de douăzeci de ani, colecţionară de premii literare (43 în patru ani).

Premiul „Horia Ionescu”, care se atribuie unui actor timişorean implicat în poezia timişoreană, i-a fost înmânat maestrului Vladimir Jurăscu. Diploma i-a fost înmânată de către Călin Ionescu, fiul regretatului actor şi regizor.

Manifestarea s-a încheiat cu un salut către preaiubitul „Big Brother” al literaturii române, absent datorită slujbei lui pariziene, şi discipolilor lui timişoreni, şi ei absenţi datorită luptei pe care o duc pentru a ocupa instituţiile culturale locale.

ILIE CHELARIU

martie 29, 2011

Categorii:PRESA

MOARTEA LUI ISUS, UN DOCUMENTAR BAZAT PE SCRIPTURĂ…


Moartea

PENTRU VIZUALIZARE, DAŢI CLICK PE TITLUL DE MAI SUS!

Categorii:GÂND

HRISTICUL EMINESCU (4), UN SERIAL DE ADRIAN BOTEZ


PRIMIM DE LA ADRIAN BOTEZ

4-RĂZBOIUL SFÂNT[1]

 

Războiul, la germanici, era Ritual – ofrandă de sânge, adusă zeului, Moartea eroică era experienţă religioasă privilegiată (a se vedea şi la geto-daci). Natura extatică a morţii îl transformă pe Războinic în Poet inspirat, în şaman-profet, înţelept vizionar. La Eminescu, spre exemplu, bătălia-Ritual de la Rovine (Scrisoarea III), unde ridicarea din Rovină-Mlaştină se face în etape (logos-ul decrepit este înlocuit de Creanga de Aur şi Râul Demiurg, “râul, ramul” – de Zidul-Munte; apar luminile-comete (capete pletoase, coifuri lucitoare) din zona sacră-codru; roiul, ca explozie a Stupului Divin, din care ies flăcările Focului Sacru-Albine: lănci, arcuri, nouri de aramă – se stârneşte Vârtejul-vijelie, prinzând, în mijloc, Leul Solar care turbează (furor sacer, demiurgică); flamura-ramură verde se frânge, înlocuită de Creanga de Aur din mijlocul Vârtejului, care uneşte cer-pământ, într-o Apocalipsă şi o Nouă Facere: “Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul”; Mircea-Cavalerul Graalului şi Călugărul (Ascetul, Omul-ritual, originar-simplu la vorbă şi al port) se identifică cu Vârtejul şi cu Focul (Mircea-Vijelie, Mircea-Seism al “călărilor” cu suliţe-raze) – Mircea-Potopul şi Genunea, Grindina Sacră, care treieră Grâul Cristic, separându-l de pleavă şi refăcând Fulgerul-Zbor şi Muntele-Arbore Cosmic cu stele: “munţii negri … izvorăsc din veacuri stele…”.

Mircea este întrupare a lui Wotan: Wut=furie (furor sacer, vehemenţă ritualică) – şi este lup-om, om-zeu (berserkr). Prin lupta iniţiatică, el re-sacralizează Codrul edenic – redă viziunea Pământ-Titan.

Chiar dacă, la Eminescu, războiul sfânt nu are sensul proclamat de maniheiştii iranieni, cât şi de essenienii de la Qumram – există urme ale unei apocatastaze de ordin metafizic: lupta dintre Logos-ul Ruinat (Rovine) şi Logos-ul-foc (Mircea-Ţepeş). Apocatastaza angajează arhetipuri, pentru reintegrare: Demiurgos şi-l reintegrează pe Hyperion şi Edenul-Pământ, în sinteza Spiralei Arbore Cosmic (îmbrăţişat de Şarpele-Spirală-zbor). Deci, conceptul essenian de Şarpe Mântuitor, mântuirea prin Şarpe, pare a avea, la Eminescu, o relevanţă foarte subtilă, dar foarte importantă: fondul cosmic-demiurgic este Spirala – iar Spirala este resurecţia prin Şarpe. Iisus este Şarpele, este iubirea-îmbrăţişare, care separă (viaţa veche de cea nouă) şi uneşte (întru Fiinţa Divină, dobândită prin iniţiere, resorbire a vechiului – energie exprimată-degradată, în noul – energie reconcentrată, centripet în Sinele Divin).

În definitiv, şi Eros-ul-Iubirea este Războiul Împăcării, este extrema vehemenţă pentru a ajunge al Chinul suprem al Armoniei. Cf. N. Berdiaev (Adevăr şi revelaţie, Ed. de Vest, Timişoara, 1993), care spune că trebuie subordonate, toate chinurile – Eros-ului Esenţial.

Esseninii excludeau de la banchetele-comuniuni pe diformii psihici şi spirituali. Vestirea venirii împărăţiei (parousia) este tocmai vindecarea. Deci, în Scrisoarea III, parousia se vesteşte şi realizează prin venirea Focului-Ţepeş, care tămăduieşte monştrii (fizici şi psihici) re-construind Logos-ul (degradarea-bâlbâirea va fi deplasată spre revelaţia Focului, transgresând în glossolalie, “vorbirea în limbi” – revenind al Arhetipul Logos-ului Originar: Logos-ul-Basarabi, Logos-ul-Muşatini).

Şi ascetismul (Cavalerul Graalului), tot de la esenieni poate să vină – ca obţinere a tensiunii spirituale, pentru  “a umple” Fiinţa Divină. Respingerea materiei (ca şi la gnostici), pentru a transcende, spre obţinerea Trupului Mistic (Hristos). Şi Hristos, până la 33 de ani, tot printre essenieni a stat, şi de la ei a învăţat tehnicile ascezei – probabil şi doctrina Şarpelui: prin spadă (sabie), la unirea cu Dumnezeu (este o spirală, Rău-Bine, despărţire pentru unire, în Şarpele-Ouroboros, circularizant): “Nu aduc pacea, ci sabia” (neliniştea spirituală, pentru ruptura de Fiinţa Spirituală, pentru a se desăvârşi în Fiinţa Divină).

*

*                      *

Ritualul baptismal este scufundarea în Iad (capătul de jos al axei lumii), pentru confruntarea cu Monştrii, pentru a trece proba iniţiatică, aducând Focul, pentru resurecţie. În Scrisoarea III, se coboară, iniţiatic, de către fiul al treilea (“unul dintre fiii falnicului domn”), în Mlaştină, în infernul acvatic (iadul cu monştri): ca o apă turburată, ca potop ce prăpădeşte. De sub apă, monştrii (Negrul, Cocoşatul, Broasca, Gunoiul, Ilotul Spiritual, Fonful, Flecarul, Guşatul, Bâlbâitul, Cel-fără-Creier, Cel Îmbătrânit Fără de Vreme etc.) sunt transfiguraţi în forţe de propulsie-transcendere, energii ale teurgiei prin Foc – Ţepeş Vodă Atotpurificatorul.

Prin botez se realizează împăcarea contrariilor (ca şi în Scrisoarea III, Apa cu Monştri determină, dialectic, Focul-Ţepeş), rezultând Androginul (refăcutul Arbore Cosmic-Munte, Eros-Şarpe este imaginea Androginului: Şarpele Cosmic este Androgin, căi este spirala care uneşte etapele de desăvârşire a Fiinţei).

*

*                   *

Cezarul (Împărat şi proletar, I-47) este ipostaza în curs de iniţiere-desăvârşire a Regelui (Monarh Ascuns): Regele din labirintul iniţiatic (al nebuniei-iniţierii) este “moşneagul rege Lear” (străbătând, prin nebunie, spre Revelaţie, dinspre cununa uscată de paie, spre coroana mistică-esoterică) : e acelaşi mecanism sacral care transformă ieslea bethlehemică-cunună de paie – în cununa de spini-TRANDAFIRI  –  SIMBOLUL SPIRITULUI BIRUITOR. Trandafillos=Floarea cu o mie de petale, pe care o răstigneau oamenii Evului Mediu.

Cezarul este Monarhul (“în nălţimea-i solitară”, “palid”, “în gânduri adâncit”) aflat la malul Styxului-Seina, păstrând, încă, în fiinţă, confruntarea (ca stare spre iniţiere): “Convins (…) cum că principiul rău, / Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâul (…) Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău (…) la jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urât” (ura este stare iniţiatică, prin care se creează premizele apocatastazei). Pare a fi tiran, în realitate este cel tiranizat de labirintul-contingent: “Mărirea-i e în taină legată de aceşti (forma spirituală, proliferată în gregaritatea labirintului-logos)… El – el vârful mândru al celor ce apasă” (este stea esoterică, nedegajată încă de “apăsările” în dublu sens) ale ascensiunii Muntelui Iniţierii.

Monarhul Ascuns trece (în Împărat şi proletar) prin labirintul infernal iniţiatic: a) de la esotericul unul (pronume nehotărât) din ceata faquirilor, căutători ai căii (“Ah – zise unul…”, în taverna mohorâtă, desprins, anonim, ca fata-Lună din Luceafărul – din ceata pribegită de “copii săraci şi sceptici”) – stadiul proletar fiind forma ascunsă (în curs de iniţiere), sub care guvernează lumea Împăratul-Monarh (stadiul final al iniţierii), b) la revolta Logos-ului instituţionalizat-demonizat – revoltă dubitativă (“Spuneţi-mi ce-i dreptatea… Religia – o frază de dânşii inventată”) şi revoltă-confruntare a principiilor, într-o apocatastază verbală (Zdrobiţi… sfărmaţi… zvârliţi în foc…”) c) în simultaneitate magică-mitică, se realizează apocatastaza ca act efectiv, ritualic: “Parisul (asimilat, cel puţin aici, Nordului esoteric) arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă” (Foc şi Vehemenţă – furtună demiurgică); “bulgării de granit” suiţi (iniţiere prin Munte) se vor transfigura plebeul proletar în Cavaler-Rege (cu “arme lucitoare” – fulgerul lui Thor), cuşma frigiană în coroană esoterică-clopot; prin furor sacer, femeia chtoniană (vândută) devine Prostituata Sacră: Femeia (pluralizată) cu “ură şi turbare în ochii … negri, adânci şi disperaţi” (ochi luciferizaţi) se transfigurează în Formă Hieratică: “Ca marmura de albe, ca ea neprihănită” – apoi, în stadiul mare, refăcând echilibrul orfic-thanathic: “Scânteie marea lină… Corăbii învechite scheletele de lemn” (ca forme de graniţă, între schelet şi Revelaţie) pătrund, prin pânzele lunare (“ţin pânzele umflate în faţa lunei”) în stadiul Logos de Foc, Logos de Roată: “Şi-n roată de foc galben stă faţa-i ca un semn”.

Prin uimire extatică, Cezarul se va autodepăşi (depăşind) umbra şi nourii: “Uimit privea Cezarul al umbra cea din nouri”) în stadiul (interiorizat) de Monarh Arhetipal (Demiurgos), dar şi în stadiul de Logos Divin (Logos-ul sapienţial-ritualic din finalul poemului: “În orice om o lume îţi face încercarea (…) Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi”).[2]


[1] Nu putem adera la viziunea non-metafizică asupra războiului, în opera lui M. Eminescu, a lui G. Călinescu (Opera lui M. Eminescu vol. III, p.38-40, Ed. Minerva, Buc., 1985). Din acelaşi motiv, nu putem adera nici la opiniile lui E. Todoran, din cap. Eroica, din vol. M. Eminescu – epopeea română, Ed. Junimea, Iaşi, 1981.

[2] Ne delimităm cu fermitate de interpretările “socializante” şi “istoricizante” ale poemului Împărat şi proletar, interpretări cărora, după părerea noastră, le-a căzut victimă până şi un exeget atât de rafinat ca Rosa del Conte (op. cit., p.56), dovadă afirmaţii de tipul: “Revoluţia Comunei (…) nu cere numai pâine, cere alte adevăruri noi valori, şi vrea să scufunde sub năvala unui nou potop minciunile trecutului” etc. – deşi remarcă, mai jos cu câteva pasaje, că M. Eminescu se sustrage conştient planului istoric şi delimitărilor particularului, tentând, mereu, răzbaterea cugetării spre general-cosmic (Rosa del Conte, op. cit., p.64): “Plebea răzvrătită va distruge numai nişte forme destinate să piară pentru a se reînnoi în timp (…) pentru că “progresul” omenirii şi al lumii nu e decât o iluzie…

Categorii:literature

SOLUŢIILE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE LA PROBLEMELE ROMÂNILOR, 04.04.2011


În şedinţa din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat un număr de 4 recursuri în interesul legii. Astfel:

– prin Decizia nr. 2/04.04.2011 s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că:

În situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanţă succesorală.”

– prin Decizia nr. 3/04.04.2011 s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuându-se următoarele:

Ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 şi nr.1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.”

– prin Decizia nr. 4/04.04.2011 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că:

Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 şi care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispoziţiile Anexei nr.3 la Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare.”

– prin Decizia nr. 5/04.04.2011 s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că:

În aplicarea dispoziţiilor art.11 alin. (1) şi art.12 din Legea nr.85/2006 coroborate cu dispoziţiile art.312 alin. (2-4) din Codul de procedură civilă, curtea de apel, investită cu soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, admiţând recursul, va casa hotărârea şi va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei.”

Categorii:PRACTIC
%d blogeri au apreciat: