Prima pagină > GÂND > PSALMUL 90, DUPĂ EUGEN DORCESCU, UN GÂND PENTRU DUMINICA

PSALMUL 90, DUPĂ EUGEN DORCESCU, UN GÂND PENTRU DUMINICA


 

 

PSALMUL 90, ECHIVALENŢĂ DE EUGEN DORCESCU

 

 

 

90

1. O, Dumnezeul nostru, Tu ne-ai fost

Din veac în veac scăpare şi-adăpost.

2. Când încă munţii nu-i făcuseşi ; când

Nu zămisliseşi lume şi pământ,

Din veşnicii în veşnicii, mereu,

Tu eşti Acelaşi, Unul-Dumnezeu.

3. Pe muritor în pulbere-l destrami,

Zicând : „Revino, fiu al lui Adam”.

4. Căci un mileniu pentru Tine-i doar

O zi care-a trecut şi vine iar,

E veghea unei nopţi, un biet coşmar.

5. Un vis sunt anii. Pulbere. Nimic.

Dispar şi pier ca paiul dat în spic.

6. Sunt iarba care tremură în zori

Cu sclipitoare rouă şi cu flori,

Dar veştejită seara, aplecând

Tulpina şi cununa spre pământ.

7. Mânia-Ţi ne consumă. Spaimă ni-i

De furia divinelor urgii.

8. Greşeala noastră dinaintea Ta

O ţii mereu. Şi nu vrei a uita

Păcatul nostru jalnic şi ascuns.

Tu, Cel Etern, teribil, nepătruns.

9. Mânia Ta ne-aduce la declin,

Ne zboară viaţa brusc, ca un suspin.

10. Viaţa noastră-i şaptezeci de ani.

Optzeci pentru cei tari. Pustii şi vani.

Căci rodul lor e pulbere şi vânt :

Ei se petrec, noi mergem în pământ.

11. Dar cine vrea tăria a Ţi-o şti ?

Şi teama să-Ţi cunoască zi de zi ?

12. Învaţă-ne să nu trăim în van,

Ceas după ceas, decenii, an de an,

Învaţă-ne ce-i bine şi ce-i drept

Spre-a căpăta un cuget înţelept.

13. Întoarce-Te, Tu, Doamne ! Până când ?…

Cu slujitorii Tăi fii bun şi blând.

14. Iubirea Ta revars-o-n zori de zi

Şi fericiţi vom fi cât vom trăi.

15. Câţi ani ne-ai pedepsit, tot pe atât

Fereşte-ne de chinuri şi urât,

Desfă-ne laţul spaimei de la gât.

16. Probează-ne, o Tu, Cel veşnic viu,

Grandoarea Ta, s-o ştim din tată-n fiu.

17. Bunăvoinţa, harul Tău sublim

Revarsă peste noi, Iah Elohim !

Şi întăreşte tot ce făptuim,

Da, întăreşte tot ce făptuim !

Categorii:GÂND
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: