Arhiva

Archive for 28 decembrie 2010

ESTE SCRIS, PUTEREA SCRISULUI ÎN CARTEA APOCALIPSA…

28 decembrie 2010 Lasă un comentariu

ESTE SCRIS…

CARTEA APOCALIPSA

(Rev 1:3)  Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!

(Rev 2:17)  Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decît acela care-l primeşte.”

(Rev 5:1)  Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.

(Rev 13:8)  Şi toţi locuitorii pămîntului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n’a fost scris, dela întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat.

(Rev 14:1)  Apoi m’am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, cari aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

(Rev 17:5)  Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pămîntului.”

(Rev 17:8)  Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adînc, şi are să se ducă la perzare. Şi locuitorii pămîntului, ale căror nume n’au fost scrise dela întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.

(Rev 19:12)  Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decît numai El singur.

(Rev 19:16)  Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”

(Rev 20:12)  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

(Rev 20:15)  Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

(Rev 21:12)  Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

(Rev 22:18)  Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

(Rev 22:19)  Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.”

Reclame
Categorii:GÂND

PEISAJUL CULTURAL HAŢEG – FRAGMENTE DIN RAPORTUL COMISIEI PREZIDENŢIALE PENTRU PATRIMONIU CONSTITUIT, SITURI ISTORICE ŞI NATURALE

28 decembrie 2010 Un comentariu

 ARGUMENT – PEISAJUL CULTURAL HAŢEG

  

FRAGMENTE  DIN RAPORTUL

Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale,

Septembrie, 2009 –

ŢARA HAŢEGULUI

I. Despre educaţie

1.2.4. Educaţia deficitară a populaţiei şi administraţiilor locale. Ritmul lent sau lipsa de interes,ambele inadmisibile, din partea instituţiilor abilitate ale statului pentru rezolvarea problemelor legate de regimul de proprietate al unor monumente sau situri istorice se suprapune peste dificultatea de receptare din partea comunităţilor locale, în primul rând a celor rurale, a sensului unei dezvoltări durabile. Absenţa programelor sistematice de instruire şi educare a comunităţilor pentru recuperarea rapidă a acestei carenţe sporeşte exponenţial şansa distrugerii definitive a patrimoniului vernacular.

Ataşamentul administraţiilor locale şi al populaţiei pentru „casele vechi” este subminat de perceperea acestora ca semne ale sărăciei, nicidecum ca paradigme ale unei tradiţii identitare capabile să susţină coeziunea socială şi să creeze bunăstare printr-o punere în valoare şi utilizare eficientă. Este cazul caselor tradiţionale din lemn sau de zid din Oltenia, zona Haţegului până în Maramureş Covasna şi Dobrogea.

– Curia (curtea) Nopcsa din Densuş.Istoric. Reprezintă un tip de edificiu interesant prin arhitectura sa particulară, jud. Hunedoara, dar mai ales important ca martor al memoriei unei istorii ieşite din comun, conservate încă de tradiţiile orale ale locului. Casele (curţile) care au aparţinut familiei Nopcsa, de la Densuş sau Fărcădin, sunt învăluite de umbrele misterului care a înconjurat membrii numitei familii. Istoria familiei Nopcsa (familia „Noapte”, numele fiind maghiarizat după 1701), una din cele mai celebre din Ardeal, cuprinde personaje contradictorii, aventurieri, nobili şi cărturari şi devine aproape legendară datorită spectaculoasei vieţi a lui Laszlo(Vasile) Nopcsa, nobil ziua şi tâlhar la drumul mare în timpul nopţii, despre care se spunea că ar fi fost celebrul haiduc Faţă Neagră.

Curtea de la Fărcădin este cunoscută sub numele de „castelul Berthelot”, după numele celui căruia regina Maria i-a dăruit casa care aparţinuse familiei Nopcsa.

Numele este împrumutat dintr-un roman al lui Jokay Mor, al cărui personaj central era un anume baron Hatzegy, supranumit tâlharul Faţă Neagră, locul acţiunii fiind chiar Haţegul. Contemporanii, surprinşi de asemănarea dintre acest personaj şi baronul Nopcsa, l-au identificat pe acesta din urmă cu Faţă Neagră, un haiduc care-i tâlhărea pe bogaţi şi-i înzestra pe săraci, iar ziua ducea viaţa de nobil şi demnitar. Nepotul lui Nopcsa-Faţă Neagră, Francisc Nopcsa, a fost un aventurier şi un important om de ştiinţă, vestit paleontolog, de numele lui legându-se descoperirea dinozaurilor pitici din zona Haţegului, lingvist albanolog, autor a cca. 150 de lucrări de etnografie, lingvistică, arheologie, istorie şi geografie, dar şi …Starea actuală. Din păcate, curia Nopcsa din Densuş a fost abandonată după 1989 când s-a construit un nou sediu pentru primărie (instituţia funcţionase până atunci în clădirea curiei). S-a destrămat de la un an la altul, în aşteptarea demolării… Aceeaşi soartă a lovit şi curtea din Fărcădin.

– Biserica Sântămărie Orlea, jud. Hunedoara

Istoric. Închinată Maicii Domnului, biserica este cea mai impunătoare dintre ctitoriile Ţării Haţegului

şi păstrează cel mai vechi ansamblu mural din ţara noastră (1311). Pictorul (rămas anonim) s-a format în ambianţa picturii bizantine – practicată de zugravii de origine slavă (pictores graeci) – contaminată de arta italiană. Construită probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea, în deceniul 1270-1280, biserica se înscrie în tipul de arhitectură provincială romanico-gotică, răspândită de călugării cistercieni în Europa Centrală şi de Est, până în Transilvania.

Starea actuală. Monumentul a suferit grave deteriorări, apa de ploaie pătrunzând prin streşini. Pictura nu a mai fost restaurată şi riscă să dispară, fiind, de la an la an, mai puţin vizibilă.

Acelaşi tip de soluţie îl propun, ca un panaceu pentru aşa zisa „conservare” a galeriilor de epocă romană, cei interesaţi să distrugă Roşia Montană pentru a da curs unei investiţii economice care ar sărăci istoria şi identitatea culturală a României.

– Lucrarea: Radu Popa, La începuturile Evului Mediu românesc. Ţara Haţegului, Bucureşti, 1988.

II. Distrugerile

3.2.2. Tipuri de distrugere ale patrimoniului arheologic

Primejdiile care ameninţă supravieţuirea patrimoniului arheologic pot fi, schematic, grupate în două categorii.

Distrugerile non-conştiente. Având în vedere că majoritatea siturilor arheologice se află încă

îngropate în pământ, fără a-şi trăda la suprafaţă existenţa, ele pot fi afectate sau distruse integral ca urmare a lucrărilor de infrastructură, amenajări funciare, agricultură sau alte tipuri de lucrări asupra terenului fără ca persoanele în cauză să fie conştiente de aceasta. Sursa acestei forme de agresiune este lipsa de educaţie a populaţiei.

Lipsa de educaţie şi informaţie generează fenomenul de migrare necontrolată a fragmentelor

arhitecturale, care îşi pierd relevanţa prin scoaterea lor din context. Un exemplu notoriu în zona Haţegului este cel al Bisericii „Sf. Nicolae” din Densuş, unde pentru a înfrumuseţa aleea de acces au fost „împrumutate” baze de coloane, elemente de frize, monumente cu inscripţii romane, majoritatea O altă formă de distrugere inconştientă era, cu ani în urmǎ, generată de unii profesori din învăţământul preuniversitar (în special de istorie), de bună credinţă, dar ignoranţi în probleme de protejare a patrimoniului, care au iniţiative distrugătoare, practicând împreună cu elevii o formǎ periculoasǎ de piraterie arheologică inconştientă, sǎpǎtura neautorizată. provenind de la Ulpia Traiana; la Peşteana (lângă Ulpia Traiana) un soclu de coloană, expus conform gustului unui mic întreprinzător „decorează” intrarea în crâşma satului.

Neglijenţa autorităţilor locale, secondată de neutralitatea sau neglijenţa unor arheologi care nu au ştiut sau nu au fost interesaţi să-şi facă integral datoria, au condus, la Apulum (Alba Iulia), la distrugerea unor complexe arhitecturale romane de mare interes pentru istoria arhitecturii, fără să fie salvată măcar „memoria ştiinţifică” prin cercetări arheologice exhaustive şi înregistrări/ relevee corespunzătoare: sediul guvernatorului roman şi termele au dispărut în tăcere din cauza expansiunii (Haţeg) este un exemplu paradigmatic.

III. Repere 

3.4.4. Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cu numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetusa, astăzi sat Sarmisegetusa, com. Sarmisegetusa, jud. Hunedoara

Descriere şi importanţă istorico-documentară. Sarmisegetusa romană, considerată una dintre

metropolele Imperiului Roman, a fost prima comunitate de cetăţeni romani întemeiată în inima regatului lui Decebal după cel de al doilea razboi dacic, încheiat în vara anului 106. Din motive strategice, oraşul a fost înfiinţat în Ţara Haţegului (sud-vestul Transilvaniei), la circa 30 km de Sarmisegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, în Munţii Orăştiei), vechea capitală a regilor daci.

Etnogeneza românilor şi-a avut rădăcinile în colonizarea romană, iniţiată de întemeierea Ulpiei Traiana Sarmisegetusa. Această realitate istorică, împreună cu impozantele monumente care se mai păstrează in situ, fac din Ulpia Traiana unul dintre cele mai importante monumente ale memoriei istorice şi culturale ale ţării şi, în consecinţă, obligă la o atenţie pe măsură din partea autorităţilor.

Ulpia Traiana Sarmisegetusa se întinde pe 32 ha în interiorul zidurilor şi pe încă cel puţin 100 ha în afara acestora. Identificat la începutul sec. XVI de către umanistul Mezerzius, oraşul roman a avut şansa de a nu fi fost acoperit de aşezări urbane ulterioare. Ruinele puteau fi văzute încă „în picioare” în plin secol XIX, potrivit preotului Ştefan Moldovan, care relatează că s-a plimbat pe străzile oraşului roman printre „clădirile aflate în picioare”. În interiorul zidurilor de incintă au fost dezvelite monumente esenţiale pentru cunoaşterea istoriei Daciei şi a Imperiului Roman, precum forul vechi (forum vetus) sau forul lui Traian, forul nou (forum novum) cu Capitoliul, templul lui Iupiter şi al Triadei Capitoline (cel mai important şi mai spectaculos templu din întreaga Dacie romană). În zona extra muros (în afara zidurilor), s-au dezvelit arheologic un amfiteatru şi seria de temple aparţinând culturii.

Finanţarea (în cadrul programului Phare 2003) în valoare de 7,2 milioane euro – dintre care 6,4 milioane euro reprezentau fonduri nerambursabile – nu a fost obţinută.

Prin calitatea vestigiilor arheologico-arhitecturale şi a mărturiilor epigrafice, Ulpia Traiana Sarmisegetusa este cea mai importantă mărturie a romanităţii situată la nord de Dunăre.

Problemele sitului. Dezvelirea, şi mai ales restaurarea şi punerea în valoare a vestigiilor pe care le păstrează încă, cer o atenţie specială.

Una din problemele acute ale sitului este cea a regimului de proprietate asupra terenului ocupat de oraşul antic, o problemă generalizată în cazul siturilor istorice şi arheologice. În vederea cercetării şi protecţiei, între anii 1998-2000 a fost achiziţionată de către MCC de la localnici o suprafaţă de 16 hectare înţesată cu ruine. Tot atunci, a fost demarat un program de restaurări, dar care a urmat un curs descendent până în vara anului 2005, când au fost cu totul întrerupte. Mai mult, deşi o nouă suprafaţă (cca. 16 hectare cu vestigii) a fost oferită ulterior spre vânzare, MCC nu a fost interesat de cumpărarea lor şi nu şi-a exercitat dreptul de preempţiune.

Cu toate acestea, în starea actuală, vestigiile arhitecturale ale capitalei Daciei romane par să fie total uitate de către autorităţile române. Lipsa de educaţie şi de interes au schimbat fundamental starea vestigiilor capitalei Daciei romane, în timpul care a trecut de la vizita lui Ştefan Moldovan, în secolul al XIX-lea, până în zilele noastre.

Un alt aspect îl reprezintă situaţia din teren: infrastructura nu există, ruinele nu sunt restaurate,

coloane de marmură cu capiteluri superbe zac la pământ, oricine le poate sparge sau fura. Cele mai mari distrugeri au fost săvârşite în primii ani de după Revoluţia din 1989. În anul 2000, principalele fragmente arhitectonice au fost depozitate în două spaţii ale forului lui Traian – care urmau să fie acoperite pentru asigurarea protecţiei materialului litic –, pe o platformă din scânduri groase, care a costat peste 1 miliard de lei vechi. Acoperişul nu a mai fost executat. Prin urmare, lemnul a putrezit, iar blocurile de piatră au trecut prin el, distrugându-şi suportul. Muzeul actual este mic şi neîncăpător, iar muzeul vechi, care ar putea fi declarat monument de patrimoniu, este pe cale de a se prăbuşi. Pe terenurile achiziţionate de statul român între 1998-2000 se practică în continuare agricultura, deoarece nu au existat fonduri pentru a fi înregistrate în cartea funciară.

Pe lângă spectacolul vestigiilor arhitecturale, Ulpia Traiana Sarmisegetusa, situată în una dintre zonele cu cel mai mare potenţial turistic din România, în imediata apropiere a Parcului Naţional Retezat, a vestitelor biserici medievale de la Densuş, Sântămărie-Orlea, Strei, Strei-Sângeorgiu, a Cetăţii Colţ şi a castelului Huniazilor de la Hunedoara, deţine un potenţial turistic excepţional, care, dacă ar fi corect exploatat – potrivit reglementărilor internaţionale adoptate de România – ar aduce mari beneficii economice populaţiei locale, asigurând o calitate superioară a vieţii. O politică inteligentă, susţinută de un management corespunzător, ar fi putut crea până acum o zonă turistică la nivel european, salvând în acelaşi timp monumente de o valoare excepţională.

3.4.8. Germisara (Thermae Germisara, Thermae Dodonae), Geoagiu-Băi, jud. Hunedoara

Descriere şi importanţă istorico-documentară. Aflată aproape de vărsarea râului Geoagiu în Mureş, nu departe de capitala Daciei romane Ulpia Traiana Sarmisegetusa (pe drumul roman care ducea spre Apulum), situl arheologic de la Germisara păstrează, încă, unul din cele mai spectaculoase monumente de arhitectură romană. Din ansamblul sitului fac parte un castru, aşezarea civilă şi vestitele băi (thermae). Complexul băilor este amplasat pe un promontoriu circular (diametru cca 95 m) în centrul căruia se află o cavitate naturală, care forma în antichitate un „bazin” natural în formă pâlnie. În pofida beneficiului pe care existenţa unui arhitect specializat în studiul monumentelor antice şi a urbanismului grecoroman l-a adus cercetării de arhitectură şi înregistrărilor de specialitate în timpul cercetărilor. Bazin pâlnie, plin cu ape termale (cu adâncime maximă de cca. 7 m şi suprafaţa superioară de 12 m/ 18 m). Datorită proprietăţilor curative, este frecventat şi devine loc de cult încă de pe vremea dacilor.

În jurul bazinului s-au descoperit altare şi alte monumente votive (plăcuţe votive de aur), cunoscute astăzi datorită cercetărilor arheologice (închinate unor zeităţi vindecătoare şi protectoare ale apelor termale, Asclepios, Hygeea, Diana, Nymphae). Romanii au păstrat o vreme mai vechiul toponim Germisara (germi – fierbinte; sara – izvor), care aparţinuse aşezării dacice care se întindea între limitele actualului oraş Geoagiu. Ulterior, fiind şi un loc de cult, complexul a luat numele de Termele Dodonei. Ansamblul termelor romane formează un monument istoric de valoare excepţională: caracteristicile organizării pe un teren particular înzestrat cu ape termale, ale amenajării şi funcţionării bazinelor (împreună cu sistemul lor de canale) excavate într-o formaţiune calcaroasă, îl situează la un nivel de importanţă comparabil cu acela al celebrelor amenajări termale de la Hierapolis (Pamukkale).

Probleme actuale ale sitului. Există, se pare, un proiect de restaurare (proiect de cercetare

arheologică, studiu geotehnic şi pavilion de primire a vizitatorilor, lucrări exterioare şi de protecţie a sitului).Acest complex – care ar fi putut deveni printr-o gestionare inteligentă unul din cele mai atractive situri istorice din România şi Europa – se află încă într-o stare deplorabilă. Bogăţia în monumente romane şi medievale a zonei Haţeg – Hunedoara ar putea constitui unul din pilonii dezvoltării de mare perspectivă a comunităţilor locale. Germisara ar ieşi în evidenţă prin particularitatea monumentelor sale săpate în stâncă, prin singularitatea unui sistem balnear roman de excepţie. În acelaşi timp, beneficiile pe care le-ar aduce imaginii României, ca ocrotitoare a ştiinţei şi culturii, ar fi incomensurabile.

Până la finele anului 2007 au fost finalizate doar lucrările de împrejmuire ale complexului. Deocamdată, starea de degradare a complexului îl ameninţă cu dispariţia.

Faptul că a fost introdus în programul de restaurare nu l-a salvat de la degradare, aşa cum nu au fost salvate nici monumentele de la Râu de Mori, Hipogeul pictat de la Tomis şi atâtea altele.

Neglijenţa autorităţilor locale dar şi a cercetătorilor care au studiat parţial situl sunt, probabil,

factori decisivi ai acestei situaţii.

Împrejmuirea bisericii „Coborârea Duhului Sfânt”, Ostrov, comuna Râu de Mori, jud. Hunedoara.

Rezultatul uneia din cele mai spectaculoase forme de migrare a materialului litic roman într-o zonă aflată în vecinătatea Ulpiei Traiana Sarmisegetusa.

Datarea întemeierii bisericii, se sprijină atât pe un document din anul 1360 cât şi pe un altul care atestă la Ostrov, în anul 1402, existenţa unuia din cnezatele Ţării Haţegului şi anume cnezatul lui Dionisius de Oztro (Daneş de Ostrov) este cu siguranţă împrejmuirea romanomedievală

a bisericii din satul Ostrov. S-ar putea spune că împrejmuirea delimitează „nucleul de iradiere sacră” al bisericii în aşezarea pe care o slujeşte aşa cum împrejmuirea unui temenos delimita, sub alte auspicii şi într-o secvenţă temporală mult îndepărtată, zona sacră aparţinând unui templu. Prin prestanţa surprinzătoare a prezenţei sale concrete, împrejmuirea de la Ostrov a stabilit – voluntar sau nu – cu o claritate lipsită de orice echivoc, o linie de cezură originală între spaţiul profan al aşezării şi spaţiul sacru al bisericii şi necropolei sale.

Această împrejmuire, formată dintr-o aglomerare de pietre romane, este excepţională nu numai datorită numărului mare al monumentelor pe care le însumează şi a calităţii acestora de a fi fiecare în parte expresii ale istoriei sau artei imperiale romane, dar mai ales datorită originalităţii sale ca „produs” aflat până nu demult.

Nici monumentele purtătoare de inscripţii nu au avut o soartă mai bună. După ce interesul pentru conţinutul epigrafic al unora dintre altarele sau postamentele incluse în împrejmuire s-a epuizat prin publicarea acestora, monumentele au fost neglijate, astfel încât astăzi puţine dintre ele mai pot fi recuperate.

Împrejmuirea „megalitică” de la Ostrov (numită şi „gard ciclopic” de unii savanţi) a

constituit ea însăşi un adevărat tezaur de antichităţi din care unele piese au fost probabil extrase de colecţionari – cu sau fără voia localnicilor – pe parcursul timpului. Pentru asemenea schimbări de în procesul formării unor istorii şi mentalităţi care interesează în cel mai înalt grad, dar ale ale căror detalii rămân încă, din păcate, preponderent obscure. În cea mai mare parte a traseului, împrejmuirea este invadată astăzi de buruieni, de resturile vegetale rezultate de la înmormântările din cimitir, iar materialul litic se distruge în continuare sub acţiunea agenţilor exteriori.

Profilaturile sunt în majoritatea cazurilor atât de erodate încât nu mai pot fi descifrate, numeroase blocuri au devenit aproape informe.

Migrarea materialului litic în zona Ulpiei Traiana Sarmisegetusa poate fi urmărită începând cu secolul al XVI-lea, mai ales datorită interesului suscitat de inscripţii. Pe parcursul timpului, colecţionari, anticari şi epigrafişti care au colindat zona în căutarea materialului epigrafic, au transmis informaţii preţioase în legătură cu particularităţile fenomenului migrării antichităţilor romane în zona Ţării Haţegului. În special blocurile purtătoare de inscripţii erau transportate din locul descoperirii lor spre reşedinţele nobiliare – începând cu Palatul principilor din Alba Iulia, până la curiile răspândite în numeroase sate din zonă (Bretea Română, Fărcădin, Densuş, Mintia, Nălaţvad, Ostrov, Sântămărie-Orlea, Zam), sau spre alte colecţii particulare (la Deva sau Breazova). Amploarea acestui fenomen este descrisă extrem de sugestiv de către Mihail Ackner, care oferă informaţii importante într-o epocă în care, impulsionat de romantism, interesul pentru antichităţi cunoaşte o revitalizare excepţională: în raportul său cu privire la periegeza epigrafică realizată în anul 1847, Ackner notează că pe parcursul timpului „multe piese zac ascunse, reastupate intenţionat de locuitorii (iobagii) din partea locului, pentru ca ei să nu fie obligaţi a le transporta cu săniile ori cu carele fie la curiile feudalilor proprietari de pământ din satele vecine, fie la Mureş în vederea expedierii lor pe apă spre Viena la curtea imperială” [s.n.] (Mihail. J. Ackner , Die römischen Alterthümer und deutschen Burgen in Siebenbürgen, 1856, p. 18). Numeroase piese sunt transportate şi depuse în curtea bisericilor din zonă, pentru a fi apoi înglobate în ziduri sau utilizate ca postament pentru masa altarului bisericii (cum se poate vedea încă la Almaşu Mic, Nălaţvad, Mintia, Haţeg, Peşteana, Roşia Montană, Abrud, Tuştea, Strei, Streisângeorgiu, Sânpetru, Râu de Mori, Peşteana, Densuş). În secolul XIX, din piesele migrate se formează nu numai colecţii nobiliare, dar şi colecţii importante de antichităţi la liceele din Orăştie, Sighişoara şi Turnu-Severin, datorită acţiunii unor profesori remarcabili – pasionaţi de epigrafie şi de arheologie – ca B. Jánó, C. Gooss sau Al. Bărcăcilă. Clerul se implică şi el în acest gen de acţiuni, cum s-a întâmplat în cazul preotului Ioan Ianza din Grădişte (azi Sarmisegetusa), care colecţiona antichităţi pentru eparhia greco-catolică din Lugoj (IDR, III, 2).

Vezi Radu Popa, Tara Haţegului, p.108 şi urm.; Ferdinand Marsili, Danubius Pannonico-Mysicus, observationibus geographicis, astronomicis, physicis perlustratus ab Aloysio Ferd. com. Marsili. Hagae-Amstelodami, I, 1726; ( apud IDR III/2, p.177); Th. Mommsen, CIL, III, Berlin, 1873 – 1902 apud IDR, III/2.

 Sub rezerva unor cercetări necesare în arhive, nu credem să existe un document care să ateste momentul de încheiere a migrării pieselor romane către împrejmuirea de la Ostrov. Este de presupus totuşi că prima parte a secolului XX a marcat sfârşitul migrării acestora.

Ca destinaţie dispunem de mărturia despre cele şase piese extrase de Ariosti în secolul al XIX-lea pentru a fi transportate la Viena, dar, din păcate, şi o mărturie modernă despre două piese mutate la muzeele din Deva şi Sarmisegetusa.

Singurele piese care au fost inventariate graţie aceluiaşi interes exclusiv epigrafic, formează un grup de 21 de blocuri cu inscripţii adunate şi publicate de I. I. Russu.

Dintre cele cele 21 de piese epigrafice menţionate de acesta, nu mai pot fi localizate în ziua de azi nici jumătate. Unele dintre ele mai fac probabil parte din împrejmuirea cimitirului dar sunt deteriorate în aşa măsură încât şi-au pierdut orice urmă de inscripţie şi, în unele cazuri, s-au dezmembrat şi nu mai pot fi recunoscute. În anii din urmă, o echipă de arhitecţi au inventariat din iniţiativă proprie 196 piese arhitecturale (care sunt încă vizibile) şi au dat spre publicare rezultatele studiului fragmentelor de valoare universală.

IV. Propuneri

Propuneri păstrătoare de arhitectură tradiţională;

– Zona Ţara Haţegului – Ţara Zarandului – Hunedoara. Acest peisaj cultural integrează

vechi ţinuturi româneşti din sud-vestul Transilvaniei, peisaje istorice cu valori excepţionale de

patrimoniu cultural şi natural, care se desfăşoară de-a lungul cursului inferior al râului Strei, pe Valea Mureşului şi până în Munţii Apuseni, învecinându-se cu munţii Poiana Ruscă, Retezat şi Şureanu. Patrimoniul cultural cuprinde monumente istorice excepţionale, ilustrând o secvenţă cronologică extinsă (bisericile din Sântămărie-Orlea, Densuş, Strei şi Streisângeorgiu, Râu de Mori, Ostrov, Peşteana, Ribiţa, Leşnic sau Gurasada, castelul Huniazilor din Hunedoara, biserica Sf. Nicolae din Hunedoara, reşedinţe nobiliare ale familiei Cândea la Râu de Mori, Magna Curia din Deva, curiile Nopcsa din Densuş şi Fărcădin, precum şi siturile istorice – arheologice236 de mare notorietate: Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetăţile dacice din munţii Orăştiei etc.

– Zona minieră auriferă din Munţii Apuseni

Menţionăm că introducerea singulară a bisericii medievale din Densuş pe lista de aşteptare pentru clasarea în LPM diminuează şansele de reuşită ale acestui demers, eludând importanţa acestui monument ca expresie a unui peisaj cultural complex, definitoriu pentru mediul istoric al Ţării Haţegului. În consecinţă, este necesară delimitarea limitelor topografice ale peisajului cultural pe baza unui studiu de inventariere complexă a monumentelor importante şi a unui proiect de gestionare pe termen lung.

– peisajul cultural Haţeg (cu siturile arheologice împreună cu vestitele biserici medievale

de la Densuş, Sântămărie-Orlea, Strei, Strei-Sângeorgiu, Suseni/Râu de Mori, inclusiv cu

Cetatea Colţ etc.);

V. Măsuri

Măsuri la nivel metodologic:

– construirea unei politici a urgenţelor în conservarea-restaurarea componentelor artistice, bazată pe principiul minimei intervenţii, menită a scoate din pericol componentele artistice ale monumentelor istorice; este modalitatea prin care se pot avea sub control categorii uitate sau în mod nepermis neglijate, cum ar fi picturile bisericilor cneziale din Ţara Haţegului, picturile murale din bisericile ţărăneşti ale veacurilor XVIII-XIX sau picturile vitregitelor biserici de lemn.

Categorii:GÂND

NOUTATEA ANULUI 2011: VERIFICAREA AVERILOR PRIN METODE INDIRECTE, CHELTUIELI, FLUXURI FINANCIARE, PATRIMONIU. FISCUL MAI INFORMAT CA NEVASTA!

28 decembrie 2010 Lasă un comentariu

VERIFICAREA AVERILOR PERSOANELOR FIZICE

Veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice care au facut cheltuieli sau detin elemente de patrimoniu mai mari cu 10%, dar nu mai putin de 50.000 de lei, decat veniturile declarate si a caror natura nu este cunoscuta la momentul controlului de catre ANAF vor fi impozitate cu 16%, potrivit unor modificari aduse de Executiv Codului Fiscal, precum reglementari privind instituirea declaratiei unice privind obligatiile de plata a contributiilor sociale si evidenta nominala a persoanelor asigurate.

Verificarile vor fi facute pe baza urmatoarelor metode indirecte:
– Metoda cheltuielilor efective
– Metoda fluxurilor financiare
– Metoda patrimoniului

Se pot efectua verificari pentru orice persoana fizica care va avea o diferenta semnificativa de peste 50.000 lei”, iar cadrul ANAF va fi creat un departament specializat in vederea monitorizarii si verificarii situatiilor fiscale ale persoanelor fizice.

Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Codului fiscal adoptata de Guvern prevede reglementari privind instituirea declaratiei unice privind obligatiile de plata a contributiilor sociale si evidenta nominala a persoanelor asigurate, precum si referitoare la transpunerea unor directive europene in domeniu.

Categorii:PRACTIC
%d blogeri au apreciat asta: