Arhiva

Archive for 11 decembrie 2010

HEMOGRAFIA de Nichita Stănescu (remember)

11 decembrie 2010 Lasă un comentariu

NICHITA STĂNESCU

Din volumul Respirări

HEMOGRAFIA

lui Tom

I.

A venit îngerul şi mi-a zis: de atîta amar de vreme te veghez ca sã ajungi om de ştiinţã şi tu pînã acum n-ai inventat nimic!

Cum sã nu; am inventat; numai cã ştiinţa pe care eu am creat-o este atît de subtilã, încît uneori se confundã cu firescul. Ea se numeşte hemografia, adicã scrierea cu tine însuţi.

II.

Aceastã scriere încearcã sã opreascã în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodatã în loc; starea fericirii, adicã. Speranţa secretã a celui care existã, adicã Pricina secretã de a exista a celui care existã, adicã.

III.

Hemografia este o ştiinţã tînãrã. Ea are numai vîrsta umanitãţii. Ea are numai vîrsta celui care se scrie pe sine. Strãmoşii ei sînt în viitor. Din aceastã pricinã, eapare stîngace cînd de fapt este plînsã, şi pare sîngeroasã cînd de fapt este numai roşie.

IV.

Cel mai mare hemograf nu s-a nãscut încã, dar fãcînd calculul trist cã se împlinesc 90 de ani de cînd Eminescu nu a mai scris real, cred cã în acest an el se va naşte din nou de la început. Mã gîndesc cã dacã unei femei îi trebuie 9 luni ca sã producã miracolul existenţei, 90 de ani îi trebuie ţãrii ca sã-l renascã pe el. Eu am venit pe lumea limbii româneşti ca sã-l vestesc.

V.

El va fi neasemuit de frumos şi toatã fiinţa lui, chiar şi trupul lui vor fi o neasemuitã vorbire. Se vor usca lacrimile femeilor pãrãsite, iar îndrãgostiţii vor vedea pãsãri cu gîtul uimitor de lung întretãind soarele la amurg.

VI.

El însuşi nu va fi foarte-fericit, dar toatã fiinţa lui va revãrsa un fel de fericire a vorbirii, încît toate tinerele fete, auzindu-l, îi vor purta cuvintele la ureche ca pe un cercel de diamant. Chiar nici tinerii bãrbaţi nu vor avea timp sã-l invidieze, fiind deodatã şi de tot preocupaţi sã-l iubeascã.

El nu va trãi foarte mult, încît ultimul lui chip vãzut va fi un chip de bãrbat tînãr.

El nu va scrie multe cãrţi, dar cuvintele lui vor fi nesfîrşite.

El nu se va înãlţa la ceruri fiind confundabil cu ele.

Va bea vin, va plînge în hohote, va rîde din inimã.

VIII.

El n-o sã-şi aducã aminte de mine, pentru cã aşa este cuviincios.

El îşi va aduce aminte numai de o fiinţã foarte frumoasã şi care tîrziu şi altã datã va urma sã se nascã.

IX.

Hemografia este abstractã şi practicã totodatã. Te scrii pe tine pe dinãuntrul sufletului tãu mai întîi, ca sã poţi la urmã sã scrii pe dinafarã sufletele altora.

X.

Îngerul se uitã posomorît la mine: Eu aş fi vrut sã fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mã dezamãgeşti?

XI.

Trece în fugã un copil şi se opreşte brusc. Se uitã lung la noi şi ne spune: Mã, voi nu vreţi un mãr, cã mie nu-mi mai este foame de el!

Nichita Stănescu

Categorii:GÂND

RITUALUL MANOLIC LA EMINESCU, FRAGMENT DIN CARTEA „SPIRIT ŞI LOGOS” DE ADRIAN BOTEZ

11 decembrie 2010 Lasă un comentariu

PRIMIM DE LA ADRIAN BOTEZ:

1. MEŞTERUL MANOLE

Ritualul manolic este uşor de identificat în poezia eminesciană. A construi etern, a deveni Arhitectul Impersonal al Universului presupune dubla cunoaştere: a vieţii şi a morţii, cunoaşterea zădărniciei, cunoaşterea mistică, sub semnul identificării cu Frumuseţea mistică, Îngerul Frumos al Morţii.

În Memento mori, cunoaşterea zădărniciei constă în strămutarea funcţională a germenilor sacri, pentru a împlini, în secret, structura de propulsare spre unica şansă, construcţia-cale, “dao” creştin: Atlantida, lacul cu agheazimă (apă vie) = fluiditatea absolută a Insului (cf. Mircea Vulcănescu[1]), pentru a putea să figureze gama fiinţării de la Nimic la Tot.

Arhetipul Monastirii, căreia i-a jertfit ipostazierile sacre ale nucleilor energetici, dar şi întrebările – este răspunsul mistic al Tăcerii – Lac (eludarea Valului), transgresarea în oglindă, în sterna fluidizare a personalităţii demiurgice. Este Cercul Mistic, care cuprinde potenţa maximă a fiinţării, deznădejde şi nădejde, în valori absolute la impersonalizare absolută.

Scrisoarea III: Construcţia Focului Etern – Mircea cere jertfirea tuturor ipostazelor vehemente, ale nimicniciei, înjosirii eului  în Rovine-Malştină (jertfirea lui Baiazid-geniul cu frunte de fier (epoca fierului este în Kali Yuga), pentru mistica Călugărului, Mircea al-Sărăciei (faquir – sărac al cărnii, bogat al Spiritului). Mircea-al-Mocşei, Mircea-al-Voinţei-de-Nevoie (voinţei de a-şi asuma lipsurile fiinţei umane, pentru a transcende în Râul Demiurg şi în Creanga de Aur, Ramura Arborelui Cosmic: “râul, ramul …”). Mircea are ca iniţială mistica victorie dublă a) asupra sinelui şi b) ca transcendere: M este format din doi V, reuniţi, întorşi spre pământ-dao (al zeilor).

Tot jertfă sunt ipostazele chinuite ale eului din Scrisoarea I, jertfite Lunii (Monastirea Lunii, din Memento mori), ca şi eului din Scrisoarea IV şi Scrisoarea V – în favoarea morţii – descoperire a absolutului: nebunie (Scrisoarea IV), vehemenţa dălţii masculine asupra pietrei feminine. Clădirea paradisului regresiv, în Scrisoarea II, se face prin greva ritmului, dar după dărâmarea iluziilor orfice: nu pentru femeie-contingent (fals), nu pentru femeia-contingent (fals), nu pentru glorie (dărâmată în înjosire).

Luceafărul este şi el, o ipostaziere a mitului manolic: dărâmarea-dispersie a roţilor cer-mare, soare-noapte, dărâmarea-jertfire a sinelui demonic, în favoarea Monastirii Sfinte a Pământului-Eden (prin cuplul mistic “doi copii cu plete lungi, bălaie”).

*

*                   *

Oricare dintre structurile de măreţie ale Spiritului, dacă vrei să le cauţi, le găseşte încifrate, firesc, dar rafinat, cu nobilă discreţie, în Marele Logos Mistic (Mythos-ul) al poeziei eminesciene. Aceasta şi înseamnă Ritualul: Regăsire integrală a Măreţiei Originare, atotînglobatoare de rădăcini de măreţie, potenţială, bănuită, atemporală.


[1] Un Orfeu sălbăticit de suferinţă (…) regele Somn (…). Lor le corespunde o altă trimitere mitologică, pe o treaptă mai puţin  generică (…): Călugărul, Poetul şi Monarchul (…)”

Categorii:CARTEA

PSALMUL 40 (FRAGMENT) DUPĂ EUGEN DORCESCU

11 decembrie 2010 Lasă un comentariu

PSALMUL 40

FRAGMENT DIN VOLUMUL BIBLICE DE EUGEN DORCESCU

 

 

40

1. Am aşteptat pe Domnul în răbdare

Şi Domnul a venit. S-a aplecat

Spre mine, cel pierdut. Şi-a ascultat

Cuvântul meu de-adâncă disperare.

2. Din groapa nimicirii, din noroi

M-a scos. Mi-a pus picioarele pe stâncă.

3. Şi o cântare necântată încă

Mi-a dat să cânt. Cu viers şi ritmuri noi.

O laudă va fi. Lui Dumnezeu.

Un cântec intonat în orice vreme.

Mulţi vor vedea cum cânt, şi se vor teme,

Se vor încrede-n Cel Etern mereu.

Categorii:POEMUL

„NEGRU PE NEGRU” – VERSURI DE AUREL PANTEA, O CARTE ÎN COLECŢIA MEGISTER, EDITURA „LIMES”, CLUJ-NAPOCA, 2009, CU O PREFAŢĂ DE AL. CISTELECAN, Lucrare apărută cu ajutorul CONSILIULUI JUDEŢEAN ALBA

11 decembrie 2010 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA

ÎN LOCUL RĂSPUNSULUI, ÎNTREBĂRILE…OMUL IOV…

11 decembrie 2010 Lasă un comentariu

OMUL IOV

Dintre toate cele rânduite, doar începutul durează,

începutul este etern,

restul este rătăcire între cuvinte nerostite …

Curiozitatea omului Iov,

încercând să învingă boala şi neputinţa,

trupul şi limitele lui,

sub vorbele femeii sale,

curiozitatea lui de om şi în locul răspunsului –

întrebările,

diamantul se încarcă de sensuri,

doar o întindere de ape şi ape,

doar cifra unu scrisă simplu

pe pământul fierbinte şi pustiu,

cu vârful degetului,

până când se mişcă o libelulă

între apele de sus şi apele de jos,

nevăzută, neştiută,

cu mult mai târziu cuvântul intră în carnea omului care suferă

şi omul Iov se scutură de cenuşa zilei,

de boală, de singurătate,

de neputinţă, de mister …

Constantin Stancu

Categorii:POEMUL
%d blogeri au apreciat: