Arhiva

Archive for 3 decembrie 2010

COLIND SUB NINSORI


PRIMIM DE LA DANIELA GHIGEANU

Colind târziu

 

Toaca bate şi răzbate

Glas de tulnic de departe,

Fluieră vântul în noapte,

Liniştea pogoară-n sate,

S-a născut Domnul Preasfânt!

Maica şade-mbujorată,

De îngeri înconjurată,

Iar păstorii, cu-a lor ceată,

Se-nchinară de îndată

Ce-l văzură pe pruncuţ!

Ce minune ni se-arată,

Lumea-ntreagă e salvată,

De Hristos eliberată,

Prin Fecioara fără pată.

Astăzi s-a născut Iisus!

Pe la porţi cântec răsună,

De copii cu voie bună,

Cete-cete se adună,

Vin cu clopoţei în mână

Să-L vestească pe Hristos!

Omenirea Îl măreşte,

Pe Cel care mântuieşte,

Popoarelor glăsuieşte,

Prin Evanghelii trăieşte,

Unul Domn Iisus Hristos!

DANIELA GHIGEANU

Categorii:literature

UN JURNALIST PRINTRE SCRIITORI, DESPRE TOLERANŢĂ ŞI SCRIS LA ŞTEFAN NEMECSEK


PENTRU VIZUALIZARE, DATI CLICK PE TITLU!

SN

Categorii:CARTEA

E SCRIS, TEXTE DIN SCRIPTURĂ (NT) DESPRE SCRIS, PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIS. GÂNDURI DE DUMINICA..


(Mat 2:5)  „În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul:

 (Mat 4:4)  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.”

 (Mat 4:6)  şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”

(Mat 4:7)  „De asemenea este scris”, a zis Iisus: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.”

(Mat 4:10)  „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-i slujeşti.”

(Mat 11:10)  căci el este acela despre care s’a scris: „Iată, trimet înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

(Mat 21:13)  şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.”

(Mat 22:20)  El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?”

(Mat 26:24)  Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!”

(Mat 26:31)  Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.”

(Mat 26:56)  Dar toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească cele scrise prin prooroci.” Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.

(Mat 27:37)  Şi I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.”

(Mar 1:2)  Dupăcum este scris în proorocul Isaia: „Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…

(Mar 7:6)  Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

(Mar 9:12)  El le-a răspuns: „Ilie va veni întîi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.

(Mar 9:13)  Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”

(Mar 10:5)  Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v’a scris Moise porunca aceasta.

(Mar 11:17)  Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.”

(Mar 12:16)  I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.

(Mar 12:19)  „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, şi-i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.”

(Mar 14:21)  Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.”

(Mar 14:27)  Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentrucă este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.”

(Mar 15:26)  Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul Iudeilor.”

(Luk 1:63)  Zaharia a cerut o tăbliţă de scris, şi a scris, zicînd: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s’au minunat.

(Luk 2:23)  după cum este scris în Legea Domnului: „Orice întîi născut de partea bărbătească va fi închinat Domnului”,

(Luk 3:4)  după cum este scris în cartea cuvintelor proorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările.

(Luk 4:4)  Isus i-a răspuns: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.”

(Luk 4:8)  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-i slujeşti.”

(Luk 4:10)  căci este scris: „El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;”

(Luk 4:17)  şi I s’a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

(Luk 7:27)  El este acela despre care este scris: „Iată, trimet pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

(Luk 10:20)  Totuş, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sînt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sînt scrise în ceruri.”

(Luk 10:26)  Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”

(Luk 18:31)  Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini.

(Luk 19:46)  Şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.”

(Luk 20:17)  Dar Isus i-a privit drept în faţă, şi a zis: „Ce însemnează cuvintele acestea, cari au fost scrise: „Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?

(Luk 20:24)  Arătaţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.). Al cui chip, şi ale cui slove sînt scrise pe el?” „Ale Cezarului” au răspuns ei.

(Luk 20:28)  „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, avînd nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui, şi să ridice urmaş fratelui său.”

(Luk 21:22)  Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.

(Luk 22:37)  Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Şi lucrurile privitoare la Mine, sînt gata să se împlinească.”

(Luk 23:38)  Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: „Acesta este Împăratul Iudeilor.”

(Luk 24:44)  Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.”

(Luk 24:46)  Şi le-a zis: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.

(Joh 1:45)  Filip a găsit pe Natanael, şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.

(Joh 2:17)  Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Rîvna pentru casa Ta Mă mănîncă pe Mine.”

(Joh 5:46)  Căci, dacă aţi crede pe Moise, M’aţi crede şi pe Mine, pentrucă el a scris despre Mine.

(Joh 5:47)  Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?”

(Joh 6:31)  Părinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănînce pîne din cer.”

(Joh 6:45)  În prooroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.

(Joh 8:17)  În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:

(Joh 10:34)  Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: Sînteţi dumnezei?”

(Joh 12:14)  Isus a găsit un măgăruş, şi a încălecat pe el, dupăcum este scris:

(Joh 12:16)  Ucenicii Lui n’au înţeles aceste lucruri dela început; dar, dupăce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El, şi că ei le împliniseră cu privire la El.

(Joh 15:25)  Dar lucrul acesta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M’au urît fără temei.”

(Joh 19:19)  Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.”

(Joh 19:20)  Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte.

(Joh 19:22)  „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.

(Joh 20:30)  Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta.

(Joh 20:31)  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui.

(Joh 21:24)  Ucenicul acesta este celce adevereşte aceste lucruri, şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.

(Joh 21:25)  Mai sînt multe alte lucruri, pe cari le-a făcut Isus, cari, dacă s’ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n’ar fi putut încăpea cărţile cari s’ar fi scris. Amin

Categorii:GÂND

ŞTIRI DE LA UNIUNIREA SCRIITORILOR, DATE, PROBLEME, PROIECTE…


La data de 19 noiembrie 2010, la Alba Iulia, s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, condusă de preşedintele Uniuinii.
          Comitetul Director a analizat situaţia juridică a imobilului din Calea Victoriei nr. 115 (Casa Monteoru) ca şi stadiul renovării imobilului din Calea Victoriei nr. 133.
          Comitetul a luat în discuţie problemele curente ale revistelor şi filialelor Uniunii, proiectele în curs.
          S-a stabilit organizarea „Zilelor Scriitorilor Români” în perioada 12-16 decembrie la sediul Uniunii.
          Comitetul a decis ca următoarea şedinţă a acestui organism ca şi cea a Consiliului USR să aibă loc în ziua de de 14 decembrie 2010.

Categorii:PRESA

POEMELE BĂTRÂNULUI, O CARTE DE EUGEN DORCESCU, VIZIUNE ASUPRA ABISULUI


ÎNTRE MEMORIA CARNALĂ ŞI MEMORIA ABISULUI

  

POEMELE BĂTRÂNULUI– POEMAS DEL VIEJO[1], un volum de versuri aparţinând scriitorului Eugen Dorcescu, un volum al plinei maturităţi, viaţa privită din dubla perspectivă, aceea de om care este în trecere spre veşnicie şi privirea spre veşnicie, spre cealaltă patrie, deja, dar nu încă, semnele trecerii, semnele roadelor. E un volum în limba română şi limba spaniolă, echivalenţe cu aceeaşi putere de revelaţie.

Cartea este una a tainelor descoperite, o descoperire plenară, cu viaţa în sine, dincolo de limitele memoriei, o revelaţie a omului care se regăseşte în pumnul de cenuşă care a rămas după ce a ars în lumina dată de Dumnezeu oamenilor.

Ordinea pare decisă, e o împăcare cu sine, valorile care au cutremurat viaţa scriitorului sunt: Dumnezeu, familia, semenii, persoana sa complex-simplă pe care s-a mulat în timp. E o împăcare deplină cu aceste valori, nu au fost iniţial ale bătrânului, dar le-a asimilat, fac parte din viaţa sa, atât cât mai există, la limită. Le acceptă. Dumnezeu e prezent prin numele solemn, e cinstea care se dă Celui Prea Înalt, Iah Elohim.  E semnul reverenţei, a mulţumirii, a împăcării cu sine, cu lumea, dar mai ales cu Făcătorul.

Echilibru dintre iubire şi ură se relevă bătrânului:

„că a iubi pe cineva dintre oameni

înseamnă

a dori să trăieşti tu în locul lui

– spre a-l feri de ororile vieţii –,

el ştie

că a urî pe cineva înseamnă

a dori să îl faci pe acela să

trăiască în locul tău” – (Poemul 1)

Iată secretul iubirii, iată sensul urii, relaţia dintre oameni e una complexă determinată nu de capacităţile noastre de oameni, ci de regulile eterne ale lui Dumnezeu, a trăi cumva în locul altuia, deschiderea spre universul paralel, creat ca şi tine, egal prin daruri, dar inegal prin dimensiunea dintre iubire şi ură.

Cartea are treizeci de poeme, treizeci de ocazii de a privi de la înălţimea muntelui la care a ajuns cel în vârstă, tot atâtea şanse de a evada din spaţiul strâmt al existenţei în trei dimensiuni, prin cuvântul care le întrupează.

Timpul are alte reguli pentru cel ce locuieşte într-un trup ce putrezeşte, sudoarea morţii şi insomniile care străbat fiinţa celui care se odihneşte contemplând existenţa, totuşi spiritul proaspăt într-un trup în ruină.

Singurătatea e singura dimensiune perceptibilă, focul din univers luminează calea de acum, dar Dumnezeu  e un foc veşnic, mişcarea lumilor ştiute şi neştiute e susţinută de Creator.  Pe ultima dimensiune, cel ce arată calea e acolo, dar trebuie să înţelegi, să fii împăcat.

Familia pare a-l uita pe bătrân, dar e o altă familie, familia focului.

Până şi memoria nu mai are sens, totul trebuie şters de pe pânza vieţii, desenul delicat al existenţe nu mai are consistenţă. Soarele e doar o enigmă îndepărtată pe care nu mai doreşte să o pătrundă, i-au rămas florile de cenuşă.  (Poemul 7)

Brusc viaţa nu mai are sensul vechi, trebuie negată, e doar o perioadă scurtă care s-a şi dus. Taina aceasta e una a speranţei, a nădejdii în viaţa veşnică, o temă creştină, asimilată la final cu seninătate: 

„îşi urăşte absenţa dintr-un

alt secol, dintr-o

altă lume,

îşi urăşte ziua de ieri,

fiindcă s-a înjosit s-o trăiască,

îşi urăşte

ziua de mâine,

fiindcă s-ar putea înjosi

părăsind-o.” – Poemul 8

Numerotarea poemelor denotă stilul scribilor de altă dată, ei nu intervin în text, pun pe suportul informatic mesajul, până la urmă e doar un singur poem, un imn spus în şoaptă de cel bătrân, curajul de a mulţumi prin cântecul ideilor, prin ritmul şi rima acestor idei care, brusc, sunt limpezi.

Dar în ritmul existenţei se simte o sărbătoare, sărbătoarea unică, a întâlnirii fiinţei cu fiinţa în dimensiune perfectă a existenţei de aici, cu existenţa universului, efemerul e înghiţit de veşnicie:

„o sărbătoare ce începe cu

tine şi se-ncheie cu

tine,

fiinţă tragică, nenorocită ce eşti,

o sărbătoare în urma căreia,

însă,

tot duală rămâi:

în văzduh – flacără,

jos, pe pământ – cenuşă. „ – Poemul 10.

Frumuseţea vieţii s-a topit, orele zilei nu mai au acelaşi timp, o uitare cuprinde gândurile bătrânului, se vrea desăvârşit într-o după-amiază, simplu, dar puterea i s-a dus. Trupul omului e inutil, există o stare mult mai adâncă de a privi dincolo: „cu sufletul se află/pretutindeni/şi-oricând,/cu trupul nu-i nicicând şi/niciunde.” Dualitatea se relevă în modul acesta, e zona în care fiinţa îşi arată adevărata matrice. Vântul semnifică prezenţa Duhului Sfânt, a celei de a treia persoană a Dumnezeului Triunic, Cel ce face legătura, intens, fundamental. Fiinţa e probată de această prezenţă, e dezlegată de trup prin această prezenţă. Ideile sunt cele creştine, gândurile omului s-au limpezit la contactul cu această Persoană.  Eugen Dorcescu, după cum este cunoscut în literatura de specialitate, a rescris în stil propriu mai multe cărţi ale Bibliei, o îndeletnicire de meşter, de scrib la Curtea Împărăţiei, a făcut-o cu demnitate, versurile au adus ceva secret la lumină, adevărurile fundamentale care limpezesc fiinţa. Acele cărţi l-au deprins pe Bătrân cu liniile de forţă ale existenţei aşa cum o vede Dumnezeu. Acel exerciţiu se vede în acest volum de versuri care e un fel de manifest al omului la intersecţia cu uliţele universului. Cuvintele circulă pe direcţia luminii …

Acolo, în biserică, locul unde persoana şi-a găsit adăpost, bătrânul descoperă abisul, infinitatea lui Dumnezeu şi intimitate cu El. Este o viziune absolută asupra absolutului care poate fi cuprins de om, în locul delimitat de Creator. Peisajul obişnuit, muntele, marea, un simplu drum de ţară care altă dată aveau o semnificaţie aparte, nu mai au aceeaşi valoare, lumea a alta, brusc, o lume care nu mai are sens, cenuşa a dizolvat imperii, dizolvă şi locul unde trăim. Animalele ar putea lua locul oamenilor, cânii, ca prieteni, ar putea să ocupe spaţiul lăsat liber de cei care au avut cândva o conştiinţă. E aici o pedeapsă. E pedeapsa păcatului original, e semnul biblic al vieţii atinse de greşeală… Eugen Dorcescu cunoaşte jocul acesta de a păzi şi de munci, e rupt din Rai, din zona aceea a harului perfect, iar regulile frânte nu mai dau consistenţă existenţei… E şi povara zgurii memoriei carnale, o povară, uneori, greu de dus.

Elementele volumului sunt de natură spirituală, există o poveste diluată a vieţii unui om, o naraţiune formată din lucrurile nevăzute care se zăresc prin ceaţa existenţei cumva, realitatea, aşa cum o acceptăm când suntem în putere, e alta din perspectiva muntelui, dincolo, e ţara promisă… Intimitatea cu veşnicia pare a fi secretul ultimului poem, ochi în ochi, aşa e trecerea dincolo, o sărbătoare a întâlnirii cu focul ce dă viaţa când arde, ce mişcă lucrurile, toate se întorc spre mâna ce le-a creat şi ne-a creat…

„Bătrânul simte aroma

fierbinte a

jarului,

îi vede ochiul roşu, de

vasilisc, îi vede

solzii de scrum,

simte boarea unei noi

înţelegeri,

presimte

vâltoarea, zborul,

extazul – încă incert – al

acelei

cognitio Dei

experimentalis”. – Poemul 30.

Cu acest volum de versuri Eugen Dorcescu pune în lumină ceea ce merită primit de om, lunga călătorie spre Creator, acceptarea regulilor impuse de acesta pentru a ajunge la starea exactă a extazului atât de căutat, intim, tulburător de intim, inexprimabil în cuvinte, dar bazat pe aceste cuvinte care se leagă într-o nouă poveste, cu alte reguli.

Viziunea lui Eugen Dorcescu asupra călătoriei şi a destinaţiei este una care vine din vechime, cu trimiteri din Vechiul Testament, având nuanţe din Noul Testament (Duhul Sfânt, cele 30 de poeme câte unul pentru fiecare an din viaţa lui Iisus, direcţia privirii interioare). Literatura şi mai ales literatura creştină va asimila acest volum în sensul eliberării din mundan, iar o analiză mai aprofundată asupra scrierilor poetului se va impune şi din perspectivă teologică. Poate vreun student la teologie îşi va alege, cândva, ca temă de licenţă scrierile poetului, perspectiva lirică din care sunt scrise, pânza subţire pe care s-au legat cuvintele, punând în lumină revelaţia continuă la scriitorul disponibil pentru miracole. Pe de altă parte, volumul e nu numai un manifest ci şi un testament al unui om care lasă moştenire celui care poate înţelege, taina relaţiei om – Dumnezeu –om.

Dacă învăţăm a trăit cu fiecare clipă, poetul ne îndeamnă să învăţăm a muri pentru a trăi veşnic, există soluţia… Într-un fel această carte e unică, poezia nu a mai fost privită din această perspectivă, dar îndrăzneala scriitorului vine din studierea abisului demarcat de cuvinte, revelat de cuvinte, care toate adunate sau scăzute formează CuvântulLogosul

 Poemele bătrânului o arată, obiectiv, trainic, e spaţiul frânt de timp şi netimp…

Constantin Stancu

Noiembrie 2010.      


[1] POMELE BĂTRÂNULUI, Editura-online SEMĂNĂTORUL, noiembrie, 2010.

Categorii:literature

GUVERNUL ŞI CULTURA, BUGETUL ŞI TEXTUL SCRIS, OMUL ŞI IDEEA DE FRUMOS


Guvernul aloca 2,5 milioane de lei pentru sustinerea revistelor culturale

Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea bugetului Ministerului Culturii si Patrimoniului National cu 2,5 milioane de lei si a bugetului Academiei Romane pe anul 2010 cu 50.000 de lei, pentru sustinerea financiara a revistelor culturale din Romania. 
Cele 2,5 milioane de lei alocate suplimentar Ministerului Culturii si Patrimoniului National vor fi utilizate pentru finantarea unor publicatii culturale ale uniunilor de creatori din domeniul literaturii, arhitecturii, artei plastice, muzicii si dramaturgiei, precum si publicatii in limbile maghiara si germana, in cadrul Programului de sustinere a editarii revistelor culturale.

Vor beneficia de aceste fonduri suplimentare urmatoarele publicatii: „Romania Literara”, „Luceafarul”, „Ramuri”, „Orizont”, „Apostrof”, „Helikon”, „Convorbiri literare”, „Viata Romaneasca” si „Steaua” (editate de Uniunea Scriitorilor din Romania); „Arhitectura” (editata de Uniunea Arhitectilor din Romania); „Arta” (Uniunea Artistilor Plastici din Romania); „Muzica” si „Actualitatea Muzicala” (editate de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor); „Semnal teatral” (Uniunea Teatrala din Romania – UNITER); „Contemporanul – Ideea europeana”; „Látó”; „Vatra”; „Korunk”; „Székelyföld”; „Echo der vortragsreihe”.

Cele 50 mii de lei alocate suplimentar bugetului Academiei Romane vor fi utilizate pentru a sustine publicatiile culturale editate de Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu” si de Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”.

Banii vor fi alocati din fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului pentru anul 2010.

Categorii:literature

POEME DE EUGEN EVU: COLAJUL DIMINEŢII, STRIPTEASSE CU MOARTEA SAU FEMINITATEA ARTELOR ŞI A RELIGIILOR.


PRIMIM DE LA EUGEN EVU:
Colajul dimineţii
 Nu aproapele tău, ci cel de departe
este cel mai iubit. Dumnezeu continuă
a fi adulat prin absenţă
numele- numărul lui real e promisiune
aureolele fisurate sunt eroarea prin care
Râd seminţele reci ale timpului
Care nici vine nici pleacă
 
Zarea curbată a funţii in extenso
prea delirul de talaz al mişcării captive
încercuind spirala şi pe orbite fixe
ca nişte seminţe oarbe
electronii se iubesc cu protonii
sau între ele genele erogene
crinii endocrinii …
 
Curva moarte face stripteasse în somn
(Şi moartea şi viaţa sunt feminine
cel puţin la români).
 
Luciul apei induce transa mimesis
solzii inefabil penaj colorând curcubeie
metafizica îmbătrâneşte
efectuând mutaţii şi devorându-le
 
Geniul îşi devine insuportabil
dacă nu face sex
feminitatea artelor ca şi a religiilor
e secret pentru sfinţii naivi ai
penumbrelor
 
Esenţial este doar să-ţi cultivi
preludic instinctul de vânătoare
să redai certitudinii inocenţa şi spaţiul
să nu cuantifici spasmele logicii
 
Am văzut femei chinuind zeul
am înţeles răzbunarea incestului
am arat şi semănat mormintele
străinelor semantici
am înţeles neşansa staticului
în faţa barbariei
Precum în cer aşa în profan.
 
II
 
Plagiindu-l pe Goethe natura
şi mereu de undeva din stânga
balansul de soare mic al creierului
refăcând structurile empatice
cu aorta
 
aritmiile pulsaţiei de moluscă
ale inimii
din care se naşte râzând
Perla.
 
III
 
umbra acestui text e undeva înainte
Iată ecoul umbrei îmi vindecă moartea
aşa cum umbra mincinoasă a norilor
întreţine cactuşii în memoria sub-oceanică
fosil apheyron latent
sau bunăoară în zero gravid de sine
probabilitatea mulţimilor.
 
IV
 
Voi delira ca să eliberez
de sine singurătatea lui Dumnezeu
voi persista în (t)eroarea de a fi rezonant
cu El, modulând intervalele.
 
V
 
Unduie spiritul cu foame de trup
Cu sete de formă şi suntete.
Fruntea rotundei aparenţe
Levitând suportabil proporţiile.
 
VI
 
Seminţe şi fructe
rostogolind devenirea.
A cui foamea de a şti cine eşti?
Cine recoltează prin asompţiune
şi cine măsluie prognozele
Pentru ca ciclic dezastrul
să îşi justifice crima ?
 
VII
 
Pansament şi tifon cloroform şi iodură de sânge
vernisând prin proiecţie celălalt timp
Cel visat.
A cui e măreţia şi slava şi fiinţa
arcuind curcubeul îndolierii ce naşte –
peste netezite mormintele toate.
EUGEN EVU
 
Categorii:literature
%d blogeri au apreciat: