Arhiva

Archive for august 2010

PRACTIC: CASAREA MIJLOACELOR FIXE


CASAREA MIJLOACELOR FIXE UZATE

1. Operatorii economici, societati comerciale si alte asemenea au obligatia evidentierii in contabilitate, in conturi distincte, a mijloacelor fixe si a amortizarii acestora.
Scoaterea din functiune a mijloacelor fixe cu valoarea de intrare complet amortizata sau cu valoarea de intrare ramasa nerecuperata se face cu aprobarea responsabilului cu gestiunea patrimoniului, administrator, consiliul de administratie, etc.
2. Dupa aprobarea scoaterii din functiune a mijloacelor fixe se va proceda la valorificarea acestora.
3. Procedura de valorificare prin vanzare (licitatie sau negociere directa) sau prin casare va fi aprobata de catre responsabilul cu gestiunea patrimoniului.
4. Casarea mijloacelor fixe se va face de catre o comisie de casare numita prin decizia organului care a aprobat scoaterea din functiune.
5. Cu ocazia casarii se va proceda la dezmembrarea mijloacelor fixe si la valorificarea acestora, astfel:
• vanzarea componentelor rezultate in urma dezmembrarii;
• utilizarea componentelor rezultate la executarea altor mijloace fixe din cadrul unitatii. Evaluarea componentelor se va face de catre comisia de casare;
• valorificarea ca materiale nerecuperabile.
6. Mentinerea in functiune a mijloacelor fixe care pot afecta protectia vietii, a sanatatii si a mediului, ca:
– mijloace de transport rutier, feroviar, aerian si naval,
– masini de constructii si de gospodarie comunala,
– masini de ridicat etc.,
dupa expirarea duratei normale de functionare, se va putea face numai pe baza unui raport tehnic intocmit de organisme de certificare sau organisme de inspectie tehnica abilitate in domeniul de activitate al mijlocului fix.
In concluzie, in cazul in care mijloacele fixe complet amortizate mai pot fi folosite in activitatea firmei, acestea nu trebuie neaparat casate sau scoase din functiune.

7. Mijloacele fixe complet amortizate trebuie casate in situatia in care nu mai au nicio utilitate sau in cazul in care pot afecta protectia vietii, a sanatatii si a mediului.

Reclame
Categorii:literature Etichete:

HAŢEG, 2010 – ZILELE ORAŞULUI: CARTEA „HAŢEG, ADEVĂRATA SAMIZEGETUSA” 28 AUGUST 2010


Categorii:literature Etichete:

HAŢEG, 2010- ZILELE ORAŞULUI, 28 AUGUST: CARTEA „HAŢEG, ADEVĂRATA SARMISEGETUSA” – Această nebunie frumoasă poate determina autorităţile locului să declanşeze o cercetare mai amănunţită în zona Haţeg – Subcetate pentru a pipăi istoria la faţa locului


MEMORIA IN CARE LOCUIM

O ipoteză interesantă relansează Gligor Haşa prin cartea sa” HAŢEG ADEVĂRATA SARMIZEGETUSA „ , o carte provocatoare apărută chiar la Editura „ Gligor Haşa „ – Deva, 2009. Cartea se doreşte a fi una a curajului de a vedea altfel istoria şi are un scop nobil şi neliniştitor pentru români: Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, a dacilor liberi, a fost la Subcetate – Haţeg şi nu în Munţii Orăştiei – Şurianu, aşa cum s-a încetăţenit în istoria ultimilor decenii, adică o altă locaţie, un alt loc acolo unde poezia pământului atrage un astfel de demers. Autorul se opune dogmelor şi aduce argumente, pornind de la o idee susţinută de Constantin Zagoriţ, fost colonel în armata română, în specialitatea topografie militară, deci o persoană care a avut ochi să vadă măreţia locului la Haţeg.
Ideea cărţii se opune tezelor susţinute de Constantin Daicovici, cunoscut cercetător, cu o poziţie solidă în lumea istoricilor, o personalitate care a dominat perioada de început a socialismului – comunism în România, dar şi demnitar al statului român în aceeaşi perioadă.
De fapt colonelul topograf Constantin Zagoriţ a făcut cercetări în zona Haţeg din necesităţi militare în anii 1920 -1938, iar în urma cercetărilor a scris cartea, nu voluminoasă, dar documentată intitulată „ SARMIZEGETUSA „ . Ideea colonelului român se întemeiază pe argumente militare, geografice, topografice şi fortificaţiuni găsite pe teren. Cartea a fost editată în anul 1937 şi a fost găsită întâmplător de Gligor Haşa la un cărturar din Haţeg, la scriitorul Radu Igna, pasionat de miracolele locului, care a şi scris la rându-i o altă carte „ Vocaţia culturală a Haţegului „ – apărută tot la Editura „ Gligor Haşa „ – Deva, 2009. Se pare că au existat oameni care au adunat informaţii în sensul că Sarmizegetusa Regia a fost la Haţeg, o flacără care a luminat minţile multor români care doreau şi doresc să aibă atitudine corectă în ţara lor, cu riscurile necesare, dar curat asumate, prin eforturi proprii.
De reţinut că scriitorul Gligor Haşa a fost permanent preocupat de istoria Daciei şi a dacilor şi a scris nenumărate cărţi despre acele vremuri ciudate, cu bărbaţi curajoşi şi demni.
Cu alte cuvinte, Gligor Haşa are o nebunie frumoasă, o atitudine plină de forţă şi eroism, luptându-se cu un anumit curs al istoriei, cu şcoala de istorici de la Cluj, cu un întreg sistem care a generat doctorate, a făcut valuri în Academie, a atras fonduri considerabile şi a dat direcţia miracolelor la români.
De menţionat că Gligor Haşa nu neagă că în munţii de lângă Orăştie se află capitala spirituală a dacilor, dar există o deosebire între capitala spirituală şi capitala politico – administrativă, pregătită să dea sens lumii Daciei din punct de vedere pragmatic, de conducere a poporului şi de apărare împotriva cuceritorului din Imperiu Roman dar şi a popoarelor migratoare, în vremuri grele, violente, barbare.
Cartea HAŢEG – ADEVĂRATA SARMIZEGETUSA se citeşte cu interes pentru că tema este captivantă şi pentru scriitorul are ştiinţa de a provoca cititorul şi mediul academic, iar argumentele sale sunt ale unui cunoscător, pertinente şi practice. Gligor Haşa recunoaşte că Munţii Orăştiei reprezintă Tibetul Sacru al dacilor, dar e o deosebire care trebuie avută în considerare, la Grădiştea de Munte nu încăpeau prea mulţi soldaţi, zona ei era limitată, acolo se află altarele de cult, calendarele dacilor şi alte vestigii interesante, dar care, în viziunea autorului, nu constituie argumente pentru ca acolo să fie capitala politico-administrativă a dacilor.
Sunt câteva argumente prin care Constantin Zagoriţ şi Gligor Haşa susţin că la Haţeg a fost adevărata capitală politico – administrativă a Daciei:
– Sarmizegetusa de la Subcetate – Haţeg are o poziţie intermediară între cetăţuile din munţii Orăştiei şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
– La Haţeg se adună marile drumuri de acces dinspre Târgu Jiu, Mureş şi Banat, ca într-un triunghi miraculos al curgerii dacilor spre centru.
– Aici se vede clar funcţia strategică a întregii regiuni.
– Sunt trei izvoare care nu seacă şi permit viaţa în condiţii vitrege.
– Pe harta lui Ptolemeu din secolul al II-lea apare localizată Zarnizegetuza Basileion ( Sarmizegetusa Regală ) exact pe coordonatele geografice ale Haţegului, cetatea din Munţii Orăştiei este mai depărtată cu vreo 60 km faţă de localizarea făcut în vechime.
– Aici s-a descoperit tezaurul dacilor, în albia Streiului, se pare, existând documente în acest sens.
– Există descoperiri arheologice importante în zonă.
– Sunt mai multe planşe care aduc argumente de natură topografică pentru localizarea adevăratei capitale a dacilor la Haţeg.
– De ce numele atât de straniu a satului de lângă Haţeg – Subcetate ?
Desigur că sunt şi alte argumente, dar cartea va trebui citită şi înţeleasă, cu toată opoziţia conservatoare care există în gândirea noastră.
Poate că argumentele forte ale autorilor sunt cele de ordin practic, atât colonelul Zagoriţ cât şi Gligor Haşa au păşit pe meleagurile din Tara Haţegului şi au simţit locul, oamenii, miracolul care pluteşte permanent în aerul tărâmului, deasupra unui pământ miraculos în care porcii mistreţi mai descoperă monedele de aur din vechime, râmând brazda pădurii. Apoi demersul lor este unul care se face prin efort şi resurse personale pentru că sunt mânaţi de ceva mai înalt în această cercetare, spre deosebire de istoricii de profesie, angajaţi la stat.
Această nebunie frumoasă poate determina autorităţile locului să declanşeze o cercetare mai amănunţită în zona Haţeg – Subcetate pentru a pipăi istoria la faţa locului. Opoziţia mediului academic va fi puternică, dar cercetarea se impune pentru că sunt argumente şi poate genera surprize.
Un curcubeu leagă Haţegului de restul lumii şi de reţinut că în vremurile războiului din urmă, Cel de al Doilea Război Mondial, a existat o tentativă de mutare a capitalei României moderne la Haţeg. Oare de ce s-a luat această decizie în vremuri grele pentru poporul românilor ?
În rest, să ne păstrăm curajul de a rămâne demni oricare va fi rezultatul final, sunt zone din România care pot fi centre culturale, politice sau administrative cu brio, pentru că Dumnezeu a făcut ţara frumoasă.
Cartea lasă să se înţeleagă faptul că trebuie uneori să ai curajul de a te împotrivi istoriei pentru o memorie curată. Gligor Haşa anexează şi cartea lui Constantin Zagoriţ ca argument şi acest lucru este pozitiv şi probează onestitate, la un moment dat vor fi tot mai mulţi români care vor privi altfel istoria lor şi a lumii.
Scrierea lui Gligor Haşa este una intensă, autorul pare a nu fi avut răbdare, uneori repetă şi insistă pe anumite idei şi argumente, fraza este frustă dar demnă şi transmite un mesaj de forţă şi patriotism implicit, pe linia cărturarilor români Nicolae Densuşianu, Octavian Floca, Timotei Ursu şi alţii.
Iată ce scria Constantin Zagoriţ în cartea sa: „ Pentru a prezenta cât mai clar şi mai convingător motivele care m-au făcut să cred că Cetatea Sarmizegetusa s-a găsit aşezată pe masivul triunghiular deluros de la răsărit şi din imediata apropiere a orăşelului Haţeg – am găsit cu cale să arăt poziţia locului precum şi aşezarea strategică şi tactică a acestei cetăţi prin cât mai multe hărţi; şi de aceea am anexat lucrării de faţă 4 hărţi diferite şi cuprinzând din ce în ce mai multe detalii.
De altfel arătarea pe hartă, chiar rudimentar executată, este oricând mai preferabilă unei descrieri textuale. „

O idee care merită reţinută şi la care să reflectăm: memoria ca aleasă cetate …

Constantin Stancu
Haţeg, august 2010

Categorii:literature Etichete:

SCRIITORUL RADU IGNA, AUTORUL CĂRŢII „VOCAŢIA CULTURALĂ A HAŢEGULUI”


Categorii:literature Etichete:

HAŢEG, 2010, ZILELE ORAŞULUI: RADU IGNA, „VOCAŢIA CULTURALĂ A HAŢEGULUI” – 28 AUGUST – În căutarea sa, Radu Igna redescoperă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.


POEZIA PĂMÂNTULUI

Radu Igna se întoarce cu faţa spre Ţara Haţegului, priveşte dincolo de dealuri şi de Muntele Retezat, caută valul care a modelat această ţară din ţară, ascultă cumva cerul şi ascultă pământul pentru a descoperi tainele care au fost, care sunt şi care vor fi peste albastrul acesta de Ţara Haţegului rupt din oglinzile muntelui .
Scriitorul a strâns în inima sa, în pagini de caiet de elev silitor, date despre oameni, vâltoarea faptelor, scrierile cronicarilor despre o zonă mirifică a României. A avut răbdarea de aduna, de a căuta, de a studia şi de a fixa pentru viitor imaginea unui loc în care s-au întâmplat atâtea şi în care oamenii au găsit vocaţia de a trăi româneşte în stil propriu, la confluenţa Banatului cu Transilvania şi Valea Jiului, aproape de Mureş, pe valea Streiului, sub umbrele adânci luminoase ale Retezatului.
Ajuns la o vârstă a viziunii calme Radu Igna pune în cartea sa „ VOCAŢIA CULTURALĂ A HAŢEGULUI „ – Editura „ Gligor Haşa „ , Deva – 2009, apoi reeditată în anul 2010 la aceeaşi editură, cu noi texte şi gânduri, istoria spirituală a locului, acel loc în care istoricii au lăcrimat şi în care nu pot tăgădui fenomenul românesc într-o zonă magnetic spirituală şi în care te poţi pierde sub ninsori de poveste, există doar posibilitatea de a găsi ieşirea prin cer, ca să-l parafrazăm pe Marin Sorescu.
Autorul are o notă, un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului, în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: „ Eu cred că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării „, apelând la un citat din Emilian Ezechil.
Dar cuvintele autorului spun cumva mai mult: „ Uitarea, ceaţa ce se lasă cu fiecare zi peste ziua ce a trecut. „
În căutarea sa, Radu Igna redescoperă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie, de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de cetate de ţară.
Scriitorul a căutat să fie obiectiv şi a adunat cât mai multe însemnări, cât mai multe cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat spiritul Ţării Haţegului, că oamenii au fost credincioşi şi până la urmă acea zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici, greco – catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel de zonă liberă a credinţei, poate unică pe harta creştină a lumii.
Cartea începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.
Radu Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco- catolic, sau istoria specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan aşa cum l – a văzut Adrian Andrei Rusu.
Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog aproape necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei.
Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.
Despre aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la autodistrugere.
Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.
Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost ani buni în care Radu Igna a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.
Dar autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră, de la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia Bolchiş – Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu.
Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul adevărului.
Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.
Inspirat, autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză.
Ca un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă, judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat pentru istoria românilor în stil românesc ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj în care era prins în stilul justiţiei vremii viaţa oamenilor, a memorandiştilor.
Autorul cărţii scrie:” Până când a trăit Ioan Munteanu ? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918 ? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj ? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale …”
Dar cartea aceasta de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu : „ Drumul ce duce de pe vale Streiului spre Haţeg „ pă su vini „ cum se zice în graiul locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc „
Cartea merită citită pentru că poezia locului ne face mai buni, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului pictează o lumină ireală peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor fii …

Constantin Stancu
Haţeg, iunie – iulie 2009 /2010

Categorii:literature Etichete:

SĂRACII MAI GENEROŞI DECÂT MOGULII


Un studiu a aratat ca saracii sunt mai generosi prin natura lor, fiind mai increzatori in oameni si mai predispusi sa-si ajute aproapele.

Dupa cum a aratat studiul realizat la Universitatea Berkeley, ei sunt dispusi sa ajute chiar ramanand in anonimat, fara ca macar sa ii intereseze in ce fel vor fi folositi banii pe care ii daruiesc.

Iar concluziile acestui studiu nu vin decat in compeltarea statisticilor din SUA, care arata ca oamenii cu venituri mai mici doneaza mai mult in scopuri caritabile decat cei mai instariti.

Una dintre explicatii ar putea fi aceea ca persoanele cu un venit mic sunt mai pline de compasiune pentru ca si ele, la randul lor, sunt mai dependente de ceilalti. In plus, lor le lipseste frica – tipica celor bogati – ca vor pierde totul si vor fi inselati, au conchis oamenii de stiinta.

Categorii:literature Etichete:

TICHETUL DE MASA IN SEMESTRUL AL II -LEA 2010


TICHETUL DE MASA RĂMÂNE LA 8,72 LEI
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 596 data de 23 august 2010 a fost publicat Ordinul ministruluil muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1112/2010 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul II al anului 2010.
Potrivit noului ordin, pentru semestrul II al anului 2010, incepand cu luna septembrie, valoarea nominala a unui tichet de masa, se mentine la nivelul ultimei valori nominale indexate de 8,72 lei, stabilite prin Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 135/2010.

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: