Arhiva

Archive for 3 mai 2010

PRACTIC: IN TRAFIC …


CONDUCEREA AUTOVEHICULELOR PE DRUMURILE PUBLICE SI ALCOOLUL

– Prin Decizia nr. 26 din 12 octombrie 2009 (Decizia 26/2009), instanta suprema s-a pronuntat asupra recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la problema incadrarii juridice a faptei conducatorului de autovehicul sau tramvai avand o imbibatie alcoolica peste limita legala, care a produs o vatamare corporala din culpa, in concurs de infractiuni sau intr-o singura infractiune complexa prevazuta la art. 184 alin. 41 din Codul penal.
Recursul in interesul legii se impunea a fi promovat, intrucat instantele judecatoresti, retine Inalta Curte, nu au un punct de vedere unitar cu privire la incadrarea juridica a faptei conducatorului auto sau de tramvai care, avand o imbibatie alcoolica peste limita legala, produce o vatamare corporala din culpa, ce constituie infractiunea prevazuta la art. 184 alin. 3 sau 4, cu referire la alin. 41 din Codul penal.
Astfel, unele instante s-au pronuntat in sensul ca, intr-un asemenea caz, infractiunea complexa de vatamare corporala din culpa prevazuta la art. 184 alin. 3 sau 4, cu referire la alin. 41 din Codul penal, absoarbe in toate situatiile infractiunea prevazuta la art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata.
Alte instante au considerat ca o astfel de fapta constituie, in concurs real sau ideal, dupa caz, atat infractiunea prevazuta la art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cat si infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta la art. 184 alin. 2 si 4 din Codul penal sau la art. 184 alin. 1 si 3 din acelasi cod.
Au existat si instante care au incadrat o atare fapta, considerata ca savarsita in concurs real sau ideal, in infractiunea prevazuta la art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, si in infractiunea de vatamare corporala din culpa prevazuta la art. 184 alin. 1, 2 si 41 din Codul penal sau la art. 184 alin. 2, 4 si 41 din acelasi cod.
Prin decizia pronuntata, ICCJ transeaza problema de drept si statueaza ca – redam dispozitivul:
“Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 184 alin. 41 din Codul penal si art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, se stabileste ca fapta conducatorului de autovehicul sau tramvai care a produs o vatamare corporala din culpa constituie, dupa cum urmeaza:
1. In cazul in care conducatorul de autovehicul sau tramvai este concomitent atat in stare de ebrietate, cat si cu o imbibatie alcoolica peste limita legala, se va retine concurs real intre infractiunea prevazuta la art. 184 alin. 41 din Codul penal si cea prevazuta la art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata.
2. In cazul in care conducatorul de autovehicul sau tramvai se afla in stare de ebrietate, fara insa a avea o imbibatie alcoolica peste limita legala, fapta sa constituie infractiunea unica prevazuta la art. 184 alin. 41 din Codul penal.
3. In cazul in care conducatorul de autovehicul sau tramvai nu se afla in stare de ebrietate, dar are o imbibatie alcoolica peste limita legala, exista o pluralitate de infractiuni sub forma concursului real intre infractiunea prevazuta la art. 184 alin. 3 din Codul penal si art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 sau intre art. 184 alin. 4 din Codul penal si art. 87 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002. ”

Categorii:literature Etichete:

MIORITA, ALTE CUVINTE, ACEEASI STARE …


O VARIANTĂ AROMÂNEASCĂ A „MIORIŢEI”(VI)
Prof. Dr. Adrian Botez

Ce poate uni, pe deasupra şi pe dedesubt de suflete, pe deasupra şi pe dedesubt de istorie – cele două ramuri ale valahilor/românilor – pe cei „traianici” şi pe cei „aurelianici” (cum îi numeşte Dimitrie Bolintineanu-aromânul/român, pe românii de la Nordul Istrului, respectiv pe cei de la Sudul Istrului Sacru)? Noi credem că (pe lângă Duhul eminescian – Eminescu însuşi având, se pare, ascendenţă aromână!) tracismul autosacrificial al Mioriţei!

Iată varianta Mioriţei, pe care ne-o oferă dl prof. Hristu CÂNDROVEANU (titanescul lider spiritual al aromânilor din România!), în cartea sa Aromânii, ieri şi azi (Scrisul Românesc, Craiova, 1995, cap. Folclorul, p. 9):

„Ńil`ioară vrută,/Ńi`lioară arudă,/Pri cale mutreşti/Şi iarbă nu paşti./ – Avdză tini, picurare,/Mi bag ş-mi scol,/Mi şuţ di-ună parte,/Somnul lai nu mi-acaţă,/Că ńi-avui ună videare,/Că va s-mori tu prândzul mare/Ş-că, la ascăpitare,/Va s-hii tră vătămare.// -Cara s-mor, cara s-nu mor,/Ascultaţ-ńi un singur dor:/ Mine nu voi îngropare/La murminţăl`i di tu hoară./ S-mi scuteţ tu Valea Mare,/ S-iasă cupia di ńil`ioare,/ Dimineaţa la păşteare./ Ş-tine, ńil`ioară,/ Ţi te-am tu vreare,/ Plândzi-mi, plândzi-mi,/Di-adun cu soarle ş-cu luna”.

Încercăm o transpunere, cât mai fidelă, din dialectul aromânesc, în dialectul daco-românesc (deci, nu vom ţine cont de prozodie, de măsură ori de rimă – ci, în primul rând, de semantica textului aromânesc):

„- Iubită mioară,/Draga mea mioară,/Pe cale priveşti/Şi iarba nu paşti?/ – Ascultă, păstorule,/ Mă aşez şi mă scol,/ Mă întorc pe-o parte, / Mă întorc pe cealaltă parte,/Întunecosul somn nu mă prinde,/ Căci am avut o arătare:/ (Se făcea) C-ai să mori la prânzul mare/Şi că, la apus de soare,/ Ai să fii ucis…/ – De-oi muri, de n-oi muri,/Luaţi aminte la singura-mi dorinţă:/ Să nu mă-ngropaţi/ În mormintele cimitirului din sat,/ Ci să mă scoateţi în Valea Mare,/ Să iasă turma de mioare,/ Dimineaţa, ca să pască!/ Iar tu, mioară,/ Dac-ai să vrei,/ Plânge-mă, plânge-mă, mioara mea,/ De să vină-n sfat şi adunare/Chiar Soarele şi cu Luna!”

A se observa că, chiar dacă nu este atât de bogată imagistic, precum varianta Alecsandri, din Nordul Istrului – acestă variantă pare a fi, sau chiar este, varianta de bază, cea primitivă, în sensul bun, originar al cuvântului (fără niciun fel de „floricele” paşoptiste…): NU LIPSEŞTE NIMIC DIN CEEA CE CONSTITUIE RITUALUL SACRIFICIULUI ZALMOXIAN!

1-Există indicaţia sacrificiului spre ÎNVIERE (sacrificiul se face „la apus de soare”, pentru ca sacrificatul să urmeze destinul învietor/etern re-născător întru Lumină, al Soarelui);
2-există atitudinea de linişte desăvârşit-vizionară, profund spiritualizată/religioasă, a sacrificatului;
3-există indicaţia dobândirii, de către sacrificat/solul spre Zalmoxis, a unui „trup de glorie”, corporalitate cosmic-luminoasă, sacră…Fratele Sfânt al „celor doi ochi ai lui Zalmoxis” – Soarele şi Luna…Desprins total de „hoară”-sat-comunitate socială – şi intrat în comuniunea de Duh cu cosmosul/Creaţia Divină! Într-o DIMINEAŢĂ VEŞNICĂ!!! (Paradisul se şi numeşte, în creştinism: „locul cu PATRU RĂSĂRITURI”…!!!).

Acest popor profund religios (singurul rămas religios, dintre toate neamurile Europei, atât în veacurile dinainte de întruparea Dumnezeului-Hristos, cât şi la 14 (azi, 20…) de veacuri de la Minunea/Misteriul Suprem, de pe Golgota!), desăvârşit spiritualizat – poate, deci, să-şi permită atitudinea eroică deplină, aici, pe Pământul-Valea Plângerii – precum spunea, într-un manuscris aflat la British Museum/Londra, Benjamin de Tudela, pe la 1170, după ce peregrinase prin ţinuturile de la sud de Dunăre: „De acolo începe Valahia, ai cărei locuitori trăiesc prin munţi. Este naţia cunoscută sub numele de valahi, care sunt uşori ca cerbii.Nimeni nu se poate război cu ei, niciun rege nu poate domni asupra lor” – pentru că, ei înşişi, TOŢI, erau Regi, erau „stăpâni ai Soarelui”/BASARABI – şi Îngeri-MUŞAŢI/”FRUMOŞII” DIN LUMINA LUI DUMNEZEU!!!

Prof. Dr. Adrian Botez
@ Comentariul şi transpunerea în dialect daco-românesc a Mioriţei: prof. dr. Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat: