Arhiva

Archive for 3 februarie 2010

UN VOLUM DE EXCEPTIE: MEANDRE, O ALTA VIZIUNE


SEMIOTICA MAGNA
Adrian BOTEZ

ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A GENEZEI – PARASHABDA /POEZIE/SOTERIOLOGIE: „MEANDRE – OGLINZILE LUI NIRAM” , de Eugen EVU
Avem în faţă cea mai dens-semantică (de până acum) dintre cărţile de poeme ale unui scormonitor profesionist printre taine, neobosit (niciodată obositor – totdeauna surprinzător, prin viziuni/soluţii!) re-inovator perpetuu al ontologiei umano-divino-poetice. Insistent-fascinant (întru căutarea Sinelui său Originar) – până la mazochism.
Ceea ce se spunea despre Luceafărul Eminescului (mutatis mutandis…), e valabil şi pentru acest nou volum al atât de profundului şi prolificului poet ardelean, EUGEN EVU: dacă ar rămâne, din cele câteva zeci de volume ale operei evuiene, doar acesta (de faţă), am şti totul despre harul poetului!
Volumul are, ca motto, un extras din Henry Miller, din care reţinem doar finalul: „Cu toţii suntem vinovaţi de crimă, crima de a nu trăi din plin” (ceea ce Miller afirmă conform unui epicureism dramatic, Eugen Evu afirmă, prin poezia sa, dintr-o boală/îmbolnăvire cronică, cu crize dureros-acute: boala gnozei, boala căutării Revelaţiei, boala cumplit obsedantă, de a cunoaşte Taina Divină Supremă – Creaţia!) – şi are Prefaţa semnată de o personalitate a culturii europene: Linda Bastide, „Ancienne Vice-Présidente de la Société des Poètes français. Membre de la Charte des Auteurs. Membre du P.E.N. club français Poètes à vos plumes. Paris” (titlul Prefeţei: Eugen Evu şi metaforele plasticizante…).
Titlul volumului trimite la o mică problemă de geometrie în plan (posibil de transformat într-una de geometrie în spaţiu…): meandrele sunt sinusoidale, iar cele două elemente ale sinusoidei, cel descendent, respectiv cel ascendent, alcătuiesc, complementar, Cercul Divin. Paradisul, ca Dumnezeu expansiv/expresiv pseudo-spaţial. În felul acesta, Oglinda (multiplicată, din subtitlu) devine, şi ea, un simbol complementar: Josul Teluric şi Susul Celest se caută, de o veşnicie relativ-istorică, pentru a se reface…tocmai Paradisul-Cerc Divin. Sau, în spaţiu: Sfera Perfectă.
Numărăm, în volum, 329 de poeme. Nu ştim dacă Poetul a avut intenţia, dar suma lor alcătuieşte…însăşi oglinda-oglindirea: 3+2+9=14 (7+7) – adică, Cele Două Lumi, Oglindite şi Aplecate (una către alta…), spre Sfântul Sărut (…Istoric…!) al Regăsirii – Paradisul…
Acest volum poate fi asemănat, în structura lui spirituală, cu 1001 de nopţi (citite, însă, într-o cheie a perpetuei aventuri agonice, interior-gnoseologice): Şeherezada hunedoreană ne înşiră, într-un crescendo vizionar, povestea Omului Care Îşi Caută Originea. Cu infinită Durere şi Suferinţă! Şi, pentru a şi-o afla, înşiră Logos-ul (exprimat, evident!) tuturor posibilităţilor imaginabile ale Genezei! Geneză dublă, în Lut şi în Verb, deopotrivă!!! Până la atingerea finală de Sine – Atingerea Stării de MULŢUMIRE – ca mensură-echilibrare, de dincolo de parte şi de pragul/moarte şi de dincoace de „lăuntric cerul înstelat” – Cheie şi Carte, Cartea cu funcţie de Cheie Divină Atotrevelatoare : „Mulţumirea-i saţiu cumpătat/Mulţumirea vindecă doar partea/ Mulţumirea-i pragul suspendat/Cel boltit ca să suspende moartea/Şi lăuntric cerul înstelat – /Este cheia ce închide cartea” (cf. Mensura, p. 191).
…Avem parte de
1-viziunea Genezei Cosmico-Poetice: „Prima scriere este cea a urmelor de pasăre pe omăt/Scriere pereche ritmată ca zbor dintru salt” (cf. Prima scriere);
2- Colindul-Demiurg, cvasi-personalizată într-o Mantra-Parashabda (Vibraţia Originar-Demiurgică): „Viu ne doare, viu ne doare/Creatorul din lucrare/ Creatorul din lucrare/Lerui-Ler/Iarna-n Prier” (cf. Colind laic): re-amintim că teoria lui Vasile Lovinescu, dar şi a tracologului Adrian Bucurescu, trimit etimonul „Ler” la „descălecătorul” alchimic, împăratul Aurelian…; Prier-Aprilie induce şi sensul de „a prii”, sau chiar „a fi apărat-sprijinit, pentru a pri-cepe pri-oritatea/priinţă”…Se produce şi asimilarea numelui divinităţii-Adonai cu…Cântecul-Doina A(n)ilor Ieşiţi de sub Teroarea-Istorie/Temporalitate: „Aina Daina, Adonai”;
3-Geneza prin Istorie (Istoria ca expresie a intruziunii demonului-monstru tragic, co-demiurg… – rezultând premizele rupturii-smulgerii-trădării, adică ale des-facerii/de-creaţiei catastrofic-revoltătoare, pentru o viitoare re-creaţie-ZI! – premizele unui joc/carusel, rotire grozav de impresionantă – dar, aparent, cam…”retardat-bâlbâită”…de fapt, „bâlba” divină este şi rămâne simbol vaticinar, al absolutului mister – Anonimul Demiurg!): „O istorie monstruoasă, prin tragismul ei./O continuă pierdere prin rupturi, smulgeri,/autosurpări şi trădare/O istorie cu fălci şi gheare/O istorie a nebunilor zei/(…) Undeva ca oriunde,/ ce a fost va mai fi:/prin aceea că noaptea începe în zi/(…) labirint carusel paideuma, cri-cri/de la greieri la stele energii, sinergii…” (cf. Ludens);
4-Geneza Prin Transfigurarea Lutului în Verb-Demiurg: „Dulce lut al verbului a fi!” (cf. Verbum);
5-Geneza întru Utopica Hermeneia, „Artă şi Interpretare”, Tranzitivitatea Absolută, prin/spre/dinspre Toate Nivelurile Potenţial-de-Creaţie, depăşirea „ghearelor” Memoriei, pentru Extaz / Delir (…printre infinitele potenţe/”increate”!): „Pădurea e memorie cu gheare/În Hermeneia oarbelor sanctuare – / Divin sălbăticit (…) /Delir al spaimelor de increate” (cf. Rezonanţa Schumann );
6-Geneza Misterului-Autochtonului Românesc: „Nicăieri luna nu cuibăreşte mai bine/Decât peste munţii Carpaţi/De parcă s-a rupt când a vrut Nuştiucine/Din eonii lor răsturnaţi” (cf. Nicăieri luna);
7-Geneza ca Teandrie, miracol veşnic al co-demiurgiei Dumnezeu-Om: „Teandria-i fruct. Bărbatul şi Femeia/Se-nfruptă prin orgasm din Hermeneia” (cf. Zeea) – re-iterarea actului demiurgic-orgasmic nu sugerează frivolitatea/inutilitatea lui, ci extazul misterului co-demiurgiei…
…Şi fulgerele inovativ-poetice eugenevuiene, ale sugestiei de infinite potenţialităţi de Geneză, la nivelul Spunerii Poetice, ca act Liturgic-Taumaturgic, continuă, fascinant…până la scufundarea cititorului în misterul etern/eternizator, al Extazului…
…Vindecătorul-Taumaturgul Poet caută, cu preţul propriei ontologii, Soteriologia, căi de ieşire/scoatere a Fiinţării, de sub regimul Temporalităţii-Istorie/Trecere, chiar pe deasupra Îngerilor Duali şi a Memoriei – eliberare/mântuire de/prin „uşi spre afară”, direct în Copilăria Eternă-Paradis, numită Poezie (iar verbul lecuitor este: „a poezi/poezind”…!) şi întoarcere la Vindecat/Sărutat Curcubeu”, ca re-împlinire a Sferei Sinergiei Divine – scufundare, până la Fundul Genezei, în Originarul Divino-Paterno-Matern: „…Născută memorie şi/Îngerime căzută-n dual cale lungă…/Niciun Timp n-a trecut! Sunt acelaşi copil/Nu departe de zidul cu uşi spre afară(…)/Am trăit poezind (…) / Fisurat, vindecat, sărutat, curcubeu – Doliu nins peste mortea Tatălui meu. Doliu nins Mamei, Tatălui meu” (cf. Gândire poetică).
…Chiar dacă, uneori, în manieră (parodică!) postmodernistă, Eugen Evu proclamă, cu voce îngroşată, de copil teribilisto-cezaric, suspendarea Genezei, întru inutilitate/futilitate, ridiculizând cercurile concentrice ale Creaţiei („Nu mai e nimic de creat, de făcut/Am fost, am trăit, am murit, vă salut!” – cf. De ce râd oamenii?) – tot el afirmă, în acelaşi poem, că Aventura Trăirii este esenţa Ontologiei Umane, că Gaura Cheii spre Misterul Absolut (la care Omul are acces, doar ca Ispitire-a-Privirii, dar nu şi ca definitivă şi plicticoasă Aflare-Găsire, adică Suspendare a Aventurii!) – este, de fapt, Fructul Autentic („Dintre rece şi cald, fructu-i gaura cheii!”) – deci, eterna iluzie este a fructului-de-consum (Viaţa) – iar iluzia-ispitire este, de fapt, doar premiza etern promisă, dar, din fericire, niciodată onorată, pentru Fructul Întreg din Sămânţă, Potenţa Demiurgică Supremă – Fruct mereu rămas ocultat, tocmai spre biruinţa Sublimului Spirit de Aventură al Vieţii: „Nu cumva sâmburii/Sunt de fapt/Fructele?” (cf. Lui Goethe).
…Şi, pentru a nu se dezminţi şi a nu dezminţi motto-ul/extrasul semantic din Miller, Poetul nu-l „iartă” de Viaţă şi, deci, de Superba Aventură Gnoseologică, nici pe Exegetul Poeziei sale, biciuindu-i simţurile şi Duhul, orgolioase: „Exegetule, laşule/De mortul din tine/Teme-te!” (cf. Egloga – titlul, ca de obicei la pamfletarul Evu, este ironico-sarcastic: de fapt, trebuie citit … „pe invers”: Lasă idilismele, dulcegăriile şi pedanteriile letale, pedanto-plicticoase, deci asasine de Duh – şi trăieşte-mi Poemul, ca pe o nouă viaţă a Fiinţei Tale Etern Fiinţătoare! ).
…Oricât de seducătoare sunt exerciţiile de aflare, aventură şi ne-murire (prin căutarea Izvorului Atoatecele, Geneza Genezelor…) ale lui Eugen Evu, pe noi ne-a vrăjit definitiv, cu „asupra de măsură”, ca o viziune a Dumnezeului Cel Viu Prin Rugă şi Doină/Poezie, tocmai un poem despre moarte, o rugăciune ascetico-athonită, la hotarul dintre ciclurile cosmico-umane…re-ciclate: „Doamne,/Nu îmi da prea mult/Ca să pot suporta/Când îmi iei totul (cf. Rugăciunea).
”Şi restul e tăcere…” Aici, în această simplitate profund ţărănească, este pecetea/sclipirea geniului anonim, non-luciferic – aici, cu adevărat, dincolo de (poate) pretenţii, Eugen Evu, printr-un gest de frângere/smerenie desăvârşit non-histrionică, fără farduri, într-o discreţie care seamănă cu cântarea de doină, în propria-i bătătură, noaptea, a Supremului Poet-Ţăranul Antic, chiar s-a întâlnit cu Supra-Eul său Divin…! Ca şi în „Zău în Dumnedzău” – expresia mistic-ţărănească, prin care toţi zeii sunt subsumaţi/”stăpâniţi”, întru sinergia-Curcubeu (întru sincronia Viscolului Schimbării Cosmice cu Înflorirea Noii Lumi, Cea Schimbată Etern…) – în Unu-Dumnezeu: „<>/Zău în Dumnedzău/Viscolit înflorit peste munţi/curcubeu” (cf. „Zău în Dumnedzău” – expresie din Ardeal).
…Să trecem mai departe, întru aventura Vieţii Re-înviate, dar în vârful picioarelor-început de zburare: Rugăciunea, ca stare supremă de împlinire a Duhului, ne obligă la acest gest sublim, atât de cumplit uitat, azi…! – prof. dr. Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:

HERTA MULLER O VOCE IMPORTANTA IN CULTURA ROMÂNĂ, O VOCE CARE TREBUIE ASCULTATĂ


Herta Muller un scriitor angajat
Scriitoarea Herta Müller, laureata a premiului Nobel pentru Literatura, sustine public numirea istoricului Marius Oprea ca presedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

„Inlaturarea sa de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc nu o pot considera decat inca o batalie castigata de aceste structuri ale vechiului regim. De aceea m-am decis sa il sustin public, pentru ca el sa poata continua, alaturi de echipa sa, actiunea de deconspirare a crimelor comunismului. Adresez acest apel de a ne alatura lui Marius Oprea, pentru a sprijini demersul lui, public si institutional, de a arata ce s-a intamplat cu noi, de a ne aminti cum am trait in acei ani tristi si tragici, si de a ne putea elibera astfel de frica trecutului”, se arata in scrisoarea dechisa.

„Cu ani in urma am participat alaturi de Marius Oprea la o lectura publica la Casa Literaturii de la Berlin. Fiecare dintre noi a reusit performanta de a atrage atentia publicului german asupra suferintelor la care au fost supusi cetatenii Romaniei de catre represiunea comunista.

Pe Marius Oprea il cunosc ca scriitor, unul dintre cei mai tineri ai Generatiei ’80, ca istoric, din interventiile si actiunile sale indreptate impotriva ramasitelor totalitare din Romania, care, din pacate, continua, cum afirma el si cum cred si eu, sa exercite o puternica influenta. In presa germana actiunile institutului pe care il conduce sunt privite cu respect si chiar cu admiratie”, scrie Herta Muller.

Marius Oprea a fost numit in aprilie 2006 in functia de presedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania.

Oprea, conduce in virtutea inertiei noul Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), el nefiind reconfirmat in functie de primul ministru, asa cum prevede legea.

FOTO: HERTA MULLER – SCRIITOR

Categorii:literature Etichete:

PRACTIC, ŞOMAJUL TEHNIC, O SOLUŢIE DE CRIZĂ ACCEPTATĂ ŞI DE GUVERN IN ANUL 2010


MĂSURI DE CRIZĂ – Somajul tehnic –

Potrivit art. 52 alin. 1 lit. d) din Codul muncii[1], contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in cazul intreruperii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Prin suspendarea contractului individual de munca se intelege suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.

Initiativa suspendarii contractelor individuale de munca apartine angajatorului. Nu se poate spune ca acesta este lipsit de posibilitatea de a apela la concedieri in cazurile in care sunt motive economice, tehnologice sau structurale, dar el poate lua prima masura daca doreste sa reia activitatea si sa o continue cel putin in aceleasi conditii de rentabilitate. Desigur, se are in vedere si pastrarea fortei de munca. Sunt firesti aceste drepturi, intrucat angajatorul are dreptul sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii.

Prin intreruperea temporara a activitatii se intelege acea intrerupere temporara si partiala a activitatii generata, de exemplu, de:
-inlocuirea, modernizarea sau repararea utilajelor;
-reorganizarea unor subunitati (sectii, ateliere, etc.) sau chiar a formatiilor de lucru;
-anularea sau lipsa comenzilor, pierderea unor clienti;
-schimbari esentiale la nivelul managementului.

Caracterul „temporar” al intreruperii activitatii la care se refera textul de lege se poate intelege ca „intreruperea temporara a activitatii …nu este imputabila salariatilor si nu se identifica cu situatiile in care unitatea isi inceteaza activitatea datorita falimentului ori isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii”.

Intreruperea temporara nu este una accidentala – cum ar fi situatia in care angajatorul nu poate asigura pe durata zilei de lucru, partial sau total, conditiile necesare realizarii sarcinilor de serviciu.

„Perioada suspendarii nu este limitata; ea va dura pana la incetarea cauzei care a determinat-o. Angajatorul fara nicio restrictie, stabileste de cand incepe suspendarea si cand se termina.”6

Asa cum dispune art. 49 alin. (3) din Codul muncii, pe durata suspendarii contractelor individuale de munca pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat prestarea muncii si plata salariului, daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne.

In acest sens art. 53 din acelasi act normativ dispune ca exista obligatii reciproce intre parti:
-angajatorul va asigura salariatilor o indemnizatie ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat;
– salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii.
Cauza obligatiei unei parti o constituie executarea obligatiei celeilalte.

Art. 43 alin. (2) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/29.12.2006 stipuleaza: „in cazuri exceptionale, cand din motive tehnice sau din alte motive activitatea a fost intrerupta, salariatii vor primi 75% din salariul de baza individual avut, cu conditia ca incetarea lucrului sa nu se fi produs din vina lor si daca in tot acest timp au ramas la dispozitia unitatii”.

La „indemnizatia ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat” trebuie platite contributiile de asigurari sociale datorate atat de angajatori, cat si de salariatii:
-contributia de asigurari sociale;
-contributia de asigurari pentru somaj;
-contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale;
-contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale;
-contributia pentru asigurari sociale de sanatate;
-contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate.

Pe durata suspendarii contractelor individuale de munca, salariatii si pastreaza calitatea de salariat si de asigurat in sistemele publice de asigurari, dar aceasta perioada nu constituie vechime in munca.

Salariatii au obligatia sa fie la dispozitia angajatorului care are oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii, dispune art. 53 alin. (2) din Codul muncii. Iata deci ca angajatorul isi pastreaza dreptul principal pe care il avea si pe perioada executarii contractelor individuale de munca – acela de a da dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariati, sub rezerva legalitatii lor, drept care ii este conferit de art. 40 alin. (1) lit. c) din acelasi cod.

Evident ca se pot negocia si alte modalitati de ramane la dispozitia unitatii, altele decat prezenta in incinta unitatii sau asteptarea la domiciliu.

Angajatorul poate emite o decizie legată de aceste aspecte.
Acest act de dispozitie trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente:
-antetul unitatii;
-numarul de inregistrare si data emiterii;
-numele si prenumele reprezentantului legal al unitatii;
-motivarea suspendarii contractului;
-temeiul legal;
-perioada pentru care se dispune masura;
-numele si prenumele salariatului;
-locul de munca al salariatului;
-indemnizatia ce va fi acordata;
-modul de plata;
-modalitatea prin care se comunica reluarea activitatii;
-termenul in care salariatul convocat trebuie sa se prezinte pentru reinceperea activitatii;
-instanta si termenul in care poate fi atacata decizia.

Deciziile trebuie comunicate inspectoratului teritorial de munca competent numai de angajatorii prevazuti la art. 1 din Legea 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca in termen, in conformitate cu art. 2 alin. (2) lit. a) din aceeasi lege.

In declaratiile nominale pe care angajatorul le depune la Casa Judeteana de Pensii si Asigurari Sociale, respectiv la Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti, la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, respectiv la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca a Municipiului Bucuresti, la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, respectiv la Casa Judeteana de Asigurari a Municipiului Bucuresti trebuie sa fie inscrisi salariatii cu sumele rezultate din calcul – cel putin 75% din salariul de baza.

Pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, dar nu mai mult de 3 luni, angajatorul si salariatii sunt scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate atat de angajatori, cat si de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
Indemnizatiile de care beneficiaza salariatii, de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, platite din fondul de salarii, pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, pentru o perioada de cel mult 3 luni in anul 2009 şi în anul 2010, conform unei hotărâri de guvern, in intelesul impozitului pe venit prevazut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin contributii de asigurari sociale se intelege contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, inclusiv contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate datorate atat de angajatori, cat si de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.

Rezulta din acest text de lege ca in afara unei perioade de 3 luni, de exemplu, din anul 2010, pentru celelalte perioade de acordare a indemnizatiei datorate in cazul suspendarii contractelor individuale de munca, atat angajatorul cat si salariatul sunt obligati sa plateasca toate contributiile.

Perioada de 3 luni poate fi o perioada continua sau poate fi compusa din perioade mai scurte, cumulate, in functie de decizia angajatorului.

Categorii:literature Etichete:

TIGANIADA …


ŢIGANIADA ASTĂZI

Ţiganiada lui Ion Budai–Deleanu este o operă literară de referinţă în cultura română, iar scrierile despre astfel de opere sunt mereu actuale pentru că aduc argumente care ne arată că limba română este un bun vehicul spre civilizaţie.
Dumitru Hurubă, Doina Bălţat şi Călina Gherga- Ciochină se încumetă să aducă noi puncte de vedere, noi idei şi noi gânduri în cartea scrisă cu inima şi cu luciditate, care poartă un titlu simplu şi relevant: „ ŢIGANIADA – NOI PUNCTE DE VEDERE „ – Editura „ eubeea „ , Timişoara, 2008, consilier editorial Nina Ceranu şi lector Ilie Chelariu.
Cartea este într-un fel necesară pentru că ne obligă să ne întoarcem la literatura română părăsind maneaua, pentru că Ţiganiada este actuală şi obligă cititorul serios, pentru că opera are în spate scrieri clasice de prestigiu, pentru că orice aventură spusă în limba română capătă valoare dacă se referă la istoria noastră posibilă şi imposibilă, văzută şi nevăzută. Cartea este dedicată de autori memoriei profesorului Petru Gherga şi preotului ortodox Ion Filip care au lăsat posterităţii puncte de vedere originale asupra Ţiganiadei, preocupaţi de fenomenul literar în conştiinţa românilor şi de ideea, puţin cam tristă, că unele lucruri ar putea să se repete în istoria noastră. Recuperarea memoriei este, desigur, un argument serios care merită luat în considerare, iar autorii lucrării au meritul de a privi spre trecut, încredinţaţi că viitorul nostru depinde de modul cum vom putea veghea pentru ca lucrurile bune să rămână, iar cele care dau umbre peste lumea noastră să le trecem cu zâmbetul pe buze.
Autorii fac numeroase trimiteri la critici serioşi precum Tudor Vianu sau George Călinescu, ori alte personalităţi care s-au aplecat cu seriozitate asupra acestei opere şi care au ţinut să marcheze importanţa ei în economia literaturii române, ca punct de plecare şi ca încercare de depăşire a condiţiei culturii noastre într-o Europă preocupată de miturile şi povestirile ei occidentale, care au format nucleul unei civilizaţii aparte în cultura universală, dar care, uneori, pe noi ne-a ocolit, preocupaţi de ideea de eliberare de noi înşine şi de stăpânirile de tot care au venit, au luat şi au plecat.
Ţiganiada se alătură acestui demers cu iz occidental prin faptul că a fost scrisă, publicată şi receptată pozitiv, pentru că la vremea ei a făcut legătura dintre cultura română şi cea europeană şi continuă să ne lege de ceea ce este durabil.
Cartea aceasta, a noilor puncte de vedere, este o cronică posibilă ulterioară, istorie literară, portret de autor, geografie spirituală şi aventură a cunoaşterii de sine a românilor cât şi o sinteză serioasă în acelaşi timp, punând în lumină influenţa clasicismului antic în epopeea Ţiganiadei, faptul că Ion Budai- Deleanu a receptat esenţa operelor antice greco-latine în viaţa culturală din Transilvania, la vremea sa, că a existat un adevărat cult al intelectualilor români din Transilvania pentru scriitorii clasici antici în anii 1760 – 1820, ani în care a trăit autorul Ţiganiadei, dovedeşte că scriitorul român din orice vreme, poate fi contemporan cu marii clasici ai literaturii universale. Aspectul este unul îmbucurător şi exemplu de urmat pentru că vine de la un reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene din acea perioadă, vine de la un erudit, cunoscător al filozofiei, a teologiei, a dreptului, a culturii vremii sale, a spiritului epocii, ceea ce ne indică faptul că Ion Budai-Deleanu este o personalitate de primă mărime a culturii autohtone.
Punctele noi de vedere ale celor trei autori subliniază un lucru esenţial: Ţiganiada este un poem alegoric, cu cheie, cu trimiteri subtile sau brutale la esenţa vieţii la români. Merită să înţelegem că dincolo de povestire se află o lume care îşi caută destinul, apelând la dovezi serioase. Trecerea de la lumea reală la lumea imaginară este necesară pentru a pune în lumină taina vieţii, evenimentele şi personajele capătă valoare, sunt dinamice în faptele vremii care au caracter istoric şi naţional. Există o povestire comică şi una eroică în epopee, Vlad Ţepeş îi organizează pe ţigani într-o armată de obşte pentru a preveni trădarea acestora, ţiganii nu creează acţiunea dar o suportă, iar situaţiile limită dau dinamică unei opere care marchează faptele eroice la români, fiind prezentat destinul unui popor şi condiţia lui umană, pe un fundal istoric relevant.
Eroii trec din planul real în cel imaginar cu uşurinţă, existând o viziune magică asupra existenţei în care orice lucru devine posibil, basmul dă sens acţiunii şi scrisului în sine ca operă literară.
Cartea celor trei ne arată că pe plan european au existat încercări similare, unele nereuşite, dar că Ion Budai-Deleanu a finalizat în Ţiganiada acel transfer al miracolului antic prin mitologia populară românească, armonizând faptele din Ţara Românească din timpul lui Vlad Ţepeş cu schema de valori a clasicismului. Epopeea este adaptată la mijloacele reale existente făcând scrierea să curgă spre operă literară serioasă. Chiar dacă există o doză de imitaţie la Ion Budai-Deleanu, prin invocarea muzelor, a sfinţilor şi a povestirii clasice, prin faptul că autorul se întoarce la Homer şi apoi la Vergiliu, Horaţiu sau Ovidiu, acestea toate salvează opera pentru că Ţiganiada este o operă de sine stătătoare solidă, reper în literatură.
Cei trei autorii insistă pe o analiză a limbajului utilizat de Ion Budai-Deleanu în Ţiganiada, iar unele asemănări cu realitatea de astăzi ne duc la concluzia că Ţiganiada este posibilă chiar la nivel real în anii aceştia din urmă, că asemănările dintre opera literară şi realitatea zilnică a unei Românii europene sunt puncte de reper pentru cel care doreşte să vadă dincolo de întâmplările de fiecare zi, să descopere alegoria vremii şi cheia vremurilor, dar şi tristeţea celui care îşi doreşte o altă viaţă, ancorată în civilizaţie. Dumitru Hurubă nu ezită să sublinieze acest lucru în cronica sa şi o face în stilul său de umorist preocupat de morala vremii.
Putem concluziona că aceste noi puncte de vedere ne arată că Ion Budai- Deleanu a depăşit sistemele literare, că opera sa este una solidă, că apropierea de farmecul naturii şi localizarea personajelor sale în povestire, limbajul expresiv şi concret, cu imagini puternice care se imprimă în conştiinţa cititorului, cu fapte care curg mai accentuat, ca într-o epopee clasică, cu dorinţa de a pune în lumină adevărul vremurilor şi pasiunea pentru scris, fac din Ţiganiada o operă realistă durabilă care dă consistenţă literaturii române, iar faptul că autorul clasic a apelat la marile modele arată că avem de a face cu o persoană înţeleaptă care cunoaşte destinul unui popor şi este profund preocupat de el. Menţionăm că cei trei autori au lăsat să se înţeleagă că parodia pune o tuşă corectă asupra întregii povestiri a Ţiganiadei.
Dumitru Hurubă şi echipa sa cu punctele ei de vedere, au adus suficiente dovezi că libertatea în artă poate da sens înalt unui destin tragic atât la nivel de individ cât şi la nivel de naţiune.
Concluzionând, Dumitru Hurubă, Doina Bălţat şi Călina Gherga- Ciochină au recuperat sensul uitat al destinului nostru, printr-o scriere sinceră, bogat documentată şi cu dorinţa de a pune în lumină actualitatea autorului şi a operei sale la intersecţia marilor imperii cu faptele oamenilor simpli.

Constantin Stancu

Categorii:literature Etichete:

SEMNAL – O REVISTA DE COMUNA – „VESTEA”, DACA EXISTĂ PREOCUPARE ŞI DESCHIDERE


Revista „VESTEA” apare în comuna Mehadia, Romånia, în ediţia „pe hârtie” având ca editori Primăria comunei Mehadia (Caraş-Severin) şi societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat # Fondatori: Iancu Panduru şi Nicolae Danciu Petniceanu. Ediţia on-line este realizată prin colaborarea dintre editor şi ARP – ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU, Bucureşti, România. Adresa redacţiei „VESTEA”: Comuna Mehadia # Redactor-şef: Nicolae Danciu Petniceanu # Contact e-mail: vestea.de.mehadia@gmail.com
==========================

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: